duminică, 7 noiembrie 2010

Români prin Europa





Pe această uşă,
Astfel scriu stăpânii:
Interzis să intre
Câinii şi românii.

Umblăm prin Europa ca bezmetici,
N-avem de lucru, n-avem bani de pâine,
În vremurile când nu mai contează
Deosebirea dintre om şi câine.

Acesta e şi continentul nostru,
Plutim incestuos din ţară-n ţară,
Copiii-nvaţă multilingv, cerşitul,
Cum pot şi omorî şi să şi moară.

Şi nimeni nu ne mai întinde mâna,
Decât cu viclenia jucăuşă,
De-a ne o prinde şi de-a o închide,
Cu minimum de riscuri, în cătuşă.

Noi suntem infractorii de serviciu
Ai Europei, care stă la pândă,
Aşa cum e cu alţii iertătoare
Ea ca pe sclavi încearcă să ne vândă.

Părinţii şi copiii mor, prin ţară,
Şi noi de noi ne-străinăm cu toţii,
Purtând pe umerii trudiţi şi gârbovi
Cămaşa rece a străinătăţii.

În plină degradare, zi şi noapte,
Invidia şi dorul ne apasă,
Ne lenevim, ne pervertim, ne ducem,
Că n-avem loc şi rost la noi acasă.

Umblăm prin Europa fără ţintă,
Ca nişte zilieri, de azi pe mâine,
Furăm şi siluim, mai şi ucidem,
Români la rangul dintre romi şi câine.

5 comentarii:

  1. Așa e, Ghizela.
    S-a dus ultimul mare patriot roman. Nu cred ca acum mai avem un altul.
    Sunt un om din multime, l-am cunoscut pe Adrian Paunescu din media si din facultate, din biblioteci si din carti. Sunt suflete aparte care simt la fel chiar daca nu se cunosc. Spunea cineva o vorba: „sufletele tari, atunci cand sunt lovite nu sangereaza, ci lumineaza” Cred ca un astfel de suflet a fost AP. Abia a plecat si deja imi este asa de dor de el... Ziua de ieri a demonstrat cat de iubit a fost de oameni. Ma gandesc, cat de fericit ar fi fost sa stie si el asta. Iulia

    RăspundețiȘtergere
  2. A.Paunescu a fost un vizionar,in opinia mea.Alina

    RăspundețiȘtergere
  3. Am postat poeziile lui Adrian P. si melodiile pe versurile lui cu mult inainte de a se intampla tragicul eveniment, de aceea sper ca urmatoarele postari ce contin "randuri" ale acestuia sa nu fie intelese ca gesturi de ipocrizie.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din acelasi motiv,evit sa comentez f mult,nu pt ca nu simt anumite lucruri...Alina

    RăspundețiȘtergere