Scoală Române!!!!

„Neamul nostru n-a trait prin milioanele de robi care si-au pus gatul in jugul strainilor, ci prin Horia. prin Tudor, prin Iancu Jianu, prin toti Haiducii care, in fata jugului strain, nu s-au supus, ci si-au pus flinta in spate si s-au ridicat pe potecile muntilor, ducand cu ei onoarea si scanteia libertatii. Prin ei a vorbit atunci neamul nostru, iar nu prin majoritatile lase si cuminti. Ei inving sau mor”.
Corneliu Zelea Codreanu - Pentru Legionari

Corneliu Zelea Codreanu un sfant al zilelor noastre

Tudor Gheorghe - Antiteze

Versuri, Radu Gyr.

Corabia verde

de Aron Cotrus

Corabia se frãmântã si se rãsuceste
In lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhãreste
Si apele cresc ca din hãu nãsdrãvane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Invinsã pe-o clipã, sub valuri se pierde
Parcã de-a pururi, corabia verde
Nãprasnic muscatã de uragane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Prin potopul ce zãlud o rãstoarnã,
S-aud prin vãzduh ca o goarnã,
Peste-ale mãrii nesfârsite noiane,
Poruncile tale de proroc, Pãpitane!

Si iatã, de odatã se-naltã semeatã...
Parãsi, Crãiasã peste timp, peste ceatã,
Peste-ale apelor titanice toane,
Corabia ta verde, o, Cãpitane!

Zãnatec aleargã prãpãdul pe ape,
Tot mai aproape si mai aproape,
Dar duhul mai tare-i ca-ale mãrii prigoane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Gata cu totii sã murim în picioare,
Pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
Spargem talazuri, înfrângem bulboane,
Cu gândul la tine, o, Cãpitane!

Lupta e cântecul si biblia noastrã,
Holde vor creste de samulastrã
Din cremenea oarbã, din pietroase mormane
Si din sângele nostru, o, Cãpitane!

Moartea însãsi de-ar sãlta pe punte,
Sãrire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
Printre mii si mii de uragane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Dealul Negru

de Misu Gaftoiu

Noi, legionarii lui Codreanu,
Din munca ne–am facut un crez,
Si'n toate partile pornit–am
Echipele de camasi verzi.

Din Cluj în zi de sarbatoare,
La Dealul Negru am pornit,
Sa ajutam pe Motii care
Atât amar au suferit. bis

Din zori si pâna însereaza,
Cu totii noi cu drag muncim,
Sub cerul ce ne privegheaza
O scoala noua sa cladim.

Se stinge var, se scoate piatra
Si din paduri se taie brazi
Si'n cântece legionare,
Lucreaza dragii camarazi.

Carutele aduc nisipul,
Din Turda ne–a sosit ciment
Si'n graba mare noi turnat–am
Pentru vecie fundament.

Iar seara'n jur pe lânga focuri,
Ca'n vremurile stramosesti,
Tot despre Capitan ai Garda,
Ne spune Banea la povesti.


În timpul noptii în coliba,
Dormim cu Capitanu'n gând
Si toti visam o tara noua,
De maretie stralucind.

Din munca noastra se ridica
Maret locas în sus spre cer
Spre fericirea tarii noastre
Si'n cinstea Garzilor de Fier.

