Societate si religie, sisteme de guvernare

Numarul varietatilor asa-numitelor Spirite ale Naturii sau Elementali, este la fel de mare ca si cel pe care il remarcam in Regnul Animal; manifestarile girafelor se deosebesc de cele ale broastelor testoase, la fel cum cainii se comporta diferit fata de pesti. Problema, deja dificila, devine si mai complexa in cazul Elementalilor, fiinte care se corporalizeaza in mod normal in planul energetic, fiind astfel imateriali si invizibili pentru cea mai mare parte a oamenilor; chiar daca pot fi vazuti uneori, este vorba de o vizibilitate limitata ce face ca incercarile noastre de generalizare sa fie sortite esecului.
Asadar, preferand un adevar mic unei mari minciuni, ne vom referi din nou la un caz particular: cel al Gnomilor care locuiesc in padurile de pini.
Traiesc in societate, in trib, formand o familie extinsa in care fiecare isi pastreaza individualitatea, desi este si se simte pe deplin unit cu restul comunitatii. In acest sens, se poate face o comparatie cu relatiile spontane care se stabilesc intre copiii oamenilor inainte de a fi fost contaminati de educatia (sau, mai bine spus, de antieducatia) la care sunt supusi astazi de catre adulti. Pentru un copil, faptul ca un altul difera prin culoarea pielii, este balbait sau infirm, poate fi motiv de gluma, insa niciodata de divizare a grupului. Va fi invitat la ceilalti si va fi chiar fortat sa ramana aproape si se va tine seama de el in orice situatie. Copiii si Elementalii se pot arata individualisti numai in privinta unor secrete si mici pozne pe care nu vor sa le dezvaluie celorlalti, ca si cum ar fi vorba de ceva magic.
Aceasta societate nu este comunitara in sensul propus de Platon sau, intr-un fel ori altul, de toti sociologii, poate pentru ca in asteptarile Elementalilor nu se regaseste notiunea de progres, ei nefiind capabili sa conceapa un Stat, in sensul adevarat al cuvantului si conform definitiei pe care i-a dat-o Platon.
Fiecare Elemental munceste si traieste pentru el, dar in stransa camaraderie cu ceilalti si, in afara unor mici certuri amuzante, el stie ca poate conta pe toti, insa va avea mare grija sa nu se amestece in treburile celorlalti fara sa fie nevoie.

Desi aparent au hrana asigurata, cel putin pentru nevoile imediate, desi nu se observa nici o deteriorare a hainelor lor si stiu sa-si prepare leacuri proprii, ei pot fi vazuti intr-o activitate permanenta. Nu trebuie inteles din aceasta ca s-ar afla in acea miscare febrila a albinelor dintr-un stup, insa avantul este acelasi, cu toate ca ritmul lor pare a fi mult mai linistit si mai liber. Mai tarziu vom descrie distractiile si jocurile lor. Acum ne referim la munca, desi la Elementali toate formele de activitate si modul lor de viata sunt intr-un fel inlantuite si este dificil sa stim unde se termina una si unde incepe cealalta.

Elementalii sunt foarte legati de Regnul Vegetal, Animal si chiar de cel Uman, daca, ducand o viata mai apropiata de Natura, le-am permite sa se apropie de noi. Duc la indeplinire, neobositi, munci cum este verificarea aurei plantelor sau a ierbii din pasuni, frunza cu frunza, fir cu fir. Intaresc partile mai putin viguroase cu injectii energetice si, reusind chiar sa stimuleze relatiile dintre anumite fibre, modifica orientarea unei crengi sau a unei frunze, pentru ca aceasta sa realizeze mai bine fenomenele fotochimice si fizice care permit vegetalelor sa traiasca si sa ajute mediul inconjurator cu respiratia lor.
Magnetizeaza animalele, le atrag sau le sperie dupa bunul plac. Incearca sa faca acelasi lucru si cu fiintele umane, in special cu copiii foarte mici, dar sunt alungati de zgomotele dezordonate ale masinariilor, de mirosul de insecticid si de vaporii de alcool si, chiar mai mult, de formele astrale de manie si de formele mentale de rautate, hotie sau asasinat.
Elementalii din padurile de pin, in afara exceptiilor rare in care unul dintre ei intra in relatie cu un om si se ofera sa-l slujeasca, nu se indeparteaza niciodata de o zona restransa situata, in mod normal, in jurul unui copac, pentru fiecare grup in parte, sau al unei paduri, pentru toti.
Forma lor de societate este asemanatoare unei Teocratii, deoarece fiecare grup are un monarh, dar acesta indeplineste si functii pe care le-am putea numi religioase, mandatul lui neprovenind din alegeri sau consensuri, ci din Gratia acordata de catre Spiritul, Geniul sau Totemul tribului.

