Gândul cel bun

Îndreptându-se spre casă, un ţăran a găsit la marginea drumului, pe câmp, un sac plin cu porumb. Uitându-se el de jur-împrejur, s-a hotărât să-l ia acasă, fiindcă i-ar fi prins tare bine şi, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o dată înainte, înapoi, în dreapta şi în stânga şi s-a apleacat să ia sacul. Dar, deodată, s-a oprit, amintindu-şi că, într-o singură direcţie, nu s-a uitat: în sus. Privind cerul, lăsă acolo sacul şi, zâmbind, îşi continuă liniştit drumul spre casă, spunându-şi:
- Mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat gândul cel bun. E drept că aş avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat şi liniştit. Cu siguranţă că vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodată şi se va întoarce după sac. Dacă l-aş fi luat nu m-ar fi văzut nici un om, dar m-ar fi văzut Dumnezeu.

Cheia potrivita

La un calugar a venit o femeie sa-i ceara ajutorul, fiindca nu avea intelegere in casa.
- Ce-ai facut in aceasta situatie, a intrebat-o calugarul?
- Am incercat sa-mi conving barbatul, certandu-l.
- Cand ati avut iar probleme, ce-ai mai facut?
- Acelasi lucru, i-a raspuns din nou femeia. I-am reprosat si l-am certat. Si de fiecare data am facut la fel.
Atunci, calugarul a scos o gramada de chei si dandu-i una femeii a rugat-o sa deschida usa din fata lor. A incercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectiva, i-a cerut calugarului alta cheie.
- Poate n-ai stiut cum sa deschizi, i-a spus calugarul, mai incearca!
Dar oricat s-a straduit femeia, nu a putut deschide.
- Parinte, dati-mi toata gramada de chei si aflu eu care-i cea potrivita, l-a rugat aceasta. Privind-o cu caldura, duhovnicul i-a raspuns:
- Acum intelegi ce-am vrut sa-ti dovedesc? Cum nu poti tu deschide acea usa cu o cheie nepotrivita, oricat ai incerca, tot asa nu poti deschide sufletul barbatului tau cu aceeasi vorba de cearta cu care incerci mereu. Cauta cheia potrivita si, daca o vei gasi, sigur vei putea deschide!
"Invataturile date cu forta nu pot dainui in suflete, pe cand invataturile primite in suflet cu placere si cu bucurie raman de-a pururi."

Taina Sfintei Cununii

O femeie necajita a venit la un preot sa-i ceara sfat:
- Va rog, parinte, ajutati-ma cu un sfat. N-am intelegere in casa. Barbatul meu cheltuieste mai mult decat castigam. Uneori bea, alteori ne certam. Datoriile cresc, iar noi si copiii traim tot mai rau.
- Lasa femeie, o sa vorbesc eu cu el.
Dupa cateva zile, preotul se intalneste pe drum cu barbatul femeii si il intreaba:
- Cum o mai duci, fiule?
- Destul de greu, parinte.
- Dar, din cate stiu eu, femeia ta este harnica, nu?
- Asa e, parinte, slava Domnului, mi-a dat femeie buna, nu ma pot plange.
- Atunci, care este problema?
Incurcat, omul nu a mai stiut ce sa raspunda, dar preotul i-a spus:
- Vezi pasarea ce zboara chiar acum pe deasupra casei tale?
- Da, parinte.
- Casatoria este si ea, fiule, tot ca o pasare, iar barbatul si femeia sunt cele doua aripi. Daca nu bat amandoua odata aerul, pasarea nu poate zbura. Oricat s-ar stradui una, fara ajutorul celeilalte nu poate face nimic. Cauta sa iti ajuti nevasta si copiii, caci doar asa te poti numi om. Multumirea ta depinde de multumirea familiei tale.
Recunoscator pentru sfat, barbatul a plecat mai departe, iar, in gand, ii staruiau cele spuse de preot.
"E usor a te insura, dar greu a face o familie."

Inima intreaga sau inima "peticita"?

Într-o zi, un tânar s-a oprit în centrul unui mare oras si a început sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din împrejurimi. Nu dupa multa vreme, în jurul lui s-a strâns o mare multime de oameni si toti îi admirau inima care era într-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura.
Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tânarul era foarte mândru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Când deodata, de multime s-a apropiat un batrânel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele.
Oamenii din multimea strânsa în jurul tânarului au început sa-si întoarca privirile spre inima batrânelului. Pâna si tânarul a fost curios sa vada inima ce îndraznea sa se compare cu inima lui.
Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pâna departe. Dar era plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre
bucatile straine si inima batrânului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc în loc lipseau bucati întregi din inima concurenta, rani larg deschise, înca sângerânde.
"Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa", îsi sopteau uimiti oamenii. Tânarul, dupa ce examinase atent inima batrânelului, si-a ridicat privirea si i-a spus râzând:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta!
Pe când a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus blând batrânelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lânga mine, care adesea îmi da în schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste în locul ramas gol în inima mea.
Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramân margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împartasit-o cu cel de lânga mine.
Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica întotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sângereaza înca si ma dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am pâna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca într-o zi sa se întoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor.
Întelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a încheiat cu glas domol si zâmbet cald batrânelul.
Tânarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrânel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a întins-o cu mâini tremurânde.
Batrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a dat-o tânarului.
Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tânarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca în inima cândva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batrânelului. Cei doi s-au îmbratisat, si-au zâmbit si au pornit împreuna la drum.
Cât de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima întreaga în piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete...