CZC in lupta anticomunista a poporului roman - II

Nicolae Rosca
Dar lupta nu se terminã aici. Asaltul tãrii noastre si al întregii lumi este amânat numai, pentru o datã mai târzie, când circumstantele istorice provocate de lipsa de viziune a oamenilor politici vor crea conditii mai favorabile înaintãrii comunismului. Deaceea se impunea, si fãrã rãgaz, organizarea definitivã a apãrãrii nationale. Cãpitanul începe a doua fazã a luptei sale :
-demascarea agentilor comunisti si a tuturor acelora ce promovau cauza bolsevicã la noi în tarã ;
-înjghebarea unui front de luptã care sã cuprindã fãrã exceptie toatã suflarea româneascã.
In lupta de demascare a agentilor si a celor pusi în slujba marxismului la noi în tarã, Corneliu Zelea Codreanu semnaleazã în primul rând pe evrei.
S-a consumat multã cernealã de-a lungul istoriei contemporane românesti, pentru a se încerca demonstrarea unui inventat rasism care ar fi stat la baza "antisemitismului" legionar. Nimic mai depãrtat de adevãr decât aceste false si tendentioase acuzatii. Poporul român din mijlocul cãruia rãsãrise si Miscarea Legionarã a lui Codreanu, ca un specific al lui, este un popor blajin, omenos, întelegãtor al durerilor altora si care de-a lungul agitatei sale istorii nu a asuprit niciodatã pe nimeni. El nu s-a uitat niciodatã la culoarea sângelui si în mijlocul lui si-au gãsit totdeauna culcus si ajutor, toate nemurile ce, fugind de persecutii, se strecurau pe la noi. Istoria noastrã este plinã de exemple si nu este cazul sã le mai enumerãm aici. Codreanu însusi ne mãrturiseste în diferite rânduri gândurile ce le nutrea fatã de probleme minoritare :
"Sã nu vadã nimeni în noi niste asupritori ai altor neamuri sau niste mâncãtori de jidani din urã religioasã".
Principiul cãlãuzitor (în tratarea minoritãtilor) trebuie sã fie : pericolul pe care o minoritate îl poate prezenta pentru viata si libera dezvoltare a natiunii dominante.
Minoritãtile conlocuitoare urmeazã sã se bucure de toate drepturile în mãsura loialitãtii de care vor da dovadã fatã de Statul Român.
Asadar nici urmã de sovinism nationalist, ci o grijã legitimã pentru interesele si securitatea populatiei bãstinase în fata eventualelor activitati antinationale ce le-ar putea desfãsura minoritãtile conlocuitoare.
"Antisemitismul", pentru a-l numi asa, al lui Corneliu Zelea Codreanu si al întregii generatii pe care el a condus-o, a fost determinat numai de necesitatile luptei sale antimarxiste. Cãci intrând în lupta cu comunismul la noi si studiindu-i problema Cãpitanul o gãseste strâns legatã de problema evreiascã. Aceastã masã de oameni intratã de curând pe teritoriul nostru în urma unor tratate ce ne-au fost impuse de Marile Puteri, fãrã atasamente sentimentale si chiar cu interese economice si politice diferite de comunitatea umanã în mijlocul cãreia trãia acum, era factorul cel mai activ al pãtrunderii bolsevismului în România. Aceasta nu este o noutate, cãci acelasi fenomen s-a petrecut în toate ariile de pãtrundere ale ideilor marxiste, care au fost ajutate si catapultate de elementele evreiesti aflãtoare în aceste arii. Marxismul însusi este un produs al intelectului evreiesc.
Ajutorul evreiesc la pãtrunderea marxismului la noi în tarã se canaliza pe mai multe directii :
-Economic. Acaparând pe îndelete, fiind detinãtori de fonduri internationale, sfere importante din economia tãrii, pe care apoi le exploatau nu în directia promovãrii unei economii sãnãtoase, cu participarea maselor românesti la beneficiile ei, ci în directia pur egoistã, îmbogatindu-se din ce în ce mai mult elementele evreiesti în detrimentul românului. Ba mai mult chiar, cantitãti importante din aceastã bogãtie a Statului erau deturnate si expatriate pentru ajutarea cauzei evreiesti în lume. Nedreptãtile sociale provocate astfel dãdeau nastere la nemultumiri legitime în clasele nevoiase românesti, care vãzându-se neajutorate si neapãrate în fata acestor abuzuri exploatatoare, cãdeau pradã demagogiei marxiste.
-Politic. Detinãtori ai bogãtiilor tãrii, puteau foarte usor sã influenteze în toate domeniile de afirmare româneascã, în sensul vederilor si intereselor lor. Prin coruptii si cumpãrãri de constiinte în aria politicianistã românã, evreii pun mâna, practic, pe conducerea politicã a tãrii noastre pe care o dirijeazã prin acolitii lor. Procesul se maturizeazã cu introducerea în patul regelui tãrii a nefastei Elena Lupescu, evreica si ea, prin care evreii pun stãpânire pe vointa regelui Carol II. Numai asa se poate explica atât politica internã a tãrii, crudã si dement represivã fatã de fortele cele mai reprezentative ale neamului românesc, cât si cea externã ce nu urmarea altceva decât izolarea si indiguirea Germaniei, în eventualitatea unei pãtrunderi sovietice în Europa.
-Culturalã. Evreii promovau si sustineau în România printr-o bogatã retea de ziare si reviste create de ei, ideile cele mai periculoase, atât din punct de vedere national cât si crestin si moral. Ei urmãreau destrãmarea moralã a societãtii noastre si ruperea de traditiile sale sãnãtoase, pentru a usura cât mai mult pãtrunderea marxismului la noi.
-Prin activitate directã. Marea majoritate a agitatorilor si a propagandistilor comunisti, atât între studenti cât si între muncitori, erau evrei. Acestia se strecuraserã din Rusia , gãsind adãpost si ajutor în populatia evreiascã foarte numeroasã în provinciile rãsãritene românesti, sau erau recrutati direct din aceastã populatie aflãtoare pe pãmântul nostru.
Aici se gãseste motivul exclusiv al "antisemitismului" lui Corneliu
Zelea Codreanu : el s-a izbit de evrei când a început lupta anticomunistã, constatând asadar , cã acestia formau în mijlocul comunitãtii românesti un grup compact, neasimilabil, cu interese economice si politice diferite de ale noastre si cu simpatii si militantã probolsevice.
Pentru înjghebarea unui front de luptã care sã se opunã subversiunii marxiste, Corneliu Codreanu îsi dã seama cã trebuie începutã educatia poporului în acest sens, trebuie creat un organ politic, trebuie organizatã tara, trebuie stimulate impulsurile creatoare ale geniului românesc, trebuie înfrãtite pãturile sociale si sterse nedreptãtile dintre ele. "Nu-i deajuns sã învingem comunismul. Trebuie sã si luptãm pentru dreptatea muncitorilor" spune Codreanu în cartea sa.
Cu spirit organizator si metodic el pãseste la prima fazã a programului sãu : educatia în scoala legionarã. "Din aceastã scoalã legionarã va trebui sã iasã un om nou, un om cu calitãti de erou" (P.L.,pag.307). "Un om în care sã fie dezvoltate pânã la maximum toate posibilitãtile de mãrire omeneascã ce se aflã sãdite de Dumnezeu în sângele neamului nostru" (P.L.,pag,307)
Prin conceptia ce-i stã la bazã ea atinge înãltimi sublime. Educatia pe care vrea sã o facã Corneliu Codreanu legionarilor este completã si armonioasã. Ea îmbrãtiseazã fãptura omeneascã cu cele trei dimensiuni ale ei : fizicã, moralã ,spiritualã.
Din punct de vedere fizic, el îndeamnã lumea la o viatã sãnãtoasã, o viatã de miscare în mijlocul naturii, de muncã continuã, de alimentare sãnãtoasã si sobrã. Educatie fizicã, marsuri, instructie si muncã în tabere, în bãtaia vântului si sub razele binefãcãtoare ale soarelui, sunt elementele de sustinere ale unui fizic sãnãtos.
Din punct de vedere moral, educatia legionarã potentializeazã toate calitãtile pozitive ale omului : cinste, omenie, hãrnicie, vitejie, onoare,spirit de sacrificiu, dragoste.Si mai ales dragoste. Acest izvor de inspiratie al tuturor celorlalte virtuti umane este considerat de Cãpitan motorul cel mai puternic al oricãrei activitãti. Fãrã ea, fãrã scufundarea individului în apa vie a dragostei dezinteresate, nimic trainic nu se poate face.
