marți, 19 aprilie 2011

Floarea de stanca


de Pavel Coruţ

Îmbãtrânise bietul Neam,
Cãzuse-n jalea-adâncã,
Dar i-a-nverzit un tânãr ram,
Plângând cu flori de stânca.

Ca o vedenie de vis
Împrãştie lumina
Peste-a tenebrelor abis
De care lumea-i plinã.

Se-nalţã robii din pãmânt,
Sã-l mângâie o razã,
Sã-l prindã dulcele cuvânt,
Gândirea sa viteazã.

Întineresc bãtrâni cãrunţi,
Se întãresc feciorii,
Albastre focuri ard pe munţi
Şi se aratã Zorii.

Întinse neamuri stau la sfat
Sa inteleaga vrerea
Stãpânului ce-a aratãt
Dreptatea si puterea.

Prea înţeleptul învãţat
Descoperi-va, oare,
Din care Neam s-a întrupat
Lumina cea din floare?

Din cartea cãrţilor din veac,
Va înţelege, oare,
Cã neamul vechi, de geto-dac,
E-nmugurit şi-n floare?

3 comentarii:

  1. Of, ce frumos!
    Numai un veritabil urmaș al geto-dacilor poate să scrie cu atâta încredere și iubire ! Minunată poezie! Putere, lumină, iubire, speranță, parfum ...
    Mulțumesc .
    Diana

    RăspundețiȘtergere
  2. De ce iubesc eu atât de mult Bucegii ?! ... (Probabil, pentru că sunt atât de generoși ...Ce frumoase sunt aceste flori, pe care le scoate din pietre, pentru noi ...)

    http://www.carpati.org/poze_fotografii/bucegi/la_inaltime/72894/

    Diana

    RăspundețiȘtergere