Sistemul de guvernare este absolut natural, adica piramidal si popular, cu o ierarhie inamovibila, onesta, exemplara, care munceste si se preocupa mai mult de poporul sau decat de sine, care le acorda atentie tuturor. Putinii vinovati care nu tin cont de aceasta lege milenara a obiceiurilor traditionale sunt prinsi, admonestati si pusi sa munceasca sub paza, pana cand, incet-incet, se reintegreaza intr-o comunitate care nu le va reaminti de delictele comise, daca putem numi astfel ceva ce pare mai curand o uitare, un produs al unor interferente .
Regele este rege asa cum apa este apa si Luna este Luna. Nici unui Elemental nu i-ar trece prin cap sa puna in discutie acest fapt sau sa se indoiasca de el. Mintea lor fiind diferita de a omului, nu concep schimbarile si nici revolutiile. Au un fel sanatos de a se multumi cu ceea ce cunosc si, in orice caz, nu aspira sa cunoasca mai mult. De multe ori, in reflectiile mele asupra acestor fiinte, m-a surprins imensa intelepciune milenara a sistemelor lor si contributia foarte constructiva la Planul Naturii, precum si generozitatea cu care ofera tuturor atatea lucruri bune, fara a astepta vreo recompensa sau vreo plata pentru darurile lor. Daca uneori simt inclinatii pentru vreo delicatesa sau pentru prezenta unui anumit om care i-a incantat, sentimentele lor nu au nimic posesiv sau pasional; pur si simplu se apropie de ceea ce le place asa cum un drumet se apropie de un foc, uneori mai mult din curiozitate sau pentru a cauta o placere dulce si suava, decat pentru altceva.
Elementalii au si ei secretele lor, echivalente cu Secretele noastre de Stat, si nu stiu de ce regele este rege si nici sistemul dupa care isi alege el sfetnicii din, randurile grupului. Stiu insa ca multimea le poarta un respect neclintit si ca, in felul lor, pot explica in mii de moduri de ce guvernantii lor ii intrec in grandoare... Insa nu pot explica de unde vin acesti guvernanti.

Se reunesc periodic in adunari, in noptile cu Luna plina, cand formeaza adevarate comisii de lucru, sunt continuu informati despre mersul comunitatii, despre cine a murit si cine s-a nascut si despre orice alta noutate, totul cu un spirit de mare liniste si experienta, ca cineva care realizeaza un rit repetat de milioane de ori.
Desi toti par egali si nu au scoli care sa-i diferentieze, unii sunt totusi mai intelepti decat ceilalti in ceea ce priveste anumite subiecte si se consulta reciproc. Sunt atenti unii cu altii. Se ajuta intre ei. Un om acceptat de ei va fi dus de la unul la altul in incercarea de a i se raspunde la intrebari, insa va trebui sa fie mereu pregatit sa primeasca raspunsuri foarte lente si fragmentare, pe care mai tarziu va trebui sa le aseze intr-o unitate logica, lucru de care Elementalii par a fi incapabili. Omul care a reusit sa patrunda in lumea lor fermecata si s-a imprietenit cu unul dintre ei, ii va fi, in mod automat, stapan, deoarece ei nu cunosc alt tip de relatie decat cea de conducere-obedienta. Sentimentul lor de camaraderie nu este altceva decat colaborarea la indeplinirea anumitor ordine si responsabilitati, drepturi si obligatii. Asadar, ei se vor supune omului, in timp ce acesta, la randul sau, le va respecta natura, neobligandu-i sa faca nimic ce ar fi impotriva obiceiurilor lor si cu care nu ar fi de acord. In aceste cazuri se straduiesc foarte mult sa fie utili, astfel incat ajung sa se materializeze punctual pentru a face, de pilda, sa sune puternic o poarta sau pentru a lovi o mobila, anticipand venirea stapanului lor acasa. Forma de societate pe care o mentin este atat de armonioasa incat, atunci cand unul dintre ei se afla in mod exceptional sub influenta unui om, ceilalti ii preiau muncile neterminate, ajutandu-1 cat pot de mult sa-si indeplineasca cu bine noua sarcina. intr-un fel, toti traiesc o bucurie nevinovata si dulce cand cineva din Regnul Uman, pentru care au o mare admiratie, se comporta bine si respectuos cu unul dintre ei.
Fiecare are un nume prin care este recunoscut, cu toate ca il schimba periodic din motive rituale.

Din raspunsurile lor se deduce ca sunt buni cunoscatori ai tuturor stiintelor naturale, inclusiv ai medicinei si astrologiei. Dar stiinta lor este mostenita si practica si de aceea nu pot sa teoretizeze asupra fenomenelor evidente observate. Iau arta ca atare, in mod natural, le place sa danseze si sa cante la instrumente astrale rustice, sa imbine intre ele vibratii pe care, o data plasmuite in scoarta, frunzele sau radacinile copacilor, noi, oamenii, le recunoastem drept culori.
Vom povesti si despre cateva munci ale altor specii de Elementali.
Religia Elementalilor care locuiesc in padurile de pin este o forma de Naturalism centrata pe cultul Spiritului arborelui care ii adaposteste. Lui ii aduc ofrande de dansuri si de energie astrala si vitala. Desi regele are functia de Mare Preot, toti participa activ la celebrarea cultului, regele-sacerdot fiind privit mai degraba ca un maestru de ceremonii decat ca un intermediar. Exista anumite perioade propice pentru celebrarea cultului, asa cum altele sunt potrivite pentru nastere sau moarte. Din cate stiu eu, o singura primejdie ii aduna pe neasteptate: aparitia, la suprafata Pamantului, a unor Elementali gigantici si monstruosi care locuiesc in adancuri si care ii inghit cu ajutorul fortei de absorbtie a trompei lor; Elementalii pinilor par sa constituie, in cantitati mari, hrana acestor creaturi ale adancurilor. In afara simplei fugi si preveniri, nu am inregistrat mijloace de aparare impotriva amenintarii.
Un arbore nu moare atata vreme cat nu moare radacina sa. Cand se intampla acest lucru, Elementalii lui, slujitori devotati, realizeaza o ceremonie complexa pentru transplantarea Geniului sau Spiritului arborelui - care pe langa continutul sau material, imbraca, in cazul pinilor, o stranie forma inalta, alungita si aproape umanoida - intr-o samanta sau intr-un lastar, intregul popor, ajutat de celelalte popoare elementale din padure, daca exista altele, va contribui la munca istovitoare de a face ca arborele nou sa creasca sanatos si fara boli, raniri sau incendii. Cand ajunge la un anumit numar de ani si capata o forma adulta, il vor transforma in Centru Religios al grupului si ciclul reincepe.

