„Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală.” Renastem din resturi aruncate in istorie...
duminică, 5 septembrie 2010
Ascensiunea - explicatie ştiinţifica
Atat evanghelia lăsată de Iisus, cât şi textul Apocalipsei, scris de Ioan, sunt una şi aceeaşi Învăţătură Divină ce-l poate purta pe orice om către o treaptă superioară de evoluţie? Pildele şi parabolele folosite de Iisus sunt şi astăzi valabile, ca principii de evoluţie spirituală şi umană. Ce rol au totuşi aceste texte şi ce mister ascund ele?
Evanghelia, cât şi Apocalipsa conţin principiile esoterice care, dacă sunt respectate de om, îl duc spre transformarea sa într-o adevărată fiinţă de Lumină, aşa cum a demonstrat însuşi Iisus în acele vremuri. Adică strălucirea trupului poate ajunge la un asemenea nivel, încât pare că din tot corpul fizic iese Lumina. Cum ar fi posibil aşa ceva? Putem spune că procesul numit “Iluminare spirituală” este doar o etapă către Ascensiune. Însuşi termenul de Iluminare presupune o aducere în interiorul fiinţei proprii a Luminii, dar aici nu ne referim la lumina fizică propriu zis, căci e vorba de Lumina adusă de Cunoaştere. La noi în popor, la sate, încă se mai foloseşte expresia ”s-a făcut lumină în problema cutare…”, adică s-a ajuns să se cunoască atât cauzele, cât şi rezultatul problemei respective. Dar Iluminarea este numai o etapă, deoarece ea pregăteşte Desăvârşirea, aceasta fiind partea finală a Ascensiunii. Cum poate explica ştiinţa acest fenomen?
Magia Luminii - Optica
Cu toţii am învăţat la şcoală la fizică despre optică. Este un capitol aparte al fizicii care studiază interacţiunea dintre fotoni şi materia densă organizată în diferite forme. Ştiinţa Iniţiatică spune că se poate obţine invizibilitatea fizică la propriu, şi în acelaşi timp corpul fizic să rămână aşa cum este el, adică în forma pe care o are. Aici e misterul, căci deşi îşi păstrează forma, îşi schimbă densitatea. Astfel, trupul fizic al unui Maestru spiritual poate deveni invizibil pentru un om obişnuit. Aceasta este doar una dintre tehnicile folosite de către Maeştri călugări Shaolin, de exemplu. Dacă trupul are o formă, lumina se reflectă de el, şi atunci întrebarea e: cum poate să devină transparent faţă de interacţiunea cu lumina? Simplu. E vorba de a înţelege mai întâi nişte procese fizice. Dacă veţi lua un geam curat şi nou şi-l veţi introduce în apă, practic nu-l veţi mai vedea, deşi el îşi păstrează atât grosimea, cât şi forma. Veţi şti că este geam, şi că este acolo, doar pentru că mai înainte aţi cunoscut asta şi e adevărat. La fel se întâmplă şi cu corpul fizic. Ne ştim corpul că e adevărat, că există, respiră şi se hrăneşte. Dar cum să-l facem invizibil? Este evident că trupul uman e mai complex decât un geam, dar se supune aceloraşi legi ale opticii. O frecvenţă superioară de lumină va fi întotdeauna imperceptibilă ochiului uman. Deci ideea e să ne mărim frecvenţa de emisie de lumină a corpului fizic.
Omul este un Cristal
Aşa cum a descoperit ştiinţa modernă, celulele organismului uman emit o radiaţie fotonică destul de slabă. În altă ordine de idei asta demonstrează că omul a decăzut spiritual, câştigând în tehnologie. Ori dacă se aduce corpul sub ascultarea unei tehnici spirituale, de meditaţie (de exemplu), şi a unui mod de alimentaţie curat şi sănătos, atunci Sinele – care e Lumină Divină Inteligentă, va putea străbate mai mult şi mai intens prin structura corpului fizic. Astfel, radiaţia din celule va spori, pentru că se primeşte o cantitate mai mare de energie fotonică, şi astfel se declanşează Procesul Ascensiunii. Este necesar să fiţi atenţi la cuvintele şi gândurile voastre, la emoţiile şi sentimentele pe care le aveţi. Căci ele toate dacă sunt curate şi sănătoase, şi pozitive, aduc mai multă Lumină în corpul vostru. În acest fel carbonul care stă la baza ţesuturilor şi organelor va suferi o mutaţie, legăturile sale atomice schimbându-se treptat către modelul atomic al diamantului, care este forma superioară a carbonului. Aşa corpul va deveni din opac, cum e reflecţia carbonului, un organism ce absoarbe, dar şi reflectă lumina în acelaşi timp. Adică e ca şi când lumina ar trece printr-un cristal, printr-un geam. Căci secretul Ascensiunii e să absorbi cât mai multă Lumină, deci Cunoaştere, care duce la Eliberarea din starea de carbon, ducând la Corpul de Diamant sau la Corpul de Cristal. Aceasta este Ascensiunea ca proces de evoluţie spirituală. Ignoranţa înseamnă un corp obişnuit ce funcţionează pe modelul obişnuit al carbonului, în timp ce Ascensiunea şi Cunoaşterea se bazează pe forma superioară a carbonului – diamantul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
...se spune ca diamantul s-a cristalizat in focul vietii....ghizela
RăspundețiȘtergereNu stiam aceasta informatie foarte interesanta si frumoasa. Multumesc Ghizela.
RăspundețiȘtergere