Decebal catre popor

de George Coşbuc

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut !
Şi-acum ar vrea un neam cãlãu
S-arunce jug în gâtul tãu :
E rãu destul cã ne-am nãscut,
Mai vrem şi-al doilea rãu ?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori !
Totuna e dacă-ai murit
Flãcãu ori moş îngârbovit ;
Dar nu-i totuna leu sã mori
Ori câne-nlãnţuit !

Cei ce se luptã murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar !
Murmurul azi ş orişicând,
E plânset în zadar.

Iar a tãcea şi laşii ştiu !
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Sã râdã! Bunii râd şi cad !
Sã râdem, dar, viteaz rãsad,
Sã fie-un hohot şi un chiu
Din ceruri pânã-n iad !

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tãu
Când morţii-n faţã nu tresari !
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rãu
Duşmanii tãi cei tari.

Ei sunt romani ! Şi ce mai sunt ?
Nu ei, ci de-ar veni cel sfânt
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei ; i-am intreba : ce vor ?
Şi nu le-am da nici lor pãmânt
Cãci ei au cerul lor !

Şi-acum bãrbaţi, un fier şi-un scut !
E rãu destul cã ne-am nãscut :
Dar cui i-e fricã de rãzboi
E liber de-a pleca `napoi,
Iar cine-i vânzator vândut
Sã iasã dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus !
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut ! Puterea este-n voi
Şi-n zei. Dar vã gândiţi, eroi,
Cã zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lânga noi !