Maestrul spiritual si hotul

Conteaza cine esti, nu cine ai fost.
NU putem banui cui alege Dumnezeu sa ii ofere Gratia Sa, iar Realizarea spirituala poate fi chiar si peste un pas.
Dar numai daca il faci….
„Odata, un om, un criminal renumit, ucigas, un pacatos, a venit la Buddha sa fie initiat.
Cand a venit, ii era teama ca oamenii s-ar putea sa nu-l lase sa intre; ca discipolii s-ar putea sa nu-l lase sa-l vada pe Buddha. Asa ca a venit la o ora cand nu erau prea multi oameni.
Si nu a intrat pe poarta principala, a sarit peste zid.

Din intamplare, Buddha nu era acolo, iar omul a fost prins.
El a spus discipolilor:

- Nu am venit sa fur sau sa fac ceva rau, insa imi era teama ca nu ma veti lasa sa intru pe poarta principala. Ma cunoaste toata lumea. Sunt un personaj cunoscut in imprejurimi. Sunt o persoana pe care cei de aici o urasc cel mai mult si de care se tem cel mai tare, toti ma stiu. Deci imi era teama ca nu o sa-mi permiteti sa intru, s-ar fi putut sa nu ma credeti ca vreau sa devin discipol.

Prin urmare, l-au dus pe acest om in fata unuia dintre marii discipoli ai lui Buddha, Sariputra, care avea o capacitate telepatica de a vedea vietile trecute ale oamenilor.

L-au rugat pe Sariputra:

- Uita-te la omul acesta! Stim ca in viata aceasta este un criminal, un pacatos, un hot si ca a facut tot felul de lucruri. Dar poate a avut ceva virtuti in vietile anterioare, poate de aceea vrea acum sa devina un aspirant la spiritualitate.
Doar cerceteaza vietile sale trecute.

Sariputra i-a cercetat cele optzeci de mii de vieti trecute….si intotdeauna fusese la fel! Pana si Sariputra a inceput sa tremure, vazandu-l ca este atat de periculos – de optzeci de mii de ori ucigas, criminal, intotdeauna un pacatos. Este un pacatos consacrat! Este imposibil – nu este posibila vreo schimbare in acest om. Nici chiar Buddha nu poate face nimic.

Sariputra a spus:

- Aruncati-l afara pe omul asta, indepartati-l imediat – pentru ca, pana si Buddha va esua cu un asemena om. Este un hot consacrat. Exact asa cum Buddha este un buddha consacrat, tot asa acest om este un pacatos dovedit. Am vazut optzeci de mii de vieti si nu pot merge mai departe. Ajunge!

Prin urmare, omul a fost dat afara. Se simtea foarte mahnit ca nu exista nici o sansa pentru el. Nu avea cum sa fie in preajma lui Buddha fiind in viata – deci s-a hotarat sa se sinucida. Cum a trecut de primul colt dupa poarta principala, s-a apropiat de zid si se pregatea sa se loveasca cu capul de zidul de piatra si sa se omoare. Deodata, apare Buddha, venind de la turele sale de cersit si il vede pe acest om. Il opreste din ceea ce facea, il ia inauntru si il initiaza.

Iar istoria spune ca acest om a devenit arhat in sapte zile – adica a devenit un iluminat in sapte zile. Astfel, toti erau foarte incurcati. Sariputra s-a infatisat la Buddha si i-a spus:

- Ce inseamna asta? Toata clarviziunea mea, toata stiinta mea de astrologie este inutila? Am cercetat optzeci de mii de vieti trecute ale acestui om! Daca omul acesta poate deveni iluminat in sapte zile, atunci ce rost mai are sa cercetam vietile trecute ale oamenilor? Totul este absurd. Cum se poate intampla asa ceva?

Iar Buddha i-a raspuns:

- Te-ai uitat in trecutul lui, dar nu te-ai uitat in viitorul lui.
Iar trecutul este trecut!
Oricand s-ar gandi cineva sa se schimbe, se poate schimba – insasi decizia este decisiva. Iar cand un om a trait optzeci de mii de vieti in nenorocire, el stie si tanjeste dupa schimbare, iar intensitatea telului sau de a se schimba este infinita. Prin urmare, se poate intampla in sapte zile. Sariputra, tu inca nu esti iluminat. Esti un om bun, ai avut vieti bune – nu te simti impovarat de trecutul tau. Ai un soi de bunatate in jurul tau. Ai fost Brahman timp de multe vieti, carturar, o persoana respectata. Dar uita-te la omul acesta. S-a incarcat de poveri in toate cele optzeci de mii de vieti, iar acum a vrut sa se elibereze. Si-a dorit cu adevarat sa se elibereze; de aici miracolul – in sapte zile el a iesit din inchisoare. Intensitatea trecutului sau l-a impins inainte.

