„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” Renastem din resturi aruncate in istorie...
luni, 22 noiembrie 2010
Cei trei sihaştri
În pădurea necuprinsă trăiau trei pustnici. În singurătate, în liniştea pădurii, departe de oameni ei se rugau îndelung şi se nevoiau, căutând pe Dumnezeu.
Un oarecare călător, trecând prin locurile acelea, l-a întîlnit pe primul sihastru, care se ruga şi l-a întrebat de drum, dar pustnicul nu i-a răspuns şi omul mânios s-a repezit la el şi i-a tras o palmă. Pustnicul a sărit pe dată în picioare şi i-a tras la rândul lui două palme. Speriat de repeziciunea, cu care îl pălmuise pustnicul, călătorul a plecat mai departe.
S-a întâlnit cu al doilea eremit şi pentu că nici acesta nu i-a răspuns la salut şi întrebare, i-a tras şi lui o palmă. Pustnicul foarte liniştit i-a întors şi celălalt obraz...apoi a continuat rugăciunea, ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Omul şi-a continuat drumul şi a întâlnit pe al treilea pustnic. L-a întrebat şi pe acesta despre drum, dar n-a primit nici-un răspuns şi deznădăjduit i-a tras şi celui de-al treilea o palmă. Acesta a rămas nemişcat şi nici măcar nu l-a privit, pentru că rugându-se cu mintea şi inima lipite de Dumnezeu el nici nu a simţit, măcar, că a primit o palmă.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cât mi-aș dori să fiu ca al treilea, dar cât de greu este să uit de mine însămi și să mă uit doar la El! (Iulia)
RăspundețiȘtergereCalatorul asta ar trebui trimis si pe la primarii,oficii postale etc pentru ca ar cam trebui palmuite doamnele alea de pe acolo, carora le vorbesti si ele se joaca solitaire.Alina
RăspundețiȘtergereDestul de dificil sa devi ca cel de-al treilea(in cazul meu), dar m-as multumi si cu. comportamentul sihastrului ce intoarce si celalt obraz :d
RăspundețiȘtergere