miercuri, 24 noiembrie 2010

A inceput al III-lea Razboi Mondial?



Armata din Coreea de Nord a pornit un atac cu obuze asupra insulei sud-coreene Yeonpyeong. Fortele din Coreea de Sud au ripostat atacului, care s-a soldat cu un mort si cel putin 15 raniti, potrivit CNN. Acestea se intamplau ieri, 23 spre 24 noiembrie 2010, pe fusul orar din Coreea. Adica, dupa calendarul vechi slav-ortodox era data de 11.11.2010. Chiar daca incidentul pare deocamdata minior, sa amintim ca si un alt razboi mondial a inceput cu un atentat petrecut la Sarajevo, care nu anunta marea conflagratie.
Pe site-ul Antena 3 apar doua articole extrem de importante:
1. “Numărul morţilor din Coreea de Sud a ajuns la patru, în urma atacului de marţi iniţiat de Coreea de Nord. Asta după ce trupurile neînsufleţite a doi civili au fost descoperite miercuri pe insula sud-coreeană, a anunţat Paza de Coastă, citată de AFP.
Cele două cadavre au fost descoperite de membri ai Pazei de Coastă, care verificau printre dărâmăturile caselor distruse de incendii, a informat un purtător de cuvânt al Pazei de Coastă.
Un bilanţ precedent menţiona moartea a doi militari şi rănirea a 18 persoane, dintre care 15 militari şi trei civili.
Marţi, Coreea de Nord a lansat 80 de obuze asupra unei insule sud-coreene. Aceste confruntări sunt printre cele mai grave după războiul din Coreea (1950-1953).”
Si articolul 2, ce in opinia mea este de o importanta capitala:
“Manevre militare comune: SUA au trimis 75 de avioane de luptă în Coreea de Sud
SUA şi Coreea de Sud au decis să iniţieze duminică manevre militare navale comune. Decizia preşedintelui american, Barack Obama şi a liderului sud-coreean, Lee Myung-Bak, a venit după bombardarea unei insule sud-coreene de către Coreea de Nord, informează AFP.
Barack Obama l-a asigurat pe omologul său sud-coreean că SUA sunt alături de Coreea de Sud, după bombardamentul de marţi. Cei doi lideri au fost de acord să "ridice nivelul de pregătire" şi să organizeze manevre militare comune, a confirmat Casa Albă.
„Manevrele militare din zilele următoare au ca scop continuarea cooperării strânse în materie de securitate între ţările noastre şi sublinierea forţei alianţei noastre şi angajamentului nostru pentru pace şi securitate în regiune", se arată în comunicatul preşedinţiei americane.
La manaverele militare ce se vor desfăşura în Marea Galbenă va participa şi portavionul american George Washington. Portavionul, care are la bord 75 de avioane militare şi 6.000 de oameni, a părăsit baza navală americană Yokosuka, de la sud de Tokyo, cu destinaţia Coreea de Sud., arată Yahoo News.
Americanii au condamnat "cu fermitate" atacul nord-coreean de marţi, preocupări similare exprimând Japonia, China şi Uniunea Europeană. "Statele Unite condamnă cu fermitate acest atac şi cer Coreei de Nord să înceteze acţiunile beligerante şi să respecte termenii acordului de armistiţiu", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei americane, Robert Gibbs.
Artileria nord-coreeană a deschis focul marţi după ce marina Coreei de Sud a început manevre într-o zonă disputată din Marea Galbenă. Zeci de obuze au lovit o insulă ai cărei locuitori au crezut că a reizbucnit războiul din anii '50. Armata sud-coreeană a ripostat la fel de hotărât.
Secretarul general al ONU, coreeanul Ban Ki Moon, avertizează că acest incident este unul dintre cele mai grave de la războiul dintre cele două Corei. Analiştii cred că regimul nord-coreean, în pragul unei schimbări de lider, încearcă să-şi consolideze poziţia înaintea reluării negocierilor pentru oprirea programului său nuclear.”
Sa fi avut Vanga Dimitrova dreptate?

8 comentarii:

  1. pai ce poti sa mai zici cand in cateva puncte ale globului se aud suiere de obuze???ghizela

    RăspundețiȘtergere
  2. ramane de vazut
    acum,daca tot am inceput intr-un sfarsit sa comentez,vreau sa te felicit pentru munca pe care o depui pe acest site,desi cred ca ar trebui sa fie mult mai multi vizitatori.Eu unul citesc zilnic ce postezi...

    RăspundețiȘtergere
  3. Bineinteles ca "prietenii" mei americanii o vor face lata si de data asta.
    P.S.Jopfle,bine ai venit! Alina

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumes Jopfle si sper ca vei citi si iti vei spune parerile in continuare. Vizitatorii sunt putini(record 84 vizitatori unici :(), dar asa cum am mai spus, voi posta chiar si daca va ramene doar unul(dar de sigur, sa si inteleaga ceea ce citeste:D). Ma bucur mult atunci cand vizitatorii isi exprima opinia, fara acestea blogul ar parea pustiu :D. Sper ca pe viitor si ceilalti sa indrazneasca sa comenteze alaturi de noi.

    RăspundețiȘtergere
  5. P.S. Sper sa nu ne bagam coada(Romania) acolo unde nu ne fierbe oala.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu cred ca au nevoie americanii de 10 soldati, un tanc si 2 MIG-uri(asta fiind intreaga noastra armata).

    RăspundețiȘtergere
  7. Stiu,dar sigur se va gasi vreun"luminat" in care sa urle sentimentul ajutorarii "fratilor" americani,nu ca ar fi prima data...Alina

    RăspundețiȘtergere