luni, 27 septembrie 2010

Din nou dacii liberi

de Adrian Pãunescu

Noi n-am avut nevoie
Sã luãm adeverinţe
Cã vieţuim acasã,
În patrie la noi,
Am fost şi vom rãmâne
De-a pururi dacii liberi
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de rãzboi.

La Sarmisegetuza,
La focuri, cu Zamolxe,
Şi stelele din ceruri
Din sânge ni se rup.
Nu ne-au învins romanii
Şi-am râs de toţi barbarii
Strigând la ei cu steagul
Fãcut din cap de lup.

Aceasta dãm de ştire,
De sub pãmântul nostru,
Urmaşilor în care
Reînviem acum.
Femeile iubindu-şi
Sã nascã dacii liberi
Spre rãzbunarea noastrã
Pe cel din urmã drum.

Numiţi şi ţara noastrã
Cu numele ei dacic
Iubiţi pe nou veniţii
Dupã atâţia ani,
Dar veşnic ţineţi minte
Cã peste dacii liberi
Au tot cãlcat invazii
Şi altfel de romani.

Noi am ramas în glie
Şi devenim pãdure,
Şi devenim recolte,
Sã vã hrãnim pe voi,
Şi temelia ţãrii
S-o întãrim cu oase
Şi iubitori de pace,
Şi vrednici de rãzboi.

Cu tot ce nãzãreşte
Din firea noastrã veche,
Dãm Romelor de ştire,
Prin ierburi murmurând,
Cã numai oboseala
Ne-a aşezat sub scoarţã,
Dar dacã e nevoie
Ne vom scula oricând.

5 comentarii:

  1. de la poezie care e frumoasa pina la realitatea zilelor noastre e un pas incomensurabil!!!!Sunt prea putine femeile care vor sa nasca daci liberi,prefera sa-si scoata nurii la mezat,citi mai ramin la glie?cind toti fug dupa o bucata de piine care incotro?...din pacate idealismul devine desuet,si urez mult noroc celor care incearca din rasputeri sa reabiliteze trecutul si prezentul tarisoarei noastre pentru un viitor cit de cit decent. ghizela

    RăspundețiȘtergere
  2. Adevarata poezie are efectul de a mangaia sau de a-i pedepsi pe cei ce-au provocat suferita.Citind poezia constat ca prin aceasta creatie,autorul si-a indeplinit menirea.
    In legatura cu ceea ce a afirmat Ghizela sunt de acord si tare mi-e teama ca intr-o zi o sa ma satur de "realitatea" asta din spatiul carpato-danubiano-pontic ,desi nu sunt de acord cu "fugitul" asta fiecare pe unde apuca.(Alina)

    RăspundețiȘtergere
  3. Aveti dreptate, dar pentru mine speranta si optimismul sunt deja eliberate din cutia Pandorei. Desi sunt scarbit de situatia actuala, atat a Romaniei cat si a intregii lumi, imi pastrez aceste doua calitati(cred eu) cu naivitate si perseverenta cabalina.

    RăspundețiȘtergere
  4. Alina draga poti sa-ti iubesti si sa-ti cinstesti radacinile de oriunde te-ai afla! Aurelian,mi-as dori din suflet sa vad cum vei gindi peste 10 ani,te lupti cu morile de vint dar ceva ceva tot o sa iasa!Pentru ca nimeni nu predica in pustiu!!ghizela!

    RăspundețiȘtergere
  5. Asa cum bine a spus si Dan Puric, nu te poti lupta cu raul atat timp cat tu esti in afara lui. In strainatate poti gasi cu usurinta binele, dar este un bine individual si nuunul colectiv. Nu-i arat cu degetul pe cei ce au plecat sau vor pleca ci, acele persoane taie cordonul ce ii leaga de tara. Sper ca si in viitor sa-mi mentin aceasta mentalitate.

    RăspundețiȘtergere