miercuri, 31 august 2011

Remodelarea Istoriei


Atunci cand doar o mana de oameni vor sa obtina controlul asupra tuturor celorlalti, exista anumite reguli care trebuie urmate si anumite conditii care este necesar sa fie indeplinite.Ele sunt aceleasi, fie ca este vorba de un singur individ sau o familie, fie de un oras, o tara, un continent ori chiar daca se urmareste manipularea intregii planete.
Mai intai trebuie stabilite "normele", ceea ce este considerat Bine si Rau, Posibil sau Imposibil, Normal sau Anormal. Cei mai multi oameni le vor urma fara sa le conteste, deoarece prin ei actioneaza "spiritul de turma" care a coplesit Mintea Umana Colectiva din ultimele mii de ani.
In etapa urmatoare, Viata trebuie facuta cat mai neplacuta pentru cei putini care pun la indoiala normele impuse.Pentru aceasta, cea mai eficienta metoda este de a transforma aceasta diferenta intr-un fel de "delict".
Prin urmare, cei care dau glas unei alte pareri despre Adevar sau unui alt stil de Viata devin oile negre ale Turmei Umane.Acea turma este deja conditionata sa accepte ca normele impuse au devenit parte din Viata lor si deci sunt cat se poate de Reale si astfel, prin aroganta si ignoranta, ii ridiculizeaza sau condamna pe cei care aleg sa traiasca altfel.Ei ii preseaza si pe ceilalti sa se conformeze si servesc drept avertisment pentru cei care au de gand sa se rupa de Turma.
Astfel, cei putini, care ii controleaza pe cei multi, se folosesc de acest principiu, pentru a convinge masele sa se mentina pe aceeasi Linie.
Ceea ce oamenii isi fac unul altuia zilnic, cerandu-le celorlalti sa se conformeze normelor pe care ei le respecta orbeste, se numeste fascism psihologic (Politia Gandirii cu agenti in fiecare familie, pretutindeni in jurul nostru).
Agentii sunt atat de conditionati, incat cei mai multi dintre ei habar nu au ca sunt politisti fara salariu."Fac ceea ce este Bine pentru copilul meu", ii auzi justificandu-se.
Nu, faci ceea ce ai fost "programat" sa "crezi" ca este Bine pentru el.
Fiecare are rolul sau in procesul de intemnitare mentala, emotionala si fizica.Papusarii nu au altceva de facut decat sa traga sforile potrivite la momentul potrivit pentru a pune papusile umane sa danseze dupa cum le canta ei.
Cum pot face asta?
Simplu, ei dicteaza omenirii ce trebuie sa "invete", prin ceea ce numim noi cu mandrie "Educatie", sau ceea ce ei considera ca trebuie sa stim, prin "stirile" fabricate de ei in propria lor mass-media.
Astfel, ei dicteaza turmei, care nu Gandeste si nu Contesta in nici un fel ce anume sa creada despre Sine, despre alti Oameni, Viata, Istorie si evenimente curente.
De indata ce sunt stabilite Normele Societatii, nu mai trebuie controlati ziaristii, reporterii sau oficialii guvernamentali.
Fiecare isi ia "Adevarul" chiar din acele Norme si astfel ridiculizeaza si condamna automat pe oricine ofera o alta viziune asupra Realitatii...
Odata ce se detine Controlul asupra a ceea ce este considerat Normal, intregul Sistem ruleaza practic la modul automat.
Autosupravegherea Turmei Umane merge dincolo de oamenii in uniforme sau oficialii guvernamentali, incepe cu parintii Conditionati care isi impun regulile lor, copiilor, si exercita presiuni asupra lor pentru a urma Normele lor religioase, politice, economice si culturale.
Nu exista exemple mai elocvente decat acelea in care parintii insista sa ia decizii cu privire la casatoriile copiilor lor, aranjate prin prisma Religiei lor hilare.
Crearea de Norme Mentale si Emotionale, care inrobesc 99% din Omenire, continua fara incetare prin modalitati din ce in ce mai subtile.
Multi copii nu accepta Religia, dar o urmeaza pentru ca ei nu doresc sa isi supere familiile..exista de asemenea o Teama aproape Universala de ceea ce ar spune oamenii despre o anumita versiune a Realitatii sau despre un alt Mod de Viata.
Cei care doresc sa se rupa de Turma, se tem de ceea ce pot spune parintii, prietenii si colegii de munca, adica exact oameii care sunt conditionati de Sistemul de Norme impuse.
Pentru ca numarul celor care controleaza efectiv Omenirea nu este suficient de mare pentru a supraveghea intreaga planeta, a trebuit creata o structura in care Oamenii sa se controleze pe ei insisi prin Impunere Mentala si Emotionala.
De indata de Turma isi aplica siesi mentalitatea proprie, se trece la o a treia faza in aceasta intemnitare a Constiintei Umane.Sunt create anumite grupuri in interiorul Turmei pentru ca apoi sa fie provocate dispute intre ele, si asta prin crearea de sisteme de credinta diferite si provocarea starilor conflictuale intre ele.Aceste sisteme de credinta sunt cunoscute ca Religii, partide politice, teorii economice, tari, culturi etc...Ele sunt percepute ca "opuse" cand, de fapt, sunt aceleasi.
Viziunea Realitatii si a Posibilitatii din interiorul bulei sociale, este atat de limitata incat nu contine Elemente Opuse.
In ce consta spre exemplu, diferenta intre un preot crestin si un rabin sau preot musulman, hindus sau vreun discipol al lui Buddha care isi impun credinta asupra copiilor lor si ai altora?
Niciuna, deoarece credinta pe care ei urmaresc sa o inradacineze poate fi usor diferita insa aceasta diferenta este de cele mai multe ori imperceptibila, tema generala este mereu aceeasi, impunerea Credintei sau a convingerilor unuia asupra altuia.
Cum a fost posibil acest lucru?
Foarte simplu, mai intai trebuie incatusata Mintea Umana intr-o Credinta rigida si un simt limitat al Realitatii pentru a obtine astfel Turma..nu are prea mare importanta care sunt credintele, atata timp cat ele sunt rigide si descurajeaza Gandirea Libera si intrebarile de bun-simt..crestinismul, iudaismul, Islamul, hinduismul si celelalte religii contribuie si ele din plin la inrobirea Umana in timp ce proclama "Adevaruri" diferite.
Ii incurajezi pe cei care urmeaza aceste credinte rigide sa le impuna si celorlalti si sa le faca Viata foarte dificila si neplacuta celor care nu se conformeaza sau care pun intrebari.
Aduci aceste credinte in conflict, asigurandu-te astfel de existenta disensiunilor si apoi de usurinta in controlul lor.
In timp ce oamenii sunt preocupati sa lupte pentru a-si impune credintele si opiniile lor asupra celorlalti, ei nu sesizeaza ca cei care de fapt Controleaza totul ii manipuleaza precum papusarii.
Oamenii sunt ca moliile care bazaie in jurul Luminii, fermecati de credinta lor religioasa, de scorurile la fotbal, de ultimele episoade ale vreunei telenovele sau de pretul unei beri incat nu observa Adevaratele Schimbari din jurul lor.
"Cel care controleaza Trecutul, controleaza Viitorul, cel care controleaza Prezentul, controleaza Trecutul" (George Orwell)
"Istoria este o Minciuna acceptata de comun acord" (Voltaire)
Tot ceea ce astazi credem ca Suntem si modul in care privim Realitatea se bazeaza in mare parte pe credinta noastra in ceea ce s-a petrecut in Trecut.
Prin urmare, daca vrei sa manipulezi simtul Realitatii la oamenii de astazi, tot ce trebuie sa faci e sa rescrii si sa "remodelezi" ceea ce in mod hilar numim Istorie.

marți, 30 august 2011

OZN-urile, prieten, pericol sau plasmuire?