Toata carapacea egoismului omenesc, toate tendintele individualiste ce au pus stãpânire pe sufletul omului modern, se topesc la flacãra educatiei legionare. Omul nou pe care Corneliu Codreanu vrea sã-l punã pe orbita româneascã este omul drumurilor drepte si luminoase, omul actiunilor eroice si al jertfei continue si neprecupetite pentru poporul sãu, omul pasiunii creatoare purificat si înãltat într-o sublimã aventurã a dragostei.
Corneliu Codreanu enuntã o serie de legi, "Legile Legionare", care sunt puncte de reper pe care trebuie sã se sprijine omul legionar în lupta sa interioarã de devenire. Un om cu astfel de calitãti va fi un stãvilar de neînvins al neamului sãu, pe care puhoaiele marxiste nu-l vor putea clinti.
Dar Cãpitanul nu uitã nici dimensiunea spiritualã a omului, care capãtã o însemnãtate primordialã în conceptia lui. Lupta care se apropie nu va fi numai o înclestare dintre douã sisteme politice, unul bun si altul rãu. Va fi mai mult decât atâta. Va fi o luptã între douã conceptii de viatã, între douã spiritualitãti antagonice. De o parte lumea noastrã crestinã, aruncatã în Istorie de Nasterea, Rãstignirea si Invierea Mântuitorului, de cealaltã parte, lumea descrestinatã în lupanarele ateismului si aruncatã în luptã de fortele oculte ce s-au opus întotdeauna îndumnezeirii omului. De aceea prima conditie ce o pune Cãpitanul pentru a lupta alãturi de el contra fortelor întunericului, este credinta. Sã fii credincios. Sã poti cutreiera împreunã cu el cãrãrile metafizice ale vietii. Crestinismul lui Corneliu Codreanu este integral si fãrã paleative. In lupta poporului nostru si a lumii noastre, spunea el, numai o credintã profundã, fãrã sovãiri si agresivã, ne poate ajuta. Pentru a ne fortifica credinta, drumul cel mai sigur este postul si rugãciunea, adicã o ascezã activã, pe care Corneliu Zelea Codreanu a practicat-o cu rigurozitate toatã viata lui.
Scoala formativã a Cãpitanului este o simbiozã perfectã între forta si dârzenia luptãtorului, mãretia eroismului si perfectiunea sfinteniei. Eroism constant, de duratã si credintã profundã în Dumnezeu, iatã coordonatele educatiei legionare. Ancorarea fortelor individului pe aceste dimensiuni va oferi lumii crestine forta necesarã pentru a stârpi puterile rãului încarnate în comunism.
Cu acest om modelat în scoala sa, porneste Corneliu Codreanu la a doua fazã a programului sãu : organizarea maselor românesti. Activitatea lui în aceastã fazã este uriasã. El îmbrãtiseazã tot asezãmântul românesc, cu toate aspectele si cu toate realitãtile lui. Nici un sector nu este dat uitãrii. Totul este important pentru Cãpitan. Ca un artist genial, mistic si pasionat, el îsi plimbã mâinile înfrigurate si înamorate peste toate unghiurile operei sale, modelând si dând contururi unui mãret viitor românesc. Cuiburile [unitatea de bazã a organizatiei legionare], taberele de muncã [unde se învatã tineretul sã munceascã pentru binele obstesc], organizatiile politice de la sate si orase, Corpurile legionare [Fratii de Cruce, Studenti, Muncitori, Rãzleti], scolile de educare pentru tineret, asociatiile culturale, unitãtile comerciale legionare,[pentru a smulge comertul tãrii din mâini strãine], se înmultesc cu repeziciune peste toatã geografia tãrii. Se creazã partidul “Totul Pentru Tarã” si se pãtrunde în Parlamentul tãrii unde deputatii legionari cer dreptate pentru pãturile românesti umile, demascã neregulile în mânuirea banilor publici a unor demnitari si cer luminã în trasarea politicii externe românesti.
Tara întreagã tresaltã, simte chemarea omului destinului ei si se îngrãmãdeste în jurul sãu. Curentul legionar creste urias.
Printre cei care-i ascultã chemarea si-l urmeazã din primul moment îl gãsim, alãturi de tãrani, pe tineretul român. Sfâsiind paravanul mincinos al marxismului si dezvãluind adevãrata lui fatã, tineretul tãrii îi întoarce spatele definitiv si cu o uimitoare unanimitate se încadreazã luptei lui Codreanu si a poporului lor. Pentru aceasta adeziune vor avea de suferit persecutii, închisori si chiar moartea în România regelui Carol II, dar nu se vor clinti de pe pozitiile anticomuniste pe care i-a asezat Cãpitanul lor. Se naste astfel în România, între cele douã rãzboaie, la cãldura idealurilor legionare, o intelectualitate fecundã, nationalã si profund crestinã.
Marea victorie a lui Corneliu Zelea Codreanu este însã adeziunea maselor muncitoresti române, la postulatele legionare. El apeleazã numai la constiinta nationalã a acestor oameni. Le promite dreptate, însã numai "în cadrul dreptãtii neamului" si nu în afara lui sau contra intereselor colectivitãtii românesti. Drepturile muncitorului român nu pot fi mânuite de forte externe natiei lui, cãci acestea nu sunt preocupate de soarta lui, ci urmãresc finalitãti strãine de interesele Natiunii noastre. Toate revizuirile si îmbunãtãtirile trebuie cerute si realizate numai pe linia si în cadrul neamului românesc din care muncitorii fac parte cu drepturi egale ca ale celorlalti. "Miscarea Legionarã va da muncitorului mai mult decât un program, mai mult decât o pâine mai albã, mai mult decât un pat mai bun. Ea va da muncitorimii dreptul de a se simti stãpânã pe tarã, deopotrivã cu toti ceilalti români [Circulãri si Manifeste,pag.185]. In numãr masiv, muncitorimea tãrii îngroase entuziasmatã rândurile Miscãrii Legionare, unde vine obositã si dezamãgita de sloganele înveninate ale comunismului care-o atâtã la distrugerea unei societãti, pentru a cãdea în alta si mai tiranicã si mai exploatatoare a fiintei umane. "Comunismul lucreazã din urã contra celor ce au, noi [legionarii] din dragoste pentru cei ce n-au", le spune Corneliu Codreanu [Circulãri si Manifeste, pag.62], atrãgând muncitorimea pe drumul national. Ei formeazã în Legiune puternicul Corp Muncitoresc Legionar ce va fi activ la toate actiunile si la toate bãtãliile Cãpitanului. Marxismul este ucis definitiv în sufletul muncitorului român ce se avântã cu entuziasm si încredere în revolutia nationalã pe care i-o ofera Codreanu.
Infãtisarea tãrii se schimbã încet, încet. Efectivele Miscãrii Legionare cresc cu repeziciune în ciuda tuturor greutãtilor, a nedreptãtilor si abuzurilor ce se comit fatã de ea si a numeroaselor represiuni sângeroase, la care este supusã. Adeziunea maselor românesti de toate categoriile este masivã si entuziastã. Ura marxistã contra societãtii este stãvilitã si înlocuitã cu dragostea si înfrãtirea tuturor pãturilor sociale, chemate, în plan de egalitate, la fãurirea aceluiasi nou orizont românesc. De la lupta de clasã sub steaguri si interese strãine se trece la munca ordonatã, cu împãrtirea justã a beneficiilor, în cadrul legilor nationale si a posibilitãtilor economiei noastre. "Internationala" fãrã patrie si Dumnezeu este înlocuitã cu imnurile si marsurile legionare ce umplu vãzduhul românesc ca niste clopote ce bat a sãrbãtoare. De la frica si deznãdejdea ce cuprinsese fiinta tãrii, numai câtiva ani mai înainte, se trece la hotãrârea dârza de a rezista si de a supravietui primejdiei rãsãritene. De la obrãzniciile si nerusinãrile cetelor de agenti si trepãdusi ai Moscovei, se trece la sfânta determinare româneascã de a-si apãra drepturile pe aceste pãmânturi mostenite de la strãbuni si udate cu sângele lor.
Tara româneascã se îmbracã în haine de sãrbãtoare si se avânta cu încredere pe fãgasurile istorice pe care i le deschide Corneliu Zelea Codreanu. Soarele sperantei strãluceste vesel pe cerul românesc.
Numai politicianismul rãmâne strãin de aceastã tresãrire a natiei sale. In mijlocul acestei jungle nu au putut rãzbi ideile si generozitatea Cãpitanului. Atãt atasamentele sale internationale, cãt si jocul de interese personale din care-si fãcuserã o religie, îi îndepãrteazã de pulsul poporului lor, îi împiedicã sã vadã primejdia ruseascã sub adevãrata ei dimensiune si nu pot întelege toatã frãmântarea lui Corneliu Codreanu si a întregii lui generatii pentru a o indigui. Detesati de antenele neamului lor, acesti oameni rãtãcesc stupid pe sãlile organizatiilor internationale ale epocii, luând contacte, încheind pacte ce nu vor functiona niciodatã, si vor imprima, când va veni momentul, amprenta murdarã a trãdãrii pe fatã a propriului lor popor. Pentru acestia nu are Corneliu Codreanu decât cuvinte de dispret. "Aceste douã categorii [scrie el undeva referindu-se la evrei si la politicieni], vor constitui într-un asemenea ceas rusinea moralã a neamului".[Este vorba de ceasul în care natia româna va trebui sã-si apere "cu tunul si sângele ei", dreptul la o viatã liberã.]
In fata manevrelor acestui politicianism ce conducea politica externã a tãrii noastre pe o pantã favorabilã Rusiei Sovietice, cu primejdii colosale pentru noi, Corneliu Zelea Codreanu ia o pozitie radicalã. Intr-un Memoriu adresat regelui tãrii, avertizeazã : "Dacã noi, tineretul, vom fi pusi in situatia tragicã de a intra într-un rãzboi alãturi de puterile bolsevice", declarãm pe fatã cã vom trage toti cu revolverele în cei ce ne-au condus acolo si pentru cã nu putem dezerta, spre a nu face un act de dezonoare, ne vom sinucide. Niciodatã tineretul neamului românesc nu va lupta sub cerul Satanei împotriva lui Dumnezeu" [Circulãri si Manifeste,pag.88/51]. Si tot acolo cere responsabilitãti tuturor celor ce ne conduceau spre dezastru ; "Cerem ca Majestatea Voastrã sã pretindã tuturor celor ce ne conduc sau manifestã pãreri privitoare la politica externã a României cã raspund cu capul pentru directivele pe care si le însusesc."
"Asteptãm deasemenea acelasi gest de mare curaj si de mare cavalerism si din partea Majestãtii Voastre, în ceea ce priveste linia regalã de politicã externã a României"[idem].
In fata acestei luãri de pozitie nu a rãspuns nimeni si cu atât mai putin regele tãrii, adevãratul promotor si întretinãtor al acestei politici. Se produce astfel o prãpastie din ce în ce mai profundã între politica oficialã a tãrii, pro-aliatã [si deci pro-bolsevicã] si anti-germanã, si instinctul maselor românesti câstigate de cauza nationalã, care vedeau în rãsãrit adevãrata si uriasa primejdie pentru existenta poporului nostru, cum s-a adeverit din nefericire.
Aceastã pozitie ferm anticomunistã si militantã, tocmai în preziua aprinderii rãzboiului de dominare a lumii, grãbesc asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Uneltirile si primejdiile împãienjenesc din ce în ce mai mult viata lui, ca preludiu al macabrului deznodãmânt. Evreimea si conspiratia bolsevicã, cu concursul uneltelor lor din tarã, între care si demnitari destul de înalti, dau sentinta de moarte.
Data asasinãrii lui va fi determinatã de ultimele alegeri libere ce au avut loc în România la sfârsitul anului 1937. Sistemul de alarmã a functionat. Miscarea lui Corneliu Codreanu a obtinut o frumoasã victorie electoralã, ceea ce indica tendintele politice ale tãrii si adeziunea majoritarã a poporului românesc la tezele legionare. Devenise un om prea periculos, ce descifrase si deci putea strica jocul tenebros ce conducea la dezmembrarea tãrii si a întregii Europe.
Simtind aproape duhoarea trãdarii, Corneliu Zelea Codreanu face un ultim avertisment contemporanilor sãi :"De vor intra trupele rusesti pe la noi si vor iesi învingatoare, în numele diavolului, cine poate sã creadã, unde este mintea care sã sustinã cã ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adicã bolseviza ?". In zadar însã. Auzul politicienilor români era sclerozat. Strigãtul lui disperat rãmâne un strigãt în desert. Viata lui Corneliu Zelea Codreanu, vajnicul luptãtor anticomunist si trezitor al constiintei nationale românesti, a ajuns la sfârsitul traiectului ei. Este condamnat întai la 10 ani închisoare într-un odios proces lipsit de orice bazã juridicã, asa cum s-a demonstrat chiar în cursul lui si ucis miseleste apoi, prin strangulare, în pãdurea Tâncãbesti, în timp ce era transportat la inchisoarea Jilava, în noaptea de 29-30. Tâncãbesti, noiembrie 1938. O noapte sinistrã. Un blestem înfricosãtor aruncat peste istoria tãrii noastre. Toatã suflarea româneascã rãmâne consternatã si îngrozitã. Complotistii închinã cupe de sampanie. Românul scrâsneste din dinti, strânge pumnii si asteapta ziua rãfuielelor.
In Tâncãbesti nu se frânge numai viata unui om, se frâng însãsi aripile neamului românesc.
Dupã disparitia fizicã a Cãpitanului evenimentele s-au precipitat asa dupã cum le prevãzuse el. Ni se rãpesc Basarabia si Bucovina, ni se ciopârtesc toate frontierele tãrii cu imense suferinte si umiliri pentru poporul nostru. Se nãruiesc "ca un castel de cãrti", exact asa cum prevãzuse el, toate tratatele pe care se sprijinea politica noastrã externã. Tot sistemul de aliante "firesti" pe care se sprijinea apãrarea noastrã se dovedesc inutile si de-a dreptul nefiresti. Exact asa cum prevazuse omul din pãdurea Dobrina.
România rãmâne singurã în fata destinului ei.
In 1941 "dupã alungarea lui Carol II din tarã, responsabil direct al dezastrului- România ia parte activã la rãzboiul de dezrobire, alãturi de acele puteri ce reprezentau atunci singura fortã de apãrare a Europei în contra puhoiului bolsevic. Ca orice stat mic, România nu a dorit rãzboiul. Dar când destinul a împins primejdia unei crude robiri peste spatiul de viatã al poporului nostru, toatã suflarea româneascã, ca în vremea trecutelor invazii barbare, îl acceptã cu seninãtate si-l va purta cu bãrbãtie. Toatã tara "aceasta este realitatea si nu aceea ce încearca sã o dea comunistii, cã românii nu ar fi luptat cu entuziasm si vitejie contra Rusiei Sovietice- ocupa transeele deschise în timpul truditei sale vieti, de Corneliu Zelea Codreanu. Transeele anticomuniste.
Rãzboiul este crâncen. Este o înclestare apocalipticã ce depãseste planurile istoriei. Rezultatul lui este cunoscut. Orbirea Occidentului crestin, minat si corupt timp îndelungat de dusmanii civilizatiei noastre, înclinã balanta victoriei spre Rusia Sovieticã. Jumãtate din Europa, între care si tara noastrã, intrã în Noaptea Patimilor. Un urias si crud "gulag" acoperã o jumãtate din falnica civilizatie a Europei.
* *
Au trecut 40 de ani de la sfâsietoarea crimã din pãdurea Tâncãbesti. Viziunea politicã a Cãpitanului este însã de o uimitoare actualitate. Proiectia ei la scara lumii este evidentã si tragicã. Figura lui scapã timpului si se confundã cu aspiratiile unei lumi cuprinsã de frigurile groazei, ce-si vede orizonturile vietii amenintate, ce-si simte patrimoniul spiritual hãrtuit din toate pãrtile. Subversiunea este totalã, frontul moral prãbusit si nu mai existã nici o pavãzã în fata infiltratiilor dusmane. Greselile enorme si orbirea politica a occidentalilor ajunge la scadentã. Ucenicii de vrãjitor ce s-au jucat cu destinele omenirii acum 35 de ani, au dispãrut fizic, dar au lãsat lumii o mostenire dezastruoasã. Astãzi, peste tot, marxismul rânjeste cinic, apropiata victorie.
Ca în 1919, lumea întreagã are nevoie de un nou spirit al Dobrinei. Nu mai existã altã alternativã. S-au încercat toate componentele, toate legãturile si tratativele posibile cu dusmanul si drumurile s-au închis. Lumea este înghesuitã din ce în ce mai mult în acest ghetou al libertãtii occidentale, atacat cu înversunare din toate pãrtile : din exterior si din interior. Pentru supravietuirea ei nu-i mai rãmâne decât drumul eroismului, adicã a ceea ce numim noi spiritul Dobrinei, preconizat acuma 60 de ani într-o pãdure moldoveneascã.
Figura lui Corneliu Zelea Codreanu, Cãpitanul Românilor, se desprinde din orizontul românesc si se proiecteazã pe firmamentul lumii ca un mare vizionar al frãmântatelor noastre vremuri.

