Destinul

de Pavel Coruţ

Destinu-mi bate la fereastrã,
E prea devreme, prea târziu,
Sã mã ridic în legea noastrã
Sã-mi leapâd straiul meu pustiu.

Porunca geţilor mã cheamã
La Muntele cu-altare sure,
Sã leapãd jale, dor şi teamã,
Sã intru-n Neamul de azure.

Mi-e sabia idee dacã,
Cãlitã-n vis şi apã sfântã
De viţa noastrã cea saracã,
Dar nici umilã, nici înfrântã.

Zamolxe, scutul de credinţã,
Lipit de trupu-mi ca o hainã,
E leac de ranã, suferinţã
Şi sfat la vremea rea de tainã.

M-afund în vechile izvoare,
Sã uit durerea şi aleanul,
S-adun a dacilor popoare
Şi sã-mi ridic in glorii Neamul!