Edgar Cayce si Spiritele Naturii

Stanca Zanelor

Dr. Max Gilbert din Vaucottes in cartea Pietrele zanelor in Galia antica, trece in revista, cu rabdare, nenumarate locuri megalitice asociate zanelor; de exemplu: "Creux-es-Faies", in Guemsey: "Roche aux Fees" la Marcille, intre Rennes si Vannes; sau "Grotte-aux-Fees" linga Locmine etc. Pretutindeni in Franta, dolmenii, menhirii, cromlehii si aleile acoperite sunt asociate spiritelor Naturii - si intotdeauna ruinele, oricum ar fi. In aceasta carte, Max Gilbert remarca faptul ca traditia populara asociaza pietrelor diferite entitati, denumite generic "zane":
1. Spiritele Pamintului, ca gnomii sau "ghibelinii";
2. Fantomele defunctilor;
3. Amintirea preoteselor profetese din lumea celta, numite "wrach" in Bretania; este si cazul zanei Viviane sau al zanei Melusine, a caror existenta istorica este probabila;
4. Au mai ramas divinitati greco-latine, nimfe si driade legate de un loc anumit;
Marile catedrale celte inchinate Maicii Domnului au fost ridicate pe locuri celtice sacre, unde era slavita "Marea Mama" prin manifestarile sale din Natura.
"Mama simbolizeaza realizarea frumusetii ideale. In contemplarea Frumusetii, fie a unei femei care merge, fie a unui copac care se inalta pe un pisc, omul atinge o stare aflata intre intuitie si intelegere, culmea cea mai inalta unde poate ajunge spiritul uman. Mama a fost intotdeauna reprezentata (...) Crestinii i-au spus Fecioara Maria. Insa cind au adus cultul Fecioarei Maria in Gallia, nu era nici un gal care sa n-o fi cunoscut deja. Doar ca o numeau altfel, de secole. Si cum Mama li se prezenta sub diversitatea infinita a formelor vii din Natura, ea era, pentru ei, Mamele (...). Fiecare izvor era expresia in materie a unei Mame vii; si multe faceau vindecari miraculoase cu apele lor (...) si atunci se venea acolo in pelerinaj".
Autorul aminteste mai departe originea catedralei din Chartres, construita sigur pe un sanctuar al "Mamei" slavite de gali. Cercetari arheologice recente au demonstrat ca amplasamentul catedralei crestine fusese intr-o epoca anterioara amplasamentul unui templu.
"Mamele (...) n-au facut decit sa-si schimbe numele. Dar ele aud apelurile formulate cu alte silabe, de catre oameni din aceeasi rasa. Ele sunt inca ascunse sub pietrele altarelor crestine. Si cind un credincios murmura "Ave Maria", Onuava se inalta intre luminari si murmura: 'Sunt aici'." (Maurice Magre, op. cit., p. 43)
Aceste rinduri, scrise in 1935, n-ar fi fost dezavuate de catre Cayce, el care spune ca Christos si sufletul-sora (pe care il cunoastem astazi ca Maria) s-au incarnat sub nume diferite in toate civilizatiile. Aceea pe care druizii o cunosteau ca "Marea Mama" era un vechi chip al Mariei, lata ce spune Henry Durville:
"Zanele sunt plasate de legenda in toate locurile unde fusesera slavite divinitatile vechii Gallii. Aceste salasuri poetice atribuite zanelor au capatat o importanta deosebita. De acolo provin denumirile folosite: "mlastina zanelor", "pesterile domnitelor", "insula zanelor", "putul zanei", "muntele zanelor" , "movilele zanelor", "turnul zanelor"... spune Henry Durville, care a scris o carte despre zane.
Pietrele, megalitii, ruinele sunt in general in locuri izolate si, de aceea, convin acestor prezente misterioase, carora, conform traditiei, nu le place sa fie deranjate. In revelatiile clarvazatorilor din Findhorn, spiritele Naturii si "devasii" (ingerii) le vor explica lui Eileen Caddy si lui Dorothy Mac Lean ca trebuie astazi sa lasam in fiecare gradina, in fiecare parc, un spatiu neumblat, unde gradinarul nu trebuie sa patrunda. Acela va fi "laboratorul" spiritelor Naturii, care nu pot lucra decit departe de prezentele omenesti.

"Noaptea, mai spune Durville, cind copacii inalti isi asterneau maiestuos umbra marita de reflexele astrului de argint, zanele se adunau in locuri izolate. Adunari unde gratia si bunatatea pactizau intr-un cadru de pura frumusete. Era 'hora zanelor, foarte diferita de intrunirile unde orgia isi etala excesele (...). Cei care sunt obisnuiti sa mearga la cules de banuti (flori de primavara, n.tr.) intilnesc adeseori, pe colinele acoperite cu iarba, benzi circulare de un verde mai inchis, unde vegetatia este mai deasa si mai inalta cu jumatate fata de rest. Foarte frecvent jumatati de cercuri, bine marcate, cu o margine neta, aceste benzi difera in diametru si latime; par trasate cu compasul si, toamna, le inroseste o diadema de ciuperci si criptogame in culori vii. O veche traditie ne spune ca acolo si-au incins zanele hora, vara, la lumina lunii." (Durville, p. 84)
Asadar, acum stiti... Daca veti iesi devreme, dimineata, in inima padurii, veti vedea poate o "hora a zanelor"! Este imens numarul cartilor si autorilor care vorbesc despre ele. Toti, bineinteles, acoperiti de tacerea dispretuitoare a “sorbonnistilor”...
Rurala,in care vorbeau zanelor, si citadinul, care nu mai stie decit de "rational", a invins cea din urma... Pentru totdeauna ? Nu ? In satele noastre pustii, spiritele Naturii se vor intoarce cindva...