Din manifestul „O ruină”.

Ruina
Nu este om care să aibă ochi şi care să nu vadă că tara aceasta bogată a ajuns o ruină. Ruină gospodăria ţăranului, ruină satul (o mână de oameni necăjiţi care se vaită), ruină comuna, ruină judeţul, ruină munţii văduviţi, ruină câmpurile părăginite care nu mai aduc nimic bietului plugar, ruină bugetul statului, ruină tara.
Şi pe deasupra acestor ruine întinse cât tine pământul românesc, o ceată de mişei, o ceată de imbecili, o ceată de tâlhari fără ruşine şi-au ridicat palate în sfidarea ţării, care geme de durere şi spre pălmuirea suferinţei tale, ţăran român.
Niciodată în lume nu s-a văzut un tablou mai revoltător, mai dureros şi mai obraznic.
Pe deasupra milioanelor de gospodării cari se distrug, deasupra milioanelor de suflete sărace cari plâng, se înaltă batjocoritor palatul tâlhăresc al jefuitorului de ţară.
Cine este acesta?
Căutaţi-l prin oraşele înstrăinate şi-l veţi găsi. Este fostul ambuscat de la 1916. Este eroul de al 100 de km din dosul frontului sau trădătorul de fraţi şi de tară; este îmbogăţitul de războiu, omul de afaceri, este profitorul de pe urma sângelui care tu l-ai vărsat, picătură cu picătură din rănile tale adânci.
Când te-ai întors la 1918, te-ai închinat lui văzându-l gras, frumos îmbrăcat, iar tu în nişte zdrenţe; de atunci el te-a luat în arendă, iar tu ai căzut în stăpânirea lui cu ţara pe care tu ai creat-o pe câmpurile de bătălie.
Cum veţi fi voit să ajungă biata ţară când un Stere, condamnat la moarte pentru înaltă trădare şi apoi iertat, este şef de partid în România, când un Socor, condamnat şi degradat pentru trădare, este parlamentar şi director de ziar şi conduc politica românească? Când atâţia ambuscaţi stau în fruntea treburilor tării?
Am înălţat un steag.
În contra lor, în contra celor care au ruinat ţara, în contra cetelor de străini şi înstrăinaţi care ne-au supt şi măduva din oase, am înălţat un steag.
Când am plecat sub umbra lui am cerut binecuvântarea ostaşilor care au căzut pe câmpul de luptă pentru România Mare şi am făcut apel la toţi cei care au rămas în viaţă în urma gravelor lupte.
Steagul acesta răzbunător a învins la Neamţ cetele cutezătoare ale politicienilor. Steagul acesta le-a zdrobit la Tutova.
Steagul acesta sfinţit în două bătălii, îl purtăm de la un capăt la altul al ţării.
El îmbărbătează pe ai noştri şi bagă groază în adversari.
Ne-am numit legionari.
Noi, slujitorii acestui steag nu ne-am legat împreună ca să furăm ţara nu ne-am legat împreună ca să ne căpătăm partizani, şi să le dăm ca să roadă oase din oasele ţării.
Noi ne-am legat împreună să rămânem săraci până la mormânt, vom sărăci şi acei ce suntem bogaţi, dar ne-am legat să biruim. Să învingem şi să răzbunăm.
Stăm gata de jertfă, stăm gata de moarte cu toţii.
Aceştia suntem noi, legionarii.
Zadarnic şi greşit ne-au confundat unii săteni şi orăşeni, crezând că noi luptăm ca să-i căpătuim pe dânşii şi să le facem poftele, să le dăm ţara ca s-o mănânce.
Ei bine, nu!
C.Z.C.

Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib