Pelasgii – valahi înveşniciţi în mitul Blajinilor

Studiul urmăreşte a evidenţia cercetarea mitului Blajinilor, ca unul dintre relicvele spirituale ancestrale transmise urmaşilor valahi, descendenţii direcţi ai pelasgilor.
Întreg demersul înscrie intenţia de continuitate şi permanenţă a pelasgilor protoantici, cu nucleul de formare în zona carpato-dunăreană, pornind de la afirmarea, prin demonstraţii ştiinţifice, a faptului că etimonul comun al valahilor, al belaginilor (Codul de legi al neamului pelasg) dar şi al Blajinilor mitici, este lexemul Pelasg.
Insistăm pe menţionarea faptului că în acest mit, asimilat unui rit funerar, personajele se deosebesc de celelalte legate de pomenirea morţilor sau de Moşii de Iarnă sau Moşii de Vară prin aceea că sunt sărbătoriţi o dată pe an şi că blajinii mitici sunt fiinţe vii iar prezentarea tradiţiilor legate de aceştia, a habitatului lor între două tărâmuri lângă apa Sâmbetei, a trăsăturilor lor de caracter indică timpuri ancestrale.
Chiar dacă există şi intruziuni creştine, Biserica nu a acceptat sărbătoarea Paştele Blajinilor, considerând-o păgână, dar nici nu a avut forţa să o asimileze cum s-a întâmplat în alte cazuri.
Ea rămâne însă foarte vie, practicată după ritualurile străvechi pe tot teritoriul României de azi ca şi în unele zone din apropierea graniţelor noastre, ceea ce arată imensul prestigiu al pelasgilor care au intrat în mitologie şi despre care vorbesc cele mai mari personalităţi antice.
Trecerea în revistă a cercetătorilor ce s-au ocupat de acest subiect, ţintind etimologia cuvântului Blajin, scoate în evidenţă un fapt neadevărat, ce s-a impus, şi anume acela că lexemul amintit ar fi de origine slavă, el fiind de fapt o formă fonetică foarte puţin schimbată a cuvântului pelasg cu care se şi identifică.
Denumiţi şi rohmani cu variantele rogmani, rucmani blajinii sunt văzuţi de cercetătorii mai vechi sau actuali având ca etimon sanscritul brahman.
Studiul nostru demonstrează că termenii blajini, rohmani ca şi români şi România sunt formaţi prin închidere, pe plan local şi că ariminii de care amintesc anticii, ca fiind „pelasgii cei mai războinici din Carpaţi” sunt în realitate românii, rohmanii şi că alături de termenul de România aceştia sunt foarte vechi; o dovadă este şi relicva vie, constituită de aromâii de la sudul Dunării.
Studiul are ca substanţă demonstrarea faptului că termenii blajinii, rohmanii, românii sunt legaţi de timpurile imemoriale şi că trebuie a fi luaţi în considerare ca atare, atunci când se vorbeşte de istoria naţională, dar şi de cea universală.
Studiind cu seriozitate ştiinţifică un mit, cel al blajinilor, se pot spulbera alte mituri ce lasă în necunoscut o perioadă foarte lungă din istoria poporului român anulând orice perspectivă spre deschideri în cunoaştere, prin negarea adevărurilor evidente de unii istorici consacraţi cantonaţi fie în rutină ori, şi mai periculos, în reaua credinţă.
Prof. Maria CIORNEI