Petre Ţurlea - evocarea figurii mareşalului Ion Antonescu ...

şi reiterarea cererii pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La începutul lui iunie 1946, din ordinul Moscovei, cu complicitatea PCR şi în urma refuzului Regelui Mihai de a semna graţierea, a fost executat unul dintre marii eroi ai românilor - Mareşalul Ion Antonescu. La fiecare început de iunie, din 1991, am rememorat figura Mareşalului la tribuna Camerei Deputaţilor. Şi, începând din 1993, în fiecare an am trimis Procuraturii Generale a României câte o cerere pentru declanşarea recursului în anulare în cazul procesului din 1946.

Iată temeiurile recursului în anulare:

1. Neconstituţionalitatea Legii (Decretului-lege) nr. 312/21 aprilie 1945, în virtutea căreia a fost judecat Mareşalul Ion Antonescu. Pe baza Jurnalului Consiliului de Miniştri din 30 august 1944, pe 31 august 1944 a fost semnat Decretul regal - publicat în"Monitorul Oficial" din 2 septembrie 1944 - de repunere în vigoare a Constituţiei din 1923. În art. 1 se preciza că "Drepturile românilor sunt cele recunoscute de Constituţia din 29 martie 1923." Art. 2 menţiona: "Sub rezerva celor cuprinse în art. 3 şi 4, puterile statului se vor exercita după regulile aşezate în Constituţia din 29 martie 1923." Ca urmare, Decretul-lege nr. 312/21 aprilie 1945 era neconstituţional, deoarece: Prevede, la art. 3 alin. 2, că: "Cei vinovaţi de faptele prevăzute de art. 2 alin.a-j, se vor pedepsi cu moartea (subl. ns.) sau cu munca silnică pe viaţă." Şi art. 3 alin. 6 consemna că: "Pe lângă aceste pedepse, se va pronunţa şi degradaţiunea civică, precum şi confiscarea averii (subl. ns.) în folosul statului." Or, Constituţia din 1923, care era în vigoare în perioada 1944-1947, prevede: Art. 15- Nici o lege nu poate înfiinţa pedeapsa confiscării averilor. Art. 16 - Pedeapsa cu moartea nu se va putea reînfiinţa afară de cazurile prevăzute în Codul penal militar în timp de război. Aşadar, chiar dacă art. 16 din Constituţie admite pedeapsa cu moartea, ea este precis admisă doar în timp de război; or, procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în timp de pace, în 1946.

Decretul-lege nr. 312 este neconstituţional şi pentru că violează principiul constituţional al răspunderii ministeriale numai în faţa unor anumite organisme. Astfel, art. 98 din Constituţie preciza: "Fiecare din ambele Adunări, precum şi regele, au dreptul de a cere urmărirea miniştrilor şi a-i trimite înaintea Curţii de Casaţie şi Justiţie, care singură este în drept a-i judeca."În pofida acestei reglementări constituţionale, Decretul-lege nr. 312 preciza, în art. 7, că trimiterea în judecată se face de către Consiliul de Miniştri sau de către acuzatorii publici. Iar în art. 10 din acelaşi Decret-lege se spune că judecarea faptelor se face de Tribunalul Poporului. Dar art. 101 alin. 2 din Cconstituţia în vigoare preciza: "Comisii şi tribunale extraordinare nu se pot crea sub nici un fel de numire şi sub nici un fel de cuvânt în vederea unor anumite procese, fie civile, fie penale, sau în vederea judecării unor anume persoane." Nimeni nu poate contesta faptul că "Tribunalul Poporului", înfiinţat prin art. al Decretului-lege nr. 312, era un "tribunal extraordinar", aşadar neadmis de Constituţie.

În sfârşit, art. 107 alin. 5 din Constituţia din 1923 preciza: "Puterea judecătorească nu are cădere de a judeca actele de guvernământ, precum şi actele de comandament cu caracter militar (subl. ns.)." În contradicţie cu această prevedere, Decretul-lege nr. 312 art. 2 consemna:"Sunt vinovaţi pentru dezastrul ţării prin săvârşirea de crime de război cei care: a) Au hotărât declararea sau continuarea războiului contra URSS şi a Naţiunilor Unite." Îns, "declararea sau continuarea războiului" reprezintă, indiscutabil, acte de guvernământ în legătură cu care puterea judecătorească nu avea căderea de a se pronunţa.

II. Procesul Mareşalului Ion Antonescu s-a desfăşurat în condiţii de totală contradicţie cu normele general democratice, sub presiune politică, cu încălcarea principiului prezumţiei de nevinovăţie şi în condiţiile unei puternice presiuni externe din partea URSS. Toate acestea au viciat atât desfăşurarea procesului, cât şi sentinţa.

Procesul a avut un caracter politic, organizat de aşa-zisele forţe democrate, în frunte cu PCR, având drept scop câştigarea de capital electoral (în vederea alegerilor parlamentare din toamna lui 1946) şi realizarea unei lovituri împotriva PNŢ şi PNL. Acest ultim aspect a fost constatat chiar de către reprezentanţii diplomatici occidentali la Bucureşti. Astfel, Burton Y. Berry, reprezentant al SUA în România, telegrafia la Washington, la 3 mai 1946: "Procesul criminalilor de răzoi, al Mareşalului Antonescu şi al miniştrilor săi, prevăzut să înceapă în ziua de 6 mai, este organizat pentru a constitui un capital electoral al Gluvernului în efortul de a-i discredita, pe baza mărturiei lor, pe liderul PNŢ, Maniu, şi pe cel al PNL, Brătianu. (...) Mareşalului şi lui Mihai Antonescu li s-a promis o sentinţă mai blândă dacă-i vor implica pe Maniu şi Brătianu în timpul procesului." (Apud Marcel Ciucă, Procesul Mareşalului Antonescu. Documente. Bucureşti, 1995, vol. I, p. 186 şi vol. II, p. 369.)

Procesul s-a desfăşurat sub o puternică presiune a străzii, dirijată de PCR, cu manifestări intense chiar în sala de judecată.

Documentele de arhivă demonstrează faptul că acuzaţiile nu aveau o bază reală. Mareşalul nu numai că nu poate fi acuzat de trădare a României, ci a fost salvatorul ei în perioada în care partidele istorice au preferat să nu se implice. Sentinţa hotărâtă de URSS şi de PCR era îndreptată împotriva întregului popor român. Această sentinţă samavolnică trebuie anulată.