Pentru Biserica Crestina (in special cea Catolica) fenomenul OZN a insemnat un dureros "tepus in coaste", a carui existenta suparatoare i-a fost greu sa o explice. Multi crestini, s-au multumit fie sa anatemizeze fenomenul, fie sa-l ignore voluntar.
Impresia aceasta de slabiciune in abordarea subiectului OZN putea sa nu se ofere lumii daca, ca si crestini, am fi fost angajati serios in analizarea lui in lumina Sfintei Scripturi. Lumea cu stiinta ei, cu toate mijloacele ei si metodele de cercetare, NU A PUTUT SA OFERE O EXPLICATIE ADECVATA SI STIINTIFICA a fenomenului. S-au facut in schimb o multime de presupuneri, nici una adeverita pana in zilele noastre. S-a speculat si s-a profitat nemilos de pe urma aparitiei Obiectelor Zburatoare Neidentificate in diverse locuri pe planeta, de catre tot felul de oameni si organizatii mai mult sau mai putin bine intentionate, de s-a ajuns astazi sa fii considerat neserios la simpla pomenire a subiectului.
In ciuda aerului de controversa care pluteste asupra subiectului, Biblia vine nu cu o explicatie care dezarmeaza prin simplitate, ci cu un evident avertisment: cei ce nu recunosc autoritatea Cuvantului lui Dumnezeu sunt victime nestiutoare ale unui cumplit razboi spiritual purtat pentru intunecarea mintilor celor necredinciosi sau pentru iluminarea si protejarea celor ale credinciosilor!
Solutia pentru dezlegarea misterului fenomenului OZN, ca si solutia pentru dilema existentei omului pe acest pamant, se gaseste intr-o biblica relatie personala a fiecaruia cu Creatorul acestui Univers, Domnul Isus Hristos.
Dati-mi voie sa spun ca, fara a porni de la aceasta premiza, fenomenul OZN, care comparativ cu fenomenul rautatii omului este oricum mult mai putin grav, VA RAMANE INEXPLICABIL! Cum de altfel si este deocamdata, in lumea seculara a zilelor noastre!
Noi, insa trebuie sa avem explicatii, iar ca si crestini si oameni rationali sa examinam explicatia si apoi Scripturile. Intai de toate exista doar 7 explicatii posibile pentru fenomenul OZN. Oricine incearca sa treaca de acestea nu face decat sa speculeze. Iata care sunt aceste sapte posibile ipoteze:
TOATA POVESTEA ESTE O FARSA. Nimeni nu s-a intalnit cu nimic si toate rapoartele care circula prin lume nu sunt reale. Toate cazurile relatate de-a lungul secolelor au fost stimulate de imaginatie. Nu a existat nimic care sa le justifice. Sau, au fost in mod intentionat inventate de oameni pentru a pacali. Este o farsa, o plasmuire. Totusi, de unde le-a venit ideea?
Aceasta teorie este eliminata imediat de faptul ca oameni de stiinta reputabili cat si oameni simpli din toata lumea au experimentat acelasi fenomen si in orice experiment inchis aceasta constituie o realitate care nu poate fi negata. Deci, nu este farsa.
ESTE VORBA DE UN FENOMEN NATURAL. De fulgere globulare, plasma, sau poate de baloane meteorologice, pasari, sau inversiuni de temperatura. Dupa ce folosim toate aceste explicatii pentru a nega fenomenul, nu putem explica cele mai mult de 2.000 de observatii facute de piloti si de oameni care cunosc cerul si tot ce zboara prin aer. Toti marturisesc acelasi lucru: fenomenul reprezinta o realitate!
Asadar, nu este doar un fenomen natural, ci este mai mult decat natural. Inseamna mai mult decat atat. Este ori extraterestru, ori supranatural.
ESTE INTERPLANETAR. De undeva din sistemul nostru solar suntem vizitati. De pe Marte, Venus, Jupiter, Saturn, de undeva, "ei" ne viziteaza. Poate in partea intunecata a Lunii se afla una din bazele lor. Aceasta teorie este infirmata de faptul ca telescoape gigantice din intreaga lume, printr-o monitorizare de 24 din 24 de ore a cerului, nu au reusit sa ofere nici o dovada a unor astronave sau a altor obiecte care sa calatoreasca intre planete fie din sistemul nostru solar sau dintr-o alta galaxie. Daca existau, acestea puteau fi observate foarte usor! Cu siguranta ar fi putut fi observate in jurul Lunii care este la o distanta de numai 238.000 de mile. Astfel OZN-urile nu sunt de provenienta interplanetara. Nu sunt de origine din propriul nostru sistem solar, asa cum il cunoastem in clipa de fata.
OBIECTELE AU PROVENIENTA INTERGALACTICA. Adica, vin dintr-un alt sistem solar. Avem de-a face cu fiinte dintr-un alt sistem solar care ne viziteaza la fel cum noi am vizita o alta lume daca am avea posibilitatea sa o facem. Actualmente trimitem sonde spatiale spre alte planete si se vorbeste de trimiterea de nave cu echipaj pentru a explora alte planete. Atunci, si noi am urma acelasi proces si metodologie de culegere a mostrelor de sol, mostrelor de plante si chiar de examinare a fiintelor, daca am avea sansa, la fel cum ne indica fenomenul ce se petrece pe pamant ca cineva a facut-o sau poate o face inca, cu noi.
Astfel, fenomen intergalactic, ce provine din spatiul extraterestru, vrand nevrand trebuie sa ramana o optiune posibila. Dar ce ne facem cu lipsa de dovezi si cu timpul care trece fara sa gasim raspunsul. Ca fiinte ce au o scurta existenta ne asteptam la un raspuns in timp ce ne aflam inca in viata. Acesta intarzie sa apara, fie pentru ca in spatiul intergalactic nu exista unul, fie pentru ca ne este ascuns intentionat de cineva care nu doreste ca noi oamenii sa-l cunoastem. Urat din partea "respectivului"!? Acesta nu poate fi Dumnezeu, pentru ca El ne-a spus ca ne va face cunoscut tot adevarul si ca adevarul ne va face liberi!
SE SPUNE SA LUAM IN CONSIDERARE FAPTUL CA S-AR PUTEA SA EXISTE O CIVILIZATIE PE PROPRIA NOASTRA PLANETA DESPRE CARE NU STIM NIMIC. Planeta noastra nu a fost explorata inca in intregime. Exista parti ale ei pe care nu le cunoastem bine. Exista posibilitatea ca o alta civilizatie sa existe, civilizatie care a avut remarcabilul bun simt de a nu face nici un contact cu noi! Ca prin urmare, aceasta ar fi fost ferita de razboaie si de multe din viciile care ne sunt proprii noua.
Aceasta este o teorie care a fost avansata de unii savanti, dar trebuie sa recunoastem ca nu exista nici o dovada care sa o sprijine. Unele OZN-uri se spune ca au fost vazute intrand in apa, indeosebi in jurul Triunghiului Bermudelor, numit si "Triunghiul Diavolului"(?!), insa nu poate fi adusa nici o dovada. Acelasi fenomen s-a remarcat si in California. Dar, in ciuda legendelor, nu exista nici o dovada a existentei unei civilizatii aflate sub crusta planetei noastre sau in jurul continentelor noastre, despre care noi sa nu avem vreo idee. Ceea mai buna dovada stiintifica ne spune ca asa ceva nu este adevarat.
ESTE O ARMA SECRETA. Construita de fosta Uniune Sovietica sau de Statele Unite si acum fiecare pastreaza tacerea. Sper foarte mult sa fie a noastra!! Daca era a noastra, atunci chiar din 1952 eram inventatorii si posesorii unei aeronave ce calatorea cu o viteza de peste 7.000 de mile pe ora! Ganditi-va la toti banii pe care i-am fi economisit in programele spatiale! Unul dintre aceste obiecte putea sa ajunga de la Pamant la Luna foarte rapid. Progresele pe care le-am fi realizat ar fi fost inimaginabile! Daca era a lor, rusii ar fi ajuns acolo primii sau noi am fi fost de mult acolo. Asadar nu este o "arma secreta" a cuiva despre care sa avem cunostinta. As indrazni totusi sa spun ca atat Pentagonul cat Kremlinul ar fi vrut sa o posede ca "arma lor secreta", procurand-o cat mai repede posibil!
AVEM DE-A FACE CU FIINTE ULTRADIMENSIONALE (DINTR-O ALTA DIMENSIUNE, SAU DIN AFARA CELOR TREI DIMENSIUNI CUNOSCUTE NOUA.
In primul rand, Biblia este cea care vorbeste autoritar despre existenta unor fiinte de acest fel. Ea ii avertizeaza pe oameni de existenta unor creaturi spirituale si puternice, care nu sunt supuse limitarilor lumii noastre tridimensionale (timp - spatiu - materie), ele putandu-se misca in voie prin spatiul cosmic sau atmosfera terestra. Mai multe versete ale ei ne vorbesc despre manifestarea din zilele din urma a Satanei si a ingerilor sai care se va face prin "tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase si cu toate amagirile nelegiuirii" (2 Tes.2:9,10). De asemenea, ca "vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer" (Luca 21:11).
Daca aceste fiinte se afla in spatele fenomenului OZN, din punctul de vedere al Bibliei nu se pune problema, pentru ca se afla in caracterul acestora sa imite, sa falsifice, sa creeze iluzii, iar Cuvantul lui Dumnezeu ne ofera numeroase asemenea ilustratii. Ce altceva mai potrivit ar fi gasit acestea ca mijloc de amagire pentru o generatie preocupata de calatorii interplanetare si fascinata de atractia stelelor, decat aparenta unor vizitatori extraterestri?
De aceea, un fenomen ca cel numit "OZN" este conform tiparului manifestarilor demonice si era de asteptat in epoca spatiala. Efeseni 2:2 se refera la Satana ca fiind "domnul puterii vazduhului" sau "printul aerului". In limba originala a textului, cuvantul putere (exousia) este un termen colectiv care descrie tot imperiul de spirite rele, iar termenul "vazduh" (grecescul "aer") descrie atmosfera terestra, patura de aer numita vazduh. Astfel, conform acestui text, centrul de activitate demonica il constituie atmosfera terestra din jurul Pamantului. Iar daca aerul este domeniul demonilor, atunci putem vedea legatura care exista intre acestia si misteriosul fenomen a carui localizare se face de regula in atmosfera noastra terestra. Sa mai adaugam ca Scriptura ne spune ca noi ne luptam impotriva (spiritelor rele) duhurilor rautatii care se afla in locurile ceresti (vezi, Efes.6:12) si aceasta legatura devine si mai evidenta. Pe deasupra, tot ceea ce poate fi numit razboi spiritual si amagire spirituala, se poate observa in experientele relatate de "contactati".
In concluzie, obtinerea unui raspuns adecvat la aceasta dilema OZN depinde de considerarea atenta a revelatiei biblice a comportamentului acestor fiinte puternice dar inselatoare care opereaza nestanjenite in jurul planetei noastre, fiindca "locul lor nu s-a mai gasit in cer (evident e vorba, de Rai!) si balaurul cel mare, sarpele cel vechi, numit Diavolul si Satana, acela care inseala toata lumea, a fost aruncat pe Pamant si impreuna cu el au fost aruncati si ingerii lui" (Apocalipsa 12:8-9). Cine sfideaza aceasta realitate a lumii noastre nu va fi sub nici o forma capabil sa inteleaga originea acestui fenomen popular si este probabil victima a razboiului spiritual ce se poarta impotriva lor.
MESAJELE OZN-URILOR, NEW AGE-UL, INGERII, REINCARNAREA, TEOLOGIA SI OCULTUL
In sprijinul acestei concluzii vin mesajele receptate de la acesti presupusi extraterestri a caror teologie este diametral opusa teologiei traditionale crestine si revelatiei biblice. Aceste "mesaje" constituie o "alta revelatie" care nu recunoaste existenta unui Dumnezeu personal, Creator, a lui Dumnezeu Fiul, Mantuitor si Domn si neaga necesitatea pocaintei si a unei relatii a individului cu El.
Avand in vedere ca unii au vazut in acest fenomen o legatura cu Crestinismul si au afirmat ca OZN-urile sunt o manifestare divina si entitatile care se afla in ele, mesageri angelici, negarea acestor adevaruri teologice cat si necinstirea lui Hristos fac sa fie foarte greu de acceptat ca acestia ar fi ingeri ai lui Dumnezeu care aduc omenirii "mesaje" de la Dumnezeul Bibliei! Aceasta ipoteza sustinuta la un moment dat de Reverendul american Barry H.Downing, autorul cartii "Biblia si Farfuriile Zburatoare" (Berkeley Books, 1989), licentiat in teologie al lui Princeton Theological Seminary, doctorand al Universitatii Edinburgh, consultant al lui Mutual UFO Network timp de 16 ani si editor al Jurnalului MUFON UFO, este infirmata chiar de cel ce a lansat-o si care marturiseste ca in ciuda convingerilor sale, "trebuie sa spun ca nu pot numi nici macar un singur teolog care sa creada ca teoria mea este buna" si ca, "se poate ca insasi realitatea OZN sa fie frauduloasa (inselatoare), incercand sa ne convinga ca este divina".1
Cheia intelegerii originii spiritiste a acestui fenomen este totusi "teologia" mesajelor transmise contactatilor. Conform zecilor de carti scrise de acestia si relatarilor verbale, rezumand, iata ce spun aceste "avansate fiinte" extraterestre: (1) ca, religia crestina este falsa si este demodata sau depasita de vremuri; (2) ca, omul trebuie sa-si dezvolte puterile sale psihice; (3) ca, noi ne aflam in pragul unei Noi Ere de iluminare ocultica; (4) ca, omul, creatia si Dumnezeu fac parte impreuna din aceeasi esenta divina, tot este una si una sunt toti - panteism; (5) ca, entitati din spatiu sunt prezente aici pentru a asista umanitatea sa atinga o stare avansata de spiritualitate. Pe langa acestea nu sunt de neglijat mesajele care recomanda unele forme de control social drastic al unei autoritati planetare unice care poate asigura supravietuirea acestei planete.2
Stim ca Antihristul se va revela cu "semne si puteri mincinoase" si daca ar fi cu putinta "i-ar amagi chiar si pe cei alesi". Lumea nu este in asteptarea unui Salvator teologic, ci se afla in cautarea unui mantuitor "tehnologic"!3 Lumea asteapta aparitia cuiva care sa rezolve problema foametei in lume, sa rezolve problema cresterii demografice, sa rezolve problema razboaielor, sau a bolilor. Este in asteptarea cuiva care sa creeze ceea ce oamenii neregenerati spiritual vor. Adica, "raiul pe pamant", in conditiile pe care ei le impun!
Nu este alta cale mai buna prin care fortele intunericului sa se reveleze la acest ceas pe Pamant, decat sa para ca ar fi "mantuitorii" problemelor complexe ale unei omenirii confuze ce-si cauta drumul spre viitor.
Ceea ce este interesant privitor la ipoteza lui Weldon, este constatarea ca lumea ocultului a imbratisat ozeneologia. Lumea ocultului si exponentii ei vorbesc adesea despre contactele cu fiintele din OZN-uri. Uri Geller, spiritistul de la Universitatea Stanford, omul iesit din comun care putea sa indoaie chei, cutite sau furculite printr-un simplu act de vointa, si care putea sa opreasca acele ceasornicelor doar poruncindu-le, care putea sa spuna ce se afla pe fata zarului dintr-o cutie inchisa, afirma ca este produsul unor forte dintr-o alta lume ce l-au pus pe el aici pentru a-i convinge pe oameni sa accepte ca aceste forte sunt binevoitoare(?!), si doritoare sa ne conduca la o viata superioara.
Prin anii '50, George Adamski, unul din primii care a scris convingator despre subiectul OZN-urilor a declarat ca, "a vorbit cu oamenii din OZN-uri" si ca acestia i-au spus ca "omul nu ar trebui sa se teama de moarte, fiindca reincarnarea a avut loc in intreg Universul si ca in tot Universul planetele sunt populate de suflete care au trait aici apoi au murit si s-au reincarnat altundeva". De fapt, John Keel care a scris mult despre OZN-uri si despre ocult subliniaza ca oamenii care pretind ca sunt in contact cu OZN-uri afirma invariabil ca ocupantii acestor nave vorbesc despre adevarul reincarnarii si despre mantuirea universala a intregii omeniri!
Teologia fiintelor din OZN-uri mi se pare cea mai revelatoare. Am cercetat care este teologia lor. Ce urmeaza a fost cules de la oamenii care au pretins ca au vorbit cu fiintele extraterestre ocupante ale OZN-urilor. Aceste fiinte, orice ar fi ele, NU CRED CA DUMNEZEU ESTE O FIINTA PERSONALA sau ca ISUS HRISTOS ESTE SINGURUL MANTUITOR. NU CRED CA DOAR BIBLIA ESTE CUVANTUL LUI DUMNEZEU. NU CRED IN INVIERE. NU CRED IN STAREA DE PACAT A INTREGII OMENIRI. NU CRED IN JUDECATA. NU CRED IN OFERTA DE IERTARE PRIN ISUS HRISTOS A PACATELOR NOASTRE. Cred, in schimb, in reincarnare si ca omul poate evolua singur de la planeta la planeta, ajungand la perfectiune(?!). Cred ca omul poate fi iluminat spiritual intrand in contact cu entitati din spatiul cosmic.
Ceea ce ozenautii promoveaza este o teologie opusa Crestinismului. De aceea, s-ar sugera o evaluare mai serioasa decat s-a facut pana acum. Poate cei cu care avem de-a face sunt fiinte ultradimensionale (deci, dintr-o alta dimensiune, sau din afara timpului, spatiului si materiei noastre) care au capacitatea de a se arata in atmosfera planetei noastre, convingand pe oricine cu "semne si minuni mincinoase/false", care daca este nevoie, sa se poata demonstra pe pelicula de film in trei dimensiuni, spre satisfactia oamenilor de pe pamant, ca exista.
Mesajele din OZN-uri ne sugereaza sa abandonam religiile noastre traditionale si ca Moise a primit in realitate Cele 10 Porunci de la un astronaut ce le-a decupat in piatra cu un fel de arma laser! Nu ar fi intr-adevar fascinant daca o tehnologie (sau, civilizatie) superioara ar fi hotarat sa fie "mantuitoarea" omenirii si "creatoarea" lui homo sapiens. Acum la sfarsitul unei epoci de deosebite realizari stiintifice aceasta alege sa se prezinte ca fiind "izbavirea" noastra, dar, in realitate producand "amagirea" noastra!!
Contradictia dintre aceste "mesaje" si revelatia biblica este acuta dar nu asupra acestui fapt doresc sa va atrag atentia. Ceea ce este mai surprinzator este faptul ca aceste "mesaje speciale" transmise omenirii de pretinsii extraterestri sunt identice cu cele cunoscute in lumea straveche a ocultului.
Daca am fi fost cu adevarat contactati de civilizatii extraterestre extrem de avansate, dovada acestui contact ar fi trebuit sa se gaseasca in miile de mesaje inregistrate cu credinciosie de "contactati". Din nefericire aceste mesaje nu reflecta o cultura stiintifica extrem de avansata ci mai degraba un paganism si ocultism decadent. De fapt, mesajele ce provin de la aceste pretinse entitati venite din spatiu difera foarte putin de mesajele recent intemeiatei religii New Age. La urma urmei se poate observa ca "contactatii" OZN sunt cei ce au pus bazele modernei Miscari New Age prin popularizarea unor astfel de mesaje extraterestre ce vestesc atingerea unei avansate constiinte cosmice si pregatirea omenirii pentru descoperirea dumnezeirii latente din fiecare om. Multi cercetatori au remarcat ca acestea sunt o forma avansata, moderna, a stravechiului ocultism. John Keel, o autoritate recunoscuta in domeniul cercetarii fenomenului OZN afirma ca, "nesfarsitele mesaje de la cei din spatiu pot umple o intreaga biblioteca si desi acestia pretind ca reprezinta o alta lume, continutul acestor mesaje sunt identice cu cele primite mai demult de mediumi si spiritisti".4
Cunoscutul evanghelist american, Billy Graham observa ca, "in multe rapoarte de aparitii OZN, entitatile care le piloteaza sunt uluitor de asemanatoare cu ingerii".5 De aceea, nu putem trece cu vederea ca Biblia ne spune ca demonii sunt ingeri cazuti care se razboiesc cu omul si cu Dumnezeu, spirite mincinoase care amagesc pe oameni din punct de vedere spiritual.
In ciuda tendintei dominante de a da crezare ipotezei extraterestre, un numar de cercetatori de seama sunt convinsi ca ea nu este valabila (o lista a acestor personalitati stiintifice din domeniul cercetarii fenomenului OZN va poate fi oferita la cerere, pentru a verifica veridicitatea acestei afirmatii). In locul acesteia, ei prezinta teoria spiritista in care este examinata stiintific evidenta natura ocultica a fenomenului OZN. Aceasta teorie propune urmatoarele idei:
- OZN-urile reprezinta o forma inteligenta de viata
- au existat de la inceputul civilizatiei omenesti, dar aparand sub forme diferite de-a lungul istoriei
- nu provin de la civilizatii avansate din spatiul extraterestru ci dintr-o alta dimensiune sau alta lume invizibila care coexista cu lumea noastra
- reprezinta fara indoiala un fenomen spiritual (psihic) ce poate opera, cel putin temporar, pe planul material al lumii noastre
Foarte putini cercetatori care se remarca prin obiectivitate, neaga natura ocultica a experientelor OZN. Daca se catalogheaza trasaturile de baza ale ocultului si se compara cu fenomenul OZN, se poate descoperi o similaritate esentiala.
John Ankerberg si John Weldon afirma ca dupa 20 de ani de cercetari, teoria spiritista (demonica) se potriveste foarte bine fenomenului in toate aspectele lui. Acesti cercetatori crestini evidentiaza ca legatura OZN-urilor cu spiritismul este afirmata de unii ca, B.Schwartz, C.Wilson, Clark si Coleman, Brad Steiger, T.James, D.Scott Rogo si altii. Unii dintre acestia, cum ar fi Brad Steiger, au avut parte de experiente personale extrem de traumatice cu OZN-urile si au primit mesaje de la entitatile care le conduc. Ei relateaza aspecte care sunt izbitor de asemanatoare cu manifestarile demonice relatate de-a lungul timpurilor. Marturia acestora nu poate fi negata. De asemenea, se poate spune ca nu exista nici un "contactat" OZN care sa nu fi fost sau devenit un medium spiritist.
Considerati cateva dintre paralele dintre demonologia clasica si ozeneologie. O examinare a literaturii ocultice a sec.XIX-lea, sa zicem, lucrarea autoritara a lui Francis Barret intitulata The Magus - Book 2 (New York: University Books, 1801 - 1967 - pag.48-54), ii descrie pe ingerii cazuti, pe demoni, in felul acesta:
"...unii care sunt aproape de noi urca in sus si-n jos in aerul obscur. Altii locuiesc in lacuri, rauri sau mari; altii in pamant si ingrozesc tot ce-i pamantesc...ii chinuie nu doar pe oameni dar si alte creaturi. Altii care se multumesc doar cu rasete si batjocura, isi propun doar sa-i oboseasca pe oameni decat sa le faca rau; altii...care se schimba singuri sub diferite forme, ca sa-i tulbure cu teama... "
Cateva pagini mai incolo continua spunand: "...asa vorbesc demonii, iar ceea ce omul face cu o firava voce (fizica), ei imita prin a da impresia de vorbire audibila celor carora le vorbesc...de multe ori totusi emit o voce audibila".
In cartea lui G.H.Pember, "Earth Earliest Ages and Their Connection with Modern Spiritualism and Theosophy" (Old Tappan, NJ: Revel,1876 - pag.254), acesta observa ca ocultistul este initiat "intr-o comunicare inteligenta cu spiritele din aer si poate receptiona orice cunostinta pe care acestea o poseda, sau falsele impresii pe care acestea (deci, spiritele) decid sa le ofere...demonilor parand ca le este ingaduit sa faca diverse minuni la cererea lor".
Marele teolog Augustin a observat ca, "ceea ce oamenii pot sa faca folosind culori reale, demonii pot face foarte usor prin aratarea de forme ireale... ".6
Ipoteza extraterestra reprezinta "calul de bataie" favorit al multor oameni iar a o pune la indoiala este considerat nestiintific. A afirma o teorie numita demonica este considerat un pic cam prea mult, ignorandu-i valoarea explicativa. Intr-un fel aceasta reactie este de asteptat devreme ce o asemenea teorie ii plaseaza pe cercetatorii si promotorii OZN-eologiei, oarecum, in coliziune cu diavolul si ocultul.
Si totusi a ajunge corect la o asemenea concluzie, convingerile cuiva, indiferent care ar fi acestea, nu ar trebui sa impiedice acceptarea ei. In afara de cazul in care prejudecatile fata de astfel de convingeri ale comunitatii stiintifice sunt prea puternice. Cu toate acestea au existat necredinciosi care au recunoscut ca, "in mod cert demonologia reprezinta una din posibilitatile logice".7
Fenomenul are toate trasaturile tipice demonologiei, si de aceea a-l infatisa ca o entuziasmanta intalnire cu extrem de avansate forme (binevoitoare ?!) de civilizatie extraterestra face un mare deserviciu societatii umane. Daca OZN-urile sunt manifestari demonice, a nu le identifica ca atare, poate avea consecinte nefaste pentru intreaga civilizatie. Daca acestea sunt precursoarele viitoarei dar apropiatei dominatii mondiale a Antihristului, cei implicati in cercetarea fenomenului sau cei doar interesati de concluziile lor, nu pot ignora teoria spiritista, cea mai logica explicatie, din cauza unor conceptii materialiste despre lume, a necredintei sau datorita captivantei ideii de autentic contact cu avansate forme de viata extraterestra. Responsabilitatea pentru dezinformarea publicului le-ar reveni atunci in intregime lor si ar fi pacat ca din cauza prejudecatilor sa ramanem in obscurantism.
Concluzia le apartine d-nilor John Ankerberg si John Weldon:
“Noi credem ca lipsa de dovezi in sprijinul ipotezei extraterestre si esecul celorlalte teorii de a explica in mod adecvat fenomenul OZN ne obliga sa consideram teoria demonica. Aceasta teorie este confirmata de nefastele efecte fizice, psihologice si psihice ale intalnirilor OZN, de cazurile de posesiune, de mesajele anticrestine, nebiblice si multe altele. Sa consideram orientarea neetica, nebiblica a entitatilor OZN si invataturilor lor. Comportamentul lor bizar si evidentele corelari ocultice si demonice. Observati de asemenea, nenumaratele cazuri de intalniri de gradul III, care au fost evenimente inscenate pentru beneficiul observatorilor si care sugereaza intentia lor de a amagi. Atentia de care se bucura Pamantul nostru demonstrata istoric si faptul ca fenomenul se aliniaza teoriei demonice indica aceasta explicatie ca fiind cel mai bun raspuns posibil la misterul fenomenului OZN.”

Alan & Kepa - Incarcerat

Nemuritorul


de Pavel Coruţ

Cu mult mai tare decât voi,
E Omul care poartă
Speranţă moartă-n ochii goi,
Credinţa-n suflet, moartă.

Un capăt de speranţă-aveam,
Voi l-aţi aflat şi l-aţi ucis.
Zadarnic! Din eternul Neam,
Am înviat speranţă-vis.

Credinţa-n viaţă, dram cu dram,
Mi-aţi omorât-o în dureri
Dar a-nviat-o-al Vieţii ram,

Din trupu-mi, carne-aţi sfâşiat
Şi oasele mi-aţi tras pe roţi,
De vraja Vieţii înviat,
Eu vă privesc în ochi pe toţi.

Zdrobit, în pulbere căzut,
Lovit în şfichiuri de nevoi,
M-am ridicat cum n-aţi crezut:
Cu mult mai tare decât voi.

Doina si Ion Aldea Teodorovici - Reaprindeti candela

luni, 29 august 2011

Povestile plutesc prin aer in asteptarea unui copil care sa le prinda in plasa pentru fluturi.
Cu totii am fost candva…omizi!

duminică, 28 august 2011

“Există doar două moduri de a-ţi trăi viaţa… Unul este ca şi cum nimic nu este un miracol. Celălalt este ca şi cum orice este un miracol.”

Pace, Lumina si Iubire! O zi minunata va urez!

Stăpânirea Romană


Autor: Ionel Grama (R. Lumea Misterelor)

„Noi n-am avut nevoie
Să luăm adeverinţe
Că vieţuim acasă,
In patrie la noi,
Am fost şi vom rămîne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de război“. (Adrian Păunescu – Dacii liberi)

„Revista dvs. este promotoarea ideii că poporul român nu este descendent din romani, aceştia neavînd niciun fel de influenţe asupra evoluţiei dacilor şi a limbii române” (Bacău, semnătură indescifrabilă).
Trebuie să începem cu o precizare absolut necesară: noi susţinem şi am promovat ideea, care este demonstrată şi acceptată de foarte mulţi istorici, că poporul român nu s-a format din împreunarea femeilor dace cu ocupanţii romani, dar nu am afirmat şi nu o vom face că romanii nu au avut influenţe asupra teritoriilor ocupate, asupra locuitorilor acestora şi, într-o oarecare măsură, asupra limbii pe care o vorbim. Pe ce ne bazăm?
Imperiul roman a cotropit doar 14% din suprafaţa Daciei, cea mai mare parte a acesteia nefiind invadată de trupele care erau formate, aproape în totalitate, din asiatici, africani sau alte naţii, care nu ştiau limba latină şi foloseau doar nişte expresii cazone. Romanii au ocupat pămîntul Daciei în anul 106 d.H. şi au plecat în 271 d.H., cei 165 de ani cît au stat nefiind suficienţi pentru „a forma” un popor şi o limbă. In Ilyria, la sud de Dunăre pînă la Marea Adriatică, au venit în anul 168 î.H. şi au stat 644 de ani, pînă în 474 d.H., Macedonia a fost sub ocupaţie romană 541 de ani (146 î.H.-395 d.H.), Moesia 439 de ani (44 î.H.-395 d.H.), iar Pannonia 418 ani (10 î.H.-408 d.H.). Istoriile acestor zone nu consemnează că popoarele de acolo s-au format din romani şi băştinaşe, locuitorii acestor pămînturi vorbind în continuare limba străbună. In Malta, stăpînirea romană a durat 800 de ani, dar populaţia de aici nu vorbeşte nici azi limba latină. Cum se putea forma limba română, o limbă latină străveche, din graiurile pe care le vorbeau oştenii romani, cînd azi, în mileniul al treilea, locuitorii din nordul Italiei, din Toscana şi Lombardia nu se înţeleg cu cei din sud, din Calabria şi Sardinia? La noi, deşi Basarabia a fost 100 de ani sub ocupaţie rusească, Bucovina a stat 150 de ani sub dominaţie austriacă, totuşi un moldovean se înţelege perfect cu un oltean sau cu un muntean, iar ardelenii nu au uitat limba strămoşească şi se înţeleg foarte bine cu ceilalţi locuitori ai României, chiar dacă Ardealul a stat 1.000 de ani sub stăpînire ungară. Aşa cum am spus mai înainte, legiunile romane au ocupat doar 14% din suprafaţa Daciei, restul teritoriului, adică 86%, nefiind în niciun fel direct sub influenţa romană. Dacii liberi, cum au fost consemnaţi de istorie, nu au fost obligaţi să înveţe „limba romană” şi nimic nu i-ar fi putut face să se grăbească să-şi însuşească graiul celor care le-au distrus casele, le-au luat copiii şi i-au vîndut la Roma, le-au violat fetele şi nevestele şi le-au ucis conducătorii. Ei au vorbit în continuare limba strămoşească, o limbă latină mult mai veche decît „latina” vorbită de soldaţii imperiului. Iată doar cîteva argumente dintr-o lungă listă agreată de nenumăraţi istorici, care ne fac să susţinem ideea că „noi nu sîntem urmaşii Romei”, aşa cum corect a scris doctorul Napolean Săvescu.
Cît priveşte cealaltă insinuare din text, privitoare la „români” şi „romi”, vă recomandăm să studiaţi cu atenţie trecutul românilor şi pe cel al ţiganilor, acesta este numele corect, străvechi, această etnie avînd, la rîndul ei, o bogată şi frumoasă istorie proprie. Vă reţinem atenţia doar asupra faptului că, deşi locuiesc dintotdeauna printre români sau în mijlocul altor naţii, unde s-au stabilit, ţiganii vorbesc aceeaşi limbă de mii de ani, pe care nu şi-au schimbat-o, şi se înţeleg foarte bine între ei. Atunci de ce credeţi că ar fi renunţat dacii la limba lor în favoarea celei vorbite de nişte invadatori? Aşa-zisele confuzii care se fac uneori în presa străină şi nu numai, români egal romi, sînt dăunătoare tuturor, cei care le folosesc jignindu-i astfel, în mod intenţionat sau voalat, şi pe unii, şi pe ceilalţi, nici românii şi nici ţiganii nefiind, aşa cum se prezintă, cauzele tuturor relelor din lume. Trăim împreună de mult timp şi trebuie să ne respectăm reciproc.
P.S. Deşi am mai făcut această precizare şi cu alte ocazii, pentru liniştea celui (celei) care a trimis mesajul, nu am avut şi nu avem absolut nicio legătură cu dr. Napoleon Săvescu, cetăţean american, stabilit în SUA.

Gândul cel bun


Îndreptându-se spre casă, un ţăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine şi, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta şi în stânga şi s-a apleacat să ia sacul. Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-şi că, într-o singură direcţie, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul şi, zâmbind, îşi continuă liniştit drumul spre casă, spunându-şi:
- Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aş avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat şi liniştit. Cu siguranţă că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată şi se va întoarce după sac. Dacă l-aş fi luat nu m-ar fi văzut nici un om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.

