marți, 12 aprilie 2011

Cerbul


Unul din ucenicii Sfântului Nifon, cu multă uimire povestea:
–Atâta smerenie şi blândeţe îi dăduse harul Sfântului Duh, încât se socotea pe sine că întinează lumea cu făptura sa. Ascultaţi o mărturie a virtuţilor sale.
A fost chemat odată în casa unui dregător, care avea mare evlavie către Cuviosul. Bogatul acela avea o grădină foarte mare, în care păşteau de voie mulţime de animale sălbatice, ca într-o pădure. Şi printre multii cerbi, ce îi avea, era unul nespus de sălbatic din fire, care de se întâlnea cu un om îl lovea cu picioarele dinaine şi cu coarnele cele rămuroase. Eram cu sfântul şi când am intrat în curtea dregătorului, cerbul furios s-a repezit la mine. Sfântul văzând aceasta s-a aşezat în faţa mea, să mă apere şi numai ce l-a atins că s-a îmblânzit pe dată. Apoi cerbul privind în ochi pe Sfântul s-a ruşinat şi a fugit în desiş. Am întrebat:
–Spune, părinte cum ai făcut aceasta?
–Aceasta este puterea tainică a smereniei. Când ne smerim faţă de toţi şi toate şi ne vedem cât suntem de păcătoşi, se pogoară din Cer toiagul lui Dumnezeu zdrobind pe vrăjmaşii noştrii, pe cei care ne urăsc, pe diavoli, pe fiare, tot răul.

5 comentarii:

  1. “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5).

    Diana

    RăspundețiȘtergere
  2. Spre deosebire de cerbul din povestioara cu tâlc, această familie (capre negre) din Munții Ceahlău sunt de o blândețe desăvârșită ...

    http://www.carpati.org/poze_fotografii/ceahlau/eu_dorm_stai_tu_de_paza/72254/

    Diana

    RăspundețiȘtergere
  3. Extrem de frumoase pozele. Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  4. Unul din site-urile mele preferate, alături de al tău și încă unul (toare trei de nota 10! - din punctul meu de vedere).
    Diana

    RăspundețiȘtergere
  5. Ofer si eu un 10+ pentru pozele acestea exceptionale.
    Iti multumesc foarte mult!

    RăspundețiȘtergere