Acesta este unul din lucrurile de baza pe care trebuie sa le intelegem in schimbarea oamenilor. Cei ce se simt vinovati se schimba foarte usor. Cei care se simt corecti, drepti sunt foarte greu de schimbat. Oamenii religiosi sunt greu de transformat, cei necredinciosi se transforma usor. Asa ca, ori de cate ori vine la mine un om religios, nu il bag prea mult in seama. Dar sunt interesat de cate ori vine la mine o persoana necredincioasa. Sunt intru el, sunt cu el, sunt cu totul pentru el, deoarece exista o posibilitate.”
AdAnima.org

Puterea rugaciunii

Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise:
- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare "Tatal nostru" si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde.
Ceilalti doi au fost imediat de acord. Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija,
s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin!", intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa:
- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune:
"Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe."

"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi"

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb, le-a oferit o camaruta in subsol.
In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat.
Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".
In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui. Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie. Cand s-au trezit a doua zi, ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp. Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru?
"Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat", a spus el.
"A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara".
"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran.
"Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca. Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca.

Lectie de viata

Un profesor de filosofie statea în fata studenilor sai având câteva obiecte pe catedra. Când a început ora, fara sa spuna un cuvânt, a luat un borcan mare si a început sa-l umple cu pietre având diametrul de aproximativ 5 cm. Apoi i-a întrebat pe studenti daca borcanul este plin. Toti studenii au fost de acord ca borcanul este plin. Apoi, a luat o cutie cu pietricele si le-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Desigur, acestea s-au rostogolit printre pietrele mari si au umplut spatiile ramase libere. I-a întrebat din nou pe studenti daca borcanul este plin. Au fost din nou de acord ca este plin, si au râs. Profesorul a luat o cutie cu nisip pe care l-a turnat în borcan, scuturându-l usor. Desigur, nisipul a umplut spatiul ramas liber. Acum, spuse profesorul aratând spre borcan, vreau sa recunoasteti ca aceasta este viata voastra.
Pietrele mari sunt lucrurile importante: familia, partenerul, sanatatea si copiii vostri, lucruri care, chiar daca totul este pierdut, si numai ele au ramas, viata voastra tot ar fi completa.
Pietricelele sunt celelalte lucruri care conteaza: slujba, casa si masina. Nisipul reprezinta lucrurile mici, care completeaza restul.
Daca puneti în borcan mai întâi nisipul, nu mai ramâne loc pentru pietrele mari si pentru pietricele.
La fel se desfasoara si viata voastra: daca va consumati timpul si energia cu lucrurile mici, nu vei avea niciodata spatiu pentru lucrurile importante. Fiti atenti la lucrurile care sunt esentiale pentru fericirea voastra. Jucati-va cu copiii vostri, faceti-va timp pentru controale medicale, duceti-va partenerul la dans. Va ramâne
mereu destul timp sa mergeti la servici, sa faceti curat în casa, sa dati o petrecere sau sa duceti gunoiul.
Aveti grija de pietrele mari în primul rând, de lucrurile care într-adevar conteaza. Stabiliti-va prioritatile! Restul... este doar nisip.
Iata si continuarea:
Dupa ce toata lumea a fost de acord ca profesorul umpluse borcanul si daduse lectia de viata, parea ca nimic nu mai poate fi spus.
Profesorul lua o halba de bere si o turna in borcan, care desi plin, absorbi intreaga cantitate de lichid, printre pietre, pietricele si nisip. Acum era intr-adevar plin. Si spuse: oricat de plina va va fi viata, intotdeauna va fi loc si pentru o bere cu prietenii!:D

Loc in Rai

O fetiţă s-a rugat pentru un prieten de-al ei grav bolnav, şi i-a spus acest lucru unui bărbat. În final însă băiatul a murit. Când s-a întâlnit din nou cu bărbatul i-a spus: "Prietenul meu a murit." Bărbatul i-a replicat: "Se pare că Dumnezeu nu a auzit rugăciunea ta." Fetiţa i-a răspuns: "O, ba da, Dumnezeu a auzit rugăciunea mea. Dar a spus 'nu' pentru că îl dorea pe prietenul meu în Rai."