Ego - Pentru ca te iubesc

duminică, 21 august 2011


Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. J. F. Kennedy

sâmbătă, 20 august 2011


Toti traim sub acelasi cer, dar nu toti avem acelasi orizont. Konrad Adenauer

luni, 15 august 2011


Toata lumea se plange ca nu are memorie,dar nimeni nu se vaita ca nu are logica.
Nu judecati oamenii dupa cei cu care se aduna. Nu uitati ca Iuda avea amici ireprosabili.
Experienta este cel mai dur profesor, pentru ca intai iti da testul si apoi iti spune care era lectia.

duminică, 14 august 2011

Valahii - descendentii directi ai pelasgilor, civilizatorii lumii


Pelasgii, sau protodacii sunt cei mai vechi locuitori ai Europei, dupa unii cercetatori chiar, cei mai vechi locuitori ai Terrei (D. Balasa - Noi nu suntem urmasii Romei). Anticii îi mai numesc si hiperboreeni, ceea ce atesta constiinta identitatii acestor termeni, a sensului lor, si despre acestia vorbesc miturile.
N. Densusianu în “Dacia preistorica” Bucuresti 1913, pag. 988, spune ca “primul om pamântean, întemeietorul semintiilor pamântului” homus universales, identic cu Adam, a fost Pelasg - (Munteanul, sau Uranus).
Acesta a întemeiat neamul pelasgilor care si-a întins stapânirea pe un teritoriu imens. Consideram lucru absolut posibil, daca luam în considerare ceea ce spune S. Coryll în opera “Valahii în Cartea Genezei ”.
Acesta arata, ca si Biblia, ca înainte de deriva continentelor, pamântul era o insula înconjurata de ape. Mitul omului pelasg înregistreaza prezenta acestuia înainte de potopul lui Noe.
Superioritea omului pelasg e surprinsa tot în mituri; acestea - cum spune Rene Guenon - sunt cele mai durabile creatii în timp, ale caror învelisuri ascund miezul adevarului pierdut si neînteles de mase, dar tocmai prin aceasta având asigurata fiintarea.
Initiatii sunt chemati sa descifreze acest miez, al miturilor care - cum spune si Mircea Eliade în “Mituri esentiale”, reprezinta sacrul, reiterând timpul ab origine, în ritualuri încifrate.
Cu alte cuvinte sa dam crezare miturilor, caci altfel ar trebui sa-l scoatem din istorie pe Schliemann, pe care istoricii sobri, savantii îl numeau ”biet diletant cu idei fixe” si totusi acesta a descoperit Troia.
Valahii sunt mentionati chiar în ”Cartea Facerii” din Biblie. În versetele 11 si 12,cap. 2, Moise spune ca din Eden iesea un râu care uda Raiul si care se despartea în patru brate, iar unul dintre ele se numea Fison si înconjura Tara Havila.
Efrem Sirul sustine ca Fisonul este Danubius. Un autor anonim , într-o lucrare din sec al V-lea, al VI-lea intitulata “Despre cele patru fluvii ale Paradisului” preluând informatii de la înaintasi, printre care si amintitul Efrem Sirul sec. al- IV-lea, ori ale lui Severian, episcop de Gabala, spune ca Danubius este numit Fison , iar locuitorii se numesc fisoniti; ”Leon Diaconul, în sec. al X-lea, participant la expeditia împaratului Vasile al II-lea, supranumit ”Filosoful” sau “cel Întelept”, împotriva bulgarilor, scria despre “Istrul, numit Fison’’, acesta fiind unul din fluviile “care curg din Eden” (Valahii în Cartea Genezei de,S.Coryill). Dar sa lasam sa vorbeasca autorul citat:
“Tara Havila, pe care iudeii o scriu Havilah ,este evident anagrama pentru lexemul VLAHIA(H). Adaugând articolul hotarât proclitic ”ha” în adaptarea la structura limbii daco - române de mai târziu, silaba “ha” trece la sfârsitul cuvântului, devenind articol hotarât pentru feminin, haVilah devenind VLAHIA”.
Noi consideram mai aproape de adevar parerea autorului citat “ca a existat înca din vechime si denumirea de VLAHIA, pe care evreii au articulat-o si, iotacizând consoana –v- ajung la forma VILAH .
În timp, copistii, nemaiîntelegând cuvântul initial, au interpretat aceasta varianta ca nume de tara, si au articulat-o înca o data, devenita HAVILAH - forma din Biblie HAVILAH”.
Se pune întrebarea fireasca: cine sunt locuitorii cei mai vechi ai acestei tari?
Anticii vorbesc de o populatie straveche numita aviii.Acestia sunt mentionati prima data de Homer-Iliada-Cântul-al XIII-lea - când Zeus plecând de la Troia, trece cu privirea peste popoarele întâlnite-tracii moesii si aviii.
Acestia sunt protodacii,pelasgi .Ramâne sa demonstram.
Homer îi caracterizeaza ca pe “cei mai drepti dintre muritori”, înainte cu trei secole ca Sofocles sa aminteasca de geti si de Herodot (Istorii IV ), care le va spune “cei mai drepti dintre traci”.
Consideram ca în adevar aviii sunt locuitorii Tarii Havilah (Vlahia(h).
E vorba de havilahii –avilahii-aviii-lahii,adica aviii din Tara Lah(Vlah).
Strabon (Fontes Historiae Daco-Romane Buc. Pg. 227) îi considera sciti, dar el se refera la skistai - cei ce duceau o viata ascetica. Arian vorbeste despre acesti skistai, ca despre niste asceti.
De altfel termenul de skyti, folosit pentru populatia daco - geta, s-a pastrat mult dupa asimilarea scitilor - chiar si V. Pârvan procedeaza la fel.
Încercam sa-i urmarim, mai departe. Ion Coman în studiul ”Nemurirea la traco - geto - daci”, îi considera geti.
Cu timpul termenul sufera o modificare, pastrându-se partea care-i defineste, adica cei din Tara Lah, adica lahii.
Pe acesti lahi, denumiti si lai - printr-o fireasca evolutie fonetica, având în vedere legea comoditatii în vorbire, îi aminteste chiar Tucidide - III, 96.
De la Stephanos din Bizant, aflam ca aceasta populatie e amintita din sec. al V - lea î.e.n. ca batându-si moneda proprie si, ca fiind transferata pe teritoriul histrian, între anii 198-246 e.n. odata cu besii.
Mai târziu îi gasim atestati în sec. al VI-lea e.n. la Procopiu (“Despre Edificii”, V, 8), ca fiind trimisi de împaratul bizantin Iustinian în Asia, pe Muntele Sinai pentru a construi o manastire - fortareata, cu scopul de a apara Palestina de sarazini; aceasta va fi manastirea Sf. Ecaterina, pentru care împaratul amintit a dislocat cam “100 de sclavi ai Romei cu sotiile si copiii lor” - dupa cum spune Eutichius, patriarh al Alexandrie 933-940.
La anul 1626 sunt semnalati în niste însemnari ale lui Thomas Herbert, citat de Marcu Beza, care, la începutul secolului trecut, viziteaza aceste locuri si întâlneste chiar ultimii urmasi ai acestei populatii, care mai stiau ca vin din Tara Lah si ca au fost crestini.
În memoria bastinasilor ei sunt recunoscuti sub denumirea de vlahi—asemenea sunt considerati si de vizitatori.
Relativ recent, pe 8 iulie 2005, postul T V. Senso a transmis o emisiune în care ieromonahul econom Iustinian Stoica, vietuitor al Athosului la schitul românesc Prodromu de 24 de ani, povesteste despre un pelerinaj facut în anul 1981 la locurile sfinte. Ajunge si în pustie la Manastirea Sf. Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Staretul i-a aratat si locurile din împrejurimi, unde erau niste metoace,care erau locuite de beduini si care deserveau manastirea. Când au auzit ca este român, unul a spus :io român.
Descoperim, cu emotie, faptul ca acesti oameni pastreaza amintirea originii lor ,pe care si-o asuma si dupa 1400 de ani Al. Suceveanu în vol. ”Stramosii poporului român, daco-getii” - Edit. Politica, Buc. 1980, spune ca laii sunt vechi trib trac.
Privind în urma, constatam, cu uluire, ca populatia numita vlahi, cu variantele aviii, lahii, laii e consemnata din timpurile mitice biblice, trecând de la Homer, sec al XIII-lea î.e.n, la Tucidide sec. al V-lea î.e.n, transferati în Skytia Minor - Dobrogea de azi în sec. al II - III - lea e.n., trimisi în Palestina în sec. al VI-lea e.n.
Îi urmarim cu emotie pe acesti vlahi mai departe pe firul vremii. Cecetatorii contemporani, sau din ultimele doua secole, gasesc lexemul V(A)LAH, atestat târziu, în sec al -X - lea, mai exact în izvoarele bizantine.
Istoricii spun ca prima mentiune scrisa a termenului e în anul 976 la Kedrenos, sub formula de – Vlahii drumeti - sugerând ocupatiile - oieritul si comertul. Lucian Pavel, în studiul intitulat “Despre semnificatia cuvântului VLAH”, aminteste aceasta data.
Iata ca-l aflam cu surprindere, într-un fascicol publicat de Marcu Beza în 1934 (Academiea Româna - Memoriile Sectiunii Literare - Seria III - Tomul III - Mem. 3) cu titlul “Biblioteci manastiresti la Muntele Athos”, semnalat într-un un manuscris la Manastirea Constamonitu intitulat “?st?????? ?????” , care cuprinde însemnarea ca “pe vremea iconomahilor, adica 726-727, monahii risipiti la Muntele Athos, înainte de cladirea manastirilor, îsi dau silinta a crestina pe VALAHI”.
Sunt amintiti autori greci ca Gherasimos Smirnaclis care “sunt interesati a socoti pe vlahi - emigranti de peste Dunare. Dar ca nu-s ei niste ciobani oarecare, ci o natiune aparte, reiese din pomenirea lor alaturi de alte semintii ca Righinii, Sagudatii”.
(M. Gedeon ‘’O”. Athos, Constantinopole 1885, pag.315).
Întemeindu-se pe surse foarte vechi, egumenul Teodorit, al carui scris e mai recent, spune chiar ca misiunea de crestinare, despre care vorbeam mai sus, a dat roade deoarece “dintre vlahii crestinati unii s-au dedat pustniciei, pe colinele Samariei, deasupra Manastirii Esfigmeni, poate când ea nu fiinta înca în vremile de demult”.
Iata ca se mai gasesc documente, care aduc atestarea Valahilor, cu exact doua secole si jumatate mai devreme , si scoase acum la lumina.
În anul 885, împaratul Vasile Macedoneanul, “ca urmare a tendintei de a se consacra Muntele Athos, retragerii monahicesti”, a împiedicat pe valahi sa intre cu oile pe munte.
În anii, în secolele ce vor urma se va acutiza conflictul între monahii de pe munte si vlahii pârâti la Împaratie.
Asa aflam ca si împaratul Leon Înteleptul a întarit si el aceasta porunca de oprire în anul 911.
Urmeaza si alte mentiuni, alti ani: împaratul Constantin al IX - lea Manomahul 1042-1054 a fost nevoit sa-i alunge pe vlahi, care se strecurau cu turmele si nevestele lor pe munte.
Întâmplari asemenea sunt consemnate de un manuscris grec al manastirii SF. Pantelimon, cu titlul‚ “Scandalurile petrecute la Athos prin anul 1088”, în care e vorba de plângerile calugarilor de valahii, ce au patruns în inima muntelui, în timpul domniei împaratului Alexie Comneanul 1081 - 1118.
Urme ale sederii vlahilor în rastimpul dintre secolele al VIII - lea si al XI - lea pe Muntele Athos le gasim în numele caracteristice de localitati: Calita, Soti, Izvor.
Rezulta clar cine erau locuitorii dintotdeauna ai acestor meleaguri; asa se si explica desele incursiuni cu turmele pe munte.
Vlahii îsi cunosteau si istoria si drepturile, stiau ca acest teritoriu este si a fost al lor de la începutul lumii.
Dar nu ne putem imagina ca aceasta “natiune”, n-a existat si înainte de aceste referiri – e vorba de o locuire a acestor meleaguri, neîntrerupta.
Cu mult înainte de patrunderea crestinismului în Muntele Athos, acesti vlahi au trait pe aceste meleaguri ale lor, mentionate înca de pe vremea marelui Galer Împaratul dacilor, care a desfiintat Imperiul Roman, constituind Imperiul Dac, la anul 305 si care “n-au migrat în nici o parte; au ramas pe vatra lor ancestrala, ei fiind izolati de migratorii sedentarizati” (Basmul romanizarii -D.Balasa, pag.19).
E timpul sa tragem o concluzie.
Dupa retragera aureliana sec al III –lea e. n., unii asa-zis istorici au contestat drepturile românilor de a stapâni teritoriul pe care se afla si azi, aducând, ca argument principal, inexistenta documentelor vreme de 1000 de ani.
Secolele urmatoare, al IV-lea si al V-lea sunt evident marcate de retragerea în munti si printr-o îndârjita lupta împotriva barbarilor, dacii fiind organizati acum dupa legile gentilice, care n-au anulat luptele pentru apararea libertatii-viata ,transhumanta de-o parte si alta a Carpatilor n-a încetat. Dovada este faptul ca limba româna este aceeasi peste tot.
Romanii au ocupat doar un sfert din teritoriul dacic, dar nici limba dacilor si nici obiceiurile lor n-au fost cu nimic atinse.
Daco-românii au fiintat fara întrerupere pe teritoriile originare ; documentele exista-asa cum am aratat, Sunt semnalati valahii în sec. al VI-lea in vremea împaratului Iustinian-sub denumire de lai-lahi-pe Muntele Sinai.
În secolul al VIII-lea, mai precis, în anii 726-727, îi gasim mentionati în documentul amintit de la Muntele Athos.
Avem date cuprinse tot într-un manuscris de la acelasi munte, care se refera la prezenta vlahilor aici si în sec al IX-lea respectiv anul 885, adica e vorba de secolul al IX-lea.
Chiar înainte de anul 976-vezi Kedrenos- sunt mentionati vlahii în anul 911 si apoi izvoarele documentare sporesc.
Vorbim deci de documente din sec al VI-lea, al -VIII-lea, al IX-lea , al X-lea al XI-lea ,al XII-lea; în secolele urmatoare date despre valahi gasim în documentele vremii ale bizantinilor ,ale ungurilor ,ori ale slavonilor si nu numai.
Venirea slavilor ne face sa ne punem întrebarea fireasca: de ce n-au ramas slavii în N Dunarii-daca au gasit teritoriul liber, cum sustin unii cercetatori? Sa nu le fi placut câmpiile întinse si manoase, sau padurile adânci, atât de bogate, ori poate apele si fluviul cu iesire la mare?
Adevarul este ca au gasit aici o populatie masiva, compacta care i-a împins peste Dunare, care a continuat sa existe neîncetat, cunoscuta de cei straini de neamul lor, ce-i înconjurau, sub denumirea de valahi.
Denumirea vlahilor în timpuri diferite
Din antichitate si pâna târziu în epoca moderna, ei sunt consemnati cu denumiri apropiate, în functie de aparatul fonator al vecinilor: aviii, lahii, laii volcae balaci, felahi, bolaci, bellovaci belioaci, blaci blasci placi palaci, blaceni, belcae, volcae, volsci, vlaqui, valach, valah, valahus, olah, olacz, walach, wlachos si enumerarea ar mai putea continua.
Ne punem întrebarea fireasca: de ce au pastrat populatiile antice pâna la cele moderne aceste denumiri numeroase pentru VLAHI ?
Raspunsul e dat, desigur, de marea putere de iradiere a acestei populatii, care trebuie ca a reprezentat o civilizatie superioara.
Istoricii, cercetatorii si-au pus, pe buna dreptate întrebarea care este etimonul comun tuturor acestor etnonime.
Unii spun ca e imposibil a gasi acesta, altii se rezuma a declara ca termenul se constata pur si simplu la un moment dat.
V.Kernbach (“Universul mitic al românilor”) spune “ca s-a afirmat ca termenul vlah - valah ar fi numele românilor medievali, dinainte de slavi si i s-a atribuit etnonimul germanic walach”.
Mai departe, acelasi autor V. Kernbach declara ferm: “nu stim cum se autodenumeau straromânii; etnonimul de azi e o generalizare târzie”.
Lucian Pavel (“Despre semnificatia cuvântului VALAH”) considera termenul valah, derivând din denumirea unui trib celtic, walh, cu adj. wal(a)his, welitsch - welsch, preluat de slavi.
Termenul e mult mai vechi - îl întâlnim si la Caesar (“De bello galico”), cu forma volcae, fiind numele unui trib celtic, spune acelasi autor român citat mai sus.
De fapt, credem noi, e vorba de triburi daco - pelasge din toata zona de S.a Europei, pâna în N. Germaniei si în N. Africii, unde numele de walh, welisch welsch etc.sunt atribuite populatiilor ce vorbeau linqua prisca sau vulgata.
Noi consideram ca toate denumirile amintite au etimonul comun VALAH(US).
Toate derivatele etnonimului valah(us) se pot explica prin evolutia fireasca a legilor limbilor diferite.
Sa luam câteva exemple: slavii spun voloh –vloh- ne-o demonstreaza si antroponimele, aparent slave - Volosciuc, Volosiniuc, Vlosiuc etc. E vorba aici de nume de valahi carora li s-a adaugat sufixul specific slav-iuc, ecchivalent în limba româna sufixului -esc, întâlnit foarte des mai ales în Muntenia, dar si în celelalte provincii ale României.
Acest sufix provine din pelasgul - escunus care se traduce - neam cu, înrudit cu..-în cazul nostru - înrudit cu valahii. Se vede dar, cine erau acesti indivizi traitori în enclavele slave.
În Tara Româneasca, mai ales, sufixul – esc, e foarte prolific, formând prin derivare, cuvinte noi , în mod special antroponime, ce arata originea, de ex: de la Pop, Pop-escu, de la Ion, Ion-escu etc.
Asa - zisul germanic wal(a)ch – vine de la Valahus, ce primeste o terminatie specific germana, prin caderea terminatiei finale - us si înlocuirea cu una proprie ch, rezultând formele walach - welach, vezi si alte exemple cu aceeasi terminatie ,întâlnite si azi, precum – inertich - launtric, sau Ostereich -Austria).
De la etnonimul wal(c)h se ajunge lesne la formele celtice, dar si la cuvintele uzuale si azi în engleza : walas, walace, weles, welles, wels, etc.
Termenul etimon Valahus sub forma wels, îl folosesc nelatinii, în Evul Mediu pentru populatiile de origine asa-zis romana, pâna la formarea natiunilor denumite latine.
Asadar, acest lucru arata ca memoria colectiva a popoarelor a pastrat ideea de adstrat comun numit - impropriu – romanic, pelasgic în realitate, în Evul Mediu, pentru toate aceste popoare.
Alt exemplu: cuvintele ce au consoana initiala b –blaci, belaci etc. arata ca vorbitorii au aparat fonator ce percepe labialele, usor de confundat într-o vorbire fluenta, adica pe - v -, ca – b-, iar terminatia – ci - este o sonorizare a lui – hi – deci – de la v(a)lahi - la blahi - blaci etc.
Usor se poate explica si forma olac(z)i, prin afereza consoanei – v - din cuvântul valahi - si prin aceeasi sonorizare a terminatiei finale, grupul – hi - devenind - c(z)
Dar consideram suficiente exemplele date, pentru a admite ca am demonstrat ca etnonimul VALAH(US) - VLAH(US) este la originea celorlalte forme.
Acesta este, de altfel, cel cu care au fost numiti românii pâna târziu, în epoca moderna, cum am mai spus.
La ce ne duce acest lung incurs în istorie?
Întrebarea fireasca, care se pune : dar etimonul cuvântului VALAH care este ?
Taina tainelor
Vom începe a încerca a da un raspuns acestei întrebari, prin niste citate edificatoare: “Trebuie sa spunem ca din întreg vocabularul limbii române, cuvântul cel mai ciudat este acela de VALAH- ciudat cu atât mai mult cu cât el nu denumeste un obiect oarecare, ci e chiar numele sub care strainii au cunoscut pe români în întreg Ev Mediu, si în epoca moderna, pâna la sf. sec al XIX - lea, timp de peste 1000 de ani ” (S. Coryll - Valahii în Cartea Genezei).
“Nimeni nu stie nici când, nici de unde, nici cum a aparut acest cuvânt”.
Gh.Bratianu chiar sustine ca termenul e un subiect de controversa (“O enigma si un miracol istoric - poporul român”), lui nu i se poate da un etimon.
D. M. Pipidi îi atribuie origine celtica (Dictionar de istorie veche a României), “Dictionarul Enciclopedic” ( Buc. Edit. Stiint. 1998), gaseste acest etimon de origine germana.
Fugariu Florea (SC. Ardeleana Buc. 1970 vol III, pag. 35), vorbeste de o origine slava.
Cercetatori ai istoriei si ai religiilor vorbesc de prestigiul “extraordinar al termenului care a dus la aparitia si existenta lexemului V(A)LAH’’, care justifica uluitoarea forta de iradiere a acestui nume, din aria culturala bizantina, din Peninsula Sinai pâna în Germania, din Caucas pâna la Vatican.(S. Coryll,op. citata)
Etimonul cuvântului VALAH va face lumina în istoria daco-românilor si în cea universala.
Cu adevarat acest cuvânt ascunde în spatele sau un prestigiu urias, demonstrând totodata existenta neîntrerupta a locuitorilor celor mai vechi din lume, consemnati si de Biblie, cu ascendenta pâna în mitul Marelui Pelasg CEL Negru, sau cel Ceresc, ori Cel Nobil, simbolul unei civilizatii superioare, veche de zeci de milenii.
Încercam sa facem lumina asupra etimonului cuvântului VALAH; dorim sa aratam ca nu exista acea pata alba de 1000 de ani în istoria noastra, idee sustinuta si fluturata cu aroganta, de cei ce n-au radacini în aceste locuri, si ca înca o veriga solida din lantul continuu al fiintarii noastre, pe aceste pamânturi, va spulbera definitiv acele teorii fabricate de, mai ales, rau intentionatii din istorie, începând chiar cu antichitatea care, prin interesatii ei, vezi orgoliosii romani, au distrus intentionat dovezile vechimii si nobletii originii daco - românilor.
Ca altfel cum sa interpretam - daca nu prin ura si invidie, si greutatea de a recunoastere a unui stat, ce a întemeiat un imperiu, ca populatia lui a fost civilizata de stramosii dacilor?
Cum putem explica ca Roma are si istorici cunoscuti prin opera lor si poeti si geografi, a caror opera exista si azi etc., si ca grecii au pastrat si transmis omenirii mostre de civilizatie si cultura de exceptie, si nu numai acestia.
Numai despre daci tot ce s-a scris s-a pierdut si nu s-a scris putin - aproape toti anticii luminatii, din varii domenii, au vorbit despre daci, chiar influenta lor era, la un moment dat atât de mare, încât atunci când senatul nu reusea sa ajunga la o hotarâre, recurgea la parerea poporului scit (citeste daco - pelasg), la plebiscit. Si exemple ale implicarii dacilor în treburile interne ale romanilor pot continua.
Ne întoarcem sa vorbim despre etimonul cuvântului Valah.
Daca izvoarele scrise au fost pierdute intentionat, sau le-a distrus timpul cu vicisitudinile lui, apoi limba ramâne cea mai fidela oglinda a istoriei, ce nu poate fi masluita.
Desi de ani buni se vorbeste de înaintasii pelasgi ai daco - românilor si nu numai ai lor, totusi nimeni nu a reusit sa taie nodul gordian ,explicit, logic, stiintific.
Etimologia cuvântului VALAH
Acesta îsi are originea în cuvântul PELASGUS.
Sa urmarim transformarile fonetice datorate legilor impuse de vorbire în decursul timpului.
- Terminatia –us - a cazut - lege generala în aceasta trecere la noua limba daco - româna, si a rezultat forma PELASG(I).
- Grupul de consoane dure - sg, greu de pronuntat, se supune legii comoditatii în vorbire si, prin iotacizare, se ajunge la forma PELAH(I).
- Confuzia, usor de facut într-o vorbire fluenta, între bilabialele - p- si - v - a dus la forma VELAH(I).
- Prin atractia fonetica, a vocalei e - de catre - a - se ajunge la lexemul de baza si anume VALAH(I).
Pentru edificare: pelasgus - pelasg(i) - pelah(i) - velah(i) - valah(i).
Ne simtim datori a justifica titlul dat mai sus – si anume “Taina tainelor”.
Relevarea clara, în mod stiintific a etimonului Pelasg pentru Valah, deschide porti nebanuite spre gasirea, cu usurinta, a multor adevaruri, aflate înca în ceata, din istoria neîntrerupta a dacilor-pelasgi, sau din cea universala, putând aborda istoria omenirii întregi în conexiuni firesti în dezvoltarea tuturor populatiilor, sau cel putin a tuturor celor europene vechi.
Si orizonturile se deschid - ramâne sa fim deschisi si noi adevarului, oricât de greu ar fi sa ne desprindem de clisee, de rutina.
Noi credem ca etnonimul PELASGUS (terminatia în – us - e pelasga, nu latina), ar fi putut circula în paralel în antichitate si sub forma de VELASGUS, mai ales la etrusci, având în vedere ca etruscii sunt o ramura a pelasgilor, desprinsa printre primele de trunchiul comun si, luând în considerare unele toponime antice etrusce ca Vulci la N. de Tarquinia, sau Veii Vulca, localitate din care Lucius Tarquinius Superbus a chemat la Roma un sculptor etrusc, pentru a împodobi Marele Templu din Capitoliu, a lui Optimus Maximus Jupite; ori localitatea Volsinii în etrusca Velsna (“Limba si civilizatia etruscilor” - Edit. Stiin. Buc. 1997 de Giuliano si Larisa Bonfante).
Se poate usor demonstra aceasta evolutie fonetica; luam un ex: VULCI - VULCUS -VALCUS – VALACUS – VALASGUS-VELASGUS;de altfel traditia romana vorbeste de istorici etrusci care-si asumau originea valasga.
Dupa demonstrarea identitatii, ca sens, a celor doi termeni – PELASG-VALAH- , credem ca am adus si argumentul decisiv în a convinge ca, într-adevar lexemul VALAH(US) este etimonul comun tuturor variantelor etnonime, care au circulat în istorie ,în Evul Mediu, pâna în epoca moderna.
Despre relatia pelasg – valah – rumân - roman, nu ne-am propus a vorbi acum.
Credem ca demersul nostru a putut convinge de continuitatea daco - românilor în istorie, despre prestigioasa sa origine, ce urca pâna în mit si despre abordarea corecta a fenomenului istoric, respectând ADEVARUL.
Oricât de surprinzator ar fi pentru unii cercetatori români, sau chiar pentru straini, va trebui sa impunem acele adevarului, care fac lumina în trecut, dar si justifica prezentul, restituind natiunii române demnitatea, la care au atentat si înca o mai fac asa - zisii istorici, mânati de alte interese, decât evidentele istorice.
În ce ne priveste, credem cu tarie ca va veni si ziua când copiii nostri si copiii copiilor nostri vor trai mândri de neamul lor si de cei care, ca genialul N. Densusianu, si-au închinat viata, pentru a lumina calea spre acest adevar, ce ar trebui cuprins cu dreptate, pâna, si mai ales, în manualele scolare.
Prof. MARIA CIORNEI

