de Klaus Haushofer
Gândind la tot ce ne-a fost dat sã fie
În viata asta plinã de rãscruci,
Noi parte am avut numai de cruci,
Iar nu de pace si de bucurie...
Un glas însã ne mustrã suveran :
"Oricât de mult si greu ati suferit,
paharul meu voi încã n-ati golit !"
Asa grãi al vostru Cãpitan...
Din harul sãu voi m-ati împãrtãsit
La bãtrânete, cu atâta soare...
Si din iubirea lui, voi m-ati iubit
În ceasuri de alean si desperare...
De-o fi sã ies cândva din închisoare
Nu voi uita de fapta voastrã mare !...
Traducere liberã de Demetrius Leonties.
Poezia a fost scrisã în lagãrul de concentrare din Dachau de prof.univ. Karl Haushofer, fost presedinte al Academiei Germane.
„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” Renastem din resturi aruncate in istorie...
Foarte reusita(doar a fost scrisa de un presedinte al Academiei Germane).Alina
RăspundețiȘtergere