Balada lupului alb

de Pavel Coruţ

Feciori din dacã mamã,
Pribegi ca douã cânturi,
Trecând din vamã-n vamã
Sub pãlmuiri de vânturi,

Mai blânzi ca o poveste
Din care-i lipsa vina,
Ne-au zãmislit din Creste
Şi ne-a scãldat Lumina.

Spãlaţi în ploi şi moine,
Curaţi ca douã schituri,
Ne-au botezat în doine
Şi ne-au sfinţit în mituri.

Mai plânşi ca douã lacrimi,
Cuminţi ca douã stele,
Noi dezlegãm de patimi
Şi descântãm de jele.

Din tâmple ningem vise,
Din Inimã-dureri,
Speranţele nezise
La porţi de învieri.

Ne-am îmbrãcat în Soartã,
Cumpliţi ca o osândã
La daca noastrã poartã
Ca lupii stând la pândã.

Vom însera cu anul
Şi-om deveni pãmânturi…
Ne-o ţine minte Neamul
Frumoşi ca douã cânturi.

Vom adormi cu veacul

Şi-om deveni zãpadã…
Ne-o pomeni sãracul
În plânset de baladã.

Ne vom zidi-n Credinţã,
În bolta Casei noastre,
Vom ninge cu voinţã
Şi vom ploua cu astre.

Ne-o creşte foc din Suflet,
Ne-or plânge-n palme macii,
Când ne-om opri din umblet
Feciori ai sfintei Dacii…