vineri, 12 august 2011

Puterea talismanelor


Cuvântul talisman ( telesma – lb.greaca), este termenul folosit de Hermes Trismegistul atunci când vorbeşte de “forţa tare a tuturor forţelor”, şi despre care spune: “Soarele îi este tată, luna îi este mamă, vîntul a purtat-o în pântec şi pământul îi este dădacă”.


Un talisman este un obiect (piatră, floare, insectă, inel, brăţară...) purtător al unei forţe cu care a fost impregnat fie de către natură, fie de către o fiinţă foarte puternică în lumea psihică. Numai cel ce ştie să fuzioneze cu “forţa tare a tuturor forţelor”, cu Fiinţa supremă, cu Creatorul poate prepara talismane cu adevărat operante şi puternice.

Cel ce prepară un talisman trebuie să cunoască legile corespondenţei între obiectele fizice, astre, forţe si fiinţe invizibile. Magicianul prepară un obiect ştiind că graţie metalelor din care e format, semnelor şi literelor pe care le poartă, poate absorbi şi reţine forţe determinate. El pune obiectul în legătură cu entităţile invizibile pentru a deveni o sursă de influenţă bună sau rea, armonioasă sau dizarmonioasă.

Talismanele adevărate nu pot fi preparate de oricine. Trebuie să fii pur şi dezinteresat, pentru că doar puritatea vă permite să acţionaţi eficace asupra obiectelor şi fiinţelor. Majoritatea celor care întreprind o preparare a unui talisman ignoră adesea un lucru capital: ei evocă entităţi pe care le ataşază obiectului pentru a-i da o anumită misiune, dar ceea ce nu ştiu e că mai departe aceste entităţi invizibile cer o plată.

Cel care îşi imaginează că poate continua să se bazeze pe un talisman trăind oricum, se înşeală. În aceste condiţii, talismanul nu poate să-l ajute. Nu putem conta pe puterea unui talisman decât dacă muncim fizic şi psihic în armonie cu ceea ce reprezintă, cu ceea ce conţine ca puteri şi virtuţi. În viaţa spirituală, niciun mijloc exterior nu poate acţiona într-un fel durabil dacă omul nu trăieşte o existenţă pură şi cu bun simţ. Numai că, deoarece nu se explică aceste adevăruri , oamenii îşi fac iluzii.

