Nicolae Rosca
Dar lupta nu se terminã aici. Asaltul tãrii noastre si al întregii lumi este amânat numai, pentru o datã mai târzie, când circumstantele istorice provocate de lipsa de viziune a oamenilor politici vor crea conditii mai favorabile înaintãrii comunismului. Deaceea se impunea, si fãrã rãgaz, organizarea definitivã a apãrãrii nationale. Cãpitanul începe a doua fazã a luptei sale :
-demascarea agentilor comunisti si a tuturor acelora ce promovau cauza bolsevicã la noi în tarã ;
-înjghebarea unui front de luptã care sã cuprindã fãrã exceptie toatã suflarea româneascã.
In lupta de demascare a agentilor si a celor pusi în slujba marxismului la noi în tarã, Corneliu Zelea Codreanu semnaleazã în primul rând pe evrei.
S-a consumat multã cernealã de-a lungul istoriei contemporane românesti, pentru a se încerca demonstrarea unui inventat rasism care ar fi stat la baza "antisemitismului" legionar. Nimic mai depãrtat de adevãr decât aceste false si tendentioase acuzatii. Poporul român din mijlocul cãruia rãsãrise si Miscarea Legionarã a lui Codreanu, ca un specific al lui, este un popor blajin, omenos, întelegãtor al durerilor altora si care de-a lungul agitatei sale istorii nu a asuprit niciodatã pe nimeni. El nu s-a uitat niciodatã la culoarea sângelui si în mijlocul lui si-au gãsit totdeauna culcus si ajutor, toate nemurile ce, fugind de persecutii, se strecurau pe la noi. Istoria noastrã este plinã de exemple si nu este cazul sã le mai enumerãm aici. Codreanu însusi ne mãrturiseste în diferite rânduri gândurile ce le nutrea fatã de probleme minoritare :
"Sã nu vadã nimeni în noi niste asupritori ai altor neamuri sau niste mâncãtori de jidani din urã religioasã".
Principiul cãlãuzitor (în tratarea minoritãtilor) trebuie sã fie : pericolul pe care o minoritate îl poate prezenta pentru viata si libera dezvoltare a natiunii dominante.
Minoritãtile conlocuitoare urmeazã sã se bucure de toate drepturile în mãsura loialitãtii de care vor da dovadã fatã de Statul Român.
Asadar nici urmã de sovinism nationalist, ci o grijã legitimã pentru interesele si securitatea populatiei bãstinase în fata eventualelor activitati antinationale ce le-ar putea desfãsura minoritãtile conlocuitoare.
"Antisemitismul", pentru a-l numi asa, al lui Corneliu Zelea Codreanu si al întregii generatii pe care el a condus-o, a fost determinat numai de necesitatile luptei sale antimarxiste. Cãci intrând în lupta cu comunismul la noi si studiindu-i problema Cãpitanul o gãseste strâns legatã de problema evreiascã. Aceastã masã de oameni intratã de curând pe teritoriul nostru în urma unor tratate ce ne-au fost impuse de Marile Puteri, fãrã atasamente sentimentale si chiar cu interese economice si politice diferite de comunitatea umanã în mijlocul cãreia trãia acum, era factorul cel mai activ al pãtrunderii bolsevismului în România. Aceasta nu este o noutate, cãci acelasi fenomen s-a petrecut în toate ariile de pãtrundere ale ideilor marxiste, care au fost ajutate si catapultate de elementele evreiesti aflãtoare în aceste arii. Marxismul însusi este un produs al intelectului evreiesc.
Ajutorul evreiesc la pãtrunderea marxismului la noi în tarã se canaliza pe mai multe directii :
-Economic. Acaparând pe îndelete, fiind detinãtori de fonduri internationale, sfere importante din economia tãrii, pe care apoi le exploatau nu în directia promovãrii unei economii sãnãtoase, cu participarea maselor românesti la beneficiile ei, ci în directia pur egoistã, îmbogatindu-se din ce în ce mai mult elementele evreiesti în detrimentul românului. Ba mai mult chiar, cantitãti importante din aceastã bogãtie a Statului erau deturnate si expatriate pentru ajutarea cauzei evreiesti în lume. Nedreptãtile sociale provocate astfel dãdeau nastere la nemultumiri legitime în clasele nevoiase românesti, care vãzându-se neajutorate si neapãrate în fata acestor abuzuri exploatatoare, cãdeau pradã demagogiei marxiste.
