Corabia verde

de Aron Cotrus

Corabia se frãmântã si se rãsuceste
In lupta cu valurile ce-o izbesc tâlhãreste
Si apele cresc ca din hãu nãsdrãvane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Invinsã pe-o clipã, sub valuri se pierde
Parcã de-a pururi, corabia verde
Nãprasnic muscatã de uragane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Prin potopul ce zãlud o rãstoarnã,
S-aud prin vãzduh ca o goarnã,
Peste-ale mãrii nesfârsite noiane,
Poruncile tale de proroc, Pãpitane!

Si iatã, de odatã se-naltã semeatã...
Parãsi, Crãiasã peste timp, peste ceatã,
Peste-ale apelor titanice toane,
Corabia ta verde, o, Cãpitane!

Zãnatec aleargã prãpãdul pe ape,
Tot mai aproape si mai aproape,
Dar duhul mai tare-i ca-ale mãrii prigoane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!

Gata cu totii sã murim în picioare,
Pe marea aceasta ce crâncen ne doare,
Spargem talazuri, înfrângem bulboane,
Cu gândul la tine, o, Cãpitane!

Lupta e cântecul si biblia noastrã,
Holde vor creste de samulastrã
Din cremenea oarbã, din pietroase mormane
Si din sângele nostru, o, Cãpitane!

Moartea însãsi de-ar sãlta pe punte,
Sãrire-ar fulgeris cine s-o-nfrunte,
Printre mii si mii de uragane,
Cãpitane! Cãpitane! Cãpitane!