Legamantul

de Cicerone Theodorescu

Unde stavile-abrupte, de zid,
Astupau trecãtoare şi vale.
Unde ziduri şi stâncã
Închid a vrãjmaşului cale,

Unde-n liniştea cerului pur
Uriaşele temple vegheazã
Peste culmi şi cetãţi dimprejur,
Peste turnuri de pazã,

Nume aspre
Scrijelate în blocuri de piatrã,
Lumineazã de secoli întregi
A istoriei vatrã.

Pe când focuri de jertfã
Rãspund fãclierilor oastei de stele
Ce-şi destãinuie,
Murmur profund,
Profeţiile grele,

Pe terasele muntelui sfânt
Neatins de duşmani
Şi masacre,
Adia-nfricoşatul cuvânt
Al incintelor sacre:

“Aruncat între lãnci şi strãpuns,
Cel mai bun,
Precum legea ne-nvaţã,
De la zeu ne-o aduce rãspuns
Şi-nţeleapta povaţã.

Dupa-al datinei noastre-nţeles,
Întru viaţã de-a pururi
Sã-l cheme,
Dintre cei mai viteji ne-am ales
Solul jertfei supreme.

Vom trãi cu strãbunii la fel,
Înfruntând,
Dacã soarta aşa ni-i,
Uragane, dezastre, mãcel,
Renãscând din ruini si bejanii…”

Luptele mari şi-ncercãri prevestind –
Cunoscând ale astrelor semne –
Sub fierbinţi candelabre de-argint,
Sub coloane solemne,

În ascete odãjdii de-aramã pe umãr,
Dau cuvânt
Legãmântului dac
Sacerdoţii fãrã numãr

Lângã Decebal,
Regele lor,
Lângã marele preot Vezina,
Pe când faclele-ascund
Ca-ntr-un nor
Fumegândã, lumina,

Lângã fraţii regali,
Vii statui,
Sora scumpã,
Diegis viteazul,
Care-n marmuri adânci, albãstrui,
Îşi sculpteazã obrazul,

Pe când ard pe altare rãşini
Şi suave greceşti mirodenii,
În genunchi
Stau pe trepte,
Senini,
Dregãtori, cãpetenii,

Stau bãtrâni
Cu copii în rând
Şi femei
Şi rãzboinici,
Cu toţii -
Vuiet ritmic şi rar
Repetând
Ce rosteau sacerdoţii:

“Vom trãi cu strãbunii la fel,
Înfruntând,
Dacã soarta aşa ni-i,
Uragane, dezastre, mãcel,
Renãscând din ruini si bejanii…”