"Problema jidaneasca"

Am fost în Maramureş, în Maramureşul care este leagănul descălecătorilor noştri, al moldovenilor – maramureşenii sunt străbunii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, domnul Moldovei. Şi acolo, cu ocazia unui proces pe care l-am avut la Satu-Mare şi la care a asistat dl. prof. Cătuneanu, a venit un om bătrân cu plete albe şi a făcut mărturie în faţa instanţelor judecătoreşti, de cele ce că spun eu acum: „Noi, maramureşenii, suntem de viţă boierească şi am avut moşiile noastre şi munţii noştri. Până în 1847 eram stăpâni. La 1848, când eram copil, au venit cei dintâi jidani la noi în comună.”
Şi aici fac o paranteză. Eu nu întrebuinţez cuvântul de jidan pentru ca să insult pe cineva. Eu le spun jidani, pentru că aşa cred eu că se numesc ei şi de altfel – mi se pare curios – este singura naţie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care îl are.
Pentru mine, această populaţie, pe pământul tării mele – şi rog să mă creadă toată lumea – atunci când eu am conştiinţa fermă că o atacă şi că îşi caută loc pe propriul nostru teritoriu, pentru mine, vă rog să mă credeţi, s-a deschis o luptă pe viaţă şi pe moarte şi nu-mi arde să fac glume sau să insult pe cineva. Pentru mine este clar si precis: inteligentă sau neinteligentă, parazitară sau neparazitară, morală sau imorală, această populaţie este o populaţie duşmană aici pe pământul tării. Şi eu înţeleg să lupt împotriva ei cu toate mijloacele pe care mi le va pune la dispoziţie mintea, legea şi dreptul meu românesc.
Ei bine, d-lor. Şi-mi spunea bătrânul acela: „La noi, la 1848, au venit cei dintâi jidani, pe care părinţii noştri, văzându-i rupţi şi flămânzi, de milă i-au lăsat să stea la marginea moşiilor noastre. Astăzi, la 1930, noi am pierdut 60 din cei 62 munţi. Noi, românii, mai avem numai 2 munţi, iar restul de 60 de munţi sunt în stăpânirea jidanilor. Astăzi, noi ne-am retras şi stăm sărmani şi fără pâine la marginea moşiilor lor.”
Ei bine această situaţie din Maramureş se întinde şi în Bucovina; această situaţie se întinde şi în Moldova noastră unde bisericile se închid, unde altarele se dărâmă. Şi eu vă întreb pe dvs., pe toţi: ce se alege de o naţie căreia i se dărâmă altarele?
Comerţul nostru a îngenuncheat. La noi, în Bârladul străvechi, în Bârladul care exporta mărfuri în Polonia sub Ştefan cel Mare, şi exporta din Cetatea Albă până la Constantinopole şi Alexandria, la noi a mai rămas un singur comerciant român de manufactură.
Ei bine d-lor., nu se poate neglija această problemă şi nu se poate spune de nimeni că ea nu este problema dominantă a politicii României moderne. Cu noi se săvârşeşte exact acelaşi lucru care s-a săvârşit cu Pieile Roşii din America de Nord. Ne găsim în faţa unei invazii străine şi avem tot dreptul şi avem şi datoria să ne apărăm Patria. Pe mine nu mă interesează cine vine şi este – mi se pare lucru curios, ca atunci când veneau duşmanii cu arma să ne fure pământul nostru, noi încremeneam cu toţii în tranşee, cu arma în mână, iar astăzi când arma s-a schimbat în bani şi când aceştia sunt în stare cu banii lor să ne cumpere ţara, atunci nu mai este nimeni la noi care să protesteze?
Iată d-lor. cum se pune această problemă.
Dvs. ştiţi foarte bine că Pieile Roşii din America de Nord au dispărut încetul cu încetul în fata năvălirii anglo-saxone. Astăzi toată Europa îi deplânge şi îi regretă pentru că au fost oameni de treabă, dar se zice: „ce să facem, au fost alţii mai tari!”
D-lor, mă gândesc cu groază că la un moment dat, Europa va avea să ne plângă şi pe noi şi pe urmaşii noştri.
Iar în ce priveşte tinerimea noastră zbuciumată, care după cum v-am spus a fost răstignită pentru această idee, căci eu vin aici după doi ani de închisoare nedreaptă, ei bine, vă spun d-lor, ce doriţi dvs. să facă aceşti tineri, care au fost loviţi de toţi conducătorii de până acum? Doriţi să ne luăm într-o bună zi traista în băţ şi să plecăm în altă ţară, pe alte meleaguri, ca să ne câştigăm pâinea şi să găsim un refugiu de viată naţională liberă? Noi nu vă cerem prea mult. Nu vă cerem decât un singur lucru: să ne lăsaţi aici, pe acest pământ, sub binecuvântarea ciolanelor părinţilor noştri.
D-lor, îmi pare rău că în acest răspuns la Mesaj nu se vede absolut nimic pentru noi, nici măcar o licărire de speranţă şi nici o preocupare din partea conducătorilor acestei ţări asupra problemei expuse mai sus.
Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib