Legenda bradului de Craciun

Bradul este copacul vesnic verde, fiind iubit si pretuit dintotdeauna. El apare în toate traditiile românilor, din cele mai vechi timpuri si pânã astãzi. Este prezent la nuntã si la înmormântare, si în fiecare casã, în timpul sãrbãtorilor de iarnã. El simbolizeazã viata vesnicã, tineretea si puterea, curajul si vointa. Iar pãdurile de brad impresioneazã prin mãretie si dãinuire.
Când S-a nãscut Pruncul Iisus, îngerii au venit în jurul sãu. Au mai venit si pãstorii care se aflau în apropiere. Dar drumul cel mai anevoios, l-au fãcut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pentru a se închina Împãratului lumii. Acestia erau foarte învãtati si stiau cã Mântuitorul Se va naste, asa cã au pornit la drum, cãlãuziti de steaua sfântã ce le lumina calea si le arãta drumul pe care sã-l urmeze, si bineînteles cã nu puteau sã se închine Fiului lui Dumnezeu fãrã un dar, care sã arate dragostea si bucuria lor. Asa se face cã au luat cu ei aur, smirnã si tãmâie dar ajungând aproape de Betleem, orasul unde S-a nãscut Mântuitorul, au vrut sã punã alãturi de darurile lor si o floare sau mãcar o creangã de copac înverzit, fiindcã nu doar oamenii, ci întreaga naturã se bucura de venirea lui Iisus. Dar, cãutând ei încoace si încolo, nu au gãsit nici un copac înverzit, cãci era iarnã si pomii îsi pierd acum vesmântul lor de frunze si flori. Însã, pe vârful unui deal au vãzut un brãdut mic. Bucurosi l-au luat cu ei si atunci când au ajuns lângã Maica Domnului si Pruncul Iisus au asezat bradul alãturi si au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De atunci, bradul mai este numit si Pomul de Crãciun. În amintirea minunatei veniri pe lume a Mântuitorului s-a pãstrat obiceiul ca în timpul sãrbãtorilor de iarnã sã avem în casã un brad pe crengile cãruia sã asezãm globuri colorate, betealã strãlucitoare, fructe si lumânãrele. Iar sub brad, copiii cuminti gãsesc darurile mult asteptate. Prin prezenta sa în fiecare casã, mirosind a cetinã, bradul este simbolul bucuriei si al sperantei, cãci rãmâne vesnic verde, aducându-ne în suflete bucurie si luminã.
Mult inaintea crestinatatii, plantele si pomii care ramineau verzi peste iarna aveau o semnificatie speciala pentru oameni in sezonul rece. In vremuri stravechi, oamenii atirnau crengi deasupra usilor si a ferestrelor, pentru a-i feri de vrajitoare, stafii, spirite rele si boala.
In emisfera nordica, cea mai lunga noapte si cea mai scurta zi cad pe 21-22 decembrie, fenomen numit solstitiul de iarna. In trecut, oamenii credeau ca soarele este un zeu, si ca iarna vine in fiecare an pentru ca soarele s-a imbolnavit si a slabit in putere. Ei celebrau solstitiul pentru ca insemna ca soarele, in sfirsitm, va creste din nou si ca vara se va intoarce.
Egiptenii din antichitate venerau zeul Ra, care purta un disc solar pe coroana sa. La solstitiu, cind Ra incepea sa se refaca din suferinta sa, egiptenii isi impodobeau casele cu frunze de palmier care simbolizau triumful vietii asupra mortii.
In Roma antica, solstitiul se sarbatorea printr-o manifestatie numita Saturnalia, in onoarea lui Saturn, zeul agriculturii. Romanii stiau ca solstitiul insemna faptul ca in curind ogoarele vor fi verzi si roditoare. Pentru a marca momentul, ei isi ornau casele si templele cu buchete de plante vesnic verzi.
In nordul Europei, misteriosii druizi , preotii anticilor celti, isi decorau templele cu crengi vesnic verzi ca simbol al vietii vesnice, si impodobeau stejarii cu mere aurii.
Vikingii scandinavi credeau ca plantele vesnic verzi sunt plantele speciale ale zeului soarelui, Balder.
Germaniei i se atribuie inceputul traditiei impodobirii brazilor de Craciun asa cum o cunoastem noi, cind in secolul 16 crestinii devotati aduceau pomi impodobiti in casele lor.
Unii construiau piramide din lemn, le decorau cu crengi de brad si le impodobeau cu luminari.
Se crede ca Martin Luther King, protestantul revolutionar al secolului al IV-lea, a fost primul care a aprins luminari intr-un pom. Mergind intr-o seara spre casa, a fost uimit de frumusetea stelelor care stralucau printre ramurile padurii de conifere, si ajungind acasa, a vrut sa recompuna scena pentru familia sa, inaltind un brad in mijlocul casei si impodobindu-l cu luminari.
Dar traditia pomului de Craciun a fost tirziu adoptata pe continentul american, datorita puritanilor. Primele dovezi ale pomilor impodobiti dateaza din anii 1830 cind imigrantii germani din Pennsylvania au impodobit brazi, aducind traditia din tara lor natala, Germania. Pentru americani bradul de Craciun era un simbol pagin si era greu de acceptat.
In anii 1890 bradul de Craciun era deja un obicei atit in Europa cit si pe continentul american. Europenii preferau brazi mici, de cca 120 cm, pe cind americanii il dorea din podea pina in tavan.
Traditia germana impunea impodobirea bradului cu mere, nuci, marzipan, pe cind in statele americane se foloseau prajiturele de casa.
Pina recent, brazii de Craciun proveneau din paduri. Acum, exista plantatii speciale. Sunt necesari 7 pina la 10 ani pentru a produce un brad de Craciun.
Luminitele pentru brazii de Craciun au fost ideea lui Edward Johnson, asistentul lui Thomas Edison, in anul 1882, si au inceput sa se produca in masa in anul 1890.
In anul 1900, marile magazine au inceput sa isi impodobeasca brazi mari, iluminati.