Ştefan-Vodă Moldoveanul nu se teme!

,,Tătarii – duşmanii cei mai grozavi ai tuturor celor ce nu se pot apăra’’ (cuvintele aparţin istoricului Nicolae Iorga) au atacat Moldova încă de la urcarea lui Ştefan cel Mare pe tron. Mai multe surse – moldoveneşti, poloneze – susţin ideea că tătarii din Hoarda cea Mare au invadat Moldova. Invazia a avut loc în anul 1469, după alte surse (Grigore Ureche) tătarii au pătruns în Moldova în anul 1470.

Încărcaţi de prăzi şi prizonieri, tătarii sunt surprinşi de oastea lui Ştefan cel Mare la Lipnic. ,,Ştafetele de la graniţă sosiră la timp în Suceava cu vestea că se prăpădeşte Ţinutul dintre Nistru şi Prut. Călăreţii Domnului se luară în pripă după călăreţii Hanului, cari căutau acum vadul, totdeauna depărtat, pe unde să fugă. În locuri strâmte, trecători ale codrilor, se ciocniră Românii cu săbii şi Tătarii numai cu arcurile. Norocul fu al boierilor şi Curtenilor noştri, cari nu ştiau, ca Polonii, de haine frumoase şi de petreceri; apărători aspri ai unui pământ sărac. Fugarii pripiră atunci spre apa de hotar, dar, până a nu o vedea înainte în ţinutul Sorocei de mai târziu, ei fură ajunşi din urmă. O cumplită încăierare se încinse în dumbrava de lângă satul Lipia, unde-şi avuse Curţile boierul Vâlcea al lui Alexandru-cel-Bun, un vechiu fruntaş al Sfatului. Nu numai că hanul fu bătut cu desăvârşirea şi că pe pragul de ieşire îi fu măcelărită o bună parte din gloată, de mâni răsplătitoare, dar fiul lui poate şi desigur fratele, anume Eminec, căzură în robie, în ziua de 20 august, când Moldova fu răzbunată.’’

Cronicarul Grigore Ureche relatează despre invazia tătarilor şi despre lupta ce s-a dat: ,,Ridicatu-sa multă mulţime de oaste tătărească şi au intratu în ţară să prade, cărăra prinzându-le de veste Ştefan Vodă le-au ieşitu înainte. Şi la o dumbravă ce să chiamă la Lipinţi, aproape de Nistru, i-au lovit Ştefan Vodă, cu oastea sa avgust 20 şi dându războiu vitejaşte, i-au răsipit şi multă moarte şi pierire au făcut într-înşii şi mulţi au prinsu în robie şi le luă tot pleanul. De care lucru cunoscând Ştefan Vodă că ajutoriul nu de aiurea i-au fost, ci numai de la Dumnezeu şi de la Preacurata Maica Sa.’’ (Grigore Ureche ,,Letopiseţul Ţării Moldovei.’’)

Jan Długosz afirmă şi el că în bătălie ar fi fost prins fiul hanului Mamac. Hanul a trimis ,,după grosolanul său obiceiu de sălbatec trufaş, soli în turbane, cari să ceară Voevodului moldovenesc, cu cele mai straşnice ameninţări, pe rudele stăpânului lor.’’ Ştefan Vodă, nu numai că n-a dat drumul prizonierilor ci a dispus ca să „taie pe fiul acestuia în patru bucăţi în faţa solilor.” Oamenii hanului au fost traşi în ţeapă, doar unuia i-a fost tăiat nasul şi ,,fu pus din nou pe cale ca să spuie acasă că Ştefan-Vodă Moldoveanul nu se teme.’’


Referinţe bibliografice:
Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, Editura Minerva, 1904
Grigore Ureche, Letopiseţul Tării Moldovei, Bucureşti, Editura Tineretului, 1961
ENCICLOPEDIAROMÂNIEI.RO


Aericol preluat de pe foaienationala.ro