-Politic. Detinãtori ai bogãtiilor tãrii, puteau foarte usor sã influenteze în toate domeniile de afirmare româneascã, în sensul vederilor si intereselor lor. Prin coruptii si cumpãrãri de constiinte în aria politicianistã românã, evreii pun mâna, practic, pe conducerea politicã a tãrii noastre pe care o dirijeazã prin acolitii lor. Procesul se maturizeazã cu introducerea în patul regelui tãrii a nefastei Elena Lupescu, evreica si ea, prin care evreii pun stãpânire pe vointa regelui Carol II. Numai asa se poate explica atât politica internã a tãrii, crudã si dement represivã fatã de fortele cele mai reprezentative ale neamului românesc, cât si cea externã ce nu urmarea altceva decât izolarea si indiguirea Germaniei, în eventualitatea unei pãtrunderi sovietice în Europa.
-Culturalã. Evreii promovau si sustineau în România printr-o bogatã retea de ziare si reviste create de ei, ideile cele mai periculoase, atât din punct de vedere national cât si crestin si moral. Ei urmãreau destrãmarea moralã a societãtii noastre si ruperea de traditiile sale sãnãtoase, pentru a usura cât mai mult pãtrunderea marxismului la noi.
-Prin activitate directã. Marea majoritate a agitatorilor si a propagandistilor comunisti, atât între studenti cât si între muncitori, erau evrei. Acestia se strecuraserã din Rusia , gãsind adãpost si ajutor în populatia evreiascã foarte numeroasã în provinciile rãsãritene românesti, sau erau recrutati direct din aceastã populatie aflãtoare pe pãmântul nostru.
Aici se gãseste motivul exclusiv al "antisemitismului" lui Corneliu
Zelea Codreanu : el s-a izbit de evrei când a început lupta anticomunistã, constatând asadar , cã acestia formau în mijlocul comunitãtii românesti un grup compact, neasimilabil, cu interese economice si politice diferite de ale noastre si cu simpatii si militantã probolsevice.
Pentru înjghebarea unui front de luptã care sã se opunã subversiunii marxiste, Corneliu Codreanu îsi dã seama cã trebuie începutã educatia poporului în acest sens, trebuie creat un organ politic, trebuie organizatã tara, trebuie stimulate impulsurile creatoare ale geniului românesc, trebuie înfrãtite pãturile sociale si sterse nedreptãtile dintre ele. "Nu-i deajuns sã învingem comunismul. Trebuie sã si luptãm pentru dreptatea muncitorilor" spune Codreanu în cartea sa.
Cu spirit organizator si metodic el pãseste la prima fazã a programului sãu : educatia în scoala legionarã. "Din aceastã scoalã legionarã va trebui sã iasã un om nou, un om cu calitãti de erou" (P.L.,pag.307). "Un om în care sã fie dezvoltate pânã la maximum toate posibilitãtile de mãrire omeneascã ce se aflã sãdite de Dumnezeu în sângele neamului nostru" (P.L.,pag,307)
Prin conceptia ce-i stã la bazã ea atinge înãltimi sublime. Educatia pe care vrea sã o facã Corneliu Codreanu legionarilor este completã si armonioasã. Ea îmbrãtiseazã fãptura omeneascã cu cele trei dimensiuni ale ei : fizicã, moralã ,spiritualã.
Din punct de vedere fizic, el îndeamnã lumea la o viatã sãnãtoasã, o viatã de miscare în mijlocul naturii, de muncã continuã, de alimentare sãnãtoasã si sobrã. Educatie fizicã, marsuri, instructie si muncã în tabere, în bãtaia vântului si sub razele binefãcãtoare ale soarelui, sunt elementele de sustinere ale unui fizic sãnãtos.
Din punct de vedere moral, educatia legionarã potentializeazã toate calitãtile pozitive ale omului : cinste, omenie, hãrnicie, vitejie, onoare,spirit de sacrificiu, dragoste.Si mai ales dragoste. Acest izvor de inspiratie al tuturor celorlalte virtuti umane este considerat de Cãpitan motorul cel mai puternic al oricãrei activitãti. Fãrã ea, fãrã scufundarea individului în apa vie a dragostei dezinteresate, nimic trainic nu se poate face.
