Cuviosul Martirie

În îndepărtata Savorie trăia un călugăr numit Martirie. Deşi tânăr de ani, el era bătrân la minte, milostiv şi smerit. O dată pe săptămână, el mergea la o mânăstire vecină, unde se afla stareţul său întru rugăciune. Şi cum mergea el , numai ce dă peste un sărman, zăcând pe cale. Cu greu, căci era peste măsură de slăbit, îi spune lui Martirie că este bolnav, sărac şi foarte bătrân, că vrând să meargă la stareţul, la care mergea şi Martirie, pentru rugăciune, l-au lăsat puterile...De îndată fericitul Martirie şi-a scos mantia, a întins-o pe pământ, l-a pus pe sărmanul neputincios pe mantia sa, apoi l-a săltat în spate şi l-a dus până la mânăstire. Stareţul său, care văzuse totul cu ochii duhovniceşti, a început să strige la fraţi:
–Alergaţi şi deschideţi poarta mânăstirii, că vine fratele Martirie, aducând pe Dumnezeu!
La poarta mânăstirii, bătrânul s-a coborât din spatele lui Martirie, i s-a înfăţişat ca în icoane, în lumină şi i-a spus:
–O! Martirie, cum tu nu M-ai trecut cu vederea şi ai căutat cu milă la Mine, tot aşa te voi milui, când ajungi în Cer, şi miluit vei fi!
Apoi s-a ridicat la Cer.
Stareţul a alergat la poartă şi văzând pe Martirie singur l-a întrebat:
–Unde este Acela, pe care l-ai adus în spate?
–De aş fi ştiut cine este Acela, m-aş fi ţinut tare de piciorul lui!
Seara, fraţii l-au înconjurat pe Martirie şi l-au cercetat cu tot felul de întrebări:
–Era greu?
–N-am simţit nici-o greutate, dar atunci nu mi-am luat seama. De bună seama El m-a purtat pe mine, după cum poartă lumea întreagă, şi numai prin Cuvânt o ţine...