Vino, Doamne!

Brutalitatea cu care forţele de ordine au intervenit în dimineaţa zilei de 13 iunie ‘90, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, pentru “curăţarea” Pieţei Universităţii precum şi blocarea zonei, în mod ostentativ cu autovehicule militare, s-au constituit ca o provocare pentru participanţii la manifestaţia maraton care ţinea de peste 50 de zile. In câteva ore, mii de oameni revoltaţi s-au adunat în zona centrală a Capitalei solicitând eliberarea celor reţinuţi ilegal.

Neţinând cont de starea de agitaţie crescândă, de revolta celor prezenţi în perimetru Universităţii, poliţiştii au continuat să facă numeroase arestări şi să lovească protestatarii care, la început nu făceau altceva decât să strige lozinci împotriva regimului şi a comunismului.

La doar câtvea ore de la intervenţia în forţă a poliţiştilor susţinuţi de unii “oameni ai muncii”, protestatarii s-au regrupat şi au forţat barajele formate în zonă.
Au urmat adevărate lupte de stradă, manifestanţii cerând eliberarea celor reţinuţi ilegal. Poliţiştii şi cadrele armatei au folosit scuturile şi bastoanele, “oamenii muncii” aduşi de FSN au utilizat bâte de lemn şi răngi metalice, iar cei agresaţi au ripostat, în cele din urmă cu pietre. Mai târziu au apărut grupuri de indivizi care au preparat cockteiluri Molotov şi le-au folosit împotriva forţelor de ordine. Geamurile unor clădiri din jur au fost sparte, s-au distrus autoturismele parcate şi vehiculele militare dispuse în baraj. Manifestanţii aveau să reocupe Piaţa Universităţii. Centrul Capitalei arăta mai ceva ca la revoluţia din decembrie ’89: fum gros, vehicule incendiate, strigăte, împuşcături.


Puţine sindicate au dat curs chemării FSN

Viorel Ene, preşedintele Asociaţiei Victimelor Mineriadelor consideră că intervenţia autorităţilor a fost exagerată iar numărul forţelor de ordine nejustificat în raport cu numărul mic de protestatari care mai existau în Piaţă: “S-a observat că după 20 mai ’90 apăruse un colaps al Pieţei Universităţii. După 24 mai ’90 studenţii şi alte asociaţii şi-au anunţat retragerea. Mai rămăseseră membrii ai unor organizaţii, grevişti ai foamei… A fost o perioadă în care <> la Piaţa Universităţii a scăzut dramatic. In total, ziua, poate participarea nu depăşeau 200 de persoane. Majoritatea erau masaţi în faţa Teatrului Naţional. Unii continua greva foamei, alţii susţineau. Existau şi tentative de dialog, dar mai degrabă erau duşi cu vorba. A avut loc şedinţa de Guvern din 11 iunie, la care a participat şi Iliescu şi membrii marcanţi FSN. S-a hotărât “curăţarea” Pieţei Universităţii. Apoi, un grup restrâns operativ s-a dus la Snagov şi au pus la punct organizarea acţiunii. Pe 12 iunie ’90, a avut loc o altă şedinţă la Ministerul de Interne, la care s-au stabilit sarcini, misiuni, cum să se facă mobilizarea etc. Există şi un document scris în acest sens. Tot în acea perioadă se stabiliseră acţiunile împotriva sediilor unor partide istorice, asociaţiilor civice cu activităţi anticomuniste, personalităţi şi altele ”. Documentul în cauză menţionează atribuţiile pe care Poliţia, Armata, SRI şi conducerea CFSN trebuia să le îndeplinească, dar şi faptul că urma să se facă mobilizarea unor sindicate de la marile întreprinderi bucureştene pentru susţinerea acţiunii. In dimineaţa zilei de 13 iunie ’90, doar vreo 3000-4000 de sindicalişti au răspuns la chemarea autorităţilor”.

