miercuri, 15 decembrie 2010

Legionarul şi mânuirea banilor publici

Legionarul care-şi va însuşi bani care nu-i aparţin, care va mânui în mod necinstit banii Legiunii sau ai oricărui om, acela care nu va putea da socoteală, conform promisiunii, de banii încasaţi din vânzarea broşurilor, gazetelor, insignelor etc. va fi eliminat pentru totdeauna din Legiune de la primul caz, orice situaţie ar ocupa în ea.
În organizaţia aceasta, nu pot să crească decât numai oameni cinstiţi.
O mică hoţie nu poate să te lase indiferent pentru că în definitiv aceasta nu este decât sămânţa marilor hoţii, sămânţă care dezvoltându-se din cauza tolerantei noastre, ar putea răstigni din nou prin jefuire poporul român şi această ţară.

2 comentarii: