Atlantida - Taramul scufundat

Etimologia cuvântului "Atlantida"
Pentru a stabili etimologia acestui cuvânt pornim de la Antilia care reprezintă ultimul vestigiu al Atlantidei. Există motive temeinice pentru a se crede că aceasta mai exista la începutul secolului al XIV-lea, situându-se în mijlocul "Mării occidentale" la paralela 28.
Antilia e o portiune a Atlantidei, scăpată ca printr-un miracol de cataclismul de acum douăsprezece milenii, ca să dispară şi ea pentru totdeauna pe la anul 1550.

Etimologia insulei Antilia este încă şi mai curioasă. La baza acesteia stă forma "ante-ilia", adică insula din faţă, deci pământ necunoscut, sau insula dinainte, adică cea mai veche, cu alte cuvinte Atlantida!

Coordonatele Atlantidei
Atlantida se presupune că a existat "în centrul lumii". Studiind diferite hărţi vechi s-a ajuns la concluzia că Antarctica este Atlantida deoarece aceasta neacoperită de gheaţă seamănă izbitor cu harta lumii văzută din Antarctica. Aici ea pare a fi buricul pământului înconjurată de toate celelalte continente. Văzută din Antarctica lumea are doar un ocean, "adevăratul acean", exact cum spunea Platon.


Însă pentru identificarea Atlantidei mai erau două obstacole de trecut şi anume faptul că Antarctica era îngheţată de milioane de ani şi catastrofa care ar fi putut distruge un continent într-o zi şi-o noapte.
O hartă a Americii de Nord în timpul Epocii Glaciare arăta că pe multe insule din nordul îndepărtat nu a existat nici urmă de gheaţă. Cum era posibil?
Polul Nord de-a lungul a 80 000 de ani a avut trei poziţii diferite şi anume în Yukon, Marea Groenlandei şi Golful Hudson. În urmă cu 80 000 de ani, Polul Nord s-a deplasat de la districtul Yukon către Marea Groenlandei, apoi, în urmă cu 50 000 de ani, de la Marea Groenlandei către Golful Hudson, şi, în urmă cu 12-17 000 de ani, de la Golful Hudson către poziţia actuală. Cu alte cuvinte, cea mai recentă deplasare a învelişului a început în anul 15 000 î.e.n. şi s-a încheiat în 10 000 î.e.n.


Aceste deplasări ale Polului Nord nu s-au petrecut pe nesimţite şi, cel puţin din punct de vedere al oamenilor de atunci, această deplasare de la Golful Hudson către poziţia actuală probabil că a avut efect de şoc, unele cataclismice, cum ar fi deplasarea învelişului scoarţei din zona La Brea, California din 11 000 î.e.n., în urma căreia, pe parcursul a 25 de ani, au dispărut zeci de specii.
În sprijinul acestei teorii este şi faptul că, în Antarctica, gheaţa era mai groasă în zonele unde ningea mai puţin, ceea ce părea a fi absurd, odată ce zăpada se transforma în gheaţă. La fel de ciudat era faptul că gheaţa mai subţire se găsea în zonele în care ningea mai abundent. Explicaţia era că zonele cu gheaţă groasă dăinuiau în Cercul Antarctic cu mii de ani înainte de zonele cu gheaţă subţire. Cu alte cuvinte, Antarctica se deplasase, iar partea situată în afara Cercului Antarctic este acum localizată în interiorul acestuia.


Populaţia Atlantidei
Acest continent se presupune că a fost populat de hiperboreeni deoarece după cum ştim, Polul Nord era în timpurile preistorice mai cald decât astăzi datorită faptului că planeta noastră se învârtea, înainte de potop, în jurul unei axe situate perpendicular pe planul elipsei circumsolare, ceea ce făcea ca pe atunci anotimpurile să fie inexistente. Este stabilit cu precizie faptul că Suedia şi Norvegia au cunoscut o vegetaţie de tip tropical, care constituie explicaţia existenţei astăzi în aceste ţări a ambrei galbene fosilizate, de origine răşinoasă, care se găseşte pe ţărmurile Mării Baltice.
Se presupune că hiperboreenii erau foarte înalţi, cu pielea albă şi având, printre alte caracteristici, ochi mari, albaştrii şi limpezi şi părul blond deschis. Este de asemenea posibil ca sângele acestora să nu fi fost roşu şi să fi avut o culoare apropiată de albastru din cauza conţinutului bogat în gaz carbonic.
Este posibil ca locuitorii Atlantidei să fi avut un al treilea ochi. Pentru iniţiaţi, al treilea ochi, situat in principiu în mijlocul frunţii, este un organ misterios, apt de a percepe ceea ce e subtil pentru simţurile noastre grosolane. Înseamnă ţi ochiul imaginaţiei şi al visului, căci întors spre interior, pare să actioneze asupra universului intim.
Pentru biolog, este glanda pineală sau epifiza, de mărimea unei nucşoare, aşezată în mijlocul creierului şi care nu poate să servească la mare lucru căci se calcifiază la vârsta adultă. Probabil că ea comandă un simţ necunoscut care trebuie să aibă o strânsă legătură cu instinctul. Cu cât vertebrele urcă pe scara evoluţiei, cu atât acest ochi devine o glandă, pierzând fibrele sale nervoase care îl legau de creier. Invers, ea capătă o inervaşie excepţională venind de la sistemul simpatic şi mai ales de la lobul cervical superior care primeşte excitaţiile sale de la ochi. În acest sens este un analizator de gradul doi. Epifiza acţionează emiţând o substanţă hormonală asupra glandelor genitale şi aceasta pare să frâneze sistemul sexual. Poate din această cauză iniţiatul, dotat cu al treilea ochi, se detaşează de plăcerile corpului în beneficiul exerciţiilor spirituale.
Faptul că epifiza pierde, odată cu vârsta, calităţile sale de ochi întors spre unoiversul interior, ne face să credem despre copil că este psihologic, mai bine înzestrat decât adultul pentru a percepe manifestările elementului ocult şi chiar pentru a deveni medium şi vizionar.
Totul se petrece ca şi cum inteligenţa sa, abia trezită, ar găsi o compensaţie într-un instinct ultra sensibil.

Civilizaţia Atlantidei

Civilizatia Atlantidei avea un nivel spiritual şi tehnologic mult mai avansat ca al nostru. Acest lucru este dovedit de vestigiile găsite şi scrierile despre aceştia.
Ca de exemplu atlanţii descoperiseră secretul captării energiei solare pe care o concentrau asupra unei pietre "cu proprietăţi magnetice", încât ea emitea mai multă energie decât primea.
Această energie -pe care noi o vom numi în zilele noastre produs al dezintegrării atomice-era distribuită în diferite circuite de utilizare: industrie, transporturi, menaj, aşa cum servesc astăzi undele pentru a ghida unele vehicule.
Marea piatră atomică era aşezată intr-o construcţie în formă de dom, prevăzută cu panouri culisante, ca la observatoarele astronomice. Strălucirea sa se putea exercita în toate direcţiile: "Radiaţiile ce se propagau erau invizibile, dar acţionau asupra pietrelor, suport al forţei care furniza energie motrică avioanelor, vehiculelor de plăcere, circulând aproape de Terra şi navelor mergănd pe sub apă."

Piatra cu energie solară era un cristal mare, cilindric pentru a capta energia şi a o reţine în mijlocul cilindrului. Astfel de pietre au fost descoperite le Zucatan în 1933.
Este posibil ca folosirea nesăbuită a energiei atomice să fi provocat dezintegrări neprevăzute în natura înconjurătoare. În final poate acest lucru a fost cauza directă a calei de-a doua distrugeri a Atlantidei.

"Omul este nemuritor şi se reproduce fără încetare. Noi suntem strămoşii noştrii. În acest sens, viaţa noastră conştientă, actuală, nu este decât o bucăţică din viaţa marelui nostru "EU" etern. Existenţa superioară, cea în care eul nostru a învăţat mai mult, este cea care deja a trecut."