„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” Renastem din resturi aruncate in istorie...
sâmbătă, 26 martie 2011
Doamna cu masca
Autor: Ionel Grama
Despre imperiul incaş, despre oamenii, construcţiile şi comorile acestuia s-au scris nenumărate poveşti, cele mai multe dintre ele confirmate pe parcurs, prin descoperirile arheologice. Avînd centrul în Peru, imperiul a fost fondat prin anul 1200 şi s-a extins cuprinzînd Ecuadorul, Bolivia, Argentina şi Chile. In limba Quechua, imperiul se numea Tawantin Suyu, Uniunea celor patru regiuni, pe teritoriul său vorbindu-se peste 700 de limbi, deşi locuitorii se închinau unui singur zeu, Inti, adică Zeul Soare.
In 1533, conchistadorul spaniol Francisco Pizarro l-a ucis pe Sapa Inca, cunoscut mai bine sub numele de Atahualpa, ultimul împărat incaş, schimbînd definitiv destinele acestui popor. Inalta cultură şi nivelul de cunoştinţe ale acestui popor au ridicat nenumărate semne de întrebare privitoare la sursa informaţiilor, inexplicabilă pentru acele timpuri. Cu mult înaintea incaşilor, în zona respectivă au existat alte civilizaţii, cea mai veche fiind Norte Chico, dezvoltată între anii 3000 şi 1800 î.Hr. Au urmat culturile Chavin, Paracas, Mochica, Nazca, Wari şi Chimu. Deşi enigmaticele desene de la Nazca există şi azi, cercetătorii nu au găsit niciun fel de legături între aceste civilizaţii, îndeosebi între Moche şi Wari. La jumătatea anului 2008, arheologii peruani au descoperit în nordul ţării urmele unui oraş care a existat între anii 600 şi 1100 d.H., aparaţinînd culturii Wari. Iniţial, la o adîncime de 11 metri sub pămînt a fost descoperită o mumie cu o vechime de 1.300 de ani. După cercetările de specialitate, s-a stabilit că este vorba despre o tînără nobilă din tribul Wari. Isabel Flores, arheologul care a condus operaţiunea, a afirmat: „Este vorba despre un mormînt, în care s-au descoperit trei mumii aşezate ghemuit, cu genunchii la gură. Una are o mască cu nas acvilin, buze subţiri, ochi mari, iris alb şi pupile negre. Este vorba despre femei, pentru că, în apropierea lor, s-au descoperit urme de textile”. Lîngă ele se afla şi mumia unui copil. Acesta a fost sacrificat, probabil, împreună cu două slujnice, şi au fost îngropaţi alături de fată, pentru a o însoţi în lumea de dincolo. Doar tînăra nobilă are pe faţă o mască, celelalte femei fiind doar mumificate. Descoperirea permite crearea unei punţi de legătură, inexistentă pînă acum, între culturile Mocha şi Wari. Una dintre întrebările la care se caută răspuns este legată de cauza dispariţiei acestor popoare. Antropologul Mike Moseley, de la Unversitatea din Florida, a ajuns la o concluzie deosebită: „Aceste civilizaţii, apărute cu peste 5.800 de ani în urmă, care au construit piramide înaintea celor din Egipt, care pescuiau cu ajutorul plaselor, care aveau livezi, culturi de bumbac şi legume, pe care le udau cu sisteme de irigaţii ingenioase şi care aveau vaste cunoştinţe de astronomie şi medicină, au dispărut din cauza cataclismelor care s-au abătut asupra Americii Centrale. Cutremurele devastatoare au distrus clădirile, sistemele de irigaţii şi drumurile şi au provocat alunecări de pămînt masive, care au rupt şi au astupat totul în calea lor. Fenomenul El Nino a adus ulterior ploi interminabile, ce au înecat regiuni întregi şi au modificat relieful”. Aşadar, Terra a mai trecut prin fenomene distrugătoare, cauzele acestora fiindu-ne, deocamdată, necunoscute. In acest context, unii specialişti îşi pun întrebarea dacă nu cumva teribilul cutremur din Haiti, produs la 12 ianuarie 2010, dar şi celelalte fenomene climatice distrugătoare sînt începutul unei noi apocalipse, asemănătoare celei care a dus la moartea poporului Doamnei cu mască.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Omenirea a fost dintotdeauna manipulată de către cei ce o conduc din umbră prin sisteme ce au pus în primul plan aspectul material al vieții,grija și nesiguranța zilei de mâine, pentru a împiedica evoluția spirituală a omenirii și a putea exercita controlul total asupra acesteia.
RăspundețiȘtergereCred că ne sunt ascunse multe informații privind istoria planetei și a civilizației umane.
Civilizatia Anzilor....fascinatie! ghizela
RăspundețiȘtergereDe multe informatii suntem privati de catre oculta mondiala, din pacate em realizat destul de tarziu asta.
RăspundețiȘtergere