Agorafobia are leac

Autor: Liliana Alexandru

Agorafobia, adică teama de spaţiile largi, aglomerate (magazine, pieţe, cinematografe, mijloace de transport în comun etc.), este considerată cea mai răspîndită şi mai invalidantă dintre fobii. Se apreciază că aproximativ 5% din
populaţie suferă, în grade diferite, de această tulburare. Psihoterapeutul Simona Salamat a avut amabilitatea să ne ofere mai multe informaţii în această privinţă.

Cum se manifestă agorafobia şi care sînt cauzele apariţiei ei?
Persoanele cu agorafobie prezintă teama de a se afla în locuri sau situaţii din care ar fi dificil sau jenant de ieşit sau în care nu dispun de ajutor, în cazul producerii unui atac de panică ori a unor manifestări similare acestuia (de exemplu, frica de a avea un atac subit de ameţeală sau o diaree). Simptomele care apar în aceste circumstanţe sînt cele ale oricărei tulburări anxioase: nelinişte, palpitaţii, ameţeli, transpiraţii, uscăciunea gurii, nod în gît etc. şi sînt determinate de hormonii de stres, în principal de adrenalină. Există o strînsă interrelaţie între agorafobie şi panică, mulţi autori considerînd că atacurile de panică sînt principala cauză a agorafobiei. In mod caracteristic, primul episod apare în timp ce persoana aşteaptă un mijloc de transport în comun, face cumpărături într-un magazin aglomerat sau stă la coadă. Ea devine anxioasă brusc, i se pare că o părăsesc puterile, transpiră, simte palpitaţii şi fuge din locul respectiv, ceea ce o linişteşte. Anxietatea duce, de regulă, la evitarea unei diversităţi de situaţii, precum a ieşi singur în afara casei, a rămîne singur acasă, a se afla într-o mulţime, a călători cu automobilul, autobuzul sau avionul, a sta pe un pod etc., ceea ce poate afecta capacitatea persoanei de a se deplasa la serviciu sau de a îndeplini responsabilităţile domestice (mers la cumpărături, ducerea copiilor la medic etc.). Stilul de viaţă restrictiv, dependenţa de ceilalţi, neajutorarea şi nesiguranţa conduc la pierderea stimei faţă de sine, agorafobia fiind însoţită adesea şi de depresie.

Ce trebuie să facă persoanele care suferă de agorafobie?
Preocuparea exagerată de a nu păţi ceva rău, atenţia continuă şi interpretarea eronată a senzaţiilor corporale, precum şi evitarea deplasărilor formează un cerc vicios, care menţine şi agravează tulburarea. Este important ca persoanele care suferă de agorafobie să reţină următoarele:
- senzaţiile de teamă şi simptomele fizice care le însoţesc sînt reacţii de stres normale, trăite exagerat de intens;
- reacţiile de stres sînt neplăcute, dar nu pot dăuna sănătăţii;
- să realizeze că îşi întăresc singuri teama prin fantezii nerealiste;
- să înveţe să aştepte şi teama va dispărea de la sine;
- să-şi acorde şansa de-a face progrese şi să nu evite situaţiile fobogene;
- să fie mîndri pentru străduinţele şi realizările lor (chiar şi pentru cele mici);
- milioane de oameni s-au confruntat cu aceeaşi problemă şi au reuşit.
Cu ajutorul terapeutului, printr-o muncă progresivă de schimbare a gîndurilor generatoare de anxietate şi prin reeducarea comportamentului se poate scăpa de temerile iraţionale şi de accesele de panică.

Ce tratamente recomandaţi în acest caz?
Tratamentul de elecţie în agorafobie este terapia cognitiv-comportamentală, ce combină expunerea la situaţii fobogene, cu restructurarea cognitivă şi tehnici de control ale anxietăţii. Rolul medicamentelor este secundar, deoarece există o rată mare de recădere la întreruperea tratamentului, dacă sînt folosite ca unică terapie. In cazurile mai severe, se apelează la terapia combinată psiho şi farmacoterapie.
Puteţi să ne prezentaţi cîteva cazuri de agorafobie şi cum au fost ele tratate?
P. S., în vîrstă de 59 de ani, pensionară, suferea de patru ani de agorafobie, fără istoric de panică. A urmat un tratament medicamentos cu rezultate modeste, ceea ce a demobilizat-o. De trei ani nu se mai deplasa mai mult de două staţii, chiar şi însoţită. Psihoterapia s-a desfăşurat pe parcursul a 12 şedinţe, timp de trei luni, cu rezultate foarte bune, iar doamna este acum o persoană activă, tonică, îşi ajută nepoţii şi călătoreşte singură în străinatate.
C. T., în vîrstă de 22 de ani, student, diagnosticat cu panică cu agorafobie. In ultimul an a avut zece atacuri de panică şi a dezvoltat agorafobie. Mersul cu autobuzul, avionul, precum şi conducerea automobilului personal au devenit o reală problemă. Pacientul s-a prezentat la terapie, deoarece se afla în situaţia de a refuza o bursă în străinătate. La un an de la terminarea terapiei, tînărul studiază acum în străinătate şi călătoreşte frecvent cu avionul.