Totul pentru PATRIE

Soţii Teodorovici – români din Basarabia - au militat pentru unirea Basarabiei cu România, imediat după revoluţie au început activ propaganda pentru unire şi pentru introducerea limbii române în Basarabia. Dacă astăzi se învaţă în limba română şi dacă alfabetul latin a fost reintrodus în Basarabia este în parte meritul lor. Soţii Teodorovici au fost cei care au cântat după 1989 despre Eminescu (domnul Eminescu - cum îl numeau ei) şi astfel l-au reintrodus în cultura basarabeană ca pe o comoară pierdută şi regăsită. Glasul celor doi (care reuşise să anime atât de mult pe românii basarabeni şi sa obţină atâtea victorii politice) a trebuit să fie curmat... Astfel în noaptea de 29/30 octombrie 1992 au fost asasinaţi. Masina în care se deplasau spre Chisinau a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni. În maşină se aflau patru persoane, şoferul şi însoţitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Doina şi Ion aflaţi pe bancheta din spate au fost striviţi între greutatea maşinii şi copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie naţională. Cu toate astea autorităţile nu au făcut dreptate morţilor, catalogând totul drept un nefericit accident în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă. Astăzi cei apropiaţi cuplului Teodorovici evită să răspundă la întrebarea: accident sau crimă? Mulţi spun că au dovezi dar nimeni nu le scoate la suprafaţă. Totuşi nu putem ignora unele amănunte care la vremea respectivă au fost făcute publice. De exemplu faptul că ceilalţi doi pasageri ai maşini au scăpat teferi. Şoferul nu a fost condamnat iar celălalt pasager a dispărut fără urmă până în ziua de azi. Europa liberă a difuzat o ştire chiar în noaptea în care cei doi au murit, ştire în care se vorbea despre apariţia pe sosea a unei maşini blindate care ar fi provocat accidentul. Scriitorul Grigore Vieru, prieten apropiat al soţilor Teodorovici a declarat că avea la cunoştinţă faptul că cei doi primeau telefoane şi scrisori în care erau ameninţaţi cu moartea. Apoi un alt element prezentat chiar pe canalele media în 1992 a fost relatarea privind sosirea ambulanţei la locul accidentului, Doina nu murise pe loc iar ambulanţa a refuzat să o transporte la spital şi a luat numai trupul fără viaţă al lui Ion. Doina s-a zbătut între viaţă şi moarte un timp fără să primească ajutor. După ce într-un final a murit a fost ridicată de salvare... Cei doi au lăsat în urmă un băieţel Cristofor care la vreme aceea avea 11 ani. Cristofor a fost crescut de mama Doinei, Eugenia Marin. Aceasta a declarat în 2004 Ziarului de Garda din Chisinau: “Când am declarat, într–un cerc restrâns, că voi depune o cerere pentru ca dosarul să fie reactivat, seara am şi fost telefonată de o persoană necunoscută şi ameninţată. «Să nu uiţi că ai copil», mi–a spus vocea şi eu, cum am rămas numai cu Cristi, am renunţat...”. Autorii asasinatului continuă să facă presiuni aşteptând ca anii să estompeze amintirea soţilor Teodorovici şi moartea lor să fie uitată. Cu toate astea noi nu putem uita cele întâmplate şi nici nu ne este teamă să afirmăm că soţii Ion şi Doinea Aldea Teodorovici au fost omorâţi ca toţi luptătorii noştri pentru unitate şi neam: Horea, Avram Iancu, Eminescu, Corneliu Zelea Codreanu – toţi au fost asasinaţi şi noi trebuie să avem curajul să o spunem.