Avarul

Intr-un oras, traia odata un om tare zgarcit.
Toata viata n-a facut altceva decat sa stranga si sa stranga tot mai multa avere. Niciodata nu i-a fost mila de cineva sarman. Nu dadea ceva de pomana, nici in ruptul capului.
O singura data, intr-o duminica, trecand prin fata unei biserici, i-a aruncat unui cersetor doi banuti.
In rest, toata viata lui nu a dat nimic.
Cand preotul il intalnea si il apostrofa, el raspundea mereu:
" - Parinte, in lumea asta totul poate fi cumparat. Cu siguranta ca si in lumea cealalta este la fel. Cu cate bogatii am strans eu, nu se poate sa nu ajung in rai!"
Oricate sfaturi i-ar fi dat preotul, el nu vroia sa asculte.
Azi asa, maine asa, pana cand, intr-o noapte, a avut un vis ingrozitor:
Se facea ca murise si ajunsese la poarta Raiului, cand, la intrare, Sfantul Petru l-a intrebat:
"- Bine, omule, ce-i cu tine aici ?"
"- Sfinte Petre, as vrea si eu sa intru in rai."
"- Da crezi tu ca poti ?"
"- Sfinte Petre, daca trebuie, eu platesc. Am comori nenumarate ..."
"- Pai de ce n-ai spus asa, omule, daca ai comori stranse nu-i nici o problema. Ia sa vedem cata avere ai la tine."
N-a mai putut omul de bucurie cand a auzit ca poate plati. Doar toata viata nu facuse altceva decat sa stranga si sa stranga. A inceput sa se scotoceasca prin toate buzunarele, dar, sa vezi si sa nu crezi, nu mai gasea nici un ban.
Vazandu-l atat de incurcat, Sfantul Petru i-a spus:
"- Mai cauta, mai cauta, poate vei gasi totusi ceva!"
Si, intr-adevar, omul a gasit pe fundul unui buzunar doi banuti.
"- Aoleu, dar de ce n-am decat atat ?! Pe pamant aveam de mii de ori mai multi. Aici de ce am ajuns doar cu doi banuti ?"
"- Ei, omule", i-a raspuns Sfantul Petru, "cand ajungi aici ai doar ceea ce ai daruit in viata. Acestea sunt comorile pe care fiecare le strange in cer. Cu ele poti, intr-adevar, sa intri in rai, dar crezi ca doi banuti sunt de ajuns ?! In toata viata, n-ai daruit decat acesti bani unui sarman om ce astepta ajutorul tau in poarta unei biserici. Daca, in timpul vietii, ai fi strans mai multe comori ceresti, poate ai fi intrat in Rai, dar asa ..."
Tocmai in acea clipa, omul nostru s-a trezit din vis, speriat tot.
Din acea zi, nu a mai fost la fel. Din acea zi, a cautat sa adune comori doar in cer.
Erau atatia saraci ce aveau nevoie de ajutorul sau ...!

Anotimpurile vietii

A fost odata un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fii lui sa invete sa nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i-a trimis pe fiecare pe rand, cate un anotimp sa priveasca un par.
Pe primul l-a trimis iarna, pe al doilea primavara, al treilea vara, iar pe mezin, toamna.
Cand au revenit, i-a adunat si i-a pus pe toti sa descrie ce au vazut.
Primul a zis ca era urat, cu crengi golase, intoarse si rasucite.
Al doilea ca era acoperit de muguri verzi si promitea mult..
Al treilea fu de acord si spuse ca era plin de flori ce raspandeau un dulce parfum, cum nu mai vazuse pana atunci.
Al patrulea a fost de acord cu toate acestea si a adaugat ca era incarcat de fructe coapte, implinit si plin de viata.
Omul le-a explicat atunci ca toti au dreptate, pentru ca fiecare a vazut doar un anotimp din viata copacului.
Le-a mai spus ca nu poti judeca pe nimeni cunoscandu-l doar o anumita perioada. Asta este esenta firii, a placerii, bucuriei si dragostei pe care ti-o da viata si n-o poti masura decat la sfarsitul tuturor anotimpurilor.
Daca renunti iarna, vei pierde promisiunea primaverii, frumusetea verii si bogatia toamnei.
Nu lasa ca vicisitudinile unui sezon sa-ti umbreasca bucuria celorlalte.
Nu judeca viata doar dupa o perioada grea.
Depaseste greutatile si sigur vor veni apoi vremuri bune.
Aspira cand inspiri….Inainte de a expira.
Traieste simplu. Iubeste cu generozitate.
Sa-ti pese de tot si toate. Vorbeste cu bunavointa.
Si lasa restul in grija lui Dumnezeu.
Fericirea iti mentine dulceata,
Incercarile te fac puternic,
Durerile te fac uman.
Esecurile te fac umil,
Succesele te fac increzator!

Birul

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:
„- Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.
Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de oameni.
„- Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:
„- Tine cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse:
„- Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.
Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului:
„- Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.
Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost:
„- Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere!”.
Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:
„- Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.
Primul străjer merse la stolnic:
„- M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.
Stolnicul - repede la paharnic:
„- Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.
Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic:
„- Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.
Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:
„- Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:
„- Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Viața ca un joc

