versuri: Simion Lefter
Plânge printre ramuri luna,
Noptile-s pustii,
Caci te-ai dus pe totdeauna,
Si n-ai sã mai vii.
Pe cararile umblate
Denoi te-am catat,
Te-au uitat pân-astazi toate,
Si ai tai te-au uitat.
Numai vântul mai suspina,
Dulcele tau cânt,
Peste florile ce-alina,
Tristul tau mormânt.
Ca o lacrima de sânge,
A cazut o stea,
Drum de foc si biruinta
Pentru Garda ta.
Bate vântul peste ape,
Trece timpul greu,
Noi mereu te plângem, frate,
Iar tu dormi mereu.
O creatie lirica in care,in opinia mea,sunt perfect ilustrate atat starile de spirit (zbucium interior in mare parte)ale omului de pe front, pe care in fiecare secunda il pandeste pericolul iminent al mortii,cat si ale "fratilor" de-acasa pe care-i mistuie durerea pierderii cuiva drag.
RăspundețiȘtergereUn alt aspect care merita mentionat il reprezinta comuniunea omului cu natura,aceasta intregind tabloul mortii si al suferintei.
Mai pe scurt IMI PLACE!(Alina)
Ma bucur ca-ti place Alina.
RăspundețiȘtergerebine v-am gasit! cu un imn si cu o statuie nu prea facem destul...dar cine stie! ghizela
RăspundețiȘtergereBine ai revenit. Ai dreptate dar, poate ca tot insistand cu astfel de poezii-imn se vor "trezi" din ce in ce mai multi si vor reliza multitudinea valorilor uitate si valoarea lor.
RăspundețiȘtergereVersurile te fac sa ai alta viziune despre viata .
RăspundețiȘtergereSuperb!