Prin pomi e ciripit si cant,
Vazduhu-i plin de-un rosu soare
Si salciile-n alba floare-
E pace-n cer si pe pamant.
Rasuflul cald al primaverii
Adus-a zilele-nvierii.
Si cat e de frumos in sat!
Crestinii vin tacuti in vale
Si doi de se-ntalnesc in cale
Isi zic:Hristos a inviat!
Si rade-atata sarbatoare
Din chipul lor cel ars de soare.
Pe deal se suie-ncetisor
Nevaste tinere si fete,
Batrani cu iarna vietii-n plete;
Si-ncet, in urma tuturor,
Vezi sovaind cate-o batrana
Cu micul ei nepot de mana.
ce fior nostalgic te cuprinde citind [pe Cosbuc! ghizela
RăspundețiȘtergere”Și cât e de frumos în sat!”
RăspundețiȘtergere„Coșbuc e primul poet pe care-l dă Ardealul literaturii românești.(...) Aici în țară dragostea lui a fost pentru cele șase milioane de țărani. Simțea o fraternitate profundă cu dânșii.” (Liviu Rebreanu)
Dragostea lui profundă pentru țăranul român răzbate cu prisosință și din această frumoasă poezie.
Diana
Asa cum ar spune bunicul meu;"te unge pe suflet"! :d
RăspundețiȘtergereNu am avut cum să îl cunosc pe bunicul tău, dar pentru felul în care a sădit în sufletul tău dragostea pentru valorile noastre strămoșești, pentru eroii și trecutul nostru de glorie, îl respect profund!
RăspundețiȘtergereDiana