Primele atacuri împotriva studenţilor

In ziua de 12 iunie ’90, după comunicatul Parchetului care solicita eliberarea Pieţei, mai rămăseseră la protest 30-40 de prsoane şi 10-11 grevişti ai foamei. Pe la ora 4-5, peste 1400 de angajaţi ai forţelor de ordine au înconjurat zona. “Oamenii rămaşi au fost striviţi, împrăştiaţi, iar cei din greva foamei duşi la spital. Celor care au fost spitalizaţi li s-au făcut analize medicale, examene toxicologice şi a reieşit foarte clar că nu erau nici consumatori de droguri şi nici nu băuseră alcool. La Facultatea de Arhitectură, studenţii se aflau în perioada de preparare a unor examene, a unor lucrări şi rămâneau în clădire pentru a le definitiva. Aceştia au văzut, pe ferestre, în dimineaţa acelei zile, modul în care erau maltrataţi cei din piaţa şi au început să strige în sprijinul celor violentaţi. In acele momente, s-au format comandouri care au intrat peste studenţi, în clădirea facultăţii. Unii au fost bătuţi, unii arestaţi”, a precizat Ene.
In dimineaţa zilei de 13 iunie ’90, s-au făcut şi arestări la nimereală. Unii au fost luaţi de pe stradă în timp ce se duceau la serviciu sau la cumpărături. Reţinerea cetăţenilor s-a făcut şi de pe străzile adiacente Pieţei Universităţii. Pe lângă protestatari, au fost arestaţi şi bătrâni şi copii ai străzii şi oameni care nu avea legătură cu manifestaţia. Toţi cei arestaţi au fost urcaţi în dube şi duşi la o Unitate Militară de la Magurele, conform planului stabilit în urmă cu două zile de autorităţile statului.

Poliţiştii fac loc “muncitorilor indignaţi”

In timp ce grupurile de manifestanţi aflaţi pe laturile Facultăţii de Arhitectură strigau “Jos comunismul!”, pe la ora 11-11,30 îşi fac apariţia trupele de muncitori de la uzinele bucureştene. Aceştia, înarmaţi cu bâte de lemn şi răngi metalice iau la bătaie protestatarii şi strigă victorioşi “IMGB face ordine!”, dar şi “Noi muncim, nu gândim”. Când grupul de bătăuşi ajunge la intrarea principală a Facultăţii de Arhitectură, brusc, cordoanele de poliţişti şi alte forţe de ordine s-au dat la o parte creându-i acestuia un culoar direct spre institut. Muncitorii nervoşi au spart geamurile şi uşa de acces.

Toate acestea au avut rolul să-i facă pe cetăţenii din jur să ia atitudine. Pe toate străzile din jurul universităţii au avut loc reprize sângeroase de luptă cu forţele de ordine. In scurt timp, curajul “muncitorilor” bătăuşi a scăzut considerabil şi s-au făcut nevăzuţi.

Grupurile de protestatari au încercat în repetate rânduri să reocupe zona Pieţei Universităţii. Forţele de ordine ripostau violent. In faţa galeriei de artă, de lângă Biserica “Dintr-o zi” o dubă a poliţiei a fost răsturnată după ce circulase un zvon cum că această servea pentru transportarea celor arestaţi. Alte autorurisme parcate în zonă au fost avariate.

Tot după-amiaza au apărut şi grupurile de tineri care scoteau benzina din rezervoarele unor autorurisme şi preparau cockteilurile Molotov. Au fost incendiate, la început dubă răsturnată, apoi camionul din dreptul restaurantului Dunărea, apoi restul. Bătălia dintre forţele de ordine şi grupurile de manifestanţi au durat până în jurul orei 16-16,30.

Forţele de ordine părăsesc zona

După ora 17, forţele de ordine părăsesc brusc zona, abandonând toată autovehiculele în zonă. A fost un moment ciudat, cei peste 1400 de poliţişti au dispărut foarte repede lăsând toate căile de acces libere pentru manifestanţi care s-au îndreptat, din nou, pe carosabilul de la Universitate. In jurul orei 18-18,30, toţi cei reţinuţi de poliţie pe durata zilei au fost eliberaţi de la unitatea militară de la Măgurele.

Martorii evenimentelor din acea zi au declarat că cei care au preparat şi incendiat autovehiculele din zonă erau tineri care nu făceau parte din grupurile de manifestanţi de la Piaţa Universităţii. Mai mult, benzina folosită proveneau de la unele autovehicule care fuseseră “abandonate” în zonă de mai bine de o lună. Dorin Cristescu, unul dintre manifestanţi a relatat: “In jurul Facultăţii de Arhitectură erau abandonate încă din prima jumătate a lunii mai ’90 mai multe autoturisme. Mai mulţi cetăţeni au reclamat la poliţie acest fapt. Ne-am dat seama că ceva nu este în regiulă când am sesizat că deşi în stare bună, autovehiculele erau marcate cu spray-ri de vopsea roşie şi proprietarii nu apăreau să şi le mute de acolo. Au existat patru astfel de autoturisme. Benzina din rezervoarele acestora, dar şi a altor autovehicule din zonă (inclusiv a dubei de poliţie răsturnate) a fost utilizată pentru confecţionarea cockteilurilor Molotov cu care s-au produs incendierile din zona, şi care au fost utilizate la incendirea autobuzelor şi vehiculelor militare”.



Victor Roncea