Imaginează-ţi viaţa ca pe un joc în care jonglezi cu 5 mingi în aer. Aceste mingi sunt: munca, familia, sănătatea, prietenii şi spiritul. Trebuie să le menţii în aer.
Curând vei înţelege că munca este o minge de cauciuc, dacă o scapi va reveni înapoi. Celelalte patru mingi însă, sunt din sticlă. Dacă scapi vreuna dintre ele, se va zgâria, crăpa sau chiar sparge. Nu va mai fi niciodată la fel.
Trebuie să înţelegi aceste lucruri şi să te lupţi pentru a obţine echilibru în viaţă. Cum?
Nu-ţi subestima valoarea comparându-te cu alţii. Fiecare suntem diferiţi şi fiecare suntem speciali.
Nu-ţi stabili obiectivele după ceea ce susţin alţii că este important. Doar tu poţi ştii ce e mai bine pentru tine.
Nu ignora lucrurile dragi ţie. Ţine de ele ca şi cum ar fi însăşi viaţa ta, pentru că fără ele viaţa este lipsită de sens.
Nu lăsa viaţa să ţi se scurgă printre degete trăind fie în trecut fie pentru viitor. Doar trăind câte o zi odată vei putea trăi toate zilele vieţii tale.
Nu renunţa atunci când ai ceva de oferit.
Nimic nu se termină până în momentul în care te opreşti să mai încerci.
Nu-ţi fie frică să admiţi că nu eşti perfect. Acesta este firicelul fragil care ne leagă unii de alţii.
Nu-ţi fie frică să îţi asumi riscuri. Doar încercându-ne norocul învăţăm să fim bravi.
Nu alunga dragostea afară din viaţa ta spunând că e imposibil de găsit. Cea mai rapidă modlitate de a primi dragoste este să dăruieşti; cea mai rapidă cale de a o pierde este să o ţii prea strâns; dar dându-i aripi vei reuşi să o păstrezi.
Nu alerga atât de repede prin viaţă încât să uiţi nu numai pe unde ai fost ci şi încotro te îndrepţi.
Nu uita! Cea mai acută dorinţă emoţională a oricărei persoane este aceea de a se simţi apreciată.
Nu îţi fie frică să înveţi. Cunoaşterea este o comoară pe care întotdeauna o poţi purta cu tine cu uşurinţă.
Atenţie cum îţi foloseşti timpul şi vorbele. Niciunele dintre ele nu mai pot fi recuperate.
Viaţa nu e o cursă, ci o călătorie care trebuie savurată pas cu pas. Ieri e Istorie, Mâine e Mister iar Azi e un Cadou… Bucură-te de el!

Secretul fericirii

Cu mulţi ani in urma, a trăit în India un înţelept care se spune că păzea într-un cufăr încântător un mare secret care l-a făcut să fie învingător în toate aspectele vieţii sale şi care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume.
Mulţi regi invidioşi i-au oferit putere şi bani şi au încercat să-l jefuiască pentru a-i lua cufărul, dar totul a fost în zadar.
Şi cu cât încercau mai mult, cu atât erau mai nefericiţi, pentru că invidia nu le dădea pace. Aşa au trecut anii şi înţeleptul era în fiecare zi mai fericit.
Într-o zi a venit la el un copil şi i-a spus:
"-Domnule, la fel ca şi tine, vreau şi eu să fiu foarte fericit. De ce nu mă înveţi şi pe mine ce trebuie să fac pentru a reuşi?"
Înţeleptul, văzând simplitatea şi puritatea copilului, i-a zis:
"-Pe tine te voi învăţa secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine şi fii foarte atent."
În realitate sunt două cufere în care păstrez secretul pentru a fi fericit şi acestea sunt: mintea mea şi inima mea şi marele secret nu este altceva decât o serie de paşi pe care trebuie să-i faci de-a lungul vieţii:
Primul pas este să ştii că Dumnezeu există în toate lucrurile din viaţă şi, pentru aceasta, trebuie să-l iubeşti şi să-i fii recunoscător pentru toate lucrurile pe care le ai şi pentru toate lucrurile care ţi se întâmplă.
Al doilea pas este să te iubeşti pe tine însuţi şi în fiecare zi, când te trezeşti şi înainte să adormi, trebuie să spui: „Sunt important, am valoare, sunt în stare, sunt inteligent, sunt iubitor, aştept mult de la mine, nu există obstacol pe care să nu-l pot învinge.”
Acest pas se cheamă autostimă ridicată.
Al treilea pas este să pui în practică tot ceea ce spui că eşti şi, dacă tu gândeşti că eşti inteligent, acţionează inteligent; dacă tu gândeşti că eşti în stare, fă ceea ce îţi propui; dacă tu gândeşti că eşti iubitor, exprimă-ţi iubirea; dacă gândeşti că nu există obstacol pe care să nu-l poţi învinge, atunci propune-ţi scopuri în viaţă şi luptă pentru ele până când le vei obţine.
Acest pas se cheamă motivare.
Al patrulea pas este să nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obţine partea lor, tu o vei dobândi pe a ta.
Al cincilea pas este să nu păstrezi în inima ta ranchiună împotriva nimănui; acest sentiment nu te va lăsa să fii fericit; trebuie să-l laşi pe Dumnezeu să facă dreptate şi tu… iartă şi uită!
Ştiu că e greu, dar nu imposibil.
Al şaselea pas este să nu iei lucrurile care nu-ţi aparţin, aminteşte-ţi că, potrivit legilor nescrise ale naturii, mâine vei pierde ceva de mai mare valoare.
Al şaptelea pas este că nu trebuie să faci pe nimeni să sufere; toate fiinţele pământului au dreptul să fie respectate şi iubite.
Al optulea si ultimul pas: trezeşte-te întotdeauna cu un surâs pe buze şi observă împrejurul tău, căutând să descoperi în fiecare lucru partea lui bună şi frumoasă; ajută-i pe cei care au nevoie, fără să te gândeşti că nu vei primi nimic în schimb; când priveşti pe cineva, descoperă-i calităţile sale.
Secretul fericirii se află în fiecare, caută-l în interiorul tău şi-l vei descoperi!