Capitanul vostru

de Klaus Haushofer

Gândind la tot ce ne-a fost dat sã fie
În viata asta plinã de rãscruci,
Noi parte am avut numai de cruci,
Iar nu de pace si de bucurie...

Un glas însã ne mustrã suveran :
"Oricât de mult si greu ati suferit,
paharul meu voi încã n-ati golit !"
Asa grãi al vostru Cãpitan...

Din harul sãu voi m-ati împãrtãsit
La bãtrânete, cu atâta soare...
Si din iubirea lui, voi m-ati iubit

În ceasuri de alean si desperare...
De-o fi sã ies cândva din închisoare
Nu voi uita de fapta voastrã mare !...


Traducere liberã de Demetrius Leonties.
Poezia a fost scrisã în lagãrul de concentrare din Dachau de prof.univ. Karl Haushofer, fost presedinte al Academiei Germane.

Asa ti-au frant grumazul, cu odgon

de Ion Tolescu


Asa ti-au frânt grumazul, cu odgon,
Cu ritual iudaic si mason...
Si peste tine sapte tone-au pus,
Sã nu te fure, au spus, ca pe Iisus...

De-atunci la noi cu fiece mormânt
Se-naltã muntii fremãtând,
Si creste pruncul legãnat la sân
Ca frunza-n creanga codrului bãtrân...

Ca freamãtul pãdurilor adânci
Inima ta se-naltã-n noi de-atunci...
Cã-n piepturile noastre bate

Lumina mortii tale-ngemãnate
Cu busuiocul sfânt de la icoane
Mireasma jertfei tale, Cãpitane!

Imn mortilor

de Radu Gyr


Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!

Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!

De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.

Morti sfinti in temniti si prigoane.
Morti sfinti in lupte si furtuni,
noi am facut din voi icoane,
si va purtam pe frunti cununi.

Nu plangem lacrima de sange,
ci ne mandrim cu-atati eroi.
Nu! Neamul nostru nu va plange,
ci se cumineca prin voi.

Imnul tineretii legionare

Radu Gyr

Sfânta tinerete legionara,
Cu piept calit de fier si sufletul de crin
Iures ne-nfrânat de primavara
Cu fruntea ca un iezer carpatin,
Cu bratele suim în soare
Catapetesme pentru veac;
Le zidim din stânci, din foc, din mare
Si dârz le tencuim cu sânge dac...

Garda, Capitanul
Ne preschimba-n soimi de fier
Tara, Capitanul
Si Arhanghelul din cer.

Moartea, numai moartea legionara
Ne este cea mai scumpa nunta dintre nunti,
Pentru sfânta cruce, pentru tara
Înfrângem codrii si supunem munti;
Nu-i temnita sa ne-nspaimânte,
Nici chin, nici viforul dusman;
De cadem cu toti, izbiti în frunte,
Ni-i draga moartea pentru Capitan!

Sfânta tinerete legionara,
Suim biserici, stam viteji în închisori...
În prigoana orisicât de-amara
Cântam si ne gândim la Nicadori,
Purtam în crivat si în soare
Lumini pentru biruitori,
Pentru cei viteji zidim altare
Si-avem doar gloante pentru tradatori!

Imnul legionarilor cazuti

Simion Lefter

Plânge printre ramuri luna,
Noptile-s pustii,
Caci te-ai dus pe totdeauna,
Si n-ai sã mai vii.
Pe cararile umblate
Denoi te-am catat,
Te-au uitat pân-astazi toate,
Si ai tai te-au uitat.
Numai vântul mai suspina,
Dulcele tau cânt,
Peste florile ce-alina,
Tristul tau mormânt.

Ca o lacrima de sânge,
A cazut o stea,
Drum de foc si biruinta
Pentru Garda ta.

Bate vântul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plângem, frate,
Iar tu dormi mereu.

Imnul eroilor Mota-Marin

Radu Gyr

Sunt ruguri de flacari. E Spania-n scrum.
Gloantele cad în altar.
În negrele santuri cu sânge si fum,
Ploua cu schije si jar.

Dar sub obuze,
Gloante si spuze,
Par legionarii niste munti...
Ranita-n zare,
Crucea le-apare
Si ceru-i mângâie pe frunti.

Noaptea-n transee legionarii,
În ploaie îsi fac rugaciunea...
Mintea lor trece fruntarii
Si-n gând li s-aprinde Legiunea,
Si vad Capitanul si tara
Cu sfântu-i destin legionar.

Obuzele tuna, împroasca otel...
Tancuri pornesc ca din iad.
Si Mota e-n frunte, Marin lânga el
Rosii, grenadele cad...

Printre retele,
Mine, srapnele,
Schijele ploua fier de sus.
Loviti în frunte,
Cu bratele frânte,
Cad legionarii lui Iisus.

