Traditii si folclor - Traditia Solomonarilor

In Bucovina exista o linie initiatica urmata de oameni care se folosesc de ajutorul spiritelor naturii ce guverneaza fenomenele si procese atmosferei si anima elementele naturii (apa, foc, pamant, aer). Spiritele cu care lucrau solomonarii se numeau balauri si zmei, ducandu-ne cu gandul la traditiile populare si din alte tari ale lumii, acolo unde aceste fiinte sunt cunoscute sub numele de dragoni.
Lumea solomonarilor este plina de magie si mister. Astfel ei se folosesc de puterile supranaturale conferite de dominatia pe care o exercita asupra spiritelor si elementelor naturii. Ei sunt vazuti in ipostaze inedite: merg pe nori incalecand balaurii, zboara prin inaltimile cerului (hultanie) si pot aduce la vointa ploaia sau pot dezlantuii furia stiihiilor naturii. In articolele care urmeaza sunt cuprinse informatii fascinante care ezprima mai in amanunt impresii si intamplari legate de aceasta traditie magica a poporului roman.

Calatori prin nouri
Solomonarii sunt, in acceptiunea cea mai larga a cuvantului, facatori de minuni, fiind printre cele mai misterioase personaje ale mitologiei romanesti. Se crede ca prezenta lor este partiala virtuala, traind in si prin cuvinte, mai ales in basmele romanesti din Bucovina, respectiv partial reala, traind printre oameni si ajutandu-i in viata lor de zi cu zi.
Denominatia de solomonar, ancestrala, merge indarat pana pe vremea vechilor preoti asceti ai geto-dacilor, numiti kapnobatai. Intr-o traducere aproximativa, in limba romana moderna, kapnobataii ar fi "calatori prin/pe nouri" sau "umblatori prin/pe fum." Kapnobataii ar fi fost capabili sa produca modificari meteorologice importante, la comanda. In arsenalul puterilor kapnobataiilor se numarau multe influente directe asupra naturii; producerea sau indepartarea ploii, producerea sau linistirea furtunilor, fiind printre cele mai spectaculoase.
Este meritul revistei Formula AS de a fi adus in actualitate problema solomonarilor prin publicarea unui articol, extrem de interesant, apartinand lui Bogdan Lupescu, si, respectiv a unuia din membrii Grupului Sarmizegetusa (GS).Nu trebuie sa mergeti prea departe, doar in Bucovina, ca sa aflati mai multe despre solomonari si Tara Solomonarilor. Foarte probabil ca unul din locurile sacre ale romanismului se afla in Bucovina. De aici si frecventa extraordinara a relatarilor legate de solomonari si tara lor, care se gasesc si regasesc in satele bucovinene, in basmele, istorioarele si povestile cu talc ce pot fi ascultate, atunci cand vizitati Bucovina.

Tara Solomonarilor
Stapani ai vanturilor si calatori prin nori, solomonarii traiesc jumatate in poveste, jumatate prin padurile Bucovinei. Nu exista sat prin care trecerea lor sa nu fi lasat in urma minuni. Aducatori de ploi si risipitori de furtuni, ei poarta oameni prin ceruri si fac sa curga laptele din copaci.

Calatorie pe urmele unor mistere stravechi
Si, in sfarsit, o aparut solomonariu, calare pe balaur...

