Edgar Cayce si Spiritele Naturii

Spiritele naturii, mai sunt aici?
Am alungat Nimfele...


Versurile poetilor latini sunt pline de divinitati precum: Nimfe, Satiri, Fauni etc, care sunt clasificate cu eticheta "Mitologie: alegorii poetice". Altfel spus, vorbe in vint. Dar Cayce, in lectura de mai jos, luind partea Nimfelor, le acorda dreptul la existenta:
In Orasul celor sapte coline (...), entitatea ora pastorita si isi pazea caprele intr-un sat roman. Cu corp frumos, glas cristalin, se bucura de viziuni foarte exacte. Cunostea mesajul Iul Petru, al lui Pavel si al discipolilor doar de la trecatori (...). Pe nume Sylvia, entitatea urma aceste invataturi, dar pastrindu-si echilibrul. In acea sedere (pe Pamint) entitatea stia foarte bine sa cinte la fluier cimpenesc si la flaut.

Iata de ce entitatea ar fi putut astazi sa fie de profesie muziciana, flautista sau clarinetista sau sa cinte la oricare alt instrument derivat din fluierul de trestie, care ar evoca padurile adinci si vilcelele, marile spatii, dansul Nimfelor si al divinitatilor (celorlalte). Ea se minuna atunci de mingiierea soarelui care rasarea deasupra colinei, de salturile mieilor si caprelor pe cararile abrupte si de toate acele splendori ale Pamintului, care cinta slava creatiilor Spiritului lui Dumnezeu Unul si actiunea Sa asupra lumii. Caci viata si visele entitatii din acel timp erau cadrul darurilor si activitatii sale. Si aceea a fost perioada cind a cunoscut cea mai mare dezvoltare. (Lectura 683-1)

Cine mai stie astazi de Nimfe? Grecii si latinii, care au vorbit atita despre ele, credeau in ele pentru ca le vedeau. Prezenta Nimfelor invaluia lumea rurala intr-o lumina calda si misterioasa, pe care o puteau simti sufletele spirituale. "Nimfele erau zeitele apelor, mai ales ale apelor dulci. Distingem intre ele Naiade, Nereide, Oceanide (maritime)... Numele de Nimfe a fost apoi extins la un mare numar de divinitati secundare ca Oreadele (nimfele muntilor si satelor Dianei), Driadele (nimfele codrilor si copacilor in general, dar mai ales ale stejarilor: ele dansau in jurul copacilor incredintati pazei lor, iar trunchiurile acestora le serveau de ascunzis), Napeele (nimfe al muntilor, vailor, codrilor, cringurilor si pasunilor). Nimfele nu erau considerate nemuritoare, ci traind mai multe mii de ani; erau reprezentate intotdeauna tinere si frumoase, goale sau pe jumatate goale, intinse linga apele pe care le revarsau din urna lor sau dansind linga satiri. Li se oferea miere, lapte, fructe, ulei, uneori capre.

Cei vechi credeau in ele, astfel ca le construiau temple sau chiar le rezervau in casa un colt cu apa, impodobit cu statui, vase si fintini. Acesta era Nimfeul, consacrat Nimfelor. De cele mai multe ori era o grota naturala sau artificiala. Obiceiul Nimfelor", spune dictionarul Bouillet - din 1880! - "este inca destul de comun in Italia".
In Gallia antica, nimfele erau tinute de asemenea la mare cinste. Pentru gali:
"Zeitele erau nenumarate si ele exercitau o actiune de protectie zilnica. Era cite una in fiecare fintina, in fiecare piatra care forma un adapost, in fiecare copac... Pamintul, apele si padurile erau insufletite, pentru gali, de o misterioasa viata divina. Erau pretutindeni spirite ascunse, pretutindeni erau genii (...).
Druizii au stiut ca dincolo de manifestarile Naturii se ascundeau prezente; si ca, dincolo de aceste prezente, erau esentele Lumii (...).

Druizii facusera un pact de alianta cu padurile. Acesta corespundea atunci unei realitati, pentru ca padurile erau vii. Ceea ce la noi este superstitie si legenda era un adevar, in urma cu trei mii de ani. Spiritele copacilor, geniile Naturii existau atunci cind corpurile lor terestre nu fusesera mutilate..." Aceste rinduri profetice au fost scrise intre cele doua razboaie mondiale. Ce ar spune autorul astazi, cind distrugerea sistematica a padurilor pune in pericol echilibrul planetei insasi?
"Acum, ele (aceste spirite) nu se mai lasa zarite de creaturile cu doua picioare, care le ucid cu placere. Ele stiu ca si cea mai inocenta fiica de om nu se va gindi, ducindu-se in locurile unde traiesc, decit sa smulga ceea ce ele au creat cu dragoste si care este iubirea lor, florile.

In vremea cind padurile erau linistite si cind vegetatia se dezvolta liber, chintesenta vie a copacilor se materializa si putea deveni vizibila pentru anumiti oameni ajunsi la clarvederea lumii mai subtile care ne inconjoara. Toti oamenii primitivi vorbesc de aceste creaturi timide, fugitive, binevoitoare, care sunt spiritele Naturii, si toti le atribuie aceleasi calitati si aceleasi defecte (...). Nimfele, driadele sau zanele sunt aceleasi fiinte, dar ne-am obisnuit sa le consideram pur mitologice".
Citate sunt extrase din cartea lui Maurice Magre, Cheia lucrurilor ascunse. El se alatura dorintelor lui Cayce privind aceste prezente care se joaca in Natura, unde tinara Sylvia isi amintea de valcele si paduri adinci, de marile spatii, de dansul Nimfelor si de alte divinitati. Trebuie remarcat ca, Cayce, atit “adormit” in transa cit si treaz (in scrisoarea catre doamna 464), este de acord cu existenta spiritelor Naturii, pe care el le descrie ca dansind si jucindu-se.