Pe langa totemismul care ar putea parea rigid oamenilor, Elementalii traiesc un sentiment religios superior, constiinta a Ceva care este in acelasi timp Zeul Arborelui, dar si al intregului Univers, pe care si-l reprezinta ca pe un copac imens, plin de stele. Aceasta credinta se apropie, in mod misterios, de Arborele de Lumina intalnit chiar si in Crestinism, Brahmanism sau la cabalistii evrei. Insa evita sa vorbeasca despre El, cultivand o practica mistica si o prudenta care de multe ori le lipseste oamenilor.
Asadar, supravietuire individuala, Societate, Religie si o forma incipienta de Stat se unesc intr-o singura modalitate sau, mai bine zis, intr-un singur sens al vietii, fara ca ei sa aiba o constiinta superioara a nemuririi, dar si fara sa conceapa moartea ca pe ceva definitiv, ci ca pe o expresie in plus a ciclurilor din Natura, implacabile si, in limitele intelegerii lor, imuabile.

Acest articol isi are baza informativa din cartea lui Jorge Angel Livraga Rizzi, Spititele elementale ale naturii.

The searchers - Sweets for my sweet

Dracula si ocultismul revelat

Ne-am obişnuit să vedem în Dracula , un vampir setos de sânge, o creatura a nopţii şi a întunericului, întruchipare a Diavolului. Acest mit este construit pe o prostă cunoaştere a miturilor şi simbolurilor oculte.
Să intrăm direct în inima romanului „Dracula” şi să-i aflăm tainele. Scriitorul irlandez Bram Stocker pune în gura profesorului van Helsing următoarele cuvinte: „Cei din neamul Dracula au fost de viţă alesă deşi au existat unele vlăstare care au fost bănuite că au legături cu Necuratul. Ei învăţau tainele Deavolului la Scholomance, în inima munţilor, desupra aşezării Hermannstadt, acolo unde Deavolul pretinde că al zecelea învăţăcel i se cuvine lui. În însemnări sunt unele cuvinte ca: strigoică, vrăjitoare, ordog şi pokol, iar într-un manuuscris se vorbeşte despre acest Dracula însuşi ca fiind vampir, ceea ceînţelegem foarte bine”. Cuvintele scrise cu carcatere îngroşate ar cam trebui să atragă atenţia. Faptul că viţa Drăculeştilor este „aleasă” şi pusă în directă legătură cu Scholomance – Şcoala de Solomonărie şi ordinul solomonarilor- precum şi învecinarea Sibiului (Hermannstadt) cu muntele sacru al dacilor, Bucegi ( Kogaion), schimbă cu totul imaginea lui Dracula şi lămureşte din plin imaginea de mister ce planează în jurul său. Un alt amănunt scăpat din vedere este faptul că Dracula are putere asupra lupilor, este veşnic tânăr şi nemuritor. Necuoaşterea miturilor originare face ca plasarea acţiunii în Transilvania sa nu aibă prea mare îmnsemnătate în ochii cititorului neavizat deşi este de cea mai mare importanţă în ceea ce priveşte adevărata imagine a lui Dracula.
Să sondăm in adâncimile mitului Dracula de la plasarea lui în Transilvania pentru a ajungeîn final să descoprim faţa ascunsă a contelui Dracula.