Mota în sant plin de sânge,
Sopteste murind rugaciunea:
"- Moartea la pieptu-i ne strânge
Sa creasca mai mândra Legiunea.
Sa faci, Capitane, o tara
Ca soarele sfânt de pe cer"!

Dar jertfele sfinte ard pururi în noi.
Jertfele ne-au mântuit,
Si cresc din morminte martirii eroi,
Neamul se-nalta sfintit.

Legiunea-ntreaga,
Jurând se leaga,
Ca sa urmeze jertfa lor.
Din legaminte
Si din morminte
Va creste-un neam biruitor.

Scumpii eroi ne vegheaza
Si duc spre lumina Legiunea.
Toti vrem o moarte viteaza,
Ca ei ne soptim rugaciunea:
"Sa faci, Capitane, o tara
Ca soarele sfânt de pe cer"!

Azi sfintele oase le-am pus temelii
Vajnice neamului dac,
Si ele înfrunta de-acum vesnicii,
Stânci tencuite cu veac...

Dar de-or sa vie
Vremi de urgie
Pentru destinul legionar,
Din oseminte
Si din morminte
Cei doi eroi vor creste iar!

Mota, Arhanghel si munte,
Marin ca o flacara mare.
Cu Capitanul în frunte
Ne-or duce în viscol de soare:
"Sa faci, Capitane, o tara
Ca soarele sfânt de pe cer"!

Imnul romanilor secuizati

Horatiu Comaniciu

Te-am asteptat cu sete Capitane,
Sa-nvii în noi strabunele simtiri,
Caci ne-am pierdut si limba si credinta
Sub biciul crunt al fostei stapâniri.

O, vino la noi, Capitane
Ne zbatem în truda si-amar
Pierdut-am si limba si lege
O, vino, re-nalta-un altar.

Din sufletele noastre chinuite,
De miselia-atâtor tradatori,
Tu singur ne mai spulberi deznadejdea
Si-alini în noi tristeti de Nicadori.

De-aceea îti trimitem juramântul,
Ca te-om urma cu pas fanatizat
Pe drumu-ti de Arhanghel al dreptatii
Crai nou pe cerul nostru îndurerat.

Prin tine vom cladi o noua tara,
Mai mândra decât soarele pe cer,
Fa-ne un semn si vor cadea si muntii
De-or sta în calea Garzilor de Fier.

Chemarea jertfei

de Bartolomeu Livezeanu

Prin furtuni,
Închisori, noi trecut–am,
Miselii si tradari am calcat.
Suferinti ne–au calit în credinta,
Pentru Cruce viteji noi am luptat.
Sa se'nalte prin noi întreg neamul,
Straluceasca Legiunea în veci,
Si sub steagul cel verde de–apururi
În rânduri de eroi tu ai sa treci.

Refren: Legionare,
Legionare,
Ca pe vremuri stramoseati,
Jertfa ta sa fie mare,
Fala neamului s'o cresti.
Legionare,
Legionare,
Sfânt Arhanghel'ti cere iara:
Înfrunta–ti senin toti dusmanii,
Si–arunca–ti calaii în para.
Legionare,
Capitanul te–a chemat
Legionare stii sa mori,
Legionare esti ne'nfricat.

Glas de–azur
si porunca, rasuna,
Azi prigoana cea aspra va trece.
Legionarii viteji se aduna
Si lovesc în cei ce–s far'de lege.
Din adâncuri se'nalta Legiunea,
Lanturi cad si'nchisori se deschid;
Capitane mereu vei fi îndemnul
Prin jertfe de eroi ai biruit.

Refren: ......

In crezul tau

În crezul tau pornit–am Capitane,
Cu Horia la lupta viforosi,
Se zbat în pieptul nostru uragane
Si'n cuget ni se'nalta munti stâncosi.

Cu sufletul cutremurat de vrere
Din duhul Dacilor nemuritori,
Sub flamuri verzi spre sfânta înviere,
Pornit–am peste veac biruitori.

Refren: Sunati tulnice spre zare,
Sunati clopote spre cer,
Crezul luptei legionare,
Crezul Garzilor de Fier.

În crezul tau pornit–am Capitane,
Cu Horia la lupta viforosi.
Ni–i gândul straja dârza la icoane,
Si pumnul strâns pe spada din stramosi.

Sa vina cnejii în rând cu noi, sa vina,
Sa vina umbre mari de domnitori,
Ca'n rasmerita crunta spre lumina,
Pornit–am peste veac biruitori.

Refren: ......

Miscarea Legionara: avangarda national-intelectuala

Sfanta Miscare Legionara

Viata si patimirile Marturisitorului Valeriu Gafencu

Printre ultimele cuvinte ale Mucenicului Valeriu au fost: „Nu uitati sa va rugati la Dumnezeu sa ne intalnim acolo cu totii. Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea ce-mi robeste sufletul“. Valeriu incheia aceasta viata purificat prin rugaciune, traire spirituala inalta, depasind toate suferintele fizice fara nici o revolta.
Valeriu Gafencu s-a nascut in Basarabia la 24 ianuarie 1921 in comuna Sangerei, jud. Balti. Tatal sau, Vasile Gafencu, a facut parte din Sfatul Tarii din Chisinau care la 27 martie 1918 a votat pentru unirea cu patria Mama. In 1940, cand a fost cedata Basarabia, conducerea URSS a dispus deportarea lui Vasile Gafencu si a tuturor celor ce au militat pentru Unire, in Siberia – unde a si decedat. Lui Valeriu ii revine sarcina de a se ingriji de restul familiei, mama si cele trei surori. Urmeaza Liceul Ion Creanga din Balti si in 1940 devine student al Facultatii de Drept din Iasi, unde se refugiase cu familia.

Valeriu - seful Fratiilor de Cruce din Miscarea Legionara
A frecventat Dreptul si Filosofia pana in 1941, cand este arestat si condamnat la 25 ani munca silnica pentru activitate in Fratiile de Cruce, de catre regimul antonescian, si trimis la inchisoarea Aiud. Valeriu intrase ca frate de cruce in Miscarea Legionara in anul 1937. In 1940/1941 era seful Fratiilor de Cruce Iasi.
In toamna lui 1941, cand a fost arestat, avea 20 de ani si era student in anul II. “Am fost, sunt si voi fi legionar” au fost cuvintele rostite de el la proces. Reputatul profesor de drept civil Constantin Angelescu l-a aparat la proces, declarand: “Este unul dintre cei mai buni studenti pe care i-am avut de-a lungul intregii mele cariere didactice”. Pledoaria a fost inutila.

