Uriaşii din Ţara Haţegului

Cine nu a auzit de uriaşii Strâmbă-Lemne şi Sfarmă-Piatră? Multe poveşti ne vorbesc despre ei. Erau atât de mari şi de puternici, încât unul lua un copac gros şi îl îndoia în mâini de parcă ar fi fost de cauciuc, iar celălalt strângea piatra în pumni şi o făcea pulbere. Mulţi dintre bunicii noştri au aflat din bătrâni că uriaşii ar fi trăit pe pământ înaintea oamenilor.


Uriaşii erau mari de tot, cu ochii cât dovlecii şi dinţii cât fiarele plugului. Păşeau de pe un munte pe altul, făcând să se cutremure pământul. Pe lângă ei, oamenii erau ca muştele. O fetiţă de uriaş a găsit un ţăran care îşi ara pământul cu boii lui şi l-a luat în palmă, cu boi cu tot, şi l-a dus la părinţii ei. Aceştia au sfătuit-o să nu îl rănească şi să îl ducă la locul lui, căci este om şi va trăi mult timp după ce ei nu vor mai fi.


În Ţara Haţegului, o frumoasă depresiune montană situată între Petroşani şi Deva, oamenii şi acum vorbesc despre uriaşi. Cică o fată de uriaş a făcut cetatea de la Deva; sora ei ridica alta pe vârful muntelui Retezat. Pentru că cea de pe Retezat era mai frumoasă, fata de la Deva a aruncat cu un fier de plug, stricând şi cetatea, retezând şi vârful muntelui. De aceea, muntele s-ar numi Retezat. Şi mai spun oamenii că, primăvara, apele au tot dezgolit, din când în când, oase mari, de uriaşi.

Mulţi cred că legendele şi poveştile au un sâmbure de adevăr. Acum o sută de ani, un baron ungur din Ţara Haţegului, Franz Nopcsa, a avut curiozitatea să cerceteze oasele de uriaşi pe care le găsiseră ţăranii. El studiase ştiinţele naturale la Viena şi şi-a dat seama imediat că oasele aparţinuseră unor dinozauri. Aşa s-a descoperit că „uriaşii“ erau, de fapt, dinozauri.
Cercetătorii de la Facultatea de Geologie din Bucureşti au studiat mai mulţi ani locurile în care apăreau oasele şi au găsit cuiburi cu ouă de dinozauri. Peste ele căzuse, în timpul unei ploi mari, un mal de pământ. Puii s-au sufocat şi nu au mai putut să iasă din ou şi au murit. Dar mâlul care i-a acoperit i-a ferit de descompunere şi ouăle cu pui s-au transformat în fosile. Apoi, oamenii de ştiinţă au descoperit că aceşti dinozauri erau pitici, foarte mici în comparaţie cu alţi dinozauri. Asta pentru că, pe vremea lor, Ţara Haţegului nu era o depresiune înconjurată de munţi, ca acum, ci o insulă înconjurată de ape calde, tropicale, şi apărată de bariere de corali. Dinozaurii de aici aveau mai puţină hrană decât alţii şi de aceea au rămas mici.


"Ganditorul" de la Hamangia si Piramida lui Keops


Una dintre capodoperele culturilor neolitice si eneolitice (epoca pietrei slefuite) de pe teritorul tarii noaste este celebra staueta "Ganditorul", apartinand Culturii Hamangia (mileniul IV i.e.n.) - descoperita, impreuna cu perechea sa feminina, langa Cernavoda.

Ca vechime, "Ganditorul" precede Piramida lui Keops (a carei constructie a inceput, se pare, in prima jumatate a mileniului III i.e.n.). Poate ca pe multi ii surprinde aceasta alaturare dintre o sculptura si un monument arhitectonic al altei civilizatii. Dar primul lucru care a atras atentia la "Ganditor" a fost lungimea anormal de mare a gatului acelui barbat meditativ. Raspunsul la intrebarea care ar fi putut fi talcul (daca exista unul) al acestui gat mai lung, se leaga de forma geometrica pe care o formeaza bratele, umerii si capul. Este vorba de un echilibru spatial de tip piramida cu baza patrata (unul din cele mai "stabile" si mai regulate poliedre, dupa forma cubica). Astfel, forma superioara a corpului barbatului pare conceputa dupa aceeasi "regula" (conceptie, viziune) dupa care a fost proeictata si Piramida lui Keops - pentru care egiptologii folosesc sintagma "geometrie sacra". Practic, elementele superioare ale trupului "Ganditorului" reprezinta o mini-piramida, sau, mergand pana la capat pe firul acestei idei, o "mini-piramida a lui Keops". Pentru a face o comparatie care tine mai mult de spiritualitatea celor doua opere, putem aminti ca Piramida lui Keops nu are "cap" (varf). De ce?

Poliedrul conceput de vechii egipteni trebuia sa respecte religia politeista a acelor vremuri, care punea in fruntea panteonului zeul Soare (Ra). Razele luminoase, considerate a fi sapientale si fertilizatoare, trebuiau sa patrunda prin varf spre interior, pe directia unei anume camere secrete a Piramidei. Pe de alta parte, in sens opus, tot cu ajutorul razelor solare, sufletul faraonului urma sa urce pana la zeul Ra si sa revina pentru o probabila reincarnare. La "Ganditor", varful piramidal este, in deplina normalitate morfologica, capul. Numai ca acesta are o dimensiune mai mica, pentru a se incadra perfect in forma piramidala si pentru ca mainile sa cuprinda tamplele si nu sa sprijine barbia (o alta varianta a echilibrului acelei pozitii).

Coincidenta? S-ar putea ca unii dintre cei ce citesc aceste randuri sa considere aceasta comparatie drept pura speculatie. Dar sa nu ne desconsideram stramosii si sa acceptam ca viziunea sculpturala a "artistului de la Hamangia" de acum sase milenii a fost similara celei a proiectantilor Piramidei lui Keops. Inca un argument in acest sens: numeroase statuete datand in mileniile IV-V-VI i.e.n., descoperite in Romania, au trasate pe tot corpul meridiane (linii) intrerupte de puncte bizare.

Specialistii au facut imediat o comparatie cu meridianele energiilor vitale omenesti si acupuntura - ambele conceptii despre metabolism apartinand vechilor chinezi. Este uluitor, dar se pare ca si in civiliaztiile stramosilor nostri existau aceste preocupari (cunostinte) medical-filosofice.