Ce mai faci?

Stateam linistit pe canapea.
Cu o melodie frumoasa, telefonul a inceput sa sune, la inceput abia auzit dar din ce in ce mai tare, si ma scoase din starea de concentrare.
Raspund fara sa ma uit cine ma suna.
“- Salut prietene!” aud la celalalt 'capat al firului'
“- Mi-ai trecut prin minte si mi-am zis sa te sun sa vad ce mai faci?”
Inca cu gandul ratacit am avut un moment de ezitare inainte sa raspund. Mintea mea incerca sa isi schimbe atentia la vocea celui ce m-a sunat. Inca ma intrebam cine este. Era o voce cunoscuta dar inca nu reusisem sa 'localizez' persoana.
“- Hei, nu e nimic special, am vrut doar sa te aud!” imi spuse prietenul la telefon parca sa anticipeze intrebarea (pusa in gand) …
Brusc, o idee, ca o voce, imi rasuna in interior. Iar eu am transmis-o celui de la telefon, aproape automat:
“- Cum sa nu fie special daca ma suni doar ca sa ma auzi si sa ma saluti? ESTE SPECIAL! Iti multumesc. Tocmai ai adaugat un strop de stare de bine. Te salut si eu cu drag. Ce mai faci ?...”

Cățelușul șchiop

În vitrina unui magazin de animale era un afiş: “Căţeluşi de vânzare”
Un baieţel de 10 ani intră şi intreabă care-i preţul unui căţeluş. Vânzătorul îi răspunde că preţul este între 20 şi 40$. Băieţelul bagă mâna în buzunar, scoate câteva monezi. Numără 2.15 $ … şi apoi întreabă:
“-Aş putea vedea căţeluşii?”
Vânzătorul zâmbeşte. Fluieră, din magazin iese afară căţeaua şi în urma ei 5 căţeluşi frumoşi. Al şaselea căţeluş… rămase în urmă şi nu se apropia!
Băieţelul întreabă:
“- De ce căţeluşul astă şchioapătă ?”
Omul îi răspunse că acesta s-a născut cu o problemă la picior şi va şchiopăta toată viaţa!
“- Acesta-i caţeluşul pe care-l doresc”, a spus băieţelul cu bucurie în glas.
“- Dacă asta e dorinţa ta, ţi-l dau gratis!”
Copilul s-a suparat şi a răspuns:
“- Nu-l vreau gratis, preţul lui e la fel ca şi a celorlalţi căţei, îţi voi da tot ce am la mine acum, şi în fiecare lună îţi voi plăti 50 de cenţi, până voi achita preţul lui intreg !”
“- Eşti sigur că vrei acest căţeluş? Doar niciodată nu va putea fugi sau juca sau sări precum ceilalţi!”
Băieţelul s-a aplecat, şi-a ridicat puţin pantalonul şi i-a arătat vânzătorului aparatul de fier ce-i susţinea piciorul strâmb.
“- Nici eu nu pot alerga, de aceea acest căţeluş are nevoie de cineva care să-l înţeleagă!”
Ochii vânzătorului s-au umplut de lacrimi când i-a spus copilului:
“- Mă rog şi sper ca fiecare căţeluş să aibe pe cineva care să-l iubească, aşa precum tu îl vei iubi pe acest căţeluş!”
În viaţă nu contează cine eşti, contează ca cineva să te preţuiască şi să te iubească necondiţionat

AZI e o zi MINUNATA!