Poate fi foarte benefic pentru evoluţia noastra să purtam talismane, cruci, medalii, să vizitam locuri sfinte, să primim binecuvântări, dar nu trebuie sa contam numai pe acestea pentru a fi mântuiţi dacă nu facem nimic asupra propriei persoane. Noi suntem aceia care prin atitudinea interioară, prin gândurile noastre , facem ca în fiecare zi să umplem cu viaţă talismanele pentru ca ele să acţioneze favorabil asupra noastră.

Arssura - Goluri in stomac

joi, 11 august 2011

Placutele de plumb de la Sinaia, o problema de interes national


Plăcile de plumb constituie un corpus de peste o sută (posibil chiar peste două sute) de inscripţii în relief, scrise într-o limbă necunoscută, cu caractere predominant greceşti şi cu ilustraţie bogată, cu referinţe la civilizaţia geţilor şi a dacilor. Piesele au fost fotografiate în timpul celui de-al doilea război mondial de către Dan Romalo, în subsolul Muzeului de Antichităţi din Bucureşti, la iniţiativa de publicare a arheologului Ioan Nestor. O tânără cercetătoare, Marioara Golescu, urma să publice aceste piese sub titlul de falsuri. Conform declaraţiei lui I. Nestor, piesele ar fi apărut în muzeu în vremea lui Grigore Tocilescu, deci undeva la cumpăna dintre secolele 19 şi 20. Nimeni nu s-a îndoit vreodată de neautenticitatea lor, nimeni nu le-a publicat (din păcate nici Marioara Golescu nu a mai apucat), nu le-a studiat nici un cercetător. Piesele au dispărut cu timpul (eforturile lui Dan Romalo de a le regăsi, în anii ’80, au eşuat). Au reapărut (nu se ştie de unde) 35 de exemplare în anul 2002, aflate acum la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” din Bucureşti. Două piese se află în posesia Mănăstirii Sinaia, iar alte câteva, de dimensiuni mai mici şi din materiale diverse, se află în colecţii particulare sau în muzee din ţară.
Nu se ştie de unde provine acest corpus, dar tradiţia orală susţine că piesele de plumb ar fi fost turnate în ultimul sfert de veac 19 din ordinul regelui Carol I, după originale de aur, descoperite într-un tezaur în Poiana Văcăriei, unde urma să se sape fundaţia Castelului Peleş. Probabil după înfiinţarea Muzeului de Antichităţi (în 1881), copiile au fost transferate la Bucureşti. Însă singurul lucru pe care îl putem afirma cu destulă certitudine este acela că piesele de plumb aflate astăzi la Bucureşti provin de la Sinaia, informaţie transmisă prin tradiţie chiar în Institutul de Arheologie, după cum ne-a certificat directorul institutului, acad. Alexandru Vulpe. Acesta ştie de la tatăl său, Radu Vulpe, că însuşi Vasile Pârvan ştia de aceste piese şi de provenineţa lor din Sinaia.
Conform opiniilor doamnei Aurora Peţan, specialist în lingvistică, fost cercetător principal în cadrul Academiei Române, timp de un secol, nimeni nu a scris un rând despre existenţa acestor inscripţii, nimeni nu le-a cercetat. Singura contribuţie o constituie cartea dlui ing. Dan Romalo, apărută în anul 2003 şi reeditată în 2005 la editura Alcor. Dl Romalo este "părintele" acestui subiect: lui i se datorează scoaterea la lumină a pieselor, salvarea, prin fotografiere, a multora dintre plăcile dispărute astăzi, precum şi prima transcriere, analiză şi propunere de decriptare metodică a lor.
La capătul a doi ani de muncă, Dumitru Manolache, fost jurnalist de investigaţii la „Gardianul”, concluziona în cartea sa „Tezaurul dacic de la Sinaia”, că subiectul este ocultat, fiind în joc interese ascunse, care în nici un caz nu sunt cele ale poporului român. În cartea sa sunt foarte bine surprinse mecanismele care au dus treptat la acoperirea acestui subiect cu o aură de legendă fantezistă şi la împingerea către derizoriu a oricărui om de ştiinţă care încearcă să abordeze subiectul cu seriozitate. Un caz particular îl reprezintă doamna Aurora Peţan, care, sesizând importanţa acestor artefacte şi mai ales a mesajului pe care îl transmit peste generaţii, şi-a canalizat energia în scopul studierii şi mediatizării lor, atrăgându-şi adversitatea celor care se luptă să ţină adevărul ascuns cât mai adânc şi fiind nevoită în final să demisioneze şi să renunţe la carieră. Totuşi, deşi în ţară subiectul a reuşit să fie deocamdată înăbuşit, a trezit atenţia străinilor, care se interesează de el, inclusiv prin intermediul serviciilorde informaţii.
Adrian Bucurescu, autor al cărţii „Tainele tăbliţelor de la Sinaia” , în care a încercat o traducere a acestora, afirmă: „Tăbliţele de la Sinaia sunt de o importanţă covârşitoare pentru istoria şi cultura noastră, fiind prima oară când aflăm ce spun Dacii despre ei înşişi şi despre duşmanii lor cei mai crunţi, Romanii. Importanţa lor constă nu numai în informaţiile istorice deosebit de valoroase ci şi în frumuseţea artistică, de multe ori la treapta de capodopere, literare şi plastice. De fapt, tăbliţele de la Sinaia alcătuiesc epopeea poporului daco-roman, Mioriţa fiind doar un rezumat al acesteia.”
Silviu N. Dragomir, în lucrarea « Controverse », evidenţiază un aspect tulburător legat de pierderea, în decursul timpului, a numeroase documente istorice care ar fi fost foarte preţioase pentru restabilirea adevărului istoric în ceea ce-i priveşte pe strămoşii noştri, dacii. De exemplu, despre limba dacilor nu ne-au parvenit din istorie nici un fel de date certe, toate lucrările de referinţă fiind pierdute una câte una, într-un mod cu totul straniu. Astfel, Dacia, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut cu totul ilogic; Getica, scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşă soartă; Istoria geţilor, a prelatului-filozof Dios Chrysostomos, numit şi Ioan Gură de Aur, s-a pierdut şi ea într-un mod total nejustificat pentru o lucrare scrisă de un filozof de o asemenea talie; Getica, o sinteză realizată de nepotul acestuia din urmă, cunoscut sub numele de Dios Cassius Coceianus, a dispărut în mod similar fără nici o urmă, iar din impresionanta lucrare Istoria Romanilor, scrisă în 24 de volume de alexandrinul Appianus, un istoric grec care a relatat în mod special cuceririle romane, s-a pierdut numai cartea a XIII-a, exact cea care se referea la geto-daci. Şi există încă multe alte exemple de memorii, istorii etc., printre care merită să menţionăm şi poeziile lui Ovidiu scrise în limba geţilor în cursul exilului său în Dacia, la rândul lor singurele versuri dispărute din întreaga sa operă rămasă aproape intactă.
Dovezile arheologice nu au fost nici ele cruţate: Munţii Orăştie, păstrători de cultură şi civilizaţie geto-dacă, au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, începând desigur cu distrugerea realizată de romani. În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş şi pe Dunăre, purtând plutit spre Budapesta şi Viena, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării.
În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetuza o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: Victoria dacică înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără nici o urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghiar E. Ballum ar fi declarat că el ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice”.
Pe la 1840, de-a valma cu statui sfărâmate, piesele arheologice erau folosite fără nici un scrupul la construirea şoselelor, a podurilor şi a terasamentelor de cale ferată. Toate acestea l-au făcut pe Gheorhe Bariţiu ca, în 1882 – la un congres din Sibiu, în plin public – să izbucnească în plâns la mărturisirea celor două mari nereuşite ale sale: salvarea Sarmizegetusei şi deschiderea unei universităţi româneşti în Ardeal.
Pe Insula Şerpilor (pe care fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a „dăruit-o” complet nejustificat Ucrainei) se mai găseau încă, în secolul XIX, ruinele unui imens templu antic, despre care N. Densuşianu ne spune că era închinat lui Apollo. În secolul XIX, acest templu a fost practic „demontat” şi transportat la Moscova, unde a dispărut cu desăvârşire. Şi exemplele ar mai putea continua…
Parcă cineva ar vrea să ne şteargă din istorie! Cine nu vrea să ne cunoaştem istoria? Cine ar trebui să fie interesat de aflarea adevărului? Şi mai ales, cine dă dreptul unora să ne scrie istoria aşa cum vor ei? În această ordine de idei, chestiunea plăcuţelor de plumb devine una de interes naţional, iar instituţiilor statului ar trebui să le fie ruşine pentru că nu se iau nici un fel de măsuri!
Toţi care ne mai considerăm cât de cât români avem nevoia, dar şi datoria morală să aflăm adevărul despre strămoşii noştri. Să căutăm adevărul, şi adevărul ne va elibera!

Minciuna stă cu regele la masă…

Alexandru Vlahuță

Minciuna stă cu regele la masă…
Doar asta-i cam de multişor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.

O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Şi, se-nţelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.

Ce ţară fericită, maiestate!…
Se lăfăieşte gureşa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nţelepciune şi de bunătate

Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai şti c-a fost, sărmanul,
De nu-şi afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ţi sta-n mână bulgăre de ceară.

Că tu sălbatici ai găsit aice,
Sălbatici, şi mişei, şi proşti de-a rândul,
Ş-o sărăcie cum nu-ţi dai cu gândul…
Dar faci un semn, şi-ncep să se ridice

Oştiri, cetăţi, palate lume nouă,
Izvoarele vieţii se desfundă;
De pretutindeni bogăţii inundă;
Şi tu le-mparţi cu mâinile-amândouă.

Azi la cuprinsul tău râvneşte-o lume.
E-o veselie ş-un belşug în ţară,
Că vin şi guri flămânde de pe-afară.
Tot crugul sună de slăvitu-ţi nume.

Ia uită-te, pământul ce-mbrăcat e…
Cresc flori pe unde calci, şi râde firea.
Tu-mparţi norocul numai cu privirea.
Încai ţăranii zburdă pe la sate!…

Şi-i place regelui. E lucru mare
Cum farmecă pe regi Minciuna. Drept e
Că ea, de mult, pe-a tronurilor trepte
A fost cea mai aleasă desfătare.
. . . . . . . . . . . . . . .

Măria-ta, e un străin afară,
Cam trenţăros, dar pare-un om de seamă,
Şi… Adevărul parc-a zis că-l cheamă…
De unde-o fi… că nu-i de-aici din ţară.

Minciuna palidă-şi topeşte glasul:
O, nu-l primiţi! Îl ştiu, e vestitorul
De rău, ce face pe-atotştiutorul
Şi vede prăbuşirea la tot pasul.

E cel ce împotriva ta conspiră.
Invidia în inima lui geme
Şi gura lui e plină de blesteme.
Tu nu poţi auzi ce vorbe-nşiră…

Şi totuşi, zice regele, să vie!
Dovadă că chiar la palat Minciuna
Nu e biruitoare-ntotdeauna.
Fac şi monarhii câte-o nebunie…

Privind în ochii regelui, străinul,
Cu braţele pe piept încrucişate,
Răspică vorba: Ţara, maiestate,
E-n durăt greu. Tu nu-i auzi suspinul,

Căci muzici cântă-n juru-ţi. Şi slugarnici
Adormitori, ca-n zid, te-mpresurară,
De nu mai poţi vedea pe cei de-afară,
Pe bunii tăi supuşi cei mulţi şi harnici.

Că n-ai cercat spre ei să-ţi spinteci cale
Să ştii şi-n ţara ta ce suflet bate,
N-ai vrut decât spinări încovoiate
Şi guri deschise laudelor tale.

Că de-a fost om să-ţi steie drept în faţă,
Ca pe-un vrăjmaş, l-ai depărtat de tine.
Bătrânii pier. Dar oaste nouă vine,
Şi dureroase lucruri mai învaţă!

Părăzi, decor de teatru, luminaţii,
Tot ce pe vulg şi pe copii înşală,
Aceasta-i toată slava ta regală.
Pe tristul gol din juru-ţi decoraţii!

Tu-n ţara asta nu vezi decât raiul
Ce-ai tăi ţi-l ticluiesc într-o clipită:
Ruină-i sub hârtia poleită,
Sub crăngi de brad trosneşte putregaiul,

Dar tu eşti fericit. Linguşitorii
Înalţă imnuri proslăvirii tale
Şi fac să n-auzi cântecul de jale

Cu care-şi adorm foamea prăşitorii.
. . . . . . . . . . . . . . .
Nu ţi-ai iubit poporul, maiestate!

Sau nu l-ai înţeles, şi e totuna.
De sus şi până jos s-a-ntins Minciuna
Ea leagă şi dezleagă-n ţară toate.

Iar ca să-ţi dea o spumă de mărire,
Ca pe-un copil te poartă şi-ţi arată
Sclipiri şi flori… Afla-vei tu vrodată
Cumplita vremilor destăinuire?…

Şi ce speranţe se puneau în tine,
Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale,
Cu pâine şi cu sare!… Osanale!

Mântuitorul lui credea că-i vine.
Ce vesel ţi-a ieşit poporu-n cale!
. . . . . . . . . . . . . . .
Şi ce credinţă trist-o să-i rămână;

Că n-ai putut spre el întinde-o mână,

Din greaua platoş-a trufiei tale!
. . . . . . . . . . . . . . .
C-acestea nu l-au deşteptat pe rege,

Că Adevărul a fost dat afară
Şi slugile l-au îmbrâncit pe scară,
Fireşte, de la sine se-nţelege.
*

Trec anii. Şi ce dulce-i amăgirea!
Tu zeu eşti printre regi! Mărire ţie!…
În jâlţu-i moale, tolănită, scrie
Cu pana ei de aur Linguşirea.

De-abia se isprăveşte-o sărbătoare,
Şi-ncepe alta. Muzicile cântă…
Îmbracă-te-n podoabe, ţară sfântă,
Să nu mai ştie nimeni ce te doare!
. . . . . . . . . . . . . . . .

Dar ce e, Doamne, vuietul acesta?
Ce-i hreamătul acesta care creşte?
Se zguduie pământul şi mugeşte,
Ca marea, când o biciuie tempesta.

