Ce am fost şi ce am ajuns...

Autor: Ionel Grama
In cele ce urmează nu este vorba de niciun mister, de niciun secret, ci doar de un fel de plîns, cu sughiţuri, lîngă un mormînt fără cruce, fără flori şi fără lumînări - mormîntul României. Nu vă grăbiţi să ne felicitaţi sau, dimpotrivă, să ne acuzaţi (cei care ne ţineţi mereu sub lupă!), deoarece datele pe care vi le prezentăm circulă pe internet, deci le vede o lume întreagă, sub forma unui slide show, intitulat Ştiaţi că? Astăzi despre celebrităţi româneşti. Din aspectele prezentate, noi am ales unul singur: petrolul.

In anul 1857, România a fost prima ţară din lume cu o producţie de 275 de tone de ţiţei, oficial înregistrată în statisticile internaţionale. Nu Iranul, nu Irakul, nu arabii sau ruşii, nu americanii, ci românii au fost primii din lume! Statele Unite au apărut în evidenţe abia după doi ani, în 1859, Italia în 1860, Canada în 1862, iar Rusia în 1863. Incă din 1840, ţara noastră avea instalaţii de prelucrare a ţiţeiului, iar în 1856 s-a construit la Ploieşti Fabrica de gaz a lui Marin Mehedinţeanu, petrolul extras de aici fiind de o calitate excepţională: incolor, inodor, ardea cu flacără luminoasă, constant, fără să scoată fum sau să producă reziduuri urît mirositoare. In 1858 Bucureştiul a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol. Nu Parisul, nu Londra sau Berlinul, ci Bucureştiul! La acea vreme, în ţara noastră exista deja prima rafinărie de petrol, iar în 1880, producţia românească era de 15.900 de tone. Pe atunci, doar noi şi America figuram în statisticile ţărilor producătoare de petrol. In anul 1900 se produceau 250.000 de tone anual şi în 1914 se ajunsese la 1.783.947 de tone. România a fost prima ţară din lume care, în 1900, a exportat benzină. Lazăr Edeleanu a realizat, în 1908, prima rafinare din lume a produselor petroliere cu bioxid de sulf. In plină epocă comunistă, în anul 1976, industria românească de produse petroliere a atins cel mai înalt nivel - 14,7 milioane de tone. După zece ani de la evenimentele din decembrie 1989, în 2000, acest nivel scăzuse la mai puţin de jumătate - 5,9 milioane de tone, în 2004 - 5,6 milioane de tone, în 2006 la 5 milioane de tone, în vreme ce consumul anual era de 5,3 milioane de tone la carburanţi şi 7,3 milioane de tone la combustibilii din industrie.
Aici se termină scurta prezentare de pe net. Dintr-o rubrică intitulată Producţie - petrol - gaze - România, de pe site-ul Ziare.com, din 17 noiembrie 2009, aflăm că „România mai are petrol şi gaze naturale doar pentru 15 ani, iar rezervele de uraniu ar mai ajunge încă 18 ani, potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Producţia anuală de gaze asigurată de Romgaz Mediaş şi Petrom este de circa 12 miliarde de metri cubi, în timp ce rezervele sînt de 185 de miliarde de metri cubi, informează Evenimentul zilei. De asemenea, în subsolul României s-ar mai găsi doar 74 de milioane de tone de ţiţei, iar cantitatea extrasă în fiecare an de Petrom este de 5 milioane de tone. Rezervele de cărbune ar putea asigura consumul intern pentru aproximativ 30 de ani, în condiţiile în care rezervele de huilă ale României se ridică la 755 de milioane de tone, dar numai 100 de milioane sînt exploatabile industrial. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a mai precizat şi că resursele de uraniu sînt suficiente pînă în 2017, pentru producţia de electricitate în centrala nuclear-electrică de la Cernavodă”.
La aceste cifre statistice ne permitem să facem o singură observaţie: vor ajunge 15 ani, doar dacă nu se va găsi cineva să le vîndă şi pe astea, pe te miri ce, sau, şi mai rău, să le fure în interes propriu. Că doar nu America este ţara tuturor posibilităţilor, ci România!