Toata carapacea egoismului omenesc, toate tendintele individualiste ce au pus stãpânire pe sufletul omului modern, se topesc la flacãra educatiei legionare. Omul nou pe care Corneliu Codreanu vrea sã-l punã pe orbita româneascã este omul drumurilor drepte si luminoase, omul actiunilor eroice si al jertfei continue si neprecupetite pentru poporul sãu, omul pasiunii creatoare purificat si înãltat într-o sublimã aventurã a dragostei.
Corneliu Codreanu enuntã o serie de legi, "Legile Legionare", care sunt puncte de reper pe care trebuie sã se sprijine omul legionar în lupta sa interioarã de devenire. Un om cu astfel de calitãti va fi un stãvilar de neînvins al neamului sãu, pe care puhoaiele marxiste nu-l vor putea clinti.
Dar Cãpitanul nu uitã nici dimensiunea spiritualã a omului, care capãtã o însemnãtate primordialã în conceptia lui. Lupta care se apropie nu va fi numai o înclestare dintre douã sisteme politice, unul bun si altul rãu. Va fi mai mult decât atâta. Va fi o luptã între douã conceptii de viatã, între douã spiritualitãti antagonice. De o parte lumea noastrã crestinã, aruncatã în Istorie de Nasterea, Rãstignirea si Invierea Mântuitorului, de cealaltã parte, lumea descrestinatã în lupanarele ateismului si aruncatã în luptã de fortele oculte ce s-au opus întotdeauna îndumnezeirii omului. De aceea prima conditie ce o pune Cãpitanul pentru a lupta alãturi de el contra fortelor întunericului, este credinta. Sã fii credincios. Sã poti cutreiera împreunã cu el cãrãrile metafizice ale vietii. Crestinismul lui Corneliu Codreanu este integral si fãrã paleative. In lupta poporului nostru si a lumii noastre, spunea el, numai o credintã profundã, fãrã sovãiri si agresivã, ne poate ajuta. Pentru a ne fortifica credinta, drumul cel mai sigur este postul si rugãciunea, adicã o ascezã activã, pe care Corneliu Zelea Codreanu a practicat-o cu rigurozitate toatã viata lui.
Scoala formativã a Cãpitanului este o simbiozã perfectã între forta si dârzenia luptãtorului, mãretia eroismului si perfectiunea sfinteniei. Eroism constant, de duratã si credintã profundã în Dumnezeu, iatã coordonatele educatiei legionare. Ancorarea fortelor individului pe aceste dimensiuni va oferi lumii crestine forta necesarã pentru a stârpi puterile rãului încarnate în comunism.
Cu acest om modelat în scoala sa, porneste Corneliu Codreanu la a doua fazã a programului sãu : organizarea maselor românesti. Activitatea lui în aceastã fazã este uriasã. El îmbrãtiseazã tot asezãmântul românesc, cu toate aspectele si cu toate realitãtile lui. Nici un sector nu este dat uitãrii. Totul este important pentru Cãpitan. Ca un artist genial, mistic si pasionat, el îsi plimbã mâinile înfrigurate si înamorate peste toate unghiurile operei sale, modelând si dând contururi unui mãret viitor românesc. Cuiburile [unitatea de bazã a organizatiei legionare], taberele de muncã [unde se învatã tineretul sã munceascã pentru binele obstesc], organizatiile politice de la sate si orase, Corpurile legionare [Fratii de Cruce, Studenti, Muncitori, Rãzleti], scolile de educare pentru tineret, asociatiile culturale, unitãtile comerciale legionare,[pentru a smulge comertul tãrii din mâini strãine], se înmultesc cu repeziciune peste toatã geografia tãrii. Se creazã partidul “Totul Pentru Tarã” si se pãtrunde în Parlamentul tãrii unde deputatii legionari cer dreptate pentru pãturile românesti umile, demascã neregulile în mânuirea banilor publici a unor demnitari si cer luminã în trasarea politicii externe românesti.
Tara întreagã tresaltã, simte chemarea omului destinului ei si se îngrãmãdeste în jurul sãu. Curentul legionar creste urias.
Printre cei care-i ascultã chemarea si-l urmeazã din primul moment îl gãsim, alãturi de tãrani, pe tineretul român. Sfâsiind paravanul mincinos al marxismului si dezvãluind adevãrata lui fatã, tineretul tãrii îi întoarce spatele definitiv si cu o uimitoare unanimitate se încadreazã luptei lui Codreanu si a poporului lor. Pentru aceasta adeziune vor avea de suferit persecutii, închisori si chiar moartea în România regelui Carol II, dar nu se vor clinti de pe pozitiile anticomuniste pe care i-a asezat Cãpitanul lor. Se naste astfel în România, între cele douã rãzboaie, la cãldura idealurilor legionare, o intelectualitate fecundã, nationalã si profund crestinã.
