MASACRUL DE LA BĂLŢI (1944)

UN HOLOCAUST ASCUNS ŞI ŢINUT SUB TĂCERE ÎN ZILELE NOASTRE DE AUTORITĂŢILE DIN BASARABIA

Scrisoarea pe care o redau mai jos ar trebui publicată de toată presa din România, iar politicienii, în special cei de la Ministerul Afacerilor Externe, ar trebui să ia măsuri pentru a fi tradusă în toate limbile de circulaţie internaţională, şi adusă la cunoştinţa opiniei publice internaţionale.
Este o srisoare zguduitoare, pe care Ierodiaconul Nicodin Schiopu din Bălţi (Basarabia), a trimis-o pe căi ocolite călugărilor români de la Sfântul Munte Athos, care, la rândul lor, au trimis-o ziarului „Ţara”, publicaţie Frontului Popular Creştin Democrat, în coloanele căreia a fost publicată.
Dar iată conţinutul ei:
„În anul 1944, la năvala hoardelor ruseşti care au ocupat Basarabia, Armata Roşie a făcut prizonieri zeci de mii de militari. În oraşul Bălţi, au fost concentraţi circa 50.000 de militari ai Armatei Române, care ţinuseră piept hoardelor dezlănţuite.
Dintre aceştia, 80% erau români, iar ceilalţi erau aproximativ 5.000 germani, 2.000 unguri, iart restul cehi şi polonezi. În nord-estul oraşului, unde curge râul Răut şi se formază mlaştini, K.G.B.-ul a găsit locul cel mai nimerit să amplaseze lagărul, înconjurat de garduri înalte cu sârmî ghimpată.
Chinurile acestor prozoniei erau de neînchipuit: foamea era flagelul numărul unu, însoţită de lipsa de igienă; bolile, frigul şi umezeala produceau decese fără număr.
Din acest lagăr, unii mai curajoşi au încercat să evadeze, dar au fost mitraliaţi. Totuşi, au fost şi fugari scăpaţi, pe care nu i-a găsit nimeni, decât atunci când s-au făcut cunoscuţi, după destrămarea Uniunii Sovietice. Informaţii despre crimele din acest lagăr s-au publicat în „Curierul de Nord”, din oraşul Bălţi, săptămânal al Basarabiei de Nord. Ziarul mai apare şi acum, dar strangulat şi ameninţat de cei care urăsc tot ce este românesc.
Din declaraţiile celor evadaţi, s-au stabilit crimele K.G.B.-ului săvârşite la Bălţi: toţi cei 50.000 de prizonieri au fost împuşcaţi în ceafă de militari K.G.B. şi aruncaţi în şanţuri mocirloase. , pe care tot ei le-au săpat, la ordin (exemplu tipic asasinilor K.G.B.-ului, întocmai ca în cazul Katyn-ului, unde diferă numai numărul celor asasinaţi – 14.000).
Îndată ce au fost date în vileag cele petrecute, s-au făcut cercetări în mlaştini, în anii 1991-1992. Rezultatele au fost cutremurătoare: nici hârleţele, nici lopeţile nu au putut fi utilizate din cauza mulţimii de oseminte răspândite în aceste mocirle!
Inimile îndurerate ale bunilor români, ale evlavioşilor creştini şi ale celor de la săptămânalul „Curierul de Nord” i-au împins pe aceştia să facă o piramidă de oase şi cranii, care au fost strânse pe un loc uscat, peste care s-a aşternut o mare cantitate de pământ bătătorit şi s-a ridicat, în felul acesta, un deluşor mai înalt, o movilă în formă de trepte, tot din ţărână, iar pe partea ei de sus s-a aşezat o troiţă.
Troiţa de lemn sculptată a fost darul credincioşilor din raionul Raşcani, din apropierea Bălţilor. Pe data de 7 mai 1992, această troiţă a fost sfinţită de către Preafericitul Petru de Bălţi, cu sobor de preoţi şi monahi, la care sfinţire au participat mii de credincioşi şi autorităţile orăşăneşti.
Atunci, prin cuvântul solemn rostit de Ierodiaconul Nicodim Schiopu, s-a lansat apelul ca, pe acest loc, să se construiască o Biserică sau Mănăstire a Oaselor, pentru ca, zi şi noapte, prea-cuvioşii monahi şi cucernici preoţi să pomenească sufletele celor 50.000 de militari, ucişi mişeleşte, cu un glonţ în ceafă, de către militarii sovietici.
Preasfinţitul Petru de Bălţi a investit, ca preot paroh al viitoarei Biserici a Oaselor, pe tânărul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al Aparhiei Bălţi (în decembrie 1992, Patriarhia Română a reactivat Mitropolia Basarabiei).
După aceea, lucurrile au luat o întorsătură tragică: Preasfinţitul Petru a fost agresat, cu arme şi bâte, chiar în sediul Palatului Episcopal, de un grup de călugări şi preoţi, agenţi ai arhiepiscopului Vladimir, care ţine de Patriarhia Moscovei.
Atacurile au fost extinse şi asupra celor două mănăstiri din Eparhia Bălţi şi mai continuă şi azi, după doi ani, împotriva a tot ce este românesc. În scaunul episcopal s-a aşezat şeful agresorilor moscoviţi, arhimandritul trădător Marchel Măhăiescu.
Din lipsă de fonduri, Biserica Oaselor a rămas numai un proiect, un plan făcut de arhitecţi inimoşi. Oare de ce nu se vorbeşte nimic despre acest genocid împotriva Poporului Român? De ce nu se stabileşte adevărul în privinţa masacrelor făcute împotriva Neamului nostru? Căci şi aceste crime monstruoase nu sunt nimic altceva decât un holocaust, trecut sub tăcere. Oare, nici chiar morţii nu sunt egali în faţa Domnului?”
Aici se încheie scrisoarea. Despre acest Katyn românesc s-a scris foarte puţin după decembrie 1989. Dar prea târziu.
Acest îngrozitor masacru ar trebui adus la cunoştinţa întregii lumi. Cei asasinaţi la Bălţi sunt morţii noştri, care au apărat Ţara şi Neamul şi care au avut singura vină de a fi soldaţi români care şi-au făcut datorie.
Pe care i-au asasinat mişeleşte „eliberatorii ţării”. În opinia ruşilor şi a Occidentului nu avem dreptul să ne cinstim nici morţii! Şi aşa se scrie istoria: cel puternic, în ciuda crimelor săvârşite, este întotdeauna învingător şi are dreptate…

Surse: foaianationala.ro