La inchisoare
A trecut prin inchisoarea Galata in anul 1941, apoi la Aiud intre anii 1941-1946 (intai sub Antonescu, apoi preluat de comunisti), colonia de munca fortata Galda de Jos, 1946- 1948, reintors la Aiud si trecut prin Pitesti. Dupa trierea celor bolnavi de TBC si escala de la Vacaresti (spital-penitenciar), Valeriu a ajuns la spitalul penitenciar din Targu Ocna in 1950. Din cauza torturilor si regimului bestial din temnitele comuniste, a ajuns la sanatoriul – inchisoare Targu Ocna intr-o stare atat de grava, incat supravietuirea timp de doi ani (pana la 18 februarie 1952) este o minune. Pretul rezistentei sale moral-spirituale in fata lui Turcanu la Pitesti a fost ruinarea definitiva a sanatatii: TBC pulmonar, osos si ganglionar, reumatism, lipsa hranei.
Chipul sau era scaldat intr-o lumina cereasca, fapt marturisit de toti care au fost in preajma sa. Se ruga mereu. In ultimul an, scuipa mereu sange (hemoptizie). Lumina sfinteniei trecea dincolo de el si ii atingea si pe ceilalti detinuti.
In toamna lui 1943 comandantul inchisorii Aiud, maiorul Alexandru Munteanu, a cerut detinutilor legionari sa dea declaratii de desolidarizare fata de Miscarea Legionara si aderare la politica lui Antonescu – cu perspectiva plecarii pe front pentru reabilitare. Cei care au refuzat sa dea declaratiile au fost izolati in celulele din Zarca veche, cu regim sever, fara legatura cu exteriorul si cu ratie de mancare redusa. In perioada 1941-1944, Gafencu alaturi de alti traitori legionari – Traian Trifan, Traian Marian, Anghel Papacioc, pr. Vasile Serghie, Virgil Maxim, Constantin Pascu si altii – au trasat o linie de conduita crestina si romaneasca pentru toti detinutii politici, linie ramasa valabila si in timpul comunismului: neacceptarea concilierii intre asupriti si asupritori.
Perioada dupa 1944 sporeste puterile spirituale ale lui Valeriu printr-o traire in duh, luptand clipa de clipa cu cerintele trupesti si revarsand injur din prea plinul acumulat: dragoste pentru aproapele si model de modestie. Se comporta demn, dar cu multa smerenie. Cand unul din camarazii lui de temnita, punand la indoiala sinceritatea manifestarilor duhovnicesti, iar apoi s-a convins de trairea autentica a lui Valeriu, acesta s-a scuzat:
Sunt vinovat in fata lui Dumnezeu pentru tulburarea pe care ti-am provocat-o si iti multumesc ca mi-ai sesizat o lacuna de care nu eram constient. Nu numai prin pacat poti sminti pe cineva, adica nu numai cu cele de stanga, ci si cu cele de dreapta, cu virtutile, cand nu sunt facute cu tact duhovnicesc.

Despre perioada de la Galda, Petru Baciu da o marturie frumoasa:
„Vorbele lui curgeau lin si era fericit de intalnirea noastra. Ne-am imprietenit indata de parca ne cunosteam de un veac. Eram amandoi frati de cruce si, desigur, vorbeam o singura limba: aceea a tinerilor plini de avant si de incredere in viitor. Mi-a daruit un indreptar la spovedanie construit de el pentru a-l multiplica si a-l imparti tinerilor fedecisti din Bacau.

Mi-a aratat apoi fotografia marime carte postala in color cu chipul Parintelui Arsenie Boca de la Manastirea Sambata de Jos, din Fagaras. Mi-a vorbit mult de trairea ascetica a Parintelui pe care o asemuia cu cea a Sfantului loan Botezatorul. Mi-a spus ca parintele iubeste lupta si sacrificiile noastre si se roaga pentru noi”. (Rastigniri ascunse)

Repartizarea la Pitesti
Dupa repartizarile facute, o parte din studenti au ajuns la Pitesti, printre care si Valeriu. Vechii detinuti, condamnati de pe timpul lui Antonescu, impusesera aici o atmosfera de ordine, pace si disciplina.
„In istoria torturilor, Pitestiul detine o macabra intaietate. Aici s-au aflat fata in fata demonizatul Eugen Turcanu cu cel numit de pe atunci „sfantul inchisorilor”. Avertizat de un gardian mai uman, Valeriu Gafencu se astepta la proba marii lepadari de trecut care i se pregatea. Intr-adevar, seful reeducarii a navalit curand in celula lui, intovarasit de doi batausi solizi, cerandu-i sa nu mai faca lui, pe Apostolul Hristos aici, unde toti au devenit atei prin vointa mea”. I s-a raspuns ca toate sunt trecatoare in aceasta lume in care cel ce-i vorbeste este doar o unealta a diavolului. I s-a mai adaugat urmatoarea precizare:
…Eu sunt pregatit pentru moarte de cand am descoperit cel mai mare adevar al lumii, dragostea in Iisus Hristos care a rabdat toate loviturile, toate jignirile pentru a ne aduce noua credinta adevarata, a ne aduce dragostea netarmurita fata de noi, oamenii, de-a rasplati jignirile, loviturile, schingiuirile si moartea, spunand: «Iarta-l, Doamne, ca nu stie ce face!».
Dupa ce seful l-a izbit cu pumnul pe neasteptate, ceilalti tortionari l-au batut cu palmele, cu pumnii si cu picioarele, intrebandu-se la sfarsit daca mai traieste. Altii l-au ridicat de jos, iar Turcanu a racnit: „Vrei sa traiesti? Injura-L pe Hristos!”. Fermitatea credintei nu s-a lasat asteptata:
Nici pentru o mie de vieti nu fac ce-mi ceri tu, Iisus este Dumnezeul cel vesnic. Iarta-i, Doamne, ca sunt doar unelte!
Dupa pumnul primit de la Turcanu, sangele a tasnit din gura lui Valeriu, care s-a prabusit pe dusumele. Cand s-a ridicat in genunchi cu ultimele forte, el s-a inchinat si a rostit o rugaciune: “Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, primeste pe pacatosul Valeriu in imparatia Ta si tuturor railor da-le lumina din marea Ta bunatate“. A fost transportat imediat la infirmerie, dar nu a murit atunci.” (pr. prof. dr. Gh. Dragulin, in rev. Porunca iubirii, nr. 1-2/2003).
Fata ii era slabita, trupul putin incovoiat. Dar ochii si toata infatisarea lui degaja un aer de inalta traire spirituala.