Se-nalţă flăcări, braţe desperate,
Spre ceru-ntunecat, pustiu şi rece.
Năprasnic vântul nebuniei trece
Şi spulberă noianul de păcate.

În vaiete se prăbuşeşte-o lume
Clădită pe minciuni. Dar ce mânie!
Cum şuieră cumplita vijelie!
Sar fraţii între ei să se zugrume.

Uscata brazdă cere iarăşi sânge.
Femei cu părul despletit, nebune,
Şi-asmut copiii la omor. Genune,
Puhoi de ură ce zăgazu-şi frânge!

Deschide ochii mari bătrânul rege
Şi, tremurând, din jilţu-i se ridică.
Au cine liniştea lui scumpă-i strică?
Ş-al vremii rost el tot nu-l înţelege.

Nicolae Furdui Iancu - Vai, saracii dusmanii

miercuri, 10 august 2011

Ei, VLAHII, au fost daci si dacii suntem noi


de dr. Napoleon Sãvescu

Dacia : ultima ţară din Europa cucerită de romani și prima pe care au părăsit-o
Este dificil, azi, să facem ceea ce trebuia să fie făcut de istoricii noștri, respectiv să analizăm acest
fenomen de supravieţuire a poporului nostru din afara graniţelor arbitrar stabilite de politicieni.
Deci, să începem cu felul în care fost populat spaţiul Carpato- Danubian-Pontic. Populaţia matcă
a acestui spaţiu, carpatodunărenii, o dată cu sosirea triburilor helenice : aheii, dorienii, eolienii și ionienii este numită de aceștia Pelasgi, oameni ai locului, băștinași. Triburile helenice sosesc
în Europa între anii 1800-1400 î.Hr. Ele vor popula, la început, partea sudică a Peninsulei Balcanice, împingând spre nord pe băștinașii carpato-dunărenipontici. Treptat, aria de invazie a triburilor helenice se îndreaptă spre Asia Mică, reușind s-o cucerească de la noi (vezi războiul Troian).
Insulele Mării Tracice vor fi și ele treptat invadate de eleni, astfel că în anul 500 î.Hr. Temistocle se mândrește că a reușit să cucerească și ultimul bastion insular al pelasgilor, Lemnos. De aici și până la schimbarea numelui Mării Tracice în Marea Egee nu a mai fost necesar nici un mare pas. S-a făcut și gata. Apariţia perșilor în spaţiul Carpato-Dunărean–Pontic, a unor armate uriașe, de 1.200.000-700.000 de ostași, care trec peste greci, dar sunt oprite, la nord de Dunăre, de ceea ce a mai rămas din marele imperiu Pelasg, de geto-daci, nu va schimba prea mult răspândirea populaţiei locale. În sfârșit, începe să se contureze apariţia unei noi puteri în Europa preistorică, romanii.
Aceștia se vor extinde treptat, reușind să cucerească mare parte din Europa și nu numai. Spaţiul
sud-european este dominat de popoare de limbă “latină” rezultate nu din romanizare, ci din originea lor comună pelasgă. Astfel, concluzia eminentului istoric Alexandru Badea ne vine în ajutor: ”Între română și latină asemănarea este un fenomen de convergenţă și nu de filiaţie”(Începuturi românești, p.174, Ed. Enciclopedică, Buc., 2000).
Ultima ţară în Europa cucerită de romani și prima pe care ei au fost forţaţi să o părăsească a fost
Dacia; teritoriu cucerit de ei : 14% pentru o perioadă istorică nesemnificativă, 165 de ani. Tot
teritoriul Daciei, ocupat și neocupat de romani a învăţat însă limba latină, uitând complet limba
dacă! Cel puţin, așa ne învaţă onorabilii noștri istorici.

Record mondial la învăţarea latinei

Insula Malta a fost cucerită în totalitate, pentru 1.088 de ani (218 î.Hr.-870 î.Hr), dar populaţia
locală nu a fost “romanizată”!
Elada, Grecia, cucerită pentru o perioadă de 641 de ani( 146 î.Hr.-395 î.Hr.) nu a fost romanizată nici ea! Să fie grecii mai grei de cap decât noi ?
Egiptul a fost sub romani 425 de ani ( 30 î.Hr.-395 d.Hr.), dar nu s-a remarcat printr-o abilitate deosebită în învăţarea limbilor străine, așa cum am dovedit-o noi dacii.
Evreii, în cei 325 de ani ( 70 d.Hr.-395 d.Hr.) cât i-au avut “musafiri” pe romani, nu au reușit să le înveţe nici măcar limba.
Britanicii, în mai mult de 400 de ani s-au dovedit la fel de incapabili în a învăţa o limbă străină.
Trebuie să recunoaștem că, din punctul acesta de vedere, noi
am fost cei mai inteligenţi, cel puţin în antichitate; în 165 de ani , fără ca romanii să ocupe 86% din teritoriul Daciei, toţi dacii au învăţat latina la perfecţie, renunţând “cu demnitate” să-și
mai folosească limba lor… barbară.
Așa am putut noi să devenim, demni urmași ai Romei. Acest “adevăr” îl învăţăm în școli, licee,
universităţi.

Unde sunt românii?

Culmea este că romanii, la ei acasă, în Peninsula Italică, nu au reușit performanţele noastre, ei
nereușind să creeze o limbă unitară, acolo existând și azi peste 1.500 de dialecte.
Sosirea popoarelor slave, în secolul VI d.Hr., la sud de Dunăre, ne vor separa, dispersându-ne în marea lor masă. Ne vor numi Vlahi, Olahi etc. Rumânii, locuitori ai vechii provincii Dacia romana, care cuprindea Oltenia de azi și o parte a Transilvaniei, nu se deosebesc cu nimic de ceilalţi din teritoriile române neocupate de romani.
Nu este nimic neobișnuit să vedem supravieţuind populaţii care-și păstrează caracterele
imprimate de niște cuceritori , dar în cazul nostru, este “special” faptul că acestea s-au răspândit
și în zonele necălcate de soldaţii romani (mă refer la limbă). Dacă vom considera că limba vorbită de locuitorii provinciei Dacia nu este de provenienţă romană, atunci are sens ca această limbă să fie aceeași în toată Dacia ocupată de romani ( 14 %) cât și neocupată (86%).
Pe de altă parte, aceeași limbă se vorbește și la sudul Dunării, cam în toată peninsula Balcanică,
de către strămoșii noștri uitaţi și neglijaţi, abandonaţi și nedoriţi de fraţii lor nord-dunăreni.
Noi știm că România de astăzi are graniţele înconjurate de români, dar asta nu înseamnă nimic pentru cei ce ar trebui să se întrebe:... de ce? În 1977, în plină epocă comunistă, recensământul arăta numărul de români trăind în România: 19.003.511, în Moldova așa zisă sovietică: 2.525.687 iar în Yugoslavia, Bulgaria și Ungaria: 1.200.000.

Fraţi rupţi de patria mamă

Astăzi, datorită manipulaţiei continue a adevărului de către politicienii ţărilor respective, numărul românilor scade fulgerător în ţările sud-dunărene. Să fi dispărut ei peste noapte? Au
migrat , așa cu toţii, în… America? Și totuși, chiar dacă au dispărut din statisticile oficiale,
limba lor continuă să se vorbească în sudul Dunării. Întrebarea noastră este: cine sunt acești “noi” vorbitori, suddunăreni, de dialect rumân? În Grecia, în special în Munţii Pindului, în Tesalia și Epir, ei sunt frecvent numiţi Macedo-Rumâni, dar care își spun Ar(u)mâni, Rumâni sau Râmân , iar Grecii îi numesc Kuţo-Vlahi, Vlahi șchiopi, sau simplu Vlahos/ Vloha; acest ultim nume fiind folosit ca un adjectiv dispreţuitor, pentru o persoană de proastă calitate. Grecii nici nu vor să audă de existenţa lor ca minoritate. Școlile de predare în limba română au fost interzise, bisericile ortodoxe de limbă română desfiinţate, vlahii sunt umiliţi și învăţaţi să le fie rușine de originea vlahă pe care o au. Grecii îi pun imediat în închisori pe cei care îndrăznesc să se considere altceva decât greci. Nici gând de dreptul minorităţilor din cadrul Uniunii Europene. Strasbourgul nu are nici un cuvânt de spus.
Totul merge pe același șablon: “noi vrem egalitate, dar nu pentru căţei”. Albanezii ne numesc
Remer sau Ciobani. În Bulgaria suntem cunoscuţi sub numele de Beli-Vlachs, Vlahi Albi. Sârbii ne
știu sub numele de Vlahi, pe cei ce trăim de-alungul râului Timoc, sau de Cinci, râzând de dificultatea noastră de a pronunţa “ci”.
Dintre grupurile menţionate până acum, se pare că doar Arumânii au și o limbă scrisă, dacă nu luăm în consideraţie inelul cu inscripţii găsit în anul 1912 la Ezerova-Bulgaria de azi-vechi de
2.500-3.000 de ani sau tăbliţele cu inscripţii de la: Strachina Gradesniţa - Bulgaria și de la
Kosovska Nitrovita - Iugoslavia, vechi de peste 5.000 de ani.
Un alt grup, pe cale de dispariţie, de Vlaho-Rumâni, din peninsula Balcanică, este cel Megleno-Rumanian. Acest nume derivă de la Moglena, regiune a Macedoniei, unde acest grup de vlahi trăiesc pe braţul drept al râului Vardar. Ei se prezintă drept Vlași. Nu știm exact numărul lor,
deoarece statisticile nici nu-i menţionează. O parte dintre ei au trecut la religia musulmană și după primul război mondial mulţi au trebuit să “se mute” în Asia Mică, politica spunându-și din nou cuvântul.
Un alt grup de Vlaho-Rumâni sunt și Istro-rumânii. Ei trăiesc în peninsula Istria din Croaţia de azi. Statisticile din 1846 estimau numărul lor la circa 6.000 de locuitori. În 1971 sunt înregistraţi doar 1.200. Ei se numesc Vlaș. Înainte se numeau Rumeri sau Rumări.
La nord de Zejania ei poartă numele de “Cici” iar croaţii și italienii îi numesc pe Istro-rumâni:
”Ciribiri”. Azi aproape toţi vorbesc limba croată, propria lor limbă neavând legalitate nici măcar în zona pe care o locuiesc.
Politic, “asimilaţia” lor este aproape completă. Au mai existat un grup valah pe coasta Dalmaţiei,
Dalmato-rumânii, dar ei au dispărut în masa populaţiei slave cuceritoare. În anul 1066 Vlahii din Tesalia-Grecia de azi se răscoală, căutându-și independenţa naţională, avându-l în frunte pe Niculușă, centrul mișcării fiind localitatea Larissa.
În timpul celui de al II-lea război mondial, Hitler dorind să-i cucerească pe greci, își aduce aminte de Arumâni și le promite independenţa naţională dacă-l ajută în luptă. Când ești disperat, când nimeni nu te aude, te agăţi de orice.
Problema Rumânilor-Vlahi poate fi asemuită cu aceea a Româno-Moldovenilor. Este un paralelism care ar trebui să ne facă să simţim ce simt acești fraţi rupţi de patria mamă. Nu am să înţeleg niciodată de ce romanii nu au avut curajul să schimbe numele sfânt al Daciei dar au făcut-o alţii! În mentalităţile vechi, staliniste, s-a căutat să se arate clar deosebirile dintre noi, românii “adevăraţi” și ceilalţi, ajungându-se până acolo încât să se menţioneze chiar deosebiri de limbă între moldoveni
și români…
Pe când, domnilor, vom avea și un dicţionar românomoldovean?

Un popor care nu există, face istorie

Unii oameni, în necunoștinţă de cauză, dar și mulţi în cunoștinţă de cauză, consideră că vlahii sunt
orice, numai români nu. Ei uită că a existat o ţară a Vlahilor care se numea Vlahia. Locuitorii acesteia, în anul 1330, 10-13 noiembrie, avându-l domnitor pe Basarab cel Mare, fiul lui Tugomir (banul Severinului) îi învingea, rău de tot, pe ungurii care îl aveau în fruntea lor pe Carol Robert DeAnjou. Timp de patru zile, de sâmbătă și până marţi, au căzut “bravii” cotropitori unguri; cădeau fără alegere, tineri și bătrâni,principi și înalţi demnitari ai statului ungar, sub braţele înarmate ale luptătorilor Vlahi. A căzut episcopul Andrei, prepozitul episcopiei de Alba, vicecancelarul regelui, prepozitul episcopiei din Poșoga, Mihai, cât și prepozitul episcopiei din Alba Iulia, Nicolae. Li s-au bătut cuie de lemn în cap, de către vlahii învingători, lui Andrei, preotului catolic din Saroș, cât și lui Petru, călugăr din ordinul predicatorilor, ca să le intre bine în cap că pe teritoriul valah catolicismul nu era bine venit. Regele Carol Robert abia a putut scăpa cu viaţă, pierzându-și și sigiliul.
Cum am fi putut să-i batem pe unguri așa de rău dacă, după unii istorici, nu existam ca popor!