Deschizand usa, de parca un uragan l-a adus, nepotelul navali in casa bunicului :
"- Bunicule! Bunicule! Am ajuns! Unde esti? "
"- Aici dragul meu! " ii raspunse bunicul cu bratele largi deschise si cu ochii sclipind de bucurie. "Vino sa te stranga mosul in brate!"
"- Ai vazut ce zi frumoasa este? Si cata veselie e in jur? Azi e o zi minunata! " ii spuse bunicul .
" - Bunicule, pot sa te intreb ceva? "
"- Desigur, orice" ii raspunse cu drag bunicul.
"- De ce de fiecare data imi spui ca Azi e o zi minunata? "
"- Pai dragul mosului, pentru ca asa si este. AZI e o zi MINUNATA!"
"- Si cum vine asta bunicule? Fiecare zi e minunata? Pai daca azi ploua si maine ploua si mai tare? Si daca ieri a fost frig? Toate zilele sunt minunate?"
"- Da dragul meu. Fiecare zi in care te vad sau ma pot gandi la tine e minunata, fiecare zi in care aud pasarelele ciripind e minunata, fiecare zi in care cineva imi deschide usa si ma intreaba de vorba e minunata, fiecare zi in care ..."
"- Stai! Pai in toate zilele tu faci cate ceva din ce ai zis acuma"
"- Pai da", zise bunicul. "De aceea in fiecare zi pot spune AZI E O ZI MINUNATA! Pe langa asta, sa stii un mare secret. Viata este asa cum o simtim noi ca este. Viata este asa cum o planificam in fiecare zi de dimineata cand ne trezim! Daca primul lucru la care te gandesti cand te trezesti este ca iti lipseste jucaria rosie, ca tu nu o sa primesti niciodata bicileta care o vrei, ca nu .. nu .. nu ... ei bine, asa se si intampla. Pentru ca tu asa simti. Si pentru ca ce simti iti creaza ziua.
Si atunci, de ce sa nu te trezesti si sa zici in gura mare ' AZI E O ZI MINUNATA!' Si de ce sa nu spui fiecarui om pe care il intalnesti secretul ca azi e o zi minunata? Spune-i si iti vei face si tie si lui ziua minunata"
Nepotul lua aminte la lectia spusa de bunicul. Si, cum stia ca bunicul este un om intelept si ca tot ce il invatase pana acum a fost cum a zis bunicul, se hotara ca de maine sa isi creeze singur ziua. Sa nu astepte ca altii sa o faca pentru el.
Ajuns acasa, si-a atarnat pe perete in fata patului, un smiley galben mare ca un soare, pe care a scris mare de tot "AZI E O ZI MINUNATA!", astfel incat primul lucru pe care il vede cand deschide ochii sa fie acesta.

Imparatia cartilor de joc

“- Bunicule, imi spui o poveste? Te rog, te rog!”
“- Bine, iti spun. Hai, repede in pat cu tine, inchide ochii si asculta.
A fost odata ca niciodata, ca de nu ar fi nu s-ar povesti, pe un taram vrajit , imparatia cartilor de joc.
Traiau acolo toate cartile de joc. Erau carti cu rang mare: regi si regine, slujiti de catre cartile mai mici, cum ar fi valetii.
Regii si reginele se uitau cu dispret la saracii valeti, care nu erau buni de nimic si existau doar ca sa le slujeasca lor!”
“- Si cum se plimbau bunicule cartile prin imparatie? Ca doar nu au maini si picioare?”
“- Da, asa este, cartile nu au maini si picioare. Ele se plimbau purtate de Vant. Vantul adia atat cat trebuia ca sa le tina pe carti drepte si sa se poata misca.
Dar toate cartile din imparatie, de la rege pana la ultimul valet isi bateau joc de Vant si toti spuneau ca Vantul este slujitorul lor.
Intr-o zi insa, Vantul s-a suparat de tot ceea ce auzea, s-a zburlit atat de tare incat a imprastiat toate cartile de joc in toate zarile. Si le-a spus ca de azi inainte, el Vantul, nu le va mai ajuta deloc sa se miste, pentru ca el le ajuta si nu le slujea, iar ele nu au facut altceva decat sa isi bata joc de el.
Cartile au fost toate imprastiate. Unele au cazut pe iarba, altele pe tufe, altele in drum. Doua carti insa au cazut pe bancul de lucru al unui muncitor. Era un FIERASTRAU circular! Un monstru cu dinti de otel care taia neobosit lemnele care erau in calea lui!
Cartile noastre s-au nimerit a fi o regina si un valet. Regina se uita cu dispret la valet. Nici prin gand nu-i trecea sa se lase atinsa in vre-un fel de acesta! Doar era un slujitor. Iar ea – de vita nobila.
Dar monstrul cu dinti de otel venea tinta spre ei. Venea si nu parea ca are de gand sa ii ocoleasca! Singura lor scapare era ca, sprijiniti unul de celalalt, sa stea ridicati astfel incat monstrul sa treaca pe sub ei.
Cu chiu cu vai, impinsa de la spate de spaima de monstru, regina fu de acord sa se sprijine de valet. In ultima clipa au reusit sa se ridice, sprijiniti unul de celalalt, iar monstrul trecu vijelios pe sub ei, vazandu-si de drum.
Acum Regina a inteles ca fara ajutorul valetului nu ar fi scapat. La fel si valetul, fara ajutorul reginei nu ar fi scapat.
Numai impreuna au reusit. Nu a contat rangul si nici vita nobila. Fiecare din cei doi a fost sprijin pentru celalalt.”
**************************
La fel si in societate, in viata de zi cu zi, numai impreuna reusim. Nu conteaza rangul, functia. Fara ceilalti din jurul nostru, fie ei regi, regine sau doar valeti, nu putem infrunta “monstrii cu dinti de otel” din viata noastra.

