„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” Renastem din resturi aruncate in istorie...
marți, 19 aprilie 2011
Manuscrisele din Iordania
Un numar de 70 de carti din plumb, cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani, au fost gasite intr-o pestera din Iordania. Expertii care le analizeaza spun ca documentele, unele dintre cele mai vechi scrieri crestine, ar putea fi o descoperire majora in istoria crestinismului, scrie presa internationala.
“Analizam o descoperire foarte importanta si semnificativa, poate cea mai importanta descoperire din istoria arheologiei,” a spus al-Ziad Saad, director la Departamentul iordanian de Antichitati. El a explicat la BBC ca s-ar putea ca textele sa fi fost facute de unii dintre primii crestini, in deceniile imediat urmatoare crucificarii lui Iisus.
David Elkington, seful unei echipe britanice de cercetatori a declarat: “Este un uimitor ca avem aceste obiecte care ar fi putut fi atinse de primii sfinti ai Bisericii”, scrie Daily Express.
Fiecare dintre cele 70 de carti are intre 5 si 15 pagini, legate prin inele de plumb si au marimea unui card de credit.
Textele sunt scrise in ebraica veche. O prima analiza a metalului arata ca unele carti dateaza inca din primul secol dupa Hristos.
Daca cercetari ulterioare vor confirma autenticitatea acestora, scrierile ar reprezenta cea mai mare descoperire dupa Manuscrisele de la Marea Moarta gasite in 1947.
In jurul acestor scrieri au aparut deja dispute. Se pare ca au fost descoperite intr-o pestera din Iordania de un beduin iordanian. Acum, autoritatile iordaniene le revendica dupa ce au fost duse in Israel intre 2005 si 2007. Dar, un beduin din aceasta tara spune ca sunt ale familiei sale inca de acum 100 de ani.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
”Luand in considerare opinia cercetatorilor moderni, putem considera ca ne aflam in fata celei mai importante descoperiri arheologice crestine.BBC News a prezentat detalii legate de aceasta descoperire uimitoare, care o depaseste in momentul de fata pe cea a manuscriselor de la Qumran. Directorul Departamentului Iordanian al Antichitatilor, Ziad al-Saad, a declarat ca manuscrisele descoperite ar putea fi scrise de discipoli ai lui Hristos in cursul anilor ulteriori Rastignirii Sale. Prin urmare, documentele ar fi originare din secolul I si, astfel, ar deveni cele mai vechi scrieri crestine din lume. ”
RăspundețiȘtergerehttp://www.noutati-ortodoxe.ro/manuscrise-crestine-din-primul-secol-descoperite-in-iordania_l12919_p0.html
Diana
Multumesc, putin plus de informatie nu strica.
RăspundețiȘtergere