Cetatea Alba

Se zice ca ar fi cea mai veche cetate de frontiera a Moldovei, situata la limanul Nistrului. In secolul VI i.e.n. in locurile descoperite de greci se afla colonia Tiras, mai bine zis o cetate-polis greceasca si greco-romana, suprapusa dupa unii cercetatori pe cetatea medievala succesiv bizantina, genoveza,romaneasca, turceasca, avind in aceste perioade numele respective de origine.
Grecii o numeau Levcopilis, dacii – Vidava, romanii – AlbaIulia, genovezii – Moncastro sau Maurocastro, turcii – Akkerman, rusii Belgorod. Noi i-am zis Cetatea Alba, nume si simbol al apararii libertatii si demnitatii neamului. Albul era sugerat de culoarea pietrei din care a fost cioplita din indaratnicia si truda unor mesteri anonimi dar si de numele “Riului alb “.
Caci asa s-ar fi numit altadata riul Nistru pe malul caruia a fost ctitorita cetatea, in acest caz albul denotind probabil limpezimea si curatenia apelor fluviului.Marturiile de epoca, resturile de ziduri de piatra din diferite perioade ale anticitatii, inscriptiile grecesti si latine,resturile de arhitectura antica (coloane, placi de teracotapictate inspirat,ceramica greceasca, romana, bizantina, mici obiectede bronz, os si teracota), gasite in timpul sapaturilor arheologice din anul 1919 si intre anii 1927-1930 ,atesta pelerinajul savirsit prin aceste locuri de popoarele care purcedeau la drum de cele mai multe ori cu razboaie si ginduri de cucerire a noi si noi pamanturi. Unele semintii au ratacit pe aici in scurtul lor popas, fiind in curind izgonite si puse pe fuga de adversarii mult mai puternici si mai bine inarmati. Astfel romanii i-au invins pe getii de pe aceste meleaguri, intemeind Alba Iulia, unul din cele mai importante si mai frumoase orase din Dacia Taiana.
Cei care au inaltat in secolul XIII pe locul vechii colonii grecesti cetatea au fost genovezii si se numea, dupa cum am spus, Maurocastro sau Moncastro. Acest edificiu cu un zid de doi kilometri lungime, cu 26 de turnuri si trei porti, era inconjurat de un sant de aparare foarte lat, cu o adincime de 25 de metri.
Dupa intemeierea statului independent al Moldovei, este reconstruita in secolul al XIV-lea, a fost fortificata si largita Alexandru cel Bun in 1421, iar apoi Stefan II si Alexandru II intaresc si mai mult Cetatea Alba, care intre timp devenise si resedinta domneasca.
Stefan cel Mare, vrednicul si inimosul domn al Moldovei, o reconstruieste cu o deosebita osirdie, amplificind si perfectionind indeosebi sistemul de fortificatii. In 1476 e construita “poarta mare”, deasupra careia se inalta falnica stema a Moldovei si inscriptia ce glasuieste: “In anii de la intruparea domnului 6984 (1476) s-au sfirsit marea poarta in zilele binecinstitorului Io Stefan Voievod si in zilele panului Luca si a panului Herman”. Peste trei ani a fost inaltat si al treilea zid circular de aparare.
In anul 1484 Cetatea Alba cade sub stapinire turceasca, urmind sa ramina in tot cursul evului mediu raia cu denumirea Akkerman. Apoi a fost recucerita de ostenii moldoveni, ca mai tirziu sa treaca rind perind in miinile cazacilor, rusilor, din nou ale moldovenilor, turcilor etc., fiind martora a unor cumplite vremi, care au macinat sub picioarele veneticilor de tot soiul acest pamint si aceasta multpatimita, dar neingenuncheata Tara a Moldovei.
In etapa finala a fost inaltata curtea cea mare, prevazuta cu numeroase turnuri si bastioane.
Luata in ansamblu, Cetatea Alba constituie cea mai mare si mai bine intarita fortificatie defensiva din Moldova medievala, un vechi si simbolic monument de arhitectura, ce impresioneaza atit prin dimensiune si expresivitate, cit si in virtutea locului ales pentru zidire.
Dupa ani si ani de izbinzi si infringeri Cetatea Alba si-a pierdut stralucirea si importanta de pe vremuri si a ajuns punct vamal si adapost pentru serviciul de carantina, ca mai apoi sa devina straina noua, parasita si data uitarii, care a cotropit si sortit pierzaniei imparatii intregi. Zidurile ei neinvinse de trecerea vremii mai amintesc si astazi de niste stramosi vrednici si un trecut glorios, indemnindu-ne sa nu uitam cine am fost, ce-am ajuns sa fim si incotro tinem calea prin cenusa cotropitoare de suflete a unei istorii inca necunoscute pina in miezul adevarului curat.
Istorie invesnicita in inimile noastre si in piatra acum vorbitoare.