Patimile si invierea Hristica in viziunea Capitanului

Acum citesc Evangheliile dela capat si peste timpul lung, dincolo de 2000 de ani, Îl vad pe Domnul nostru lisus Christos, descris din Evanghelie, ca si cum ar fi la zece pasi de mine, îi vad îmbracamintea, îl vad cum paseste rar înaintea apostolilor, cum ridica bratul, cum vorbeste cu ei, cum binecuvinteaza lumea, îl vad cum a cazut jos si se roaga: «Doamne, f a sa treaca paharul acesta dela mine, daca este cu putinta»...
îl vad cum L-au prins si cum îl duc legat spre Ana si Caiafa. Ce trebuie sa fi fost în sufletul lui atunci, în drumul acela?
Ce dureri, ce griji, ce amenintari coplesitoare îi fulgerau pe dinainte!
Ce urias examen trebuia sa dea!
îl vad cum îl bat, cum îl lovesc în fata, la interogatoriul luat în noaptea aceea de catre farisei si carturari, mai marii zilelor de atunci.
Cum cauta sa-L încurce cu tot felul de întrebari si El tace si se uita la fiecare din jurul lui. Se uita în ochii lor, poate va gasi vreun sprijin la vreunul din ei. în nenorocirile lui, omul se leaga de doi ochi prietenesti. O privire calda, prieteneasca, întelegatoare, îi da sperante, puteri.
Nimic ... pretutindeni ochi de fiara, plini de ura, de viclenie, de pofta de a chinui.
Atunci II vad cum scârbit, îsi lasa ochii în pamânt...

Marti, 7 Iunie.
«Toti L-au osândit sa fie pedepsit cu moartea» (Marcu 14-64) ... «Dupa ce au legat pe Iisus, L-au dus si L-au dat în mâinile lui Pilat» (Marcu 15. 1.).
Si rasuna în inima Lui aceeasi rugaciune din gradina Ghetsema-ni: «Doamne, daca se poate, fa sa treaca paharul acesta dela mine.»
O nadejde I se aprinde în suflet: Poate Pilat îl va gasi nevinovat...
în adevar, simte lupta dintre Pilat si farisei. La urma, fariseii înving.
înca o nadejde spulberata. Pe fata coplesita de durere, de oboseala, o noua raza apare:
«Sunt Pastile. E obiceiul sa se elibereze condamnatul la moarte.»
«Pilat se va adresa poporului. Poporul e desigur cu mine si va cere eliberarea mea. I-am facut bine. Am vindecat pe atâtia... Nu se poate sa nu fie, afara, în multime, macar câtiva din acei vindecati de mine, caci toti au auzit ca sunt prins. Desigur au venit. Multimea e cu mine.»
Si-i trec pe dinaintea ochilor clipele de acum o saptamâna, ale intrarii în Ierusalim. Toata multimea L-a primit cu crengi înflorite, îngenunchind înaintea Lui.
«Cei mai multi din norod îsi asterneau pe cale vestmintele, altii taiau ramuri de copaci si le presarau pe cale.»
«Iar multimile care mergeau înaintea lui lisus si cele ce veneau în urma strigau: Osana, fiul lui David!»
«Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului. Osana, întru cei de sus.» (Matei, 21, 8-9.)
Dar cei ce se tineau cu miile dupa mine, la predici! Si ochii I se luminau. Daca Pilat se hotaraste sa ceara poporului eliberarea sa, e salvat!
Greutatea este sa se hotarasca Pilat la aceasta. Însfârsit Pilat se hotaraste. Iese în balcon si striga poporului adunat: (Matei 27.17) «Pe care voiti sa vi-1 slobozesc? Pe Baraba sau pe lisus care se numeste Christos?»
lisus aude dinauntru întrebarea si i se pare un veac minutul în care asteapta raspunsul.
loan 18.40: «Atunci toti au strigat:
«Nu pe el, ci pe Baraba.» Si Baraba este un tâlhar.
«Dar ce sa fac cu lisus, ce se cheama Christos, caci nu-i gasescnicio vina?»
«Sa se rastigneasca! striga multimea.» (Matei, 27. 22.)
«Dar ce rau a facut?»
«Si mai vârtos strigau, zicând: Sa se rastigneasca» (Matei, 27,23.)
Ei strigau în gura mare si cereau de zor sa fie rastignit. Si strigatele lor si ale preotilor celor mai de seama, au biruit.
lisus aude si I se întuneca privirile. Nu-I vine sa creada. Pare ca si judecata îl paraseste.
E scos afara în brânci... Multimea striga; dar El nu mai vede pe nimeni si nu mai aude nimic ... Acum El nu mai are puteri. Minuni nu mai f ace, caci în momentul în care a fost prins, Dumnezeu I-a ridicat puterile si L-a lasat om ca mine, ca noi toti.
Pentruca sa sufere ca om. Adica suferinta Lui sa fie maxima: numai asa va avea puterea rascumpararii, a rascumpararii noianului de pacate depana atunci si de atunci încoace, pâna la noi si pâna la sfârsitul lumii.
Daca ar fi ramas Dumnezeu, n'ar fi suferit. Neexistând suferinta, cu ce s'ar fi rascumparat pacatele lumii? Caci Mântuitorul pentru aceasta a fost trimis.
Deci, El a gândit, a suferit, a sperat pâna la ultimul moment, ca noi.
Pe El loviturile L-au durut ca si pe noi oamenii. Oboseala L-a
frânt ca si pe noi. Toate ofensele, toate injuriile, toate nedreptatile
I-au strapuns inima ca si noua. \-
De sub ploaia acestor lovituri si ofense, care curgeau asupra capului Sau, neputincios în fata lor, a oftat omeneste, a oftat ca noi.
Iata cum îsi urca crucea, îl vad cum cade sub greutatea ei: caci madularele noastre omenesti sunt slabe si se încovoaie sub greutatea poverilor, îsi sterge fruntea de sudoare, în jurul Lui sunt numai fiare. Nimanui nu-i este mila. Nimeni nu plânge pentru El. Toti râd. Iata o mica mângâiere; este cineva care îi crede durerile. Doi ochi L-au înteles. O inima care bate la fel cu a Lui, în ceasul durerii supreme.
«în urma, dupa El, veneau doua femei si norod, care plângeau.» (Luca 23,33.)
«Când au ajuns la locul numit Capatâna, L-au rastignit acolo pe El si pe facatorii de rele, unul dea dreapta si altul dea stânga.» El n'a fost un atlet ca sa reziste, sa se împotriveasca, sa se lupte pâna la do-borîre.
îl vad slab, uscat si blajin, îsi întinde mâna slaba si sleita de puteri pe lemn, si spune calailor sai :
«Bateti» ... Vai! Sunt momente, care, fiecare, par un veac. Ei i-o apuca. Iata cuiul. Simte prima atingere a lui de mâna palida. Oh! Prima lovitura. A doua. îsi simte bratul tintuit pe cruce. Dureri grozave îi strapung tot trupul. Ar racni, dar n'are putere nici pentru aceasta. Geme!
La fel cu mâna cealalta. I-o întinde, ca sa I-o potriveasca bine, caci El sta strapuns de durere si-I tremura si carnea si oasele toate. Acum prin fluerile picioarelor: iata cuiuL Se aud loviturile ciocanului, una dupa alta. Fiecare îl cutremura, îi strapung creerii.
Într'un târziu un glas pierdut: «Mi-e sete» (loan 19, 28). ... «Era cam la ceasul al saselea. Si s'a facut întuneric peste tot.
Soarele s'a întunecat si catapeteasma templului s'a rupt în doua. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m'ai parasit? (Matei 15, 46).
Si apoi: «Tata, în mâinile Tale îmi încredintez Duhul» (Luca 23, 46).
Iar eu, în genunchi, la picioarele acestei cruci, de pe care, din trupul de om a plecat la Dumnezeu sufletul Fiului Sau, ma închin: «Tatal nostru, carele esti în ceruri, sfinteasca-se numele Tau. Vie împaratia Ta, faca-se voia Ta, precum în cer asa si pe pamânt; pâinea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi si ne iarta noua gresalele noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri; si nu ne duce pe noi în ispita ci ne mântuieste de cel rau. Amin.»
Si catre sufletul care s'a ridicat, deasemenea: «Adu-Ti aminte de toti ai mei. Primeste-i sub scutul Tau. larta-i si odihneste-i. Da-le putere celor vii si biruinta asupra celor potrivnici, spre înflorirea României crestine, legionare si apropierea de Tine, Doamne, al Neamului nostru românesc, întru nadejdea învierii Lui. Amin.»
Hristos a înviat.
«A înviat a treia zi din groapa. L'am vazut.»
«Nu cred», a zis Toma.
Si a venit în mijlocul lor lisus. L-a chemat pe Toma si i-a zis:
Adu-ti degetul încoace si uita-te la mâinile Mele, si adu-ti mâ
na si pune-o în coasta Mea» (loan 20, 27).
«Domnul meu si Dumnezeul meu» (loan 20,28) a strigat To
ma, dupa ce a cercetat mâinile Sale, coasta strapunsa si mâinile Mân
tuitorului.
A înviat Hristos, sadind peste toata lumea, pâna la sfârsitul vremii, speranta, nadejdea, ca niciodata nu vom pieri sub piatra nedreptatilor, oricât de greu ar fî asezata peste firavele noastre trupuri.
Vom învia, vom birui.
A înviat Hristos, sadind nadejdea învierii din morti; ca viata noastra nu se termina aici, la acesti asa de trecatori 60-70 ani; ca se prelungeste dincolo; ca ne vom întâlni iar cu cei dragi ai nostri si nu ne vom mai desparti niciodata.
Ca vom învia din morti în numele lui Hristos si numai prin Hristos, adica în afara de credinta în Hristos nimeni nu va învia si nu va fi mântuit.

Insemnari de la Jilava - Corneliu Zelea Codreanu