Solomonarii si balaurii
Batranul Vasile Carcu ne povesteste despre bunul sau prieten care a vazut solomonarul in carne si oase. Iata cum a fost: “Era langa un iezer un balaur care scotea ploile. Vasile asta a luat pusca si-o zis ca el o sa impuste balaurul, fiindca purta dusmanie oamenilor. In vremea asta, solomonariu sta-n balcon cu boieriu mosiei, amandoi. Apai, Vasile asta o vrut sa-l impuste si-atunci vai, s-o starnit o vantoasa si toata iarba dealului o-nceput sa se miste si sa se infoaie, dealu’ tot o prins viata si-atuncea, in sfarsit, o aparut solomonariu. Mare, cu sapte pieptare, cu traista, cartea de vraji in mana, avea un toiag cu care a fost omorat un sarpe, topor descantat si frau din coaja de mesteacan. Cu fraul asta el o imblanzit balaurul. Solomonariu ii spunea: <>. Cand solomonariu ii incalecat pe balaur prin cer, balaurul intreaba de solomonar daca-s in tarina ori pe padure. Solomonariu il pacaleste, zice ca-s in tarina cand is pe padure, asa muta ploile pe paduri si cruta satele”. Da, asta era istoria secreta a mentalitatii populare, de care stiam: balaurul, principiu al haosului si stihiilor, imblanzit si invins de solomonarul demiurg, urmasul zeului dac Gebeleizis, zeul furtunilor fertile, ce strunea cu fulgere fiara norilor de furtuna. Spusele batranului tainuiau pilde ancestrale, povestile sale veneau din veac. “Si solomonariu era om sau ce era? Locuia la boierul acela?”, intreb, iar mosneagul se repede sa-mi raspunda: “Daa, om era, cu musteata. Mergea pe hat si pazea cerul. Boieriu il ospata, dar el nu manca de dulce, manca numai oua, lapte, malai si faguri de miere, asa mananca solomonarii. De dormit nu doarme in casi, cat de ger ar fi, ci pe malul taurilor, in pesteri, scorburi sau in pamant. Traiesc fara femei, zic ca femeia ii stroarce de puteri si daca o singura data o iubit o femeie, se prefac in oameni ca toti oamenii. Si Vasile asta zicea c-o vazut cum venea balaurul inaintea ploii printre nouri, cu solomonariu pe dansul. Solomonariu il prindea de gat si batea grindina. Cand vroia s-o porneasca prin cer, se ducea pe malul helesteului si citea din carte, ca era dascalit. Dupa ce gata de citit, arunca baltagul in mijlocul baltii si cand iesea balauru’ ii arunca capastrul pe gat si pornea ca o naluca prin cer, calare pe balaur, si-l conducea pe unde vroia el, pe la boieri ce nu tineau sarbatorile, ce nu-i dadeau de pomana si le batea mosia cu piatra...”. Si batranul continua, istoria e atat de coerenta, nimic extrasenzorial sau fantastic, totul are o concretete cruda, solomonarul exista si este un om, balaurul e un sarpe sau peste mare, “ca 5 metri lung, mare, cu doua capete si avea patru labe, avea cam 2000 de chile, se lasa in balta ceea, in papura ceea si manca acolo peste. Asta, daca nu-i arunca boieriu in mocirla cate un bou sau o oaie de pomana. Vai, si cand sa ridicau amandoi, solomonariu smucind din frau balaurul cela balos, vecinu’ meu o pus pusca la ochi... da’ solomonariu i-o zis, cu mila, nu-l impusca, ca dupa aceea o sa fie mai rau, mai rau, ii batran aicea, batraan...”.
Repetand acelasi basm si aceleasi cuvinte, batranul parca imi descanta simturile. Prelungirea vocalelor producea un ritm halucinant, ca un suier molipsitor, vorbea despre potopuri, nouri repezi si vanturi, iti legana intreg sufletul ca intr-o dormitare plina de suspinari si surasuri. Aproape ca nu-l mai auzeam, aproape ca nu simtisem cand in ograda au intrat - si nu stiu sa-i fi poftit cineva - tarani casvaneni, in frunte cu hatrul satului Arbore, Grigore Manoila, asezandu-se pe unde-au apucat, ascultand si ei, fara un cuvant, aceasta poveste de demult.
La urma, iesind cu totii din mutenie, casvanenii se pornira sa vorbeasca, dar toti deodata si despre cu totul altceva. Curios este ca imediat au inceput cu totii sa rada si eu nu pricepeam in ruptul capului de ce radeau, caci nimeni nu spusese vreo gluma. Un raset inspaimantator, hohot de casta, profund si sanatos, cu mine in mijlocul lor, privindu-i nedumerit. Si toata carnea fetelor si pantecelor li se misca si, pentru o clipa, observandu-i un licar in coada ochiului lui nea Grigore, am avut impresia ca de fapt de mine radeau, dar asta nu mai avea nici un fel de importanta. Gasisem Tara Solomonarilor.

Babu, inteleptul din Gura Raului
La 81 de ani, dupa o viata petrecuta pe varful muntelui, langa oi, Nitu Stef stie randuielile vazute si nevazute ale lumii, de parca ar sta de-a dreapta lui Dumnezeu. In satele din Marginimea Sibiului, „Babu” inseamna „mos”, „al batran”, un om intelept, credincios, trecut prin toate ale vietii, respectat si stimat. Babu este cel care intelege vremea si timpurile. Cel care stie. Babu este o institutie.

Despre solomonari
„La culme, la Ieda, acolo, or venit doi solomonari, si-or cetit, si-or cetit, pana o bolborosit apa. Si-o iesit de-acolo un zmeu. Atunci solomonarii i-or pus capastru pe cap, cu ochelari ca de cal, si-or sarit pe el. Mergeau paste sate si dadeau grindina. Ne-au spus si noua altii. Astia, solomonarii, sunt cei ce invata de toate, dar nu pot face nimica. Invata de popa, invata de ciobanie sau de batut fiara. Dar nu-i nici popa, nici cioban, nici potcoava la cal nu poate pune. Atunci sa face solomonar. Tot un fel de farmecatori is. Acum nu mai stau prin paduri si prin munti, stau la orasele mari, amestecati cu poporul care nu stie cine is. Ei stiu aduce ploaie si imprastia nouri, dar mai bine te aperi cu rugaciuni. Unde vezi norul de grindina, te rogi si il imprastii cu inchinare. Si mai poti face contra albiturii de grindina ceva: iei de la biserica cununa de spice de grau de la prapur si-o pui la icoana. Si nu-i grindina sau foc sa nu te ocoleasca. Ma-ntelegi? Sau lumina de la Pasti. Lumanarea cu care meri la Invierea Domnului o tai si o pui in casa. Si cand vine grindina o aprinzi. Ui ase face grindina, da roata si nu bate pe tine, nici pe hotarul tau. Fa asa, daca nu merge, sa vii sa-mi spui: „Mai Babule, m-ai mintit. Ca nu-i solomanar sa sa poata pune cu puterile Domnului. Unde-i credinta, si Dumnezeu fereste de piatra si de foc si de nenorociri. Iar noi, aici, pe sub munte, mai mult oameni cu frica lui Dumnezeu avem.”