marți, 30 noiembrie 2010

Ninge-a Romania Mare

Adrian Paunescu

Ninge-a rugaciune si-a induplecare,
Ninge ca un credit cu dobanda mare,
Ninge ca din rana si ca din seringa,
Din cosmarul lumii a inceput sa ninga.

Ninge in prapastii, ninge-n ochi si-n cupe,
Si lumina lunii parca se-ntrerupe,
Ninge cu bandaje, ninge cu canale,
Cand ninsoare darza, cand ninsoare moale.

Ninge pas de gaza, ninge tras cu tunul,
Ninge a distanta, Unu minus Unu,
Ninge-a adaptare si-a nedreptate,
Ninge harta rece, Romania Mare.

Ninge tot trecutul, pentru si-mpotriva-ti,
Ninge sinucideri in halou de crivat,
Ninge naduseala, cand ne este frica,
Vanatorul trage si vanatul pica.

Ninge praf de creta, rumegus de raza,
Ninge-n trei provincii ce se-nsingureaza.
Troienite lacrimi si, cumplit, bing-bangul,
Viscolindu-si mortul, ii imbraca streangul.

Ninge a zapada veche, turturie,
Sania se intoarce in copilarie,
Caii altor vremuri fornaie in aburi,
Haina altor varste urca in dulapuri.

Ninge in albastru ca in sine insusi,
Dumnezeu cand ninge e intreg in plansu-si.
Un impozit straniu crivatul ne cere,
Ninge sfarc de lampa de la Inviere.

Mos Craciun pe gheata reinvata mersul,
Ninge sa se vada bine Universul.
Si, din dealul Crucii pana-n dealul Hulii,
Ninge praf de marmuri drumul Albei Iulii.

Alba-i sus in clopot, ca se reboteaza,
In delir de facla si-n ninsoare treaza,
Canta Tudor Gheorghe, desteptand orasul,
El de la Craiova, si, din Cluj, farcasu.

Ningeharta veghe, cuie de jaratic,
Ninge-a amintirea craiului carpatic,
Ninge a proiecte si-a imbarbatare,
Ninge a-nviere: Romania Mare.

3 comentarii: