Cetatea Soroca

Se gaseşte în mijlocul oraşului Soroca, la circă 160 km spre nord de Chişinau. În perioada medievală cetatea Soroca facea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetăţi la Nistru, 2 cetăţi pe Dunare şi 3 cetăţi în nordul ţării. În aşa fel, cu un adevarat “brau de cetăţi din piatra”, erau protejate hotarele ţării.
Cetatea Soroca a fost construită la trecatoarea peste Nistru pe locul unor fortificaţii mai vechi. La 1499, din porunca Voievodului Ştefan cel Mare, este înalţata o cetate pătrată din lemn pe locul fortareţei genoveze Olihonia (Alciona). Între anii 1543-1546, în timpul dommiei lui Petru Rareş, cetatea este rezidita din temelie de piatra, aşa cum o vedem şi astăzi, adică rotunda cu diametrul de 37,5 m şi cu cinci bastioane egal departate intre ele.
Meşterii au pus la baza calculelor lor legea suprema a armoniei “secţiunea de aur”, fapt care face cetatea unicala printre moştrele de arhitectură defensivă din Europa. Cetatea Soroca mai este cunoscuta şi drept loc unde s-au întrunit oştirile moldovene sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir şi armatele ruseşti conduse de ţarul Petru I în timpul campaniei de la Prut impotriva ostaşilor turci in a. 1711. În cetate au mai fost: Bogdan Hmelniţchi, Timuş Hmelniţchi, Alexandru Suvorov s.a.
Asezarea Sorocii este mentionata pentru prima data intr-un document de la 1499. Data inaltarii ei a fost determinate in rezultatul sapaturilor arheologice. S-a constatat ca anume Stefan cel Mare a poruncit sa fie inaltata in fata vadului peste Nistru, pe locul unei vechi fortarete genoveze Alciona, cetatea de lemn, inconjurata cu valuri din pamint, iar Petru Rares a reconstruit-o din temelie, durind in piatra zidurile-i inalte


Multpatimitui si jefuitui pamint ai Sorocii a stat, dupa cum nota cronicarul Grigore Ureche, “in calea rautatilor”. Aceeasi asezare nepotrivita si aceeasi soarta o depling si alti doi cronicari ai istoriei neamului nostru, Miron Costin si Ion Neculce. Caci anume asupra acestor locuri s-au abatut ostile cazacilor, tatarilor, lesilor, turcilor, cita frunza si iarba, impinse de poftele nesatoase de imbogatire, pustiitoare ca lacustele, trecind prin foc si sabie orice petec de pamint. Tatarii au trecut de nenumarate ori Nistrul anume prin vadul din dreptui Sorocii, spre a supune jafului si prapadului tinutului si asezarile din preajma, in acea vreme apele Nistrului constituind hotarele de est ale Statului Moldovenesc.

De la extremitatea de nord a frontierei si pina la mare, pe Nistru erau citeva vaduri de trecere. Cele de la Hotin si Tighina erau aparate de garnizoanele cetatilor cu aceleasi nume. Pe cind vadul de trecere de la Soroca raminea expus primejdiei din partea invadatorilor straini si a veneticilor de tot soiul. Tocmai in perioada respectiva peninsula Balcanica fusese cucerita si supusa in intregime de catre Imperiul Otoman.
De aceea a si pus la cale domnitorul Stefan cel Mare inaltarea cetatii la vadul de trecere de linga Soroca, spre a intari frontierele de rasarit ale tarii si a pune la adapost poporul jefuit cu multa cruzime. Acea prima cetate patrata de lemn, inconjurata de niste fortificatii de pamint,a fost construita intr-un timp foarte scurt. iar in vremea domniei lui Petru Rares, cam intre anii 1543-1546 mesterii moldoveni au durat zidurile inalte si sigure de piatra de 15-20 metri, incununate de niste creneluri, care mai stau si pina astazi ca o coroana a demnitatii, profilata pe cerul albastru ai vremurilor de pace. Cetatea Sorocii are un plan circular cu diametrul de 37,5 metri, patru turnuri la fel circulare si un al cincilea turn patrat la intrare. Turnurile sint cu trei nivele, cu metereze si niste ambrazuri rotunde pentru tunuri. Grosimea zidurilor e de 3,5 metri si erau menite sa-i apere pe ostenii garnizoanei, paraclisul, incaperile si ele in trei nivele, depozitele de armament si provizii.


E unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii zidari. Facind parte din sistemul defensiv si fiind asezata in zona frontierei de rasarit a tarii, cetatea a fost intarita in repetate rinduri, prin grija si priceperea celor doi domnitori, astfel incit in fata zidurilor trainice si inalte s-au vazut siliti sa-si potoleasca poftele nesatioase si sa dea bir cu fugitii si tatarii, si cazacii, si turcii, si lesii -tot felul de hoarde cotropitoare. De parca proverbul “Fuga-i rusinoasa, dar e sanatoasa” ar fi fost potrivit ca sfat si avertisment anume pentru ei.

Inaltarea cetatii din piatra pe vremea domniei lui Petru Rares e confirmata si de Miron Costin, care notase cu pana de cronicar al adevarului istoric ca anume pe timpul celei de a doua domnii a vrednicului domn al Moldovei si urmas al lui Stefan cel Mare a si fost savirsita aceasta munca de reconstruire.

In cunoscuta-i lucrare “Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir sustine ca “Tinutui cel mai de pret ce iaste pre malul Nistrului o buna bucata de cale, iaste tinutul Sorocii. Scaunul lui iaste Soroca, ce se chema mai inainte Olihonia (adica Alciona-n. n), linga Nistru supt deal, pe un ses, si macar ca iaste mica, dar incit dupa vremea intru care s-a facut, iaste foarte tari, cu zidu foarte teapan, in patru unghiuri,aparat cu turnuri destui de inalte si iaste zidit de bicase (cremene) care sint in indestulare pre dealurile de prin prejur). si fiindca ea, de cind s-au dat Bindiriul, iaste cetatea cea mai de frunte despre lesi, pentru aceea se orinduiesc de catre domnie doi stapinitori pentru apararea ei”.

In timpul campaniei lui Petru I in Moldova (1711) garnizoana cetatii Soroca si aparatorii ei au respins cu vitejie atacurile numeroase si masive ale turcilor si au stat la datorie pina la sosirea ostirilor imparatului Rusiei. Sorocenii condusi de pircalabii lor au purces in repetate rinduri la lupta de partea domnitorilor Moldovei. Asa a fost si la 1711, cind l-au urmat pe Petru I pina la Prut, intru sustinerea lui Dimitrie Cantemir.

Lucrarile de restaurare au profilat prin ani pe cerul istoriei noastre de veacuri una din cetatile virtutii si demnitatii neamului nostru. Si in rasarit de soare, si in amurg, prin jaristea de stele, care intretin in vatra focul vesnic al dainuirii in timp si in spatiu, se inalta deasupra capetelor, precum crucea lui Stefan cel Mare deasupra crestinitatii, steaua fara de moarte, luminind in stema frumoasei si strabunei Moldove.
Sursa: literaturasiarta.md