sâmbătă, 16 octombrie 2010

Giganţii Gog şi Magog - fii lui Gaea şi Uranus


Oracolele sibiline situează popoarele Gog şi Magog în regiunea din nordul Thraciei şi mai departe, în nordul Dunării. Ele sunt vrednice de crezare întrucât cel puţin una dintre sibile, anume Sibilla Erithree, îşi avea sălaşul în Munţii Apuseni, în zona Roşiei Montane.

Să ne uităm acum în Cartea lui Enoh, o apocrifă a Vechiului Testament şi să vedem ce spune dânsul: ” Îngerul mi-a răspuns: Acest munte pe care-l vezi şi a cărui vârf ajunge la aceeaşi înălţime cu tronul Domnului, va fi lăcaşul unde se va odihni Domnul Sfinţeniei si al Gloriei, regele cel veşnic, atunci când va coborî pentru a vizita pământul, în bunătatea sa. Căci viaţa va fi răsădită într-un loc sfânt către miazănoapte, către locuinţa Regelui Veşnic” si textul este urmat apoi de o descriere detailată a României actuale:”…am zărit şapte munţi strălucitori, care erau separaţi unul de altul…trei spre răsărit… si trei la miazăzi ….erau de asemenea văi adânci, separate unele de altele (Carpaţii Orientali si Carpaţii Meridionali sunt împărţiţi în câte trei grupe de văile marilor râuri ale României)… În mijloc se ridica cel de-al şaptelea munte’’….(Apusenii sunt în mijlocul cununii carpatice).

Aceeaşi profeţie o aflăm mai târziu la Isaia care spune:” În muntele în care se adună zeii voi pune sălaşul meu, în miazănoaptea cea îndepărtată…” (Isaia 14:13)
Rolul “mesianic” al României este declarat şi de profetul indian Sundar Singh care în profeţiile sale legate de România, se exprimă foarte clar:” România are o mare misiune Dumnezeiască de redresare spirituală, ce o va face până la urmă să se înfăţişeze ca un veritabil model de urmat pentru întreaga umanitate”. Această afirmaţie si altele ce apar în profeţiile indianului Sundar Singh ne trimit din nou cu gândul la caracterul de popor mamă al vechilor daci, ai căror urmaşi suntem noi, românii.

Această profeţie poate fi legată şi de profeţia pe care o face Iisus în Evanghelia după Matei evreilor: „Împărăţia lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite” (Matei 21:43). Urmează ca timpul să ne dovedească dacă aceste profeţii se vor împlini sau nu.
Dar, nu trebuie sa uităm nici o clipă, că românii nu sunt transilvăneni, moldoveni sau munteni, ei sunt ROMÂNI (VALAHI), urmaşi ai străvechilor RAMANI (nume dat pelasgilor de unii autori antici), cu spirit DAC, care reînvie oricând este nevoie în momentele de restrişte.
Însă situaţia noastră actuala ne cere să redevenim ceea ce am fost la începuturi, anume cei mai viteji şi mai drepţi ai Pământului. Asta pentru că noi nu ne putem permite să stăm cu capul plecat în faţa „nepoţilor” noştri.

9 comentarii:

  1. De cele mai multe ori uitam ca suntem cu toii ROMANI,preferand titulaturi precum:munteni,ardeleni,banateni etc. Alina

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu cred ca este o divizare intentionata. Avem folclorul, straiele si traditii diferite, dar in constiinta noastra este treaza descendenta noastra si mandria ca suntem ROMANI.

    RăspundețiȘtergere
  3. De "ura" fata de moldoveni ce spui?Alina

    RăspundețiȘtergere
  4. Din cauza graiului putin diferit moldovenii sunt luati "peste picior"(dovada si miile de bancuri cu acest subiect), si nici de cum nu exista o ura fata de ei.(Cel putin asa cred eu :D).
    M. Eminescu:"Suntem români şi punctum".

    RăspundețiȘtergere
  5. Cum te simtidupa victotia rivalei?Eu f bn:))Alina

    RăspundețiȘtergere
  6. Asa cum ma simt de cam 5 ani de cand luam bataie...dezamagit. Partea buna este ca-mi tyrece fff repede.

    RăspundețiȘtergere