Marea victorie a lui Corneliu Zelea Codreanu este însã adeziunea maselor muncitoresti române, la postulatele legionare. El apeleazã numai la constiinta nationalã a acestor oameni. Le promite dreptate, însã numai "în cadrul dreptãtii neamului" si nu în afara lui sau contra intereselor colectivitãtii românesti. Drepturile muncitorului român nu pot fi mânuite de forte externe natiei lui, cãci acestea nu sunt preocupate de soarta lui, ci urmãresc finalitãti strãine de interesele Natiunii noastre. Toate revizuirile si îmbunãtãtirile trebuie cerute si realizate numai pe linia si în cadrul neamului românesc din care muncitorii fac parte cu drepturi egale ca ale celorlalti. "Miscarea Legionarã va da muncitorului mai mult decât un program, mai mult decât o pâine mai albã, mai mult decât un pat mai bun. Ea va da muncitorimii dreptul de a se simti stãpânã pe tarã, deopotrivã cu toti ceilalti români [Circulãri si Manifeste,pag.185]. In numãr masiv, muncitorimea tãrii îngroase entuziasmatã rândurile Miscãrii Legionare, unde vine obositã si dezamãgita de sloganele înveninate ale comunismului care-o atâtã la distrugerea unei societãti, pentru a cãdea în alta si mai tiranicã si mai exploatatoare a fiintei umane. "Comunismul lucreazã din urã contra celor ce au, noi [legionarii] din dragoste pentru cei ce n-au", le spune Corneliu Codreanu [Circulãri si Manifeste, pag.62], atrãgând muncitorimea pe drumul national. Ei formeazã în Legiune puternicul Corp Muncitoresc Legionar ce va fi activ la toate actiunile si la toate bãtãliile Cãpitanului. Marxismul este ucis definitiv în sufletul muncitorului român ce se avântã cu entuziasm si încredere în revolutia nationalã pe care i-o ofera Codreanu.
Infãtisarea tãrii se schimbã încet, încet. Efectivele Miscãrii Legionare cresc cu repeziciune în ciuda tuturor greutãtilor, a nedreptãtilor si abuzurilor ce se comit fatã de ea si a numeroaselor represiuni sângeroase, la care este supusã. Adeziunea maselor românesti de toate categoriile este masivã si entuziastã. Ura marxistã contra societãtii este stãvilitã si înlocuitã cu dragostea si înfrãtirea tuturor pãturilor sociale, chemate, în plan de egalitate, la fãurirea aceluiasi nou orizont românesc. De la lupta de clasã sub steaguri si interese strãine se trece la munca ordonatã, cu împãrtirea justã a beneficiilor, în cadrul legilor nationale si a posibilitãtilor economiei noastre. "Internationala" fãrã patrie si Dumnezeu este înlocuitã cu imnurile si marsurile legionare ce umplu vãzduhul românesc ca niste clopote ce bat a sãrbãtoare. De la frica si deznãdejdea ce cuprinsese fiinta tãrii, numai câtiva ani mai înainte, se trece la hotãrârea dârza de a rezista si de a supravietui primejdiei rãsãritene. De la obrãzniciile si nerusinãrile cetelor de agenti si trepãdusi ai Moscovei, se trece la sfânta determinare româneascã de a-si apãra drepturile pe aceste pãmânturi mostenite de la strãbuni si udate cu sângele lor.
Tara româneascã se îmbracã în haine de sãrbãtoare si se avânta cu încredere pe fãgasurile istorice pe care i le deschide Corneliu Zelea Codreanu. Soarele sperantei strãluceste vesel pe cerul românesc.
Numai politicianismul rãmâne strãin de aceastã tresãrire a natiei sale. In mijlocul acestei jungle nu au putut rãzbi ideile si generozitatea Cãpitanului. Atãt atasamentele sale internationale, cãt si jocul de interese personale din care-si fãcuserã o religie, îi îndepãrteazã de pulsul poporului lor, îi împiedicã sã vadã primejdia ruseascã sub adevãrata ei dimensiune si nu pot întelege toatã frãmântarea lui Corneliu Codreanu si a întregii lui generatii pentru a o indigui. Detesati de antenele neamului lor, acesti oameni rãtãcesc stupid pe sãlile organizatiilor internationale ale epocii, luând contacte, încheind pacte ce nu vor functiona niciodatã, si vor imprima, când va veni momentul, amprenta murdarã a trãdãrii pe fatã a propriului lor popor. Pentru acestia nu are Corneliu Codreanu decât cuvinte de dispret. "Aceste douã categorii [scrie el undeva referindu-se la evrei si la politicieni], vor constitui într-un asemenea ceas rusinea moralã a neamului".[Este vorba de ceasul în care natia româna va trebui sã-si apere "cu tunul si sângele ei", dreptul la o viatã liberã.]
In fata manevrelor acestui politicianism ce conducea politica externã a tãrii noastre pe o pantã favorabilã Rusiei Sovietice, cu primejdii colosale pentru noi, Corneliu Zelea Codreanu ia o pozitie radicalã. Intr-un Memoriu adresat regelui tãrii, avertizeazã : "Dacã noi, tineretul, vom fi pusi in situatia tragicã de a intra într-un rãzboi alãturi de puterile bolsevice", declarãm pe fatã cã vom trage toti cu revolverele în cei ce ne-au condus acolo si pentru cã nu putem dezerta, spre a nu face un act de dezonoare, ne vom sinucide. Niciodatã tineretul neamului românesc nu va lupta sub cerul Satanei împotriva lui Dumnezeu" [Circulãri si Manifeste,pag.88/51]. Si tot acolo cere responsabilitãti tuturor celor ce ne conduceau spre dezastru ; "Cerem ca Majestatea Voastrã sã pretindã tuturor celor ce ne conduc sau manifestã pãreri privitoare la politica externã a României cã raspund cu capul pentru directivele pe care si le însusesc."
"Asteptãm deasemenea acelasi gest de mare curaj si de mare cavalerism si din partea Majestãtii Voastre, în ceea ce priveste linia regalã de politicã externã a României"[idem].
In fata acestei luãri de pozitie nu a rãspuns nimeni si cu atât mai putin regele tãrii, adevãratul promotor si întretinãtor al acestei politici. Se produce astfel o prãpastie din ce în ce mai profundã între politica oficialã a tãrii, pro-aliatã [si deci pro-bolsevicã] si anti-germanã, si instinctul maselor românesti câstigate de cauza nationalã, care vedeau în rãsãrit adevãrata si uriasa primejdie pentru existenta poporului nostru, cum s-a adeverit din nefericire.
Aceastã pozitie ferm anticomunistã si militantã, tocmai în preziua aprinderii rãzboiului de dominare a lumii, grãbesc asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu. Uneltirile si primejdiile împãienjenesc din ce în ce mai mult viata lui, ca preludiu al macabrului deznodãmânt. Evreimea si conspiratia bolsevicã, cu concursul uneltelor lor din tarã, între care si demnitari destul de înalti, dau sentinta de moarte.
Data asasinãrii lui va fi determinatã de ultimele alegeri libere ce au avut loc în România la sfârsitul anului 1937. Sistemul de alarmã a functionat. Miscarea lui Corneliu Codreanu a obtinut o frumoasã victorie electoralã, ceea ce indica tendintele politice ale tãrii si adeziunea majoritarã a poporului românesc la tezele legionare. Devenise un om prea periculos, ce descifrase si deci putea strica jocul tenebros ce conducea la dezmembrarea tãrii si a întregii Europe.
Simtind aproape duhoarea trãdarii, Corneliu Zelea Codreanu face un ultim avertisment contemporanilor sãi :"De vor intra trupele rusesti pe la noi si vor iesi învingatoare, în numele diavolului, cine poate sã creadã, unde este mintea care sã sustinã cã ele vor pleca de la noi înainte de a ne sataniza, adicã bolseviza ?". In zadar însã. Auzul politicienilor români era sclerozat. Strigãtul lui disperat rãmâne un strigãt în desert. Viata lui Corneliu Zelea Codreanu, vajnicul luptãtor anticomunist si trezitor al constiintei nationale românesti, a ajuns la sfârsitul traiectului ei. Este condamnat întai la 10 ani închisoare într-un odios proces lipsit de orice bazã juridicã, asa cum s-a demonstrat chiar în cursul lui si ucis miseleste apoi, prin strangulare, în pãdurea Tâncãbesti, în timp ce era transportat la inchisoarea Jilava, în noaptea de 29-30. Tâncãbesti, noiembrie 1938. O noapte sinistrã. Un blestem înfricosãtor aruncat peste istoria tãrii noastre. Toatã suflarea româneascã rãmâne consternatã si îngrozitã. Complotistii închinã cupe de sampanie. Românul scrâsneste din dinti, strânge pumnii si asteapta ziua rãfuielelor.
In Tâncãbesti nu se frânge numai viata unui om, se frâng însãsi aripile neamului românesc.
Dupã disparitia fizicã a Cãpitanului evenimentele s-au precipitat asa dupã cum le prevãzuse el. Ni se rãpesc Basarabia si Bucovina, ni se ciopârtesc toate frontierele tãrii cu imense suferinte si umiliri pentru poporul nostru. Se nãruiesc "ca un castel de cãrti", exact asa cum prevãzuse el, toate tratatele pe care se sprijinea politica noastrã externã. Tot sistemul de aliante "firesti" pe care se sprijinea apãrarea noastrã se dovedesc inutile si de-a dreptul nefiresti. Exact asa cum prevazuse omul din pãdurea Dobrina.
România rãmâne singurã în fata destinului ei.
In 1941 "dupã alungarea lui Carol II din tarã, responsabil direct al dezastrului- România ia parte activã la rãzboiul de dezrobire, alãturi de acele puteri ce reprezentau atunci singura fortã de apãrare a Europei în contra puhoiului bolsevic. Ca orice stat mic, România nu a dorit rãzboiul. Dar când destinul a împins primejdia unei crude robiri peste spatiul de viatã al poporului nostru, toatã suflarea româneascã, ca în vremea trecutelor invazii barbare, îl acceptã cu seninãtate si-l va purta cu bãrbãtie. Toatã tara "aceasta este realitatea si nu aceea ce încearca sã o dea comunistii, cã românii nu ar fi luptat cu entuziasm si vitejie contra Rusiei Sovietice- ocupa transeele deschise în timpul truditei sale vieti, de Corneliu Zelea Codreanu. Transeele anticomuniste.
Rãzboiul este crâncen. Este o înclestare apocalipticã ce depãseste planurile istoriei. Rezultatul lui este cunoscut. Orbirea Occidentului crestin, minat si corupt timp îndelungat de dusmanii civilizatiei noastre, înclinã balanta victoriei spre Rusia Sovieticã. Jumãtate din Europa, între care si tara noastrã, intrã în Noaptea Patimilor. Un urias si crud "gulag" acoperã o jumãtate din falnica civilizatie a Europei.
* *
Au trecut 40 de ani de la sfâsietoarea crimã din pãdurea Tâncãbesti. Viziunea politicã a Cãpitanului este însã de o uimitoare actualitate. Proiectia ei la scara lumii este evidentã si tragicã. Figura lui scapã timpului si se confundã cu aspiratiile unei lumi cuprinsã de frigurile groazei, ce-si vede orizonturile vietii amenintate, ce-si simte patrimoniul spiritual hãrtuit din toate pãrtile. Subversiunea este totalã, frontul moral prãbusit si nu mai existã nici o pavãzã în fata infiltratiilor dusmane. Greselile enorme si orbirea politica a occidentalilor ajunge la scadentã. Ucenicii de vrãjitor ce s-au jucat cu destinele omenirii acum 35 de ani, au dispãrut fizic, dar au lãsat lumii o mostenire dezastruoasã. Astãzi, peste tot, marxismul rânjeste cinic, apropiata victorie.
Ca în 1919, lumea întreagã are nevoie de un nou spirit al Dobrinei. Nu mai existã altã alternativã. S-au încercat toate componentele, toate legãturile si tratativele posibile cu dusmanul si drumurile s-au închis. Lumea este înghesuitã din ce în ce mai mult în acest ghetou al libertãtii occidentale, atacat cu înversunare din toate pãrtile : din exterior si din interior. Pentru supravietuirea ei nu-i mai rãmâne decât drumul eroismului, adicã a ceea ce numim noi spiritul Dobrinei, preconizat acuma 60 de ani într-o pãdure moldoveneascã.
Figura lui Corneliu Zelea Codreanu, Cãpitanul Românilor, se desprinde din orizontul românesc si se proiecteazã pe firmamentul lumii ca un mare vizionar al frãmântatelor noastre vremuri.