Locul acţiunii şi însemnătatea sa
„Potcoava Carpaţilor a devenit un Centru al tuturor vârtejurilor imaginaţiei” ne spune Jonathan Harker în jurnalul său. Ciudat pentru că… Dacia în vechime era considerată Centrul Lumii, locul unde pământul comunică cu cerul de-a lungul Columnei Cerului, a Osiei Lumii din mitologia românească, a lui Axis Mundi din tradiţia greco-romană. Mai mult, privită din orice parte, fie din răsărit, fie din apus Transilvania este un teritoriu de trecere ceea ce înseamnă literalmente un ţinut situat între două lumi. Şi pentru a trece dintr-o lume în alta este necesară trecerea prin acest ţinut. De fapt Jonathan Harker, avocatul englez angajat de Dracula pentru a-i aranja afacerile în Londra, străbate întreaga Transilvanie pentru a ajunge la reşedinţa contelui plasată într-o altă zonă „de trecere”, un pas montan. Ori, din punct de vedere spiritual trecerea dintr-o lume în alta se face prin intermediul morţii iniţiatice asa cum ne-o demonstrează trimiterea solului la ceruri ce trecea prin cele trei stadii ale templului megalitic din Bucegi pentru ca în final să ajungă la comuniunea cu Zamolxe pe altarul cerului (Kogaion - Muntele sacru al Daciei). Această reprezentare a triplei iniţieri a solomonarului/solul trimis la Zamolxe de către daci este în strânsă legătură cu reprezentarea triplei incinte druidice, reprezentată ca trei pătrate concentrice unite pe fiecare dintre laturi printr-o linie ce în final trasează o cruce imaginară, simbol al Centrului si al manifestării centrului în lume. Spaţiul din interiorul ultimului pătrat este Ţara Sfântă, Curtea Veche a lui Mateiu Caragiale, Curtea Primordială cu sensul de „cea mai veche” desemnată prin pătratul sau cercul înscris în centrul unor reprezentări ale svasticii.
Este Curtea lui Ler Împărat identică cu centrul spiritual al lumii. Cele trei pătrate ale triplei incinte druidice ce înconjoară centrul lumii au însă si o altă accepţiune din acest punct de vedere anume acela ce relevează titlul de „ păzitori ai ţării sfinte” purtat de unele ordine cavaleresti ale evului mediu. Templierii, ioaniţii, cruciaţii ca să nu le pomenin decât pe cele mai cunoscute, toate aveau în titulatura şi titlul de păzitori ai ţării sfinte, păzitori ai unei tradiţii ancestrale străvechi. În această lumină se crează deschiderea ce ne arată o triplă „învelire” a Centrului Lumii: războinicii, preoţii-regi şi acei sarabos tereos/sarabii despre care aminteşte Iordanes, o supra castă a lumii getice din care se alegeau marii preoti şi regii. Întorcându-ne din nou la Dracula şi ignorând cu bună ştiinţă poveştile fantastice vehiculate de negustorii brasoveni şi sibieni cărora Vlad Ţepeş le-a afectat interesele în Valahia vom spune că el ca Domn al Valahiei făcea parte din „viţa aleasă” a Drăculeştilor ce făceau parte dintr-un ordin cavaleresc esoteric denumit ordinul dragonului. Ori Dragonul este în strânsă legătură cu Centrul ca detinător al înţelepciunii. Prin aceasta, el asemenea regelui Arthur, se legitimează ca trimis al Polului, al Centrului într-un anume moment strict necesar, după cum la aceasta se raportează şi steaua cu opt colţuri (octogonul)ce-i ornează partea frontală a cuşmei.
Pe de altă parte unduirea şi amestecarea liniilor triplei incinte druidice da naştere unui „vartej” unui labirint, labirint care este identic cu drumul parcurs de ucenic pentru a ajunge la tainele iniţierii şi care în evul mediu era trasat pe pavajul unor catedrale marcând tocmai acest sens de drum spre Centru spre „Ţara Sfântă”.
Trecerea dinr-o lume în alta se face trecând peste „prag”, prag care este păzit de paznici, uneori în limbajul miturilor, asemuiti unor monştri. Din această categorie face parte Dracula după cum din aceeaşi categorie fac parte şi Minotaurul, cerberul, balaurul.

Arhetipurile: castelul,lupii, pădurea vrăjită,nemurirea
Resedinţa lui Dracula, loc unde va poposi în cele din urmă şi avocatul englez J. Harker, este un castel situat într-un peisaj muntos, pe o stâncă veghind impunător şi inaccesibil asupra întregului ţinut împădurit. Ciudată descriere. Vorbeam ceva mai devreme despre Ler Împărat şi Curtea Veche. Tradiţia românească ne spune despre acest Ler Împărat că-şi are resedinţa pe un munte înalt, într-un castel pe care nimeni nu-l găseşte decât cel plăcut lui Ler Împărat. Tradiţia mai spune că mulţi oameni au gasit acest castel dar nu s-au mai întors în lumea oamenilor obişnuiţi. Asemănarea merge până la identificare cu caracteristicile imprimate reşedinţei lui Dracula.
Într-adevăr, avocatul englez terece printr-o pădure populată cu lupi, apărători şi călauzitori spre resedinţa lui Dracula. Lupii au aici acelaşi rol pe care-l are Ariadna şi firul său călăuzitor în labirintul Minotaurului la fel cum aceeaşi legendă greacă ne spune că tinerii erau aduşi drept „hrană” ( erau consacrati) Minotaurului ce păzea drumul spre centrul Labirintului şi obţinerea iniţierii depline. De altfel, un lup este cel ce-l salvează pe tânărul englez azunci când acesta de pierde într-o „ noapte a Walpurgiei”, echivalentul „nopţilor de Sănziene” cu jocul periculos al ielelor. Tot lupii, în calitate de apărători ai pragului, vor fi aceea care-l vor ameninţa în drumul său prin haţisul pădurii vrajite , al labirintului, al drumului iniţiatic când acesta se va apropia de locul iniţiatic, castelul contelui Dracula dar aceştia se retrag la intervenţia contelui care el însuşi avea capacitatea de a se transforma în lup, numind aceste animale copiii nopţii. Trebuie spus că una dintre capacităţile dobândite de solomonari la încheierea stagiului era cunoaşterea limbii animalelor.
Întreaga istorie a Daciei s-a aflat sub semnul lupului-Zamolxe. Identificat cu Apollo, Zamolxe este lupul Hiperborean, Marele Lup Alb, Apollo fiind numit şi Lykaios /lupul.
Numele antic al dacilor ca apărători ai Centrului Spiritual al Lumii era daoi sau daoaus care în dialectul traco-frigian înseamnă tocmai lup. La greci, pelasgii, înaintaşii dacilor pe aceste pământuri, erau consideraţi divini/dioi. Pe de altă parte animalele lupi ca si copii ai nopţii sunt identici cu oamenii lupi (daous/daoi) ca si copii ai mamei pamant, născuţi din pământul negru(Geea). Căci termenul de geţi folosit de greci pentru a desemna locuitorii Daciei nu însemna altceva decât „Fii Geei ( ai pământului mamă)”, după cum Pelasg s-a născut pe crestele cele înalte din pământul negru pentru a fi începător rasei muritorilor. Curios e că Dracula atunci când merge la Londra nu duce cu sine averi şi chestiuni trebuincioase traiului zilnic, ci lazi cu pământ pentru că nu putea dormi decât în pamant din patrie. Această tradiţie de a duce pamant cu sine în pribegie a existat la români până în secolul trecut.În mitologia română aflăm şi credinţa că „dalbul pribeag” cel pornit pe calea iniţierii, trebuie să se prindă frate cu lupul pentru a putea trece pragul şi a ajunge în celalalt tarâm. Englezul nu face acest lucru pentru că se crede prea raţional să creadă în basme şi eşuează în mod lamentabil.
Celălalt tărâm este indisolubil legat de taina tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte. Aceaste precepte erau predicate de Marele Preot dacilor. Legile lui Zamolxe nu erau doar percepte morale aplicabile în societate ci percepte care deschideau literalmente uşa spre nemurire, nu doar a sufletului ci si a trupului. Zânele, vâlvele solomonarii şi alte categorii de făpturi mitice sunt foarte reale în descrierile tăranilor noştri şi toate acestea sunt identificabile cu preoti şi preotese ale cultului zamolxian în dubla sa ipostază. În fapt însuşi Dracula este un mort viu, un nemort, cel ce a dobândit taina vieţii fără de moarte şi a tinereţii fără bătrânete. Prin aceasta şi prin toate cele spuse până acum el se dovedeşte a fi Marele Maestru Iniţiator.
Concluzii
Plasarea acţiunii romanului Dracula în Transilvania desemnează acest ţinut românesc ca şi „pădurea vrăjită”, aceeaşi pădure care apare şi în basmul românesc Harap Alb sau Zâna Zânelor, spaţiu al tainei , al iniţierii, morţii şi renaşterii. În munţii Transilvaniei îşi află sălaşul Dracula, deţinătorul nemuriri şi a tinereţii fără bătrâneţe, el fiind păzitorul secretului iniţiatic ceea ce-l face să fie identic cu un „ monstru păzitor al pragului” dintre cele două realităţi: Veşnicia şi lumea muritorilor. Chiar statutul lui de ne-mort, mort viu ne arată fatul că el de fapt aparţine ambelor lumi: a omenilor şi a vieţii veşnice, a vremelniciei şi a veşniciei, tocmai prin aceasta exercitând fascinaţia lucrului interzis, teroarea necunoscutului, simţită din plin de cel ce înaintează pe drumul cunoasterii iniţiatice, atracţia misterului şi ispita.
De altfel referitor la teroarea necunoscutului pe drumul iniţierii Strabon se exprima clar: „ Sufletul este îndurerat şi agitat de moarte, tot aşa cum este iniţierea în marile mistere. Prima etapă constă doar în erori şi incertitudini, eforturi, mers rătăcitor şi tenebre. Apoi ajuns la liziera morţii şi iniţierii, totul se transformă în orori cutremurătoare, spaime. Dar odată terminată această scenă, iată se răspândeşte o lume divină şi miraculoasă…; perfect iniţiat, esti liber încoronat, triumfător, parcurgi domeniile preafericiţilor”. Este exact drumul apucat de Jonathan Harker care încalcă interdicţiile puse de Dracula. Căci Dracula prin calităţile sale este identic cu Marele Solomonar, cel ce a obtinut cunoasterea graiului animalelor, capacitatea de a se face nevăzut, mort pentru lume dar totusi trăind la graniţa dintre lumi. El este marele Iniţiatit şi Iniţiator, Mare Preot şi Mare Hierofant, oficiant a unor străvechi rituri iniţiatice. În această calitate castelul contelui nu se putea situa decât pe muntele sacru ce leagă cerul de pământ şi unde oameni pot comunica cu zeii.
Printr-un limbaj criptat asemenea celui mitologic, Bram Stocker ne arată în primul rând o iniţiere esuată, Jonathan Harker intrând într-un adevărat vârtej al groazei pentru că încalcă interdicţiile impuse de Marele Maestru Iniţiator care cunoştea pericolele ce se vor ivi în calea candidatului, stapânul catelului, al Curţii Vechi. Prin urmare, adevăratul erou al romanului nu sunt „the good boys” englezi, ci Dracula, personaj care nici pe departe nu este atât de negativ pe cum pare la prima vedere.
În finalul romanului Dracula este învins cu ajutorul profesorului van Helsing. Dar este el chiar învins? Castelul lui ce cuprindea taina pe care el o detinea si care din această prismă este identic cu castelul lui Ler Împărat unde ajung doar iniţiatii, cei aleşi şi răman acolo veşnic, acel castel rămâne la fel de intangibil şi enigmatic cuprinzând în interiorul lui acelaşi secret: taina vieţii fără de moarte şi a tinereţii fără bătrâneţe. Poarta întredeschisă pentru a lăsă misterul să se întrevadă, s-a închis la loc. Misterul s-a închis din nou în sine privind parcă dispreţuitor la o lume de neofiţi, prea modernistă şi prea mandră de descoperirile ei ca să mai poată crede în „basme”. Misterul s-a retras în sine ramanând cunoscut doar de cei care l-au dobândit deja în virtutea unei legi ce guvernează desfăşurarea unui ciclu: alternanţa ( noapte-zi, bine-rău, alb-negru).
Aceasta cu atât mai mult cu cât în tradiţia veche sur desemnează însuşi numirea Soarelui calitatea sa de maretie si suveranitate. Dar soarele este stălucitor, iar sur, dimpotrivă, este o întunecarea sa. Întunecarea cuvântului ne convinge că de fapt este vorba de o retragere în sine, inerentă desfăsurăşii fiecărui ciclu, pentru a putea începe un nou ciclu si o nouă transformare si vitalizare.

Ombladon - Daca pozele ar vorbi

Ingerul pazitor

Unul dintre multele mituri pe care Crestinismul le-a cules din vechile religii misterice se refera la ingerul Pazitor.
Cand se naste un copil, spun Vechile invataturi, principiile sale superioare nu se incarneaza deodata, ci treptat, ceea ce face ca nou-nascutul sa fie lipsit de corp mental in adevaratul sens al cuvantului si sa utilizeze doar un sub-corp mental al corpului sau emotional.
Aceasta il face fragil in fata circumstantelor vietii. De aceea, pana la varsta de sapte ani, este ajutat de compania neobosita a unui Elemental care ii sugereaza, ca o voce interioara, ce lucruri trebuie sa evite pentru ca sunt periculoase. Este vorba de o forma de manifestare a unui instinct inteligent sau cel putin antrenat, deoarece vom vedea mai tarziu ca Elementalii nu pot fi numiti cu exactitate inteligenti.
A fost reprezentat cu figura umana, in general cea a unei tinere foarte frumoase, impodobite cu aripi mari, care, conform unui simbolism vechi, reprezinta protectia, dar, in acelasi timp, prezenta mortii. Uneori poarta in mana o ramura de chiparos sau un simplu felinar.
Cu cateva exceptii, doar copiii pot sa-l vada si sa-l perceapa in vreun fel. Corpul sau este deosebit de plastic si asuma formele care ar putea fi cele mai placute pentru copil, iar daca acesta este receptiv il invata jocuri si ii prezinta Gnomii dansatori si pe nelinistitii Elfi care locuiesc in corolele florilor.
Ingerul Pazitor reprezinta inca un serviciu pe care Natura il ofera, fara exceptie, tuturor oamenilor. Din nefericire, cu trecerea ultimelor doua secole, contaminarea ambientala si automatismul cu care sunt educati copiii in orasele mari, fiind introdusi in viata adultilor inainte de vreme, diminueaza puterea de protectie a Naturii si ingerul Pazitor se transforma intr-un martor rigid si neputincios in fata degenerarii rasei umane.

Acest articol isi are baza informativa din cartea lui Jorge Angel Livraga Rizzi, Spititele elementale ale naturii.

Florin Piersic - Cine esti tu?

Principii legionare

Legionar,
– Niciodată să nu faci o faptă de care ţi-ar fi ruşine a doua zi, iar când ai făcut ceva, asumă-ţi răspunderea întreagă.
– Când ti se pune în fată un obstacol, tu să-l sari, să nu te laşi. Să nu te laşi învins. Nu te descuraja. Încearcă a II-a oară, a III-a oară, mereu. Nu există nu pot. Legionarul poate.
– Dacă pentru politician politica înseamnă o afacere, pentru legionar politica înseamnă religie.
– Nu spune „Nu voiesc să servesc Legiunea, din cauză că, cutare şef nu-mi place, nu este bun.” În Legiune nimeni nu este şef pe viaţă. Azi e unul, mâine altul, poimâine vei fi tu, dacă prin munca şi credinţa ta neclintită şi prin capacitatea ta vei merita să fii, iar într-o bună zi se va putea găsi cel mai bun.
– Nu uita că ceea ce poate să ne piardă pe noi legionarii, este neînţelegerea şi dezbinarea din fiecare cuib sau dintre diferite cuiburi.

Corneliu Zelea Codreanu – Carticica sefului de cuib