Alegerea corecta

Un soldat american, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.
Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica.
Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie.
Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in SUA, si-au dat intalnire in New York , in Grand Central Station. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir.
Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata.
Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a indreptat catre el si… era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana.
Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat:
"- Vii cu mine soldat?"
Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis:
"- Buna ziua", si a invitat-o la cina.
Iar aceasta i-a spus:
"- Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant."

Gradinarul

A fost odata un fermier care avea doi fii. Si vrand el sa vada care din baieti era potrivit pentru mostenirea pamantului, i-a chemat la el:
"- Baietii mei. Vreau sa va daruiesc amandoura cate o bucata de pamant si uneltele necesare pentru a-l munci. Peste jumatate de an doresc sa vad ce a facut fiecare!"
Zis si facut. Le dadu fermierul cate o bucata de pamant fiecaruia. Erau identice ca si marime, una langa alta si cu un rau curgand la unul din capetele terenurilor. Le mai dadu si cate o grebla, o lopata, o coasa si o galeata, necesare pentru a munci pamantul.
Cei doi baieti isi luara fiecare in primire pamantul si uneltele, si-au instalat cate un cort, fiecare pe terenul lui, pentru a putea trai in el pana ce "proba" avea sa se sfarseasca.
A doua zi cei doi baieti s-au pus pe treaba. Unul din ei a impartit terenul in mai multe patrate si a inceput sa le sape. S-a hotarat sa sadeasca intr-un patrat rosii, in altul castraveti, in altul dovlecei. Si-a lasat un loc si pentru flori, caci era un mare iubitor de frumos. atunci cand termina cate un patrat de sapat, imprastia samanta necesara si pe urma cara cu galeata apa si o uda.
Celalalt baiat se uita la el si isi radea in barba "Oare ce se chinuie fratele meu? Doar tata nu ne-a spus ce sa facem. Eu cred ca trebuie sa ii inapoiem lucrurile pe care ni le-a dat in perfecta stare. Am sa am grija de coasa, sa nu rugineasca. De galeata sa nu o gauresc. De sapaliga sa nu dau cu ea intr-o piatra si sa o stramb. Vom vedea cat de bucuros va fi tata cand le va primi inapoi nou-noute." Si nu facu altceva decat sa stea la umbra din cort si sa stearga cu o carpa curata uneltele.
Ziua urmatoare fratele care sapase gradina continua sa aiba grija. Gonea pasarile sa nu manance semintele si le uda. Cel care avea grija de unelte statea si freca cu carpa la ele pana ce luceau.
Peste o saptamana se inatmpla ca fratele care sadise in gradina, in timp ce sapa printre rasaduri, sa loveasca tare cu sapaliga intr-o piatra. Daduse atat de tare incat ii rupse coada.
"Aha! zambi rautacios cel care avea grija de unelte. Am avut dreptate! Se vor strica uneltele! Sa vedem ce o sa zica tata!"
Tatal lor ii privea seara, din casa, de la feresatra. Si vedea cum o minunatie de gradina, plina de verdeata si flori nastea din pamant, alaturi de pamantul sterp al fratelui care avea grija de unelte.
In alta zi, s-a intamplat ca in timp ce aducea apa de la rau, fratele care sadise gradina sa alunece si galeata, lovindu-se de o piatra mai colturoasa, se gauri. Noroc ca s-a gaurit mai sus de o plama de fundul galetii, asa incat mai putea cara apa cu ea. E adevarat, trebuia sa faca mai multe drumuri dar se putea inca folosi de ea.
Langa gradina, pe terenul nelucrat, in cort, fratele ce avea grija de unelte freca cu sarg la ele, sa nu fie nici o urma de rugina. Si luceau atat de frumos! Se oglindea luna in ele!
Trecu si timpul stabilit. Tatal veni sa vada ce au facut baietii lui. Pe un teren se afla o oaza de verdeata. Rosii, castraveti, dovlecei si multe, multe flori. Arata minunat. Baiatul il intampina si ii puse la picioare uneltele daruite: sapaliga avea coada rupta si abia daca mai era pe jumatate din cat a fost noua, atat de mult a fost folosita. Galeata era stramba si gaurita si inca avea putina apa in ea. Coasa, avea taisul tocit, plin de urmele pietrelor peste care daduse.
Veni si cel de-al doilea baiat: "Tata, iti dau inapoi uneltele pe care mi le-ai dat. Sunt intr-o stare mai buna chiar si decat atunci cand le-am luat! Uite cata grija am avut de ele! Poti fi mandru de mine!" si ii puse la picioare toate uneltele intr-o stare ireprosabila. Ba chiar sapaliga lucea in soare mai abitir ca o oglinda!
Batranul tata, s-a bucurat ca acum stia cui trebuie sa ii lase mostenire pamantul. Era pacat sa ajunga pe maini gresite. S-a si intristat sa vada ca celalat fiu a inteles gresit menirea uneltelor. Uneltele i-au fost daruite pentru a munci pamantul, nu pentru a avea grija de ele!
*******************************
La fel si noi, primim unelte pentru a ne ingriji de pamantul vietii. Dar oare ce fel de gradinari suntem?