Colindul

Colindele au fost cîntate pentru prima oară în Europa cu mii de ani în urmă, dar ele aveau o însemnătate diferită de cea pe care o îmbracă astăzi.
Erau cîntece păgîne, evocate în perioada serbărilor Solstiţiului de Iarnă, pe care oamenii le celebrau dansînd în jurul focurilor şi monumentelor de piatră. Şi pe teritoriul ţării noastre colindele au avut iniţial un scop ritualic, acela de urare pentru fertilitate şi belşug. Obiceiul e legat de începutul noului an agrar ori de finalul său (primăvara, respectiv toamna).
Un alt scop des întîlnit al colindelor era şi acela de alungare a spiritelor rele şi de invocare a sufletelor celor trecuţi în nefiinţă. Pe această cale, colindele urmăresc funcţia sărbătorilor păgîne ale Saturnaliilor (veneratori ai zeului Saturn). În timp, însă, semnificaţia iniţială a colindelor a păstrat numai atmosfera sărbătorească, de ceremonie şi urare.
Colindele au caracterul unor cîntece tradiţionale, cu tente folclorice, urări epico-lirice, legate de obiceiul precreştin al datinei colindatului. Ele se cîntă în preajma Sfintelor Sărbători ale Crăciunului, avînd versiuni diferite, în funcţie de regiuni şi graiuri.
Astăzi, colinda a căpătat, mai degrabă, caracterul aşa-numitelor "cîntece de stea", obişnuite de Crăciun şi Bobotează, vizînd în firul lor narativ Viflaimul, Irozii şi subiectele creştine.
În România, precum şi în alte ţări de rit creştin răsăritean, unde închinarea magilor e sărbătorită odată cu Crăciunul, umblatul cu steaua are loc în seara de Crăciun, pe cînd în ţările cu rituri apusene, unde închinarea magilor e sărbătorită de Bobotează, se umblă cu stea în ajunul acestei sărbători. Cel mai vechi cîntec creştin de Crăciun este "Jesus refulsit omnium", compus de St. Hilary din Poitiers, în Secolul al IV-lea. De asemenea, colindele "O, vino azi, Emanuel", scris în Secolul al XII-lea, şi "Cîntecul Mariei", cîntat mai ales în bisericile catolice şi conceput în Evul Mediu cu versuri extrase direct din Evanghelia după Luca, sînt două dintre cele mai vechi cîntece christice.