Craciun sau Saturn, Dumnezeul poporului

În colindele şi în legendele religiose ale poporului român, Saturn figureză sub numele de Crăciun, bătrânul Crăciun, Moş Crăciun si Moş Crăciun bëtrânul.
Moş Crăciun, a fost, după cum ne spune o tradiţiune poporală din regiunile muntose ale Ţerei românesti (comuna Găleşesci, jud. Argeş), Dumnedeul poporului, care a locuit înainte de Români aici. . . şi a cărui serbătore o ţineau în acelaşi timp, în care creştinii serbeză Nascerea Domnului.
După alte tradifiunî poporale, Moş Crăciun a fost un rege păstor: un cioban forte avut, căpetenia ciobanilor, stăpânul stăpânilor.
În timpurile domniei lui Saturn a fost, după tradiţiunile vechi, epoca cea fericită a omenimiï, etatea de aur pe pământ, când puterea de producţiune a pământului se caractérisa prin o fertilitate exuberantă, clima era mal dulce si primăverile mai lungi (ver aeternum, antiquum ver), când câmpiile produceau de sine tot felul de fructe, multe si în abundenţă, ér oameniï trăiau fără griji, fără necasuri, fără miseriï şi cu sufletul deplin liniscit.
In timpurile lui Saturn, scrie Plato, modul de guvernare şi modul de vieţă al societăţii omenesci au fost din cele mai fericite, şi faima despre acesta epocă fericita a omenimiï a ajuns până la noi. Atunci, natura oferia de sine şi în abundenţă tote cele necesare vieţei. Adevërata causa a acestei stări de lucrurî, a fost, după cum se spune, următoria: Anume, Saturn întelegând că natura omenescă, dacă va fi lăsată a se administra de sine, după arbitriul sëû propriu, se va umple de insolenţe şi nedreptăţi, şi astfel cugetând asupra acestei stări de lucrurî, densul a pus regi şi guvernatori peste statele nostre, nu oamenï de rend, ci genii dintr'un ném mai superior si mai divin, după cum facem şi noi astă-dî cu turmele nostre domestice, că nu punem boi să conducă pe boi şi nici capre ca să conducă caprele, ci peste aceste specii de animale domnim noi, un gen mai superior, în modul acesta, Saturn în iubirea sa pentru binele omenimiï, a pus se ne guverneze un ném de genii mult mai escelent, de cum suntem noi, şi aceştia purtând o mare grijă pentru binele nostru au introdus la noi pacea, ruşinea, ascultarea de legi şi cea mai întinsă domnia a dreptăţii, în modul acesta dênsiï au făcut, ca genul omenesc să fie fericit şi scutit de revoluţiuni... de aceea este trebuinţă, ca şi noi se imităm întru tote acest mod de vieţa, ce se spune că a fost în timpul domniei lui Saturn, şi în cât esistă în noi un spirit nemuritoriu să urmăm în vieţa publică şi în vieţa privată îndemnurile acestui spirit şi se administrăm ast-fel casele, oraşele şi statele nostre. Memoria acestor timpuri depărtate şi fericite, numite «vécul de aur al lui Saturn», mai resună şi astă-di în colindele tradiţionale ale poporuluî român, ce se cântă cu ocasiunea serbătorilor Crăciunului.
În aceste imne religiose poporale se celebreză perfecţiunea şi sfinţenia moravurilor vechi, fericirea casnică şi fericirea publică a omenimiï din aceste timpuri de prosperitate legendară, numite «vécul cel bun».
în ce privesce etimologia cuvêntuluï «Crăciun», unii din autorii moderni au credut, că acest termin derivă de la adiectivul latin crastinus (dies), diua de mâne, ori delà cuvintele Christi-jejunium, ajunul lui Christ!). Simple derivaţiuni literare, lipsite de ori ce fundament istoric, în realitate insă, noi avem aici o personalitate istorică, ce represintă pe unul din cel mal iluştri strămoşi al poporelor de rasă latină, considerat ca începătoriul şi propagatoriul fericirii omenesci. (...)
În părţile de sus ale Moldovei, precum şi în regiunile de lângă delta Dunării, personalitatea cea legendară a lui Saturn se maï numesce şi astă-dî Crăciun sătulul şi Crăciunul sătul, de orece, cum ne spun aceste tradiţiuni, Moş Crăciun vine încărcat cu tot feliul de bunătăţi; el aduce îndestulare şi bucuria omenilor. Cicero cunoscea aşa dar, fie din tradiţiunile vechï ale Italiei, fie din cărţile cele sfinte ale Romanilor, epitetul de satur, ce-l atribuise anticitatea preistorică acestui représentant al epocei legendare de fericire , un epitet, care mai târdiû a devenit în literatura religiosă a Romanilor un nume propriu, sub forma de Saturnus.
Résulta aşa dar, că originea geografică şi istorică a numelui «Saturn» se reduce la patria cea vechia a dinastiei divine, la regiunea de la Carpaţi.
In anticitatea greco-romană, Saturn avuse la diferite popore diferite numiri. De Greci, el era numit Kpivoţ, la Romani Saturnus, la Egipteni Seb, la Fenicieni El şi la Dacî Zalmoxis (Deul moş).

Fragment din Dacia Preistorica de Nicolae Densusianu