Manuscrisul misterios

Autor: Ionel Grama
Peste 250 de pagini îngălbenite de sutele de ani care au trecut peste ele, pline cu femei dezbrăcate, legate prin nişte cordoane ciudate, aproape 400 de desene cu plante necunoscute, nenumărate hărţi stelare şi grafice astrologice, toate viu colorate şi înconjurate de un scris ordonat, ce pare cumva cunoscut, dar care, în final, s-a dovedit a fi cel mai puternic cifru, neavînd nicio corespondenţă în vreuna dintre limbile vorbite pe planeta noastră.

Acesta este „Manuscrisul Woynich”, sau Voinich, un codex a cărui istorie este învăluită într-un mister total, din care nu lipsesc furturile, adulterul, minciuna, dar şi ipotezele care duc spre lumile extraterestre. Deşi au trecut peste 500 de ani de cînd există sau, mai bine zis, de cînd i se cunoaşte existenţa, deşi conţine desene clare şi un scris lizibil, nimeni n-a reuşit să înţeleagă ceva din paginile sale, calculatoarele zilelor noastre dovedindu-se şi ele neputincioase în descifrarea vreunui crîmpei de text. Majoritatea scrierilor despre acest manuscris spun că Wilfried Michael Woynich, un anticar polonez, l-a primit, în anul 1912, de la Colegiul Iezuit Mondragone di Frascati, aflat la sud de Roma. Se mai spune că documentul se afla acolo de cîteva sute de ani. In realitate însă, omul se numea Michal Habdank Wojnicz, era revoluţionar polonez, se născuse la 31 octombrie 1865 şi a ajuns, pe parcursul vieţii sale, bibliofil şi anticar britanic, apoi american. El a murit la 19 martie 1930. Intre 1911 şi 1912, călugărul franciscan Strickland, o cunoştinţă de-a sa, l-a pus pe polonez în legătură cu şefii Colegiului Iezuit care, încercînd să strîngă bani pentru renovarea clădirii, au scos la licitaţie peste 1.000 de cărţi extrem de rare, printre ele aflîndu-se şi cea despre care vorbim şi care a ajuns astfel în posesia lui Woynich. Singurul lucru din care s-a putut înţelege ceva clar a fost o scrisoare datată „Praga, 19 august 1666”, trimisă de un oarecare Joannes Marcus Marci lui Athanasius Kircher, un mare lingvist al vremii, care încercase şi descifrarea hieroglifelor egiptene. Expeditorul spunea că manuscrisul a fost cumpărat de regele Rudolf al II-lea de Habsburg (1552-1612) în anul 1586, cu suma de 600 de ducaţi, circa 60.000 de euro din zilele noastre. Din paginile respective, suveranul spera să afle unul dintre secretele căutate de toţi alchimiştii vremii, şi anume cum pot fi transformate plumbul şi alte metale ordinare în aur. De atunci, sute de amatori sau de specialişti în cifruri au încercat să înţeleagă ceva din scrierea respectivă, dar nimeni nu a reuşit. Acum cîţiva ani, s-a ajuns la concluzia că manuscrisul a fost redactat de două persoane diferite, în el regăsindu-se litere latine, cifre arabe, caractere din alfabetul englez, rune germane, dar şi simboluri din alchimia Evului Mediu. Niciun cuvînt din carte nu are mai puţin de trei litere, dar nici mai mult de zece, lipsesc orice fel de semne de punctuaţie, iar „cuvintele” - în fapt nişte înşiruiri de litere şi cifre - nu există în limba niciunui popor care trăieşte pe planeta Pămînt. Plantele prezentate în desenele respective sînt şi ele bizare, multe total necunoscute, altele semănînd cu exemplare ce cresc în cele mai diferite zone ale globului. Femeile au uneori trupuri de sirene sau uşor deformate, sînt interconectate printr-un fel de tuburi sau cordoane şi par a se deplasa cu nişte mijloace necunoscute nouă. După moartea lui Woynich, Anna Nill, fosta sa secretară, dar şi amantă, necunoscînd adevărata valoare a manuscrisului, l-a vîndut contra sumei de 25.000 de dolari, bani pe care i-a împărţit cu soţia defunctului. Cumpărătorul, un alt anticar, Hans P. Kraus, a apreciat-o imediat la valoarea de 160.000 de dolari. In prezent, manuscrisul se află la „Beineckele Rare Book and Mss. Library”, de la Universitatea Yale, şi valorează un milion de dolari.