Istoria vlahilor - o istorie cu sânge

Ca lucrurile să se încurce și mai mult, câţiva ani mai târziu , în 1369 Vlad I Basarab îl va învinge
chiar și mai rău pe Ludovic al Ungariei, fiul lui Carol Robert, venit și el cu dorinţe de expansiune
și răzbunare. Același domn Valah a mai purtat războaie fericite contra turcilor și bulgarilor; în 1368, el a înaintat victorios pănă la Târnova, iar în anul 1369 cucerește Vidinul, alungând garnizoana ungurească de acolo (vezi Documente Hurmuzaki, p. 154). În acele timpuri, teritoriul administrativ al cetăţii Vidinului cuprindea aproape jumătate din Bulgaria (Dobrogea nefăcând, atunci, parte din Bulgaria). Fratele lui Vlad, Radu, era guvernatorul Severinului.
Dorinţa lui Ludovic de Anjou de a extinde catolicismul de la Marea Sardiniei până la Marea Neagră și să domnească peste Italia, Ungaria, Polonia, Litvania,Moldova, Ţara Vlahilor și întreaga Peninsulă Balcanică nu s-a împlinit. El a primit ajutor de la Papa Clement VI-lea. Dar ”războiul cel sfânt” asupra schismaticilor, necatolicilor, pregătit 13 ani de Ludovic, pentru care făcuse și jurământ la mormântul regelui Ladislau cel sfânt, îl va pierde în faţa vlahilor.
Dionisie Fotino, fost secretar la Vodă Caragea, a scris despre această victorie în Istoria Daciei,
publicată în anii 1818-1819. Cu numai 7 ani înainte, în 1362, sultanul Aumrad I cucerește partea cea mai mare din provincia “Romania”( din sudul Bulgariei), de la Helespont și până în Balcani,
și mută reședinţa imperiului Otoman la Adrianopol.
Degeaba i-au adus regii unguri, Andrei al II-lea în 1211 pe Cavalerii Teutoni în Ţara Bârsei; degeaba Bela al IV-lea i-a adus pe Cavalerii Ioaniţi în 1247 în Banat. Nimic și nimeni nu a putut și nu va putea să ne alunge din ţara noastră.
Lui Vlad Basarab îi urmează la tronul Valahiei Dan al II-lea, de care se plângea Sigismund rege
al Ungariei. Din puţinele cuvinte ale regelui, cuprinse în această diplomă(“A Szorenyi Bansag”, vol.III, p.10, anul 1390), și anume că “armata lui Dan a fost puternică”, aflăm că domnitorul Dan al II-lea, a pătruns cu armata în Banat, a bătut trupele ungurești de aici și și-a reluat stăpânirea nu numai asupra Severinului, dar și a districtului Mihadiei.
Anii trec, dar… lumea nu se schimbă. La numai câţiva ani, la conducerea ţării Vlahilor sosește Ion Mircea cel Mare (numit de unii cel Bătrân). Acesta, în 1392, îl învinge, la Pazata, pe regele Ungariei, Sigismund iar, 6 ani mai târziu, în 1398 pe sultanul Baiazet, Fulgerul, la Rovine.
Nu am să înţeleg niciodată de ce istoricilor noștri le este parcă rușine să folosească numele de
Valahia, Ţara Vlahilor, domnitorul Vlahilor, folosind însă incorect termenul de Ţara Românească.
Aceasta nu a existat atunci și nu poate fi găsită, menţionată astfel, în nici un document al vremurilor respective. De ce să ne înșelăm pe noi, de ce să-i înșelăm pe alţii? Pe atunci a existat o Românie, la sudul Bulgariei, așa cum am menţionat mai sus și atât.
Dar să ne întoarcem la anul 1392, anul când regele Ungariei, Sigismund, își propune să realizeze
planurile fantastice ale lui Carol Robert și Ludovic cel Mare, anume să cucerească Ţara Vlahilor. După ce a strâns o armată puternică, atât din Ungaria cât și din Germania, Sigismund pătrunde în Ţara Vlahilor. Dar aceștia, folosind aceleași tactici de luptă învăţate de la geto-daci, îi lasă să pătrundă pe teritoriul Valahiei, să cutreiere și să devasteze în lung și în lat tot ce doresc, în timp ce ei se retrag în munţi. Sigismund, ajungând la fortăreaţa de la Turnu ( numită de ei Nicopolul cel Mic), o cuceresc. Întorcându-se acasă, fericiţi că au repurtat astfel de victorii, trecând prin munţii, numiţi de popor Pazata, drumul le-a fost închis de o mulţime de arbori tăiaţi și au fost atacaţi de vlahi, care îl aveau în fruntea lor pe Ion Mircea cel Mare. Soarta lor nu s-a deosebit cu nimic de a armatei lui Carol Robert de Anjou. Acestea sunt cele trei mari expediţii ale regatului Ungariei îndreptate împotriva Ţării Vlahilor. Rezultatul acestora: un mare dezastru… pentru unguri.

Spre aducere aminte

Dar să nu-l uităm pe sultanul Baiazet, supranumit și Fulgerul. Acesta, după ce cucerise Bulgaria,
Macedonia, România și Tesalia ( 1391-1393), după ce îl silise pe împăratul Constantinopolului
să-i plătească tribut, pleacă în 1398 spre ţara codrilor, Ţara Vlahilor, în fruntea unei armate
formidabile, ca să ne supună. El, nu cred că a studiat cu atenţie istoria acestui popor Carpato-
Dunărean-Pontic. Și, ca să vă aduc dumneavoastră aminte de aceasta, vă voi spune în căteva cuvinte aceste pagini de istorie glorioasă a strămoșilor noștri.
Pe vremea când Roma era o mică adunătură de câteva sătuleţe, strămoșii noștri, geto-dacii se luptau cu marile imperii ale lumii și….le învingeau. Iordanes ne vorbește de sosirea pe teritoriul nostru (în anul 529 î.d.Hr.) lui Cyrus cel Mare, rege persan, stăpân al unui vast imperiu, întins de la Marea Mediterana și până la Indus. Forţa lui militară, adevărată mașină de război, concepută pentru a zdrobi orice încercare de rezistenţă, cedează în faţa vechiului popor carpato-dunărean-pontic, iar Cyrus cel Mare moare într-o luptă cu messageţii. Cincisprezece ani mai târziu, în 514 î.d.Hr., vrând să spele rușinea suferită de înaintașul său, în fruntea a 700.000 de soldaţi, construind un pod de vase din Calcedon și până în Bizanţ, sosește regele persan Darius, fiul lui Histaspe. El dorea să-i vadă, mai de aproape, pe acei geţi “care se credeau nemuritori” și… a avut ocazia. La început, Darius a cerut în căsătorie pe fiica lui Antirus, regele geţilor. Dispreţuind înrudirea, geţii l-au refuzat. Înfuriat, Darius construiește un alt pod, de astă dată peste Dunăre, pătrunzând pe teritoriul nostru, dar… norocul nu-i surâde. A fost învins la Tapae și fuge, în grabă mare, fără să se mai oprească în Moesia. Visul lui cel mare i-a fost spulberat de Regele get Antirus (vezi Iordanes, pag.24, Fundaţia Gândirea, București, 2001).
După moartea lui, fiul său, Xerxes, voind să răzbune insulta tatălui său (ne spune același Iordanes, vezi pag.25), pornește împotriva noastră cu o armată de 1.000.000: 700.000 ostași, 300.000 auxiliari, precum și cu 1.200 de corăbii rostrate și 3.000 de vase de transport.
Ce spuneţi domnilor cititori?... Asemenea forţă armată ridicată împotriva unui popor neînsemnat, care a trebuit să-i aștepte încă 650 de ani pe romani, ca aceștia să devină și ei un imperiu, să ne cucerească, să ne “însămânţeze”, cum le place istoricilor noștri să spună.
Dar să vedem ce face “Fulgerul” în Ţara Vlahilor, în acel an 1398. După trecerea Dunării, pe
un pod de vase, armata turcă începe să devasteze tot ce îi ieșea în cale. Ion Mircea cel Mare îl
urmărește prin codrii de stejari și, ori de câte ori avea ocazia, îl ataca prin surprindere. Nici gând de luptă în câmp deschis, așa cum visase Baiazet. Sultanul hotărește să se întoarcă “acasă”. Când
ajunge cu armata sa în locurile mlăștinoase numite Rovine (judeţul Ialomiţa de azi), vlahii îl
atacă și îl obligă pe măreţul Baiazet să facă ce au făcut și înaintașii lui unguri, adică să fugă lăsându-și oastea în voia lui Alah și a vlahilor.
Ion Mircea cel Mare continuă să-i urmărească pe turci iar la Dunăre începe o altă luptă, turcii
fugind peste aceasta, noaptea, fără nici un pod de vase. Urmărirea continuă și la sudul Dunării, regatul Ţării Vlahilor întinzându-se până la Adrianopol și nu numai.

Marea Ţară a Vlahilor

În timpul domniei lui Ion Mircea cel Mare, Ţara Vlahilor cuprindea la apus întreg Banatul
Severinului până la Caransebeș (Timiș); la nord ducatul Almașului și al Făgărașului; la sud întreaga Dunăre, teritoriul Dobrogei până la Varna, cetatea și districtul Silistrei, întreaga latură
meridională a Dunării până la hotarele turcești; la răsărit, partea de sud a Moldovei până la Bacău și Bârlad, Basarabia meridională, iar dincolo de Nistru, toate ţinuturile de lângă Marea Neagră împreună cu peninsula Crimeei până la strâmtoarea Mării de Azov.
Despre stăpânirea Goţiei, Crimeei, de către vlahi aflăm din Canale, III, p.346, când, în anul
1474, sultanul turc Mahomed II a trimis o flotă sub comanda vizirului Ahmed, ca să bombardeze și să cucerească portul și cetatea Caffa (Theodosia) de lângă strâmtoarea Mării de Azov. În luptele date atunci, aflăm că în cetate erau 300 de ostași vlahi, că s-au dat cinci bătălii fără a se putea cuceri cetatea.
De la Dimitrie Cantemir, din Chronicul său aflăm că nowezii (genovezii) împreună cu românii
și cu bastarnii (bugegenii/basarabenii) au ridicat cetăţile Mangopul, Cherchel ( Bosforul
vechi), Crâmul ( capitala Crimului), Caffa, Ociacoful (lângă gurile râului Bug).
Pe una din monedele bătute pe vremea lui Ion Mircea cel Mare, pe una din feţe, avem figura
domnitorului stând în picioare, având în mâna dreaptă o lance iar în stânga globul cu crucea; pe
revers avem un scut, cu însemnele Ungariei (patru grinzi transversale) și ale Slavoniei (o stea cu
cinci raze), înclinat. Deasupra, un coif militar pe care stă Corbul Pelasgic, de pe emblema Valahiei.
Vă puteţi întreba ce înţeles putea să aibe acel scut răsturnat cu marca Ungariei și a Slavoniei pe
el. El reprezintă expresia figurată a numelui de domnitor al Unguro- Valahiei.

Vlahii au existat și există

Din timpuri imemoriale (ne spune Nicolaie Densușianu, în Istoria militară a poporului român, p. 197, Ed. Vestala, Buc., 2002), partea de răsărit a Slavoniei, și îndeosebi comitatele Poșega și Sirmiu, purtau numele de Valahia Mică (“Die kleine Walachey”, Engel, Gesch. Von Croatien, Dalmatien und Salvonien, p. 256 ). Mai amintesc că Valahia Mare se mai numea și Valahia Albă în timp ce Moldovei i se mai spunea Valahia Neagră. Această parte a Slavoniei se află într-o continuitate geografică cu Banatul Severinului și, prin acesta, cu Valahia Mare (Ţara Muntenească de mai târziu).
Papa Clement al VI-lea amintește în anul 1345 de Olachi din părţile Sirmiului sau ale Valahiei
Mici.
De la Hașdeu, din Istoria limbii române, p. 26., aflăm despre bizantinul Kekaumenos care în a doua jumătate a secolului XI-lea a scris un tratat de artă militară, Strategicon, în care spune: ”Să știţi de la mine că ei, vlahii, sunt așa numiţii daci și besi. De întâi, ei locuiseră în vecinătatea Dunării și a râului Sau, numit astăzi Sava, unde locuiesc acuma sârbii”. Strămutarea (făcută de către împăratul Iustinian cel Mare - 527-565 d.Hr.) mai multor familii de Vlahi norddunăreni
la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, a stârnit numeroase întrebări și controversate discuţii.
Un lucru însă este cert, anume existenţa acestor vlahi și a urmașilor în această regiune.
Această strămutare a vlahilor se pare că nu a fost întâmplătoare, în Sinai existând o mulţime de
călugări traci, slujba oficiindu-se în limba “besică”. Această limbă tracică, besica, a continuat să se
vorbească și în secolul al VII-lea d.Hr., fiind a patra limbă oficială de cult alături de latină, greacă și siriacă. Tot în limba besică se oficia slujba la Mormântul Domnului din Ierusalim și în secolul al VII-lea d.Hr.( vezi Ieromonah I. Bălan, Vetre de sihăstrie românească, p.372, Ed.I.B.M.B.O.R., Buc., 1982).
De o importanţă deosebită considerăm că este și descoperirea faimoaselor manuscrise de la Mânăstirea Sfânta Ecaterina, 1978, manuscrise datând din secolele IV-X d.Hr., care demonstrează că limba besică era nu numai o limbă de cult, dar și una de creaţie literară. Din secolul al V-lea d.Hr., avem la Constantinopol biserica Vlacherna, unde se pare că a fost înmormântat împăratul Leon I (Thrax), 18 ianuarie 474 d.Hr. Termenul Valcherne (ne spune A.Pele în “Vidul demografic și matematica”, p.86, Ed.Abaddaba, Oradea, 1998) este compus din Vlach + elementul grecesc erne, având înţelesul de “urmași ai vlahilor”.
Între coasta Dalmată, Drava și Morava au existat Morlacii sau Mauro-Vlahii (Vlahii negri). Ei au
fost înghiţiţi de marea masă a migratorilor slavi. Numele lor provenea de la căciulile negre pe
care le purtau pe cap.
Cuvântul BALCAN, este considerat de același A.Pela (p.151) un derivat din tema BLAC (Blah sau Balh) + sufixul – an, Vlah. Trebuie să arătăm clar că România de azi s-a format din unirea câtorva din provinciile Daciei: Transilvania cu Vlahia și Moldova. Trebuie să se spună vecinilor noștri că a existat o ţară care se numea Valahia, locuită de vlahi. În special în timpul Evului Mediu locuitorilor vorbitori de limbi romanice li se spuneau vlahi, blachi, volohi, diferenţiindu-i astfel de vorbitorii de limbi germanice sau slave. Vecinii noștri ne-au spus așa, dar azi parcă au uitat acest lucru, așa că este bine să le reîmprospătăm memoria.
Unii din ei consideră că vlahii sunt orice, numai români nu. Trebuie să recunoaștem că din partea statului român lucrurile par că se schimbă; se vorbește deschis uneori despre acești fraţi uitaţi, părăsiţi, lăsaţi în voia sorţii și a vecinilor. Auzim cam aceleași discuţii ca despre basarabeni: când de 200 de ani ţi s-a tot spus că ești vlah, că ești altceva decât român; când generaţii întregi nu au avut șansa să aibe o școală în limba maternă, să aibe o slujbă religioasă în limba maternă, să aibe un cuvânt scris, tipărit sau o imagine în limba maternă, înţelegi de ce nu le este ușor să recunoască că faptul de a fi vlah sau român este același lucru.