Ultimii ani, in sanatoriul de la Targu Ocna
La Vacaresti, dupa vizita medicala, la 14 dintre cei veniti de la Pitesti li s-a pus diagnosticul de TBC si trimisi la sanatoriul – penitenciar Targu-Ocna (feb. 1950). Erau intr-o stare de slabiciune avansata, patru neputand fi transportati decat cu targa. Erau plini de speranta ca aici vor avea parte de un tratament mai uman, dupa regimul de exterminare din Pitesti.
In acest timp, la Tg. Ocna sunt adusi circa 50 de detinuti, jumatate trecuti prin demascarile de la Pitesti. Regimul era mult mai bun, alimentar si medical, dar tratament specific TBC- ului – cu streptomicina si alte medicamente – nu a existat. Lipseau zarzavaturile crude si fructele.
Atmosfera in camera lui Valeriu a inceput sa fie dominata de un spirit profund crestin. Desi in stare grava, cu temperaturi ridicate si dureri aproape continue, Valeriu a reusit sa-i angajeze pe toti care aveau contact cu camera sa la o traire tot mai mare. Boala avansa incet, incet, cuprinzandu-i tot trupul. Practicant al Rugaciunii inimii, a impartasit si altora din binefacerile acesteia, unii atingand un inalt grad de sfintenie. In inchisoare el nu era singur pe linia trairii crestine intense, ci facea parte dintr-un grup mult mai mare, de unde el insusi a invatat acestea: Traian Trifan, avocatul Traian Marian, studentul in drept Ioan Ianolide, Anghel Papacioc (viitorul ieromonah Arsenie Papacioc), Marin Naidim, Aurel Dragodan, Constantin Totea si altii. Adaugam pe Gheorghe Jimboiu, caracterizat astfel de un coleg: „Si el spunea mereu rugaciunea inimii, traind numai pe coordonatele dragostei fata de celalalt. Era de o bunatate si o seninatate extraordinara. Nu auzeai de la el un singur cuvant de razbunare si ura. Un inger in trup”. Amintim si pe: Constantin Dumitrescu, calugarit dupa iesirea din inchisoare (m. Marcu Dumitrescu de la Sihastria!); Tica (Constantin) Voicescu din Bucuresti (viitorul preot) sau inginerul Aurelian Guta, aflat azi in Craiova.
Pe multi i-a convins sa se intoarca la credinta cea adevarata, unii fiind crestini doar cu botezul: ing. Traian Andreescu, fost membru marcant al per, gen. Tobescu, fost comandant al Jandarmeriei, Gh. Filipescu, membru fondator al PSD, ing. Mondoc si altii. Cu totii s-au spovedit si impartasit prin preotii detinuti.
Prin rudele unor detinuti s-a adus administratiei streptomicina, dar detinutilor li s-a conditionat tratamentul de semnarea unui angajament de a deveni informatori. Victor (Remus) Stratan primise medicamentul fara conditionare, dar lui Gheorghe Nitescu i s-a a cerut sa devina informator. Refuzand, ofiterul politic l-a avertizat ca va muri daca el, „banditul”, nu vrea sa slujeasca partidul. Nitescu a murit in scurt timp nepatat de compromisuri, salvandu-si sufletul iar nu viata aceasta trecatoare. Stratan, neavand o afectiune grava, a oferit streptomicina sa lui Valeriu. Valeriu insa a socotit ca e mai de folos s-o ofere unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, evreul increstinat Richard Wurmbrand – grav bolnav de TBC pulmonar, osos si ganglionar. Acesta fusese membru de frunte al PCR, apoi s-a facut crestin si pastor protestant al unei organizatii din Suedia care milita pentru crestinarea tuturor evreilor. In urma tratamentului, Wurmbrand s-a insanatosit, mai tarziu eliberat, iar Valeriu a murit.
Atitudinea lui Valeriu a avut influenta asupra celorlalti detinuti: s-au opus reeducarii refuzand sa faca vreo concesie, apeland numai la ajutorul lui Dumnezeu. Tentativa de reeducare la Tg. Ocna nu a reusit, iar administratia a abandonat initiativa la sfarsitul anului 1951. Toti care l-au cunoscut pe Valeriu au marturisit ca a fost un sfant.
Cu numeroase plagi pe trup, care supurau permanent, Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse lacas al Duhului Sfant. S-a invrednicit de la Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii. Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat camarazii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa le pregateasca pentru ziua de 18 februarie. A mai cerut ca o cruciulita (se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare. La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune, cu fata transfigurata, Valeriu a rostit ultimele cuvinte:
Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul.
La targa mortuara au venit si s-au inchinat pe rand, toti detinutii, iar calaul Petre Orban a plecat din inchisoare in acea zi, pentru a-i lasa sa-si ia ramas bun de la Valeriu.
Extras din cartea: Martiri si marturisitori romani din secolul XX, de Fabian Seiche
Vali Sterian - Ruga

Cele 10 porunci

de care să se ţină legionarul pentru a nu se rătăci de pe drumul său glorios în aceste zile de întuneric, de urgie şi de satanică ademenire. Pentru ca să ştie toată lumea că noi suntem legionari şi rămânem legionari până în veacul veacului.
1. NU CREDE în nici un fel de informaţii, de vesti, de păreri despre Mişcarea Legionară, citite în orice foaie ar fi, chiar dacă pare a fi naţionalistă, sau şoptite la ureche de agenţi, sau chiar de oameni de treabă.
Legionarul nu crede decât în ordinul şi cuvântul şefului său.
Dacă acest cuvânt nu vine, înseamnă că nimic nu este schimbat şi că legionarul îşi merge în linişte drumul său înainte.
2. DĂ-ŢI SEAMA BINE pe cine ai în faţă. Şi cântăreşte-l cum trebuie şi când este un inamic care vrea să te însele şi când este un prieten prost, pe care l-a înşelat mai înainte un inamic.
3. PĂZEŞTE-TE ca de o mare nenorocire de omul străin care te îndeamnă să faci ceva. El are un interes şi voieşte sau să-şi facă interesul prin tine, sau să te compromită în faţa celorlalţi legionari.
Legionarul acţionează numai din ordin sau din iniţiativa sa proprie.
4. DACĂ vrea cineva să te ademenească sau să te cumpere: scuipă-l în ochi. Legionarii nu sunt nici proşti, nici de vânzare.
5. FUGI de cei ce voiesc să-ti facă daruri. Nu primi nimic.
6. ÎNDEPĂRTEAZĂ-TE de cei ce te linguşesc şi te laudă.
7. UNDE sunteţi numai trei legionari, trăiţi ca fraţii între voi: unire, unire şi iar unire.
Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare cu toate poftele şi cu tot egoismul din tine pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va da biruinţa.
Cine este contra unităţii, este contra biruinţei legionare.
8. NU-ŢI VORBI DE RĂU camarazii. Nu-i pârî. Nu şopti la ureche şi nu primi să ţi se şoptească.
9. NU TE SPERIA dacă nu primeşti ordine, vesti, răspunsuri la scrisori; sau dacă ţi se pare că lupta stagnează. Nu te alarma, nu lua lucrurile în tragic căci Dumnezeu este deasupra noastră şi şefii tăi cunosc drumul cel bun şi ştiu ce vor.
10. ÎN SINGURĂTATEA TA roagă-te lui Dumnezeu, în numele morţilor noştri, pentru ca să ne ajute să suferim
Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib