Militarii basarabeni și armata română

La începutul anului 1918, situaţia în teritoriul dintre Prut şi Nistru se agravase substanţial. Cohortele şi unităţile militare naţionale nu puteau menţine ordinea publică. Pentru a pune capăt anarhiei şi fărădelegilor, Consiliul Directorilor Generali a fost nevoit să ceară ajutor de la trupele române.
Mai multe asociaţii naţionale au început să înainteze cereri de ajutor din partea trupelor regulate; acestea veneau chiar şi din partea ţăranilor, care se temeau să fie lipsiţi de pămînt. De exemplu, populaţia din jud. Cahul, după evenimentele tragice care au avut loc acolo, s-a adresat direct Cartierului General pentru a cere trupe române. Asemenea cereri au venit şi din alte localităţi.
La 14-15 decembrie, o delegaţie din Basarabia s-a deplasat ilegal la Iaşi pentru a informa guvernul român despre anarhia din ţinut. După cîteva zile, la 22 decembrie, Consiliul Directorilor Generali a semnat actul de chemare a trupelor române în teritoriul dintre Prut şi Nistru.
La 13 ianuarie, trupele române, conduse de colonelul Rădulescu, au intrat în Chişinău. A doua zi a venit şi generalul Broşteanu, căruia i s-a încredinţat conducerea acestor trupe şi a operaţiunilor de luptă, în caz de necesitate. Imediat după sosirea unităţilor române, a avut loc o paradă comună acestora şi a unităţilor moldoveneşti .
Efectivul unităţilor moldoveneşti era molipsit parţial de propaganda bolşevică împotriva intrării Armatei Române. Bolşevicii afirmau că românii vin pentru a lua pămîntul de la ţărani.
Planul operaţiunilor de susţinere a Armatei Române de către unităţile moldoveneşti era condus de colonelul Hudolei, care avea şi misiunea de a scoate unităţile bolşevizate în afara oraşului. A fost emis un ordin, în care se menţiona: “… dacă însă armata română va declara că nu vine să ne ia pămîntul şi libertăţile cîştigate de revoluţie, noi nu avem nici un motiv de a lupta cu ea”.
Înainte de sosirea trupelor române la Chişinău, a avut loc şedinţa comună a tuturor comitetelor moldoveneşti, prezidată de Ion Inculeţ. La 12 ianuarie, aceste comitete revoluţionare au trimis la Călăraşi o delegaţie în frunte cu Ion Inculeţ pentru a duce tratative cu generalul Broşteanu, care cerea să nu i se pună piedici la intrarea în Chişinău, căci Armata Română vine pentru “paza depozitelor de armament şi a căilor ferate”. La 13 ianuarie, generalul trebuia să primească un răspuns.
Conform afirmaţiilor lui Gherman Pântea, membru al acestei delegaţii, răspunsul întîrziase o oră şi Broşteanu îi ordonase colonelului Atanasiu să înainteze spre Chişinău. Atanasiu se afla deja în satul Cojuşna cînd Pântea i-a adus ordinul. După tratative, la orele 1830, Armata Română a intrat în Chişinău dinspre bariera Sculeni .
În acelaşi timp, la Chişinău a fost creat un Comitet Revoluţionar al Salvării Republicii Moldoveneşti, format din membrii comitetului din Crimeea, ostaşi din garnizoanele Chişinău, Tighina şi din alte oraşe ale Basarabiei, care făceau propagandă împotriva trupelor româneşti şi declarau că duşmanii revoluţiei din Sfatul Ţării “au intrat în alianţă cu boierii români, cu regele lor şi cu ajutorul acestor trădători ai poporului, baioneta românească a venit să restabilească în Ţara noastră ordinea veche…” .
În legătură cu nemulţumirea unei părţi a populaţiei în raport cu intrarea trupelor române în Basarabia, Marele Cartier General Român informa Sfatul Ţării, prin ordinul nr. 190/918, transmis de Corpul VI al Armatei, că comandamentul român al trupelor din Basarabia crede că e de datoria sa să nu-i repună în drepturi pe proprietarii de pămînt deposedaţi în urma revoluţiei ruse.
Deoarece această procedură crea animozitate din partea ţăranilor, Cartierul îi ruga pe conducătorii unităţilor să ia măsuri pentru ca armata să evite noi agitaţii şi să nu intervină în raporturile dintre ţărani şi proprietari decît pentru a împiedica noi jafuri şi devastări. Proprietarii urmau să se adreseze autorităţilor locale pentru faptele întîmplate pînă la intrarea armatei în Basarabia .
La şedinţa Guvernului din 22 ianuarie 1918 a fost citită telegrama ministrului francez, aflat la Iaşi, în care se menţiona că trupele române au fost trimise în Basarabia în urma unei înţelegeri între aliaţi şi au scopul de a apăra spatele frontului, conform regulilor militare, şi că această acţiune nu poate schimba situaţia internă din Basarabia .
După venirea trupelor române, unităţile moldoveneşti nu au fost desfiinţate.
După 24 ianuarie 1918, Directoratul General pentru Probleme Militare şi Maritime a fost transformat în Minister de Război. În cabinetul Ciugureanu, funcţia de Ministru de Război a îndeplinit-o colonelul Brăescu, avansat mai tîrziu în gradul de general. Noul Minister de Război a continuat activitatea de formare a armatei naţionale.
Într-un interviu, Brăescu spunea: ,,în viitorul apropiat va fi creată o comisie din reprezentanţii Franţei şi României care să înceapă pregătirile pentru crearea unui corp de armată moldovenesc.” Conform spuselor ministrului, unităţile urmau să fie compuse numai din moldoveni. După crearea lor Armata Română urma să părăsească teritoriul Republicii Moldoveneşti, deoarece, funcţiile ei vor fi preluate în întregime de unităţile naţionale” . Dar, după cum demonstrează evoluţia ulterioară a evenimentelor, acest proiect nu a fost realizat.
La 31 ianuarie 1918, ministrul Brăescu declara, în Sfatul Ţării: „comenzile se vor da deocamdată în limba rusă, iar mai apoi în româneşte. Unităţile trebuie create după principiul naţional şi dacă Sfatul Ţării va adopta hotărîrea ca limba română să fie comună pentru toate naţionalităţile, atunci ea va fi prezentă în toate unităţile”. Totuşi, ordinele Directoratului Militar se emiteau în limba rusă şi în vara anului 1918, deci după o jumătate de an de la venirea trupelor române în Basarabia .
O propagandă activă făceau şi ucrainienii, cu scopul de a convinge populaţia să alipească teritoriul Basarabiei la Ucraina. În februarie 1918, deşi aici se aflau deja trupele române, “fraţii de peste Nistru” se pronunţau pentru desfăşurarea unui plebiscit în această problemă .
Trupele române au intrat şi în oraşul Cahul. Conform informaţiei prezentate de către Consiliul Directorilor Generali ca răspuns la telegrama Armatei VI-a, ele au intrat în Cahul la rugămintea populaţiei băştinaşe . În armata moldovenească au început să fie înrolaţi şi militari români. În februarie, Directorul Militar emite un ordin de încorporare în Regimentul I Ulani a sublocotenentului Diviziei 1 Române Vîşcovschi .
Pentru a fi ridicaţi în grad şi în funcţie, militarilor, în iunie 1918, li se cerea să prezinte o legitimaţie care să confirme că nu i-au susţinut pe bolşevici .
Pentru aplanarea conflictelor ce apăreau între militarii moldoveni şi români, la 5 martie 1918 sublocotenentul Cocio, membru al Comisiei de Demobilizare, a intrat în subordonarea colonelului serviciului român, Dimitrescu .
La 14 aprilie 1918, deja după unirea Basarabiei cu România, în şedinţa Sfatului Ţării s-a propus ca Ministerul de Război, până la desfiinţarea lui de către Guvernul Român, să întocmească noi state de personal. Primarul oraşului Chişinău l-a delegat ре fostul primar Levinschi la Iaşi, ca să-i ceară prim-ministrului român să-i elibereze ре toţi cei arestaţi de trupele române, cerînd, totodată, demiterea lui Broşteanu, Ministrul de Război al Basarabiei .
Organismele militare înfiinţate în anul 1917 în Basarabia au avut un rol determinant în mişcarea naţională, catalizată de situaţia catastrofală din teritoriu.
Activitatea organizatorică a instituţiilor era stopată de ideologia bolşevică, ce destabiliza situaţia din unităţile militare. Ulterior, starea de lucruri s-a îmbunătăţit datorită intrării în teritoriul dintre Prut şi Nistru, la rugămintea populaţiei băştinaşe şi a instituţiilor statale din Basarabia, a trupelor militare româneşti.
Locotenent-colonel, doctor în istorie Vitalie CIOBANU