Extraterestrii nu sînt chiar...

Autor: Ionel Grama

„Probabil realizaţi că nu am chef de fantezii la vîrsta mea. Datele mele arată că extratereştrii folosesc apa drept combustibil pentru navele lor. Ei descompun apa în oxigen şi hidrogen“, a afirmat Vladimir Georgevici Ajaja, fizician şi matematician, părintele ozenisticii ruse şi fondatorul Centrului de Studiu al OZN, în urmă cu vreo trei ani, într-un interviu acordat ziarului Pravda.

Savantul rus, care a făcut aceste declaraţii cu ocazia împlinirii vîrstei de 80 de ani, a mai formulat şi alte teorii şocante. „Termenul de «extraterestru» nu este tocmai corect. Nu există dovezi care să ateste că ei vin de pe alte planete. Nimeni nu ştie de unde vin. Nu este exclus ca ei să aparţină unei civilizaţii dintr-o lume paralelă sau chiar din ocean. Ştiinţa modernă cunoaşte foarte puţine lucruri referitoare la ceea ce se întîmplă în adîncurile oceanelor. In 1993, sateliţii americani au făcut mai multe fotografii în infraroşu cu Mexico, Chile şi Bolivia. Imaginile arată obiecte mari, cu un diametru de pînă la 450 de kilometri, nişte oraşe zburătoare, invizibile cu ochiul liber. Acestea sînt locurile din care vin ei”, a precizat cercetătorul. Ideea nu este nouă, ea a mai fost lansată şi de alţi pasionaţi ai OZN-urilor, dar, ca de obicei, cînd e vorba de astfel de cazuri, totul a fost luat în derîdere.
Există totuşi o bază reală care să susţină afirmaţiile omului de ştiinţă rus? De puţină vreme, Marea Britanie a făcut publice o serie de documente secrete legate de obiectele zburătoare neidentificate. Printre acestea se află şi dosarul „Coasta Northumberland”, subiect care a ţinut prima pagină a unor ziare de renume, precum Financial Times şi The Independent, în urmă cu 41 de ani. In mai 1970, trei radare militare şi un radiolocator al unui aeroport civil au înregistrat, independent unul de celălalt, un OZN imens, fotografiat şi de unii observatori ocazionali. Cum era de aşteptat, oficialităţile nu au recunoscut nimic, iar militarii au negat că ar avea cunoştinţă despre astfel de fenomene. După şapte ani însă, în iulie 1977, „oraşul zburător” s-a materializat din nou pe cerul Angliei, cam în aceeaşi zonă, el fiind „văzut” atît de staţiile de radiolocaţie, cît şi de unele persoane. De această dată, oficialităţile politice şi militare britanice au trebuit să ia lucrurile în serios, fără să facă însă publice măsurile adoptate. Cam în acelaşi timp, un alt obiect zburător neidentificat enorm a fost semnalat în România, în zona aerobazei militare de la Feteşti, fenomen trecut sub tăcere totală. Astfel de apariţii bizare au fost semnalate şi în alte locuri de pe glob, dar nu s-au găsit niciun fel de explicaţii pentru ele.
Pot fi considerate acestea speculaţii ştiinţifico-fantastice? Dacă respectăm teoria relativităţii a lui Einstein, distanţa dintre noi şi o astfel de lume invizibilă este determinată şi variază în funcţie de spaţiu şi timp, de gravitaţie şi de viteza de deplasare a particulelor energetice. In prezent, s-a demonstrat că două particule subatomice se comportă identic, indiferent de distanţa care le separă, chiar dacă aceasta este de mărimea unei galaxii. Cu alte cuvinte, viteza cu care se transmite informaţia între ele este cu mult mai mare decît viteza luminii, socotită pînă acum o barieră de netrecut. In acest caz, spaţiul şi timpul nu mai sînt aşa cum le-am definit, interpretat şi aplicat noi, în jurul nostru şi chiar în univers nu există „goluri”, totul fiind populat cu alte particule şi cîmpuri energetice, care pot forma alte